ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2535/2006

Asupra cererii de recurs de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată că, prin decizia nr. 87 din 17 februarie 2005 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a comercială, în dosarul 33407/2/2005, s-a respins,

ca nefondat, apelul declarat de apelanta A.F.P. Sector 3 București împotriva

sentinței nr. 3416 din 2 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, în dosarul nr. 11818/2004, în contradictoriu cu intimata SC

R.C.I. SRL.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect că la

data pronunțării încheierii nr. 5346 din 8 mai 2002 de către judecătorul

delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București,

prin care s-a constatat dizolvarea de drept a societății pârâte și s-a dispus

radierea acesteia, Legea nr. 428/2002 nu era în vigoare, acest fapt

realizându-se în data de 10 iulie 2002, prin publicarea în M. Of. nr. 497.

Instanța de apel a mai apreciat că, deși este corectă susținerea apelantei, în

sensul că nulitatea intervine doar pentru sancționarea încălcării unor condiții

legale imperative la încheierea actului juridic și operează retroactiv, este

necesar ca sancțiunea să fie prevăzută de un act normativ aflat în vigoare la

momentul producerii actului anulabil. Altfel, s-ar înfrânge principiul

neretroactivității legii civile consacrat de art. 1 C. civ. și de art. 15 din

Constituție.

Împotriva deciziei mai sus

menționate a formulat recurs A.F.P. Sector 3 București.

Recurenta a invocat prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a

deciziei atacate, iar pe fond admiterea acțiunii și constatarea nulității de

drept a mențiunii de radiere.

În dezvoltarea motivului de recurs

invocat, recurenta a susținut că decizia instanței de apel este netemeinică și

nelegală deoarece Legea nr. 428/2002 nu are mențiuni din care să rezulte că

s-ar aplica doar pentru societățile care au fost radiate anterior intrării ei

în vigoare, scopul apariției legii fiind tocmai îndreptarea și completarea

deficiențelor Legii nr. 314/2001 și ale O.U.G. nr. 181/2001, respectiv pentru a

se da posibilitatea recuperării creanțelor statului și ale altor creditori de

la societățile radiate pentru faptul că nu au procedat la majorarea capitalului

social. Se mai susține că acțiunea recurentei are natura juridică a unei

acțiuni în constatarea unui fapt dispus în mod imperativ prin lege, în

condițiile în care societatea figurează în evidențele fiscale ale instituției.

Recurenta a invocat în drept

dispozițiile Legii nr. 314/2001, O.U.G. nr. 181/2001, Legea nr. 428/2002, O.G. nr.

68/1997 și art. 115 și 120 C. proc. fisc.

Analizând decizia atacată prin prisma motivului de recurs invocat și a

criticilor formulate, nu rezultă că instanța de apel a recurs la încălcarea

unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit dispoziții legale,

interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.

Astfel, prin Legea nr. 428/2002

pentru aprobarea O.U.G. nr. 181/2001 privind modificarea și completarea Legii nr.

314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale (M. Of. nr. 497/10.07.2002),

printr-un articol unic se aprobă O.U.G. nr. 181/2001 privind modificarea și

completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți

comerciale (M. Of. nr. 844/28.12.2001), cu următoarea completare:

- La articolul unic pct.

2, la art. 5, după alin. (3) se introduce alin. (4) cu următorul cuprins:

„(4)

Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile

comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de

stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au

litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești."

În

speță, societatea a fost radiată prin încheierea nr. 5346 din 8 mai 2002, deci

anterior adoptării și publicării în M. Of. a textului sancționator invocat de

către recurentă. În consecință, instanța de apel a aplicat corect art. 15 alin.

(2) din Constituția României potrivit căruia: „Legea dispune numai pentru

viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.”

Pentru considerentele de fapt și de

drept reținute mai sus, se va respinge recursul declarat de A.F.P. Sector 3 București

împotriva deciziei nr. 87 din 17 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, în dosarul 33407/2/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.F.P. Sector 3 București împotriva deciziei nr. 87 din 17 februarie

2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 20

septembrie 2006