ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2549/2006

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor din dosar constată următoarele: La data de 26 noiembrie 2002, reclamanta S.C.M.O. a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.P. SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună declararea nulității SC A.P. SA. Prin sentința comercială nr. 10543 din 10 septembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, într-adevăr, prin sentința penală nr. 659 din 22 mai 2000, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 918 din 22 iunie 2001 a Curții de Apel București s-a dispus modificarea mențiunii privitoare la capitalul social al SC A.P.

SA din cererea de înmatriculare înregistrată la O.R.C., în sensul că la capitolul 4 pct. 12 va fi înlăturată mențiunea 94.916.000 lei. Totodată, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv a extrasului din stenograma Adunării Generale din 12 octombrie 1990 a C.A.P. SA, precum și a contractului de societate și statutului, autentificate sub nr. 3475 din 12 martie 1991. Pe de altă parte, A.G.A. a SC A.P., la data de 4 octombrie 2001, a aprobat prin hotărârea nr. 1 noul act constitutiv, contractul și statutul, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei nr. 1442 din 4 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București. Prin decizia civilă nr. 115 din 28 februarie 2002, Tribunalul București, secția comercială, a admis recursul declarat de SC A.P.

SA, împotriva rezoluției directorului O.R.C., prin care s-a refuzat înregistrarea în Registrul Comerțului și publicarea în M. Of. a hotărârii A.G.A. nr. 1 din 4 octombrie 2001, dispunându-se efectuarea mențiunilor. În aceste condiții, având în vedere că vechile acte constitutive au fost înlocuite, instanța a apreciat că nu se poate susține că lipsește actul constitutiv, nefiind aplicabile dispozițiile art. 56 lit. a) din Legea nr. 31/1990. Prin decizia comercială nr. 145 din 25 februarie 2005, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis cererea și a dispus nulitatea SC A.P. SA, precum și înregistrarea mențiunilor în Registrul Comerțului și publicarea în M. Of.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 57 din Legea nr. 31/1990, în cauză constatându-se lipsa actelor constitutive ale societății intimate, întrucât prin decizia civilă nr. 115 din 28 februarie 2002 s-a dispus doar efectuarea mențiunilor în Registrul Comerțului privind hotărârea A.G.A. nr. 1 din 4 octombrie 2001, prin această hotărâre nefiind adoptate noi acte constitutive, ci s-au adus modificări la cele existente, care fuseseră anulate prin sentința penală nr. 659/2000. S-a mai reținut că prin sentința nr. 220/ R din 30 aprilie 2002 a Tribunalului București, decizia civilă nr. 582 din 8 iunie 2004 a Curții de Apel București și decizia nr. 324 din 25 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat că SC A.P.

înființată în anul 1991 nu are capacitate juridică, actele sale constitutive fiind declarate nule. De asemenea, s-a reținut că decizia civilă nr. 1442 din 4 noiembrie 2002 nu are autoritate de lucru judecat în pricina de față. Prin decizia nr. 4723 din 13 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei curții de apel mai sus menționate, pe care a modificat-o și pe fond a respins apelul declarat de reclamantă, ca nefondat.

În motivarea acestei soluții, Înalta Curte a apreciat că nu pot fi reținute susținerile instanței de apel că prin sentința civilă nr. 220/ R din 30 aprilie 2002 și decizia civilă nr. 582 din 8 iunie 2004, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 324 din 25 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că recurenta nu are capacitate juridică, actele constitutive fiind declarate nule, întrucât aceste litigii au avut alt obiect, în cadrul acestora discutându-se calitatea procesuală a SC A.P. SA și ele nu constituie autoritate de lucru judecat în condițiile legii. De asemenea, în considerarea deciziei pronunțate de Înalta Curte se arată că este adevărat că nici decizia nr. 1442 din 4 noiembrie 2002 nu are autoritate de lucru judecat în pricina de față, numai că, în baza acesteia s-a reținut legalitatea noilor acte constitutive și înlocuirea celor declarate nule, făcând inaplicabile dispozițiile art. 56 lit. a) din Legea nr. 31/1990.

S-a mai reținut că, în aceste condiții, la data de 25 noiembrie 2002, când s-a introdus acțiunea privind declararea nulității exista o hotărâre prin care s-a reținut legalitatea actelor constitutive, astfel că temeiul legal invocat, respectiv art. 56 lit. a) „lipsa actelor constitutive” nu subzistă, cu atât mai mult cu cât pe parcurs, prin încheierea judecătorului delegat s-a dispus înscrierea mențiunilor, în motivare reținându-se legalitatea adoptării noilor acte constitutive și înlocuirea celor constatate nule. Împotriva deciziei nr. 4723 din 13 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, întemeindu-se pe dispozițiile art. 318 și urm. C. proc. civ., reclamanta S.C.M.O.

a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acestuia, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului. În motivarea contestației în anulare, contestatoarea arată astfel, în esență, că judecătorul delegat a dispus prin încheierea din 10 iunie 2003, înregistrarea în registrul comerțului doar a actului adițional nr. 569 din 19 martie 2002 și nu înregistrarea noilor acte constitutive, cum greșit a reținut instanța de recurs, act adițional prin care s-au modificat parțial actele constitutive anulate; față de această situație, nici curtea de apel și nici Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, nu a precizat care este temeiul legal (dacă există) prin care agenții economici pot înlocui actele constitutive declarate nule (ca fiind false), cu altele noi, împrejurare în care, se poate spune cu certitudine că un asemenea temei juridic nu există.

Mai arată că din punct de vedere juridic nici nu există posibilitatea legală de înlocuire a unor acte (mai ales declarate nule) dintr-un dosar în care a fost pronunțată o hotărâre judecătorească cu alte acte (probe) în vederea „reparării” cererilor ce au stat la baza pronunțării ei, iar pe de altă parte, arată contestatoarea, se impunea ca instanța de recurs să facă propriile verificări și cercetări în vederea aflării și stabilirii adevărului, ceea ce nu a făcut. În ce privește contestația în anulare așa cum a fost formulată, se constată următoarele: Excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocate de intimată urmează a fi respinsă, ca fiind nefondată, apreciindu-se că deși contestatoarea nu a precizat care este motivul de contestație invocat, motivarea cererii poate fi încadrată în motivele de contestație prevăzute de art. 318 teza 1 C. proc.

civ. Pe fond, contestația în anulare nu este fondată și va fi respinsă în consecință. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., o hotărâre pronunțată de instanța de recurs poate fi atacată cu contestație și atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

Din examinarea motivelor de anulare formulate de contestatoare, raportate la hotărârea atacată, se constată că nu se poate susține justificat că nu ar fi fost cercetate din eroare vreunul din motivele de modificare invocate de recurentă, întrucât instanța le-a analizat și drept urmare, a reținut, în esență, că în condițiile în care la data introducerii acțiunii privind declararea nulității exista o hotărâre prin care s-a reținut legalitatea actelor constitutive, temeiul legal invocat, respectiv art. 56 lit. a) din Legea nr. 31/1990 „lipsa actelor constitutive” nu subzistă.

De asemenea, nu se constată nici săvârșirea vreunei greșeli materiale de către instanța de recurs, care să poată fi încadrată în textul legal mai sus arătat, deoarece contestatoarea critică soluția pronunțată de instanța de recurs, pe fondul cauzei, or, astfel de critici exced obiectului unei contestații în anulare, în cadrul căreia instanța nu se poate pronunța referitor la eventualele greșeli de judecată. În consecință, reținându-se că reclamanta nu a formulat nici un motiv de anulare întemeiat, care să conducă la anularea hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, aceasta va fi menținută și se va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de S.C.M.O.

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimată. Respinge contestația în anulare formulată de S.C.M.O. BUCUREȘTI, împotriva deciziei nr. 4723 din 13 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2006.