ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3835/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

643/2001, reclamanții N.G. și G.M. au chemat în judecată pe pârâții D.M., D.D.,

Consiliul General al Municipiului București și S.C. A.V.L. Berceni, pentru a se

constata nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr. 927 din

12 noiembrie 1996 privind apartamentul nr. 2, situat în imobilul din     sector

4, precum și obligarea acestora la retrocedarea imobilului în deplină

proprietate și posesie.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că imobilul revendicat a fost proprietatea bunicului lor N.G. și a

fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 în mod abuziv de către stat,

deoarece autorul lor era exceptat de la naționalizare.

S-a mai arătat că prin sentința

civilă nr. 1605 din 17 februarie 1998 a Judecătoriei sector 4 București s-a

dispus retrocedarea imobilului ca urmare a constatării nulității titlului

statului.

Reclamanții au mai susținut că actul

de vânzare – cumpărare al pârâților persoane fizice a fost încheiat cu rea

credință în frauda drepturilor lor de proprietate, urmând a se constata

nulitatea lui absolută și retrocedarea imobilului către reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 551 din 17

mai 2001, Tribunalul București, secția a III – a civilă, a respins excepțiile

invocate de pârâții D.D. și D.M., privitoare la lipsa calității procesuale

active a reclamanților și lipsa calității procesuale pasive a lui D.D. și a

Primăriei Municipiului București, iar pe fond, a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamanți.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a constatat că acțiunea reclamanților este nefondată, întrucât

nu s-a dovedit reaua – credință a cumpărătorilor, persoane fizice, la

încheierea contractului de vânzare – cumpărare, în scopul fraudării dreptului

reclamanților.

Împotriva acestei sentințe,

reclamanții au formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a

III – a civilă, prin decizia nr. 555 A din 11 decembrie 2001, a respins apelul

ca nefondat.

S-a reținut că soluția instanței de

fod privind respingerea cererii de constatare a nulității absolute a

contractului, este corectă, deoarece cupărătorii, persoane fizice, au fost de

bună credință la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr.

927/1996.

În privința cererii de revendicare,

se constată că buna – credință la încheierea contractului de vânzare –

cumpărare de către chiriași în baza Legii nr. 112/1995, împiedică însăși

finalitatea cererii de revendicare, având în vedere și dispozițiile art. 46 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotarâri,

reclamanții au declarat recurs, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., considerând, în esență că instanța de apel nu s-a pronunțat pe

cererea de revendicare, că nu a analizat corect prevederile art. 46 al Legii nr.

10/2001 și a considerat în mod eronat faptul că se aplică în cauză, precum și

greșita reținere a bunei credințe cu care cumpărătorii au încheiat actul de

vânzare – cumpărare, în lipsa unor minime diligențe pentru a afla dacă imobilul

a fost sau nu revendicat de proprietari.

Recursul este nefondat.

Atât instanța de fond, cât și

instanța de apel au constatat buna credință a cumpărătorilor – persoane fizice,

întrucât nu s-a făcut nici o dovadă a existenței vreunei conivențe între

părțile contractante, în dauna reclamanților.

Din analiza actelor depuse la

dosarul cauzei rezultă că cererea de cumpărare a imobilului a fost depusă la 12

septembrie 1996, contractul s-a încheiat la 12 noiembrie 1996, iar acțiunea în

revendicare ce a format obiectul dosarului 8158/1997, în care s-a pronunțat

sentința civilă nr. 1605 din 17 februarie 1998, a fost înregistrată pe rolul

Judecătoriei sector 4 București la 12 septembrie 1997, adică la aproape un an

de la data menționatului contract.

Și adeverința eliberată de S.C.

A.V.L. Berceni atestă faptul că de la data de 12 septembrie 1996 când s-a depus

cererea de opțiune pentru cumpărarea apartamentului și până la data de 12

noiembrie 1996 când s-a întocmit contractul de vânzare – cumpărare nr. 927 pentru

apartamentul 2 din sector 4, Oficiul Vânzări al S.C. A.V.L. Berceni nu a fost

înștiințat de existența unei revendicări pe cale judecătorească a acestui

imobil

Având în vedere aceste considerente,

soluția instanței de respingere a cererii de constatare a nulității absolute a

contractului este corectă.

De asemenea, este justă concluzia

instanței de apel referitoare la capătul de cerere privind revendicarea în

sensul că buna credință a chiriașilor la încheierea contractului de vânzare –

cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, paralizează însăși finalitatea cererii de

revendicare, având în vedere și dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, deoarece textul opune valabilitatea acestui contract vechiului titlu.

Pe bună dreptate, instanța a

constatat aplicabilitatea acestui text de lege, el fiind o normă ocrotitoare a

bunei credințe a cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995, opusă foștilor

proprietari, chiar pentru imobilele care au trecut în proprietatea statului

fără titlu.

Față de aceste considerente,

recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții N.G. și G.M. împotriva deciziei nr. 555/A din 11

decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  7 octombrie 2003