ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 789/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 septembrie 1997, reclamantul A.V. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. H.U. L. SRL Iași și S.C. A.T. SRL Iași pentru a fi obligate în solidar, la plata sumelor de 30.110 USD (225.835.000 lei) credit restant și dobânzi și restituirea utilajului în valoare de 22.500 USD și lipsa de folosință a acestuia. Prin sentința civilă nr. 1395 din 13 decembrie 1999, Tribunalul Iași a respins excepțiile privind competența materială, timbrajul, lipsa calității procesuale active, nulitatea contractului de împrumut, prescripția dreptului la acțiune, lipsei notificării debitoarei. Totodată acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, iar pârâta S.C.

H.U. L. SRL Iași a fost obligată să restituie reclamantei suma de 27.883 USD sau în echivalent în lei - 457.983.934 lei și 13.941 USD dobândă , în lei - 228.991.966 lei, cu 20.834.759 lei cheltuieli de judecată, respingând cererea privind penalitățile și restituirea utilajului sau plata lipsei de folosință a acestuia. Acțiunea reclamantului a fost respinsă față de pârâta S.C. A.T. SRL Iași, pentru lipsă calitate procesuală pasivă. Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 258 din 24 iulie 2000, a respins apelurile reclamantului și pârâtei S.C. U.T. L. SRL Iași, ca nefondate. Prin decizia civilă nr. 7069 din 28 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul reclamantului, a casat decizia de mai sus și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Iași și a anulat ca netimbrat apelul pârâtei S.C.

U.H. L. SRL Iași. După casare, Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 43 din 18 iunie 2002, a respins apelurile reclamantului și ale pârâtei, ca nefondate. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamantul a declarat recurs, arătând, în esență, că exemplarul deciziei care i s-a comunicat nu are semnăturile judecătorilor ci numai a grefierului și nu este indicată calitatea procesuală a părților, iar instanțele greșit nu au obligat în solidar pe pârâte la plată așa cum a solicitat și nu s-au acordat penalitățile de întârziere de 10% pe lună, bazându-se pe expertiza contabilă a cărui concluzie a solicitat a fi respinse. Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea susținerilor pe care reclamantul le face în recurs în raport de lucrările dosarului, se constată că nu sunt întrunite condițiile art. 304 C. proc. civ. pentru a se putea dispune casarea hotărârii atacate. În ceea ce privește eventualele neregularități invocate de reclamant, privind comunicarea deciziei atacate, trebuie precizat că acestea nu pot fi reținute, întrucât hotărârea judecătorească se semnează de judecători în două exemplare originale care rămân la instanță, iar părților li se comunică o copie certificată prin semnătura grefierului, însoțită de dovada de comunicare, care nu cuprinde mențiuni privind calitatea procesuală a părților ci numai numele și adresa destinatarului, acestea fiind legal întocmite de instanța de apel.

Nu poate fi primită nici susținerea privind participarea judecătorului C.E. la judecarea cauzei după casarea de către Curtea Supremă de Justiție, întrucât aceasta a participat în primul ciclu procesual numai la un termen intermediar, la 26 iunie 2000 și nu la pronunțarea soluției în apel prin decizia civilă nr. 258 din 24 iulie 2000, la care au participat alți judecători (G.M. și G.A.). În ceea ce privește aspectele legate de fondul cauzei, se reține că soluțiile atacate s-au întemeiat corespunzător pe verificările și constatările expertizei întocmite în cauză, criticile reclamantului în această privință sunt neconcludente. Astfel că, fără să releve neregularități privind eventualele erori de calcul, ale raportului de expertiză pe care s-au fundamentat soluțiile instanțelor, reclamantul reiterează greșit în recurs solicitarea sa de a fi obligate în solidar pârâtele, întrucât obligația de a restitui împrumutul revenea numai pârâtei S.C.

U. L. SRL Iași cu care a încheiat inițial contractul din 7 septembrie 1992, independent de situația asocierii ulterioare a pârâtelor. În ceea ce privește penalitățile acestea nu puteau să-i fie acordate reclamantului, întrucât nu au fost prevăzute în contract, așa cum corect s-a constatat și prin hotărârea ce se atacă. Astfel că, recursul reclamantului se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A.V. împotriva deciziei nr. 43 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.