ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1292/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 13689 din 7

decembrie 2004, Tribunalul bucurești secția a VI-a comercială a respins cererea

reclamantei A.F.P. formulată în contradictoriu cu pârâta SC I.M.C. SRL

București, privind constatarea nulității radierii pârâtei din registrul

comerțului, reținând, în esență că, reclamanta nu a făcut proba existenței unei

creanțe bugetare, creanța invocată fiind prescrisă și că, față de probele

administrate în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute

în Legea nr. 428/2002.

Sentința a fost confirmată de Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială care, prin decizia nr. 659 din 13

octombrie 2005, a respins apelul reclamantei.

Curtea a înlăturat criticile aduse

sentinței reținând că deși apelanta a făcut dovada radierii pârâtei din registrul

comerțului, potrivit încheierii de dizolvare din 19 noiembrie 2001, radierea

din oficiu s-a înregistrat la 29 martie 2002.

Raportând data intrării în vigoare a

Legii nr. 428/2002, temeiul de drept invocat de reclamanți, la data

înregistrării mențiunii, Curtea a reținut că textul legal invocat nu poate fi

aplicat unei situații preexistente echivalând cu încălcarea principiului

neretroactivității legii.

Împotriva deciziei din apel a

declarat recurs reclamanta A.F.P. București prin care a invocat motivul

prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat

modificarea deciziei și sentinței fondului în sensul admiterii acțiunii.

Din dezvoltarea criticilor aduse

hotărârilor pronunțate în cauză recurenta a susținut că Legea nr. 314/2001

prevede dizolvarea de drept a societăților comerciale care nu și-au majorat

capitalul social, iar potrivit Legii nr. 428/2002 este nulă prin efectul legii

mențiunea de radiere a societății comerciale pentru care s-a făcut dovada cu

înscrisuri că au datorii la bugetul statului sau față de alți creditori.

Recurenta a mai susținut cu referire

la aplicarea legii în timp, că dispozițiile Legii nr. 428/2002 au intervenit

pentru a remedia deficiențele reglementărilor legislative anterioare, în speță

Legea nr. 314/2001, iar din cuprinsul acesteia rezultă că dispozițiile sunt

aplicabile tuturor societăților debitoare la bugetul de stat și față de care a

fost dispusă măsura radierii.

Se mai susține de către recurentă că

aceasta deține un titlu executoriu împotriva intimatei și în aceste condiții,

creanța fiind certă lichidă și exigibilă sunt îndeplinite cerințele legale

pentru ca instanța să facă aplicarea Legii nr. 428/2002 și să constate nulă de

drept mențiunea de radiere a societății.

Referitor la debitele înregistrate

de către societatea intimată, recurenta precizează că acestea sunt purtătoare

de dobânzi și penalități de întârziere, iar actualizarea debitelor se va face

la data efectuării plății.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin.

(4) din Legea nr. 314/2001 introdus prin Legea nr. 428/2002 „radierea este nulă

de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față

de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică

internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor

judecătorești”.

Din economia textului legal invocat,

rezultă că legiuitorul, pe lângă procedura reglementată în Legea nr. 314/2001

ce se referă la dizolvarea de drept, lichidarea și radierea societăților

comerciale care nu și-au majorat capitalul social, a introdus în plus o

sancțiune, nulitate absolută pentru situațiile expres prevăzute în text.

Este adevărat că articolul sus citat

nu conține nici o precizare cu privire la aplicarea sa în timp și nici cu

privire la efectele acestei sancțiuni care s-au urmărit prin modificarea legii

amintite, în această situație aplicarea acestor dispoziții trebuind să se

bazeze pe principiile generale în materie.

Analizând instituția nulității

absolute, în speță a pronunțării încheierii de radiere, se constată că aceasta

intervine numai pentru sancționarea încălcării unor condiții legale imperative

existente la momentul încheierii actului.

Din acest punct de vedere instanța

de apel a analizat condițiile cerute de lege, cu referire la momentul radierii,

raportat la textul de lege privind nulitatea acesteia și a stabilit că, s-ar

aduce o încălcare principiului constituțional al neretroactivității legii.

Pentru a face aplicarea instituției

nulității conferită creditorilor enumerați în art. 5 alin. (4) din Legea nr. 428/2002,

aceștia trebuie să demonstreze că la pronunțarea încheierii de radiere s-au

încălcat condițiile legale imperative, ori tocmai această dovadă nu a fost

făcută, cât timp nu rezultă din lucrările dosarului că s-a pronunțat radierea,

deși debitele erau în ființă încă de la acea dată.

Dacă s-ar admite că prin

reglementarea adoptată s-a intenționat o readucere în ființă a societății

comerciale radiată, care astfel redobândește calitatea de subiect de drept, tot

nu s-ar putea reține că nulitatea de drept operează independent de condițiile

cerute de articolul respectiv și de contextul Legii nr. 314/2001.

Altfel spus, prin textul normativ

sus indicat, s-au stabilit reglementări cu caracter de constrângere,

sancționate cu radierea societății care nu și-a majorat capitalul social, dar

din punct de vedere procedural, astfel cum a fost stabilit și prin practica

judiciară în materie, nu derogă de la reglementările generale privind căile de

atac care pot fi utilizate împotriva dezvoltării și lichidării societății comerciale.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă

ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.F.P.

București, împotriva deciziei nr. 659 din 13 octombrie 2005 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 martie 2006.