ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 789/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 29 septembrie 1997, reclamantul A.V. a chemat în judecată pe pârâtele S.C.

H.U. L. SRL Iași și S.C. A.T. SRL Iași pentru a fi obligate în solidar, la

plata sumelor de 30.110 USD (225.835.000 lei) credit restant și dobânzi și

restituirea utilajului în valoare de 22.500 USD și lipsa de folosință a

acestuia.

Prin

sentința civilă nr. 1395 din 13 decembrie 1999, Tribunalul Iași a respins

excepțiile privind competența materială, timbrajul, lipsa calității procesuale

active, nulitatea contractului de împrumut, prescripția dreptului la acțiune,

lipsei notificării debitoarei. Totodată acțiunea reclamantei a fost admisă în

parte, iar pârâta S.C. H.U. L. SRL Iași a fost obligată să restituie

reclamantei suma de 27.883 USD sau în echivalent în lei - 457.983.934 lei și

13.941 USD dobândă , în lei - 228.991.966 lei, cu 20.834.759 lei cheltuieli de

judecată, respingând cererea privind penalitățile și restituirea utilajului sau

plata lipsei de folosință a acestuia. Acțiunea reclamantului a fost respinsă

față de pârâta S.C. A.T. SRL Iași, pentru lipsă calitate procesuală pasivă.

Curtea

de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 258 din 24 iulie 2000, a respins

apelurile reclamantului și pârâtei S.C. U.T. L. SRL Iași, ca nefondate.

Prin

decizia civilă nr. 7069 din 28 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție,

secția comercială, a admis recursul reclamantului, a casat decizia de mai sus

și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Iași și a anulat ca

netimbrat apelul pârâtei S.C. U.H. L. SRL Iași.

După

casare, Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 43 din 18 iunie 2002, a

respins apelurile reclamantului și ale pârâtei, ca nefondate.

Împotriva

acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamantul a declarat recurs,

arătând, în esență, că exemplarul deciziei care i s-a comunicat nu are

semnăturile judecătorilor ci numai a grefierului și nu este indicată calitatea

procesuală a părților, iar instanțele greșit nu au obligat în solidar pe pârâte

la plată așa cum a solicitat și nu s-au acordat penalitățile de întârziere de

10% pe lună, bazându-se pe expertiza contabilă a cărui concluzie a solicitat a

fi respinse.

Recursul

este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din

examinarea susținerilor pe care reclamantul le face în recurs în raport de

lucrările dosarului, se constată că nu sunt întrunite condițiile art. 304 C.

proc. civ. pentru a se putea dispune casarea hotărârii atacate.

În

ceea ce privește eventualele neregularități invocate de reclamant, privind comunicarea

deciziei atacate, trebuie precizat că acestea nu pot fi reținute, întrucât

hotărârea judecătorească se semnează de judecători în două exemplare originale

care rămân la instanță, iar părților li se comunică o copie certificată prin

semnătura grefierului, însoțită de dovada de comunicare, care nu cuprinde

mențiuni privind calitatea procesuală a părților ci numai numele și adresa

destinatarului, acestea fiind legal întocmite de instanța de apel.

Nu

poate fi primită nici susținerea privind participarea judecătorului C.E. la

judecarea cauzei după casarea de către Curtea Supremă de Justiție, întrucât

aceasta a participat în primul ciclu procesual numai la un termen intermediar,

la 26 iunie 2000 și nu la pronunțarea soluției în apel prin decizia civilă nr.

258 din 24 iulie 2000, la care au participat alți judecători (G.M. și G.A.).

În

ceea ce privește aspectele legate de fondul cauzei, se reține că soluțiile

atacate s-au întemeiat corespunzător pe verificările și constatările expertizei

întocmite în cauză, criticile reclamantului în această privință sunt

neconcludente.

Astfel

că, fără să releve neregularități privind eventualele erori de calcul, ale

raportului de expertiză pe care s-au fundamentat soluțiile instanțelor,

reclamantul reiterează greșit în recurs solicitarea sa de a fi obligate în

solidar pârâtele, întrucât obligația de a restitui împrumutul revenea numai

pârâtei S.C. U. L. SRL Iași cu care a încheiat inițial contractul din 7

septembrie 1992, independent de situația asocierii ulterioare a pârâtelor.

În

ceea ce privește penalitățile acestea nu puteau să-i fie acordate

reclamantului, întrucât nu au fost prevăzute în contract, așa cum corect s-a

constatat și prin hotărârea ce se atacă.

Astfel

că, recursul reclamantului se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A.V. împotriva

deciziei nr. 43 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.