ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 295/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului București la data de 15 decembrie 2003, precizată la data de 17 februarie 2004, reclamanta, SC A. SA a solicitat, în temeiul art. 948-949 C. civ., în contradictoriu cu pârâta, A.P.A.P.S., să se constate nulitatea absolută a actelor adiționale încheiate între reclamantă și F.P.S. la data de 7 iulie 1999, în executarea convențiilor din 16 iulie 1993; 25 februarie 1994; 30 martie 1994; 3 februarie 1995; 14 septembrie 1995 și 4 noiembrie 1996, cu motivarea că acestea au fost încheiate cu încălcarea art. 25 alin. (2) lit. c), art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 58/1991; art. 8 alin. (1) lit. h), art. 23 alin. (1) lit. r), art. 9 alin. (1) lit. j) din regulamentul de organizare și funcționare al F.P.S., aprobat prin H.G.

nr. 643/1992; art. 143 din Legea nr. 31/1990 republicată; art. 9 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997. Secția a VI-a comercială a Tribunalului București, prin sentința comercială nr. 10881, pronunțată la data de 21 septembrie 2004, în dosarul nr. 19746/2003 a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei. Spre a hotărî astfel instanța de fond a reținut, în principal, că prin încheierea actelor adiționale în litigiu, semnată legal, asemeni convențiilor, de directorul general și directorul economic al societății reclamante ca reprezentanți ai acesteia nu au fost încălcate prevederile H.G. nr. 643/1992, cele ale Legii nr. 88/1997 și cele ale art. 25 și art. 26 din Legea nr. 58/1991, evocate în precizarea cererii de chemare în judecată, așa încât acestea nu contravin dispozițiilor art. 948 și art. 949 C. civ.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secția a V-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 626, pronunțată la data de 4 iulie 2005, în dosarul nr. 2343/2004. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut, în rezumat, că actele adiționale a căror nulitate se invocă, nu au adus modificări la titlul cu care sumele au fost acordate SC A.T. SA de F.P.S.

prin cele 7 convenții, ce prevăd clauze de rambursare, întrucât acestea privesc doar modalitatea de restituire și graficul de rambursare, fiind încheiate în beneficiul acestei societăți ce nu și-a îndeplinit obligația de restituire la termenele stipulate în convenții, situație în care dispozițiile art. 19 lit. g) din statutul acestei societăți comerciale nu-și găsesc aplicarea, cum nici dispozițiile art. 143 din Legea nr. 31/1990, deoarece nu sunt acte de dispoziție în sensul acestui text legal, iar potrivit art. 140 alin. (2) din menționata lege, raportat la art. 18 și art. 20 din enunțatul statut, președintele consiliului de administrație poate fi și directorul general care putea să angajeze societatea comercială în limitele conferite de lege și actul constitutiv, ori actele juridice încheiate de reprezentanții persoanei juridice în limita puterilor ce le-au fost acordate obligă persoana juridică.

Împotriva evocatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă, SC A.T. SA, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a interpretat, eronat, textele din Statut, cu referire la art. 19 lit. g) și art. 18, fapt ce a condus la aplicarea greșită a legii. Recursul este nefondat. Astfel, critica recurentei privind greșita interpretate a precizatelor dispoziții statutare, ce poate fi încadrată, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu întrunește cerințele prevăzute pentru aplicarea acestui text, având în vedere că, reținând inaplicabilitatea art. 19 lit. g) din Statutul SC A.T.

SA, instanța de apel nu a avut a interpreta acest articol ci doar obiectul actelor adiționale, în litigiu, prin raportare la clauzele convențiilor ce le-au precedat, referitoare la restituirea eșalonată a sumelor puse la dispoziția societății de F.P.S., modalitățile de restituire și graficele de rambursare a acestora, interpretare făcută cu respectarea regulilor stabilite în art. 977-985 C. civ., aplicate, deopotrivă, și interpretării dată art. 18 prin raportare la art. 20 din evocatul act constitutiv, concretizată în concluzia, corectă, că reprezentarea sus arătatei entități colective la încheierea actelor juridice în discuție de directorul general și directorul economic respectă, conform acestor texte, voința societară și, de asemenea, prevederile art. 35 alin. (2) din decretul nr. 31/1954 și art. 140 din Legea nr. 31/1991, republicată.

Este de observat că recurenta, ignorând cerințele art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., nu a dezvoltat motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., mulțumindu-se doar să evoce „aplicarea greșită a legii”, fără a preciza dispozițiile legale la care se referă și fără a-și argumenta o atare susținere spre a permite examinarea acestui motiv. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.T. SA, județul Dâmbovița, împotriva deciziei nr. 626 din 4 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2006.