ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4723/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4723/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 noiembrie 2002, reclamanta S.C.M.O. a chemat în judecată pe pârâta SC A.P. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună declararea nulității SC A.P. SA. În susținerea cererii reclamanta a arătat că prin sentința penală nr. 659 pronunțată de Judecătoria sectorului 3, în dosarul penal nr. 11153/1997, definitivă și irevocabilă, s-a dispus, printre altele, rectificarea mențiunii referitoare la capitalul social al SC A.P. SA din cererea de înmatriculare înregistrată la O.R.C. la 2 aprilie 1991, în sensul că, capitolul IV pct. 27 va fi înlăturată mențiunea 94.916.000 lei cât și anularea înscrisurilor falsificate, respectiv a extrasului din stenograma adunării generale din 12 decembrie 1990 a C.A.P.
SA, a contractului de societate și a statutului SC A.P. SA, autentificate la fostul N.S.L. București. Întrucât sentința penală nr. 659/2000 a intrat în puterea lucrului judecat, față de prevederile art. 22 C. proc. pen., reclamanta consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 56 lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată, pentru a se dispune declararea nulității societății, deoarece aceasta nu mai are acte de constituire. Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii motivând că urmare adunării generale din 4 octombrie 2001 s-au adoptat noi acte constitutive, iar prin decizia nr. 115/R/2001, irevocabilă instanța a dispus înregistrarea acestora în R.C. și publicarea în M. Of.
situație în care cauza de nulitate este inoperantă față de dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Totodată pârâta a ridicat excepția lipsei capacității procesuale active și lipsa unui interes legitim. Prin încheierile ședințelor publice de la 28 februarie 2003 și 3 septembrie 2004, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat și a luat act de renunțarea la celelalte excepții ridicate. Totodată prin sentința comercială nr. 10543 din 10 septembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondată acțiunea. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în adevăr prin sentința penală nr. 659 din 22 mai 2000 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 918 din 22 iunie 2001 a Curții de Apel București, s-a dispus modificarea mențiunii privitoare la capitalul social al SC A.P.
SA din cererea de înmatriculare înregistrată la O.R.C. la 2 aprilie 1991, în sensul că la capitolul 4 pct. 12 va fi înlăturată mențiunea 94.916.000 lei. Totodată s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv a extrasului din stenograma adunării generale din 12 decembrie 1990 a C.A.P. SA, precum și a contractului de societate și statutul autentificate la 12 martie 1991. Pe de altă parte însă, A.G.A. a SC A.P. SA la data de 4 octombrie 2001, a aprobat prin hotărârea noul act constitutiv, contractul și statutul, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei nr. 1442 din 4 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București. Prin decizia civilă nr. 115 din 28 februarie 2002, Tribunalul București, secția comercială a admis recursul declarat de SC A.P.
SA, împotriva rezoluției directorului O.R.C., prin care s-a refuzat înregistrarea în R.C. și publicarea în M. Of. a hotărârii A.G.A. din 4 octombrie 2001 dispunându-se efectuarea mențiunilor. În aceste condiții, conchide instanța de apel, nu se poate susține că lipsește actul constitutiv nefiind aplicabile dispozițiile art. 56 lit. a) din Legea nr. 31/1990. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a promovat apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate și netemeinicie. Se susține că deși instanța de fond a luat act că hotărârile penale și dispozițiile acestora au fost neglijate fiind încălcate dispozițiile art. 22 C. proc. pen., acestea având autoritate de lucru judecat în fața instanței civile.
Prin decizia civilă nr. 145 din 25 februarie 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis cererea și a dispus nulitatea SC A.P. SA. În motivarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că în speță au fost încălcate dispozițiile art. 57 din Legea nr. 31/1990, în sensul că până la data soluționării cauzei în fond. Ori, în cauză se constată lipsa actelor constitutive ale societății intimate, întrucât prin decizia civilă nr. 115 din 28 februarie 2002 s-a dispus doar efectuarea mențiunilor în R.C., privind hotărârea A.G.A. din 4 octombrie 2001, prin această hotărâre nefiind adoptate noi acte constitutive ci s-au adus modificări la cele existente care fuseseră anulate prin sentința penală nr. 659/200.
Se mai reține că prin sentința civilă nr. 220/ R din 30 aprilie 2002 a Tribunalului București, decizia civilă nr. 582 din 8 iunie 2004 a Curții de Apel București și decizia nr. 324 din 25 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat că SC A.P. SA înființată în anul 1991 nu are capacitate juridică, actele sale constitutive fiind declarate nule. De asemenea s-a reținut că decizia civilă nr. 1442 din 4 noiembrie 2002 nu are autoritate de lucru judecat în pricina de față. Cu petiția înregistrată la data de 6 mai 2005, pârâta a declarat recurs, în termen și legal timbrat criticile vizând aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. Astfel se susține că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic, nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate prin mijloace de apărare existente și a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Consideră recurenta că sentința penală nr. 659 din 22 mai 2000 nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, decât cu privire la existența faptei, fără a împieta asupra laturii civile privind constituirea societății pe care însăși instanța penală a lăsat-o nesoluționată dispunând ca aceasta să se facă prin utilizarea mijloacelor de drept civil în sens larg. Chiar dacă au fost anulate actele constitutive, sentința care s-a autorizat constituirea și înregistrarea societății nu a fost desființată niciodată și nici nu s-a dispus radierea societății, astfel că prin hotărârea A.G.A. din 4 octombrie 2001 a acoperit cauzele de nulitate, aspecte reținute prin decizia nr. 1442 din 4 noiembrie 2002. Recursul este fondat.
Decizia penală nr. 659/2000, prin care s-a dispus anularea actelor constitutive de SC A.P. SA, lasă latura civilă nesoluționată, în sensul că nu s-a dispus radierea societății. Ulterior în baza sentinței penale s-a solicitat declararea nulității societății recurente, iar prin sentința civilă nr. 4382 din 26 martie 2002 s-a declarat nulitatea. Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs, iar Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 1442 din 4 noiembrie 2002 s-a reținut legalitatea adoptării noilor acte constitutive, conform hotărârii A.G.A. din 4 octombrie 2001 (dosar fond), deci s-a reținut legalitatea noilor acte constitutive și înlocuirea celor declarate nule. Totodată prin decizia civilă nr. 115 din 28 februarie 2002, Tribunalul București a admis recursul declarat de SC A.P.
SA, împotriva rezoluției directorului O.R.C., prin care s-a refuzat înregistrarea în R.C. și publicarea în M. Of. a hotărârii A.G.A. din 4 octombrie 2001 dispunându-se efectuarea mențiunilor care fac referire tocmai la noile acte constitutive ale societății. În aceste condiții rezultă că la data de 25 noiembrie 2002, când s-a introdus acțiunea privind declararea nulității exista o hotărâre prin care s-a reținut legalitatea actelor constitutive astfel că temeiul legal invocat respectiv art. 56 lit. a) „lipsa actelor constitutive” nu subzistă, cu atât mai mult cu cât pe parcurs prin încheierea judecătorului delegat (dosar fond) s-a dispus înscrierea mențiunilor, în motivare reținându-se legalitatea adoptării noilor acte constitutive și înlocuirea celor constatate nule.
Nu pot fi reținute susținerile instanței de apel că prin sentința civilă din 30 aprilie 2002, decizia civilă nr. 582 din 8 iunie 2004 rămasă irevocabilă prin decizia nr. 324 din 25 ianuarie 2005, s-a reținut că recurenta nu are capacitate juridică, actele sale constitutive fiind declarate nule, întrucât aceste litigii au avut alt obiect în cadrul acestora discutându-se calitatea procesuală a SC A.P. SA și ele nu constituie autoritate de lucru judecat în condițiile legii. Este adevărat că nici decizia nr. 1442 din 4 noiembrie 2002 nu are autoritate de lucru judecat în pricina de față, numai că în baza acestuia s-a reținut legalitatea noilor acte constitutive și înlocuirea celor declarate nule, făcând inaplicabile dispozițiile art. 56 lit. a) din Legea nr. 31/1990.
În aceste condiții, considerând că hotărârea criticată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 31/1990, văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.P. SA București, împotriva deciziei nr. 145 din 25 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Modifică decizia atacată și pe fond respinge apelul declarat de reclamanta S.C.M.O. București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.