ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4637/2003

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții P.V.S. și C.G. au chemat în judecată

pe pârâții Consiliul general al municipiului București, S.C. A.V.L. Berceni

S.A. și D.M., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie constatată

calitatea lor de titulari ai dreptului de proprietate privind apartamentul de

la parterul corpului B al imobilului situat în București, precum și nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1733/1997, încheiat cu pârâta

D.M., privind acest apartament.

Prin sentința civilă nr. 2578 din 1 martie 2001,

pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București a fost respinsă acțiunea, ca

neîntemeiată.

Apelul declarat de reclamanți a fost admis prin

decizia nr. 1510 din 4 iunie 2001 a Tribunalului București, secția a 5-a civilă

a fost schimbată în tot sentința atacată, a fost admisă acțiunea și a fost

constatată calitatea de proprietari a reclamanților, precum și nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.1733 din 8 aprilie 1997.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

a pronunțat decizia nr. 235 din 25 ianuarie 2002, prin care au fost admise

recursurile declarate de pârâții D.M. și Consiliul general al municipiului

București împotriva deciziei tribunalului, care a fost modificată, în sensul

respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței judecătoriei.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat

recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 din C. proc. civ., susținând în esență

că, în mod greșit a fost respinsă acțiunea, deoarece, printr-o hotărâre

judecătorească anterioară s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, faptul

că imobilul a fost preluat de stat abuziv, situație în care contractul de

vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta D.M. este nul, că S.C. A.V.L. Berceni S.A.

a vândut apartamentul cu rea-credință, că și cumpărătoarea avea cunoștință

despre demersurile făcute de reclamanți pentru redobândirea dreptului de

proprietate, situație în care nu poate fi reținută buna sa credință și că, prin

soluția pronunțată au fost încălcate prevederile art. 1 al Protocolului nr.1,

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la ocrotirea

dreptului de proprietate.

Recursul în anulare este nefondat.

Este adevărat că prin decizia nr. 2310/A din 12

decembrie 1997, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă a

fost admisă acțiunea formulată de reclamanții P.V.S. și C.G., împotriva

pârâtului Consiliul general al municipiului București, care a fost obligat să

le lase, în deplină proprietate, imobilul situat în București, însă această

hotărâre judecătorească nu este opozabilă pârâtei cumpărătoare D.M., care nu a

fost parte în acel proces.

Înainte de pronunțarea deciziei sus-menționate,

și anume, la data de  8 aprilie 1997, prin contractul nr. 1733, pârâta D.M. a

cumpărat apartamentul ce formează obiectul prezentului litigiu, în baza

prevederilor Legii nr. 112/1995.

La interogatoriile ce le-au fost luate,

reclamanții au recunoscut că pârâta D.M. a fost de bună-credință la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare.

Reclamanta P.V.S. a recunoscut la interogatoriu

și faptul că pârâta D.M. nu a cunoscut până în luna mai 1998, data ulterioară

încheierii contractului de vânzare-cumpărare, demersurile făcute de reclamanți

pentru revendicarea imobilului.

În atare situație se constată că prezumția de

bună-credință a cumpărătoarei nu numai că nu a fost răsturnată, dar buna sa

credință a fost dovedită prin recunoașterile reclamanților la interogatoriu, astfel

că, în mod corect nu a fost constatată nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare.

Așa fiind, devine inutilă analizarea celorlalte

critici formulate, referitoare la dreptul de proprietate al reclamanților.

În esență, urmează a fi respins recursul în

anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 235 din 25 ianuarie 2002 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  11 noiembrie 2003.