ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1292/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 13689 din 7 decembrie 2004, Tribunalul bucurești secția a VI-a comercială a respins cererea reclamantei A.F.P. formulată în contradictoriu cu pârâta SC I.M.C. SRL București, privind constatarea nulității radierii pârâtei din registrul comerțului, reținând, în esență că, reclamanta nu a făcut proba existenței unei creanțe bugetare, creanța invocată fiind prescrisă și că, față de probele administrate în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în Legea nr. 428/2002. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială care, prin decizia nr. 659 din 13 octombrie 2005, a respins apelul reclamantei.

Curtea a înlăturat criticile aduse sentinței reținând că deși apelanta a făcut dovada radierii pârâtei din registrul comerțului, potrivit încheierii de dizolvare din 19 noiembrie 2001, radierea din oficiu s-a înregistrat la 29 martie 2002. Raportând data intrării în vigoare a Legii nr. 428/2002, temeiul de drept invocat de reclamanți, la data înregistrării mențiunii, Curtea a reținut că textul legal invocat nu poate fi aplicat unei situații preexistente echivalând cu încălcarea principiului neretroactivității legii. Împotriva deciziei din apel a declarat recurs reclamanta A.F.P. București prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat modificarea deciziei și sentinței fondului în sensul admiterii acțiunii.

Din dezvoltarea criticilor aduse hotărârilor pronunțate în cauză recurenta a susținut că Legea nr. 314/2001 prevede dizolvarea de drept a societăților comerciale care nu și-au majorat capitalul social, iar potrivit Legii nr. 428/2002 este nulă prin efectul legii mențiunea de radiere a societății comerciale pentru care s-a făcut dovada cu înscrisuri că au datorii la bugetul statului sau față de alți creditori. Recurenta a mai susținut cu referire la aplicarea legii în timp, că dispozițiile Legii nr. 428/2002 au intervenit pentru a remedia deficiențele reglementărilor legislative anterioare, în speță Legea nr. 314/2001, iar din cuprinsul acesteia rezultă că dispozițiile sunt aplicabile tuturor societăților debitoare la bugetul de stat și față de care a fost dispusă măsura radierii.

Se mai susține de către recurentă că aceasta deține un titlu executoriu împotriva intimatei și în aceste condiții, creanța fiind certă lichidă și exigibilă sunt îndeplinite cerințele legale pentru ca instanța să facă aplicarea Legii nr. 428/2002 și să constate nulă de drept mențiunea de radiere a societății. Referitor la debitele înregistrate de către societatea intimată, recurenta precizează că acestea sunt purtătoare de dobânzi și penalități de întârziere, iar actualizarea debitelor se va face la data efectuării plății. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001 introdus prin Legea nr. 428/2002 „radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești”.

Din economia textului legal invocat, rezultă că legiuitorul, pe lângă procedura reglementată în Legea nr. 314/2001 ce se referă la dizolvarea de drept, lichidarea și radierea societăților comerciale care nu și-au majorat capitalul social, a introdus în plus o sancțiune, nulitate absolută pentru situațiile expres prevăzute în text. Este adevărat că articolul sus citat nu conține nici o precizare cu privire la aplicarea sa în timp și nici cu privire la efectele acestei sancțiuni care s-au urmărit prin modificarea legii amintite, în această situație aplicarea acestor dispoziții trebuind să se bazeze pe principiile generale în materie. Analizând instituția nulității absolute, în speță a pronunțării încheierii de radiere, se constată că aceasta intervine numai pentru sancționarea încălcării unor condiții legale imperative existente la momentul încheierii actului.

Din acest punct de vedere instanța de apel a analizat condițiile cerute de lege, cu referire la momentul radierii, raportat la textul de lege privind nulitatea acesteia și a stabilit că, s-ar aduce o încălcare principiului constituțional al neretroactivității legii. Pentru a face aplicarea instituției nulității conferită creditorilor enumerați în art. 5 alin. (4) din Legea nr. 428/2002, aceștia trebuie să demonstreze că la pronunțarea încheierii de radiere s-au încălcat condițiile legale imperative, ori tocmai această dovadă nu a fost făcută, cât timp nu rezultă din lucrările dosarului că s-a pronunțat radierea, deși debitele erau în ființă încă de la acea dată.

Dacă s-ar admite că prin reglementarea adoptată s-a intenționat o readucere în ființă a societății comerciale radiată, care astfel redobândește calitatea de subiect de drept, tot nu s-ar putea reține că nulitatea de drept operează independent de condițiile cerute de articolul respectiv și de contextul Legii nr. 314/2001. Altfel spus, prin textul normativ sus indicat, s-au stabilit reglementări cu caracter de constrângere, sancționate cu radierea societății care nu și-a majorat capitalul social, dar din punct de vedere procedural, astfel cum a fost stabilit și prin practica judiciară în materie, nu derogă de la reglementările generale privind căile de atac care pot fi utilizate împotriva dezvoltării și lichidării societății comerciale.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.F.P. București, împotriva deciziei nr. 659 din 13 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2006.