ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2462/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. 115/2000, B.A. SA, sucursala Cluj, a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da în contradictoriu cu T.M. și SC A.I. SRL, să oblige în solidar pârâții la plata sumei de 89.118 dolari S.U.A., reprezentând 74.316 dolari S.U.A. credit și 14.862 dolari S.U.A. dobânzi și comisioane bancare, până la 31 decembrie 1999 și, în continuare, să fie obligați la aceste din urmă prestații până la achitarea integrală a debitului. La data de 6 martie 2000, T.M. a depus la dosar o cerere de chemare în garanție a numitului R.O. și a SC A.I. SRL, solicitând să se dispună executarea imobiliară și mobiliară a acestora, în situația admiterii acțiunii față de el, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 944/C din 15 mai 2000, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, cu 40.963.491 lei cheltuieli de judecată, și s-a anulat cererea de chemare în garanție ca insuficient timbrată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut din actele dosarului că T.M. a contractat un împrumut pentru procurarea unei combine, care nu a fost achitat și care este garantat și de societatea pârâtă. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 933 din 7 noiembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de T.M., împotriva sentinței mai sus menționate. T.M. a declarat recurs, împotriva deciziei, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia prin admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii acțiunii față de el, cu motivarea că, în cauză, din actele dosarului, rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1130 și 1132 C. proc.

civ. Se arată, de asemenea, că, în mod greșit, instanța a reținut aplicarea dispozițiilor art. 42 C. com., pentru că între părți a intervenit o novație cu privire la obligația ce și-a asumat-o prin contractul 142/1995, prin schimbarea debitorului. Contractul, greșit intitulat „Contract de închiriere”, fiind comunicat băncii, care a fost de acord ca el să rămână obligat doar pentru suma de 68.000.000 lei, în limita garanției constituită pentru acesta, astfel cum rezulta din procesul verbal întocmit la data de 31 august 1990. Instanța nu a ținut seama de datele convenției încheiată între reclamanta creditoare și SC A.I. SRL la data de 4 aprilie 2000, cu privire la obligația ce și-a asumat-o acesta din urmă de a achita creditul, inclusiv de concluziile expertizei, prin care se arată că reclamanta a avut posibilitatea să-l recupereze de la societatea în cauză.

Recursul a fost respins, ca nefondat, pentru următoarele motive: Potrivit dispozițiilor art. 1130 C. civ.: „Novația nu se prezumă, voința de a nova trebuie să rezulte evident din act”, iar potrivit dispozițiilor art. 1132 C. civ., „Delegația prin care un debitor dă creditorului un alt debitor ce se obligă către dânsul, nu operează novația, dacă creditorul nu a declarat expres că descarcă pe debitorul ce a făcut obligația”. În speță, la data de 18 mai 1995, T.M., în baza contractului nr. 142, a obținut de la reclamantă un credit în valoare de 111.410 dolari S.U.A., pentru achiziționarea unei combine. Printr-un act adițional încheiat la data de 15 iunie 1998, contractul a fost modificat cu privire la termenul de rambursare a sumei respective.

Împrumutatul a fost garantat cu bunul achiziționat și cu un imobil proprietatea debitorului. Pentru neplata ratelor, având în vedere prevederile art. .8.2 ale contractului, acesta a fost reziliat de reclamantă la data de 17 septembrie 1999. La data de 1 iunie 1987, între T.M. și R.O., în nume propriu și ca administrator unic al SC A.I. SRL, se încheie un act intitulat „Contract de închiriere”, în baza căruia folosința combinei este cedată lui R.O., prin SC A.I. SRL, acesta obligându-se să achite partea din credit nerambursată, plus dobânzile. În mod corect instanțele, având în vedere datele acestuia, au stabilit că prin ea nu a operat „o novație”, ținând seama de dispozițiile legale mai sus menționate, deoarece creditoarea, respectiv B.A., nu a fost parte în convenție, comunicarea către acesta nu poate fi considerată acceptare, primirea plăților circumscriindu-se în dispozițiile art. 1093 C. civ.

(plata poate fi făcută de orice persoană interesată, dacă creditorul acceptă). Din actul respectiv nu rezultă, astfel cum cer dispozițiile art. 1130 C. civ., voința evidentă a creditorului de a accepta „novația”, din moment ce, așa cum s-a arătat, el nu a fost parte. Convențiile ulterioare încheiate între reclamantă și SC A.I., nici ele nu pot fi considerate că valorează o achiesare din partea acesteia la „o novație”. Prin acestea, reclamanta nu a declarat „expres” că-l descarcă de obligația de plată pe recurent, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1132 C. civ., a fost doar de acord cu primirea unor noi garanții în vederea recuperării creditului. Această reținere, rezultă, evident, din faptul că de la rezilierea contractului de credit a urmărit recuperarea debitului, atât de la recurent, cât și de la societatea comercială.

Potrivit dispozițiilor art. 42 C. com., în obligațiile comerciale codebitorii răspund solidar, dacă nu există o stipulație contrară. Prezumția instituită de aceste prevederi legale, atâta vreme cât novația nu a fost dovedită, nu se putea reține că a fost înlăturată cu privire la recurent. Pentru motivele arătate, reținându-se legalitatea și temeinicia deciziei, s-a respins, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâtul T.M., împotriva deciziei nr. 933 din 7 noiembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 iulie 2004.