ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3835/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 643/2001, reclamanții N.G. și G.M. au chemat în judecată pe pârâții D.M., D.D., Consiliul General al Municipiului București și S.C. A.V.L. Berceni, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr. 927 din 12 noiembrie 1996 privind apartamentul nr. 2, situat în imobilul din sector 4, precum și obligarea acestora la retrocedarea imobilului în deplină proprietate și posesie. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul revendicat a fost proprietatea bunicului lor N.G. și a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 în mod abuziv de către stat, deoarece autorul lor era exceptat de la naționalizare.

S-a mai arătat că prin sentința civilă nr. 1605 din 17 februarie 1998 a Judecătoriei sector 4 București s-a dispus retrocedarea imobilului ca urmare a constatării nulității titlului statului. Reclamanții au mai susținut că actul de vânzare – cumpărare al pârâților persoane fizice a fost încheiat cu rea credință în frauda drepturilor lor de proprietate, urmând a se constata nulitatea lui absolută și retrocedarea imobilului către reclamanți. Prin sentința civilă nr. 551 din 17 mai 2001, Tribunalul București, secția a III – a civilă, a respins excepțiile invocate de pârâții D.D. și D.M., privitoare la lipsa calității procesuale active a reclamanților și lipsa calității procesuale pasive a lui D.D.

și a Primăriei Municipiului București, iar pe fond, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că acțiunea reclamanților este nefondată, întrucât nu s-a dovedit reaua – credință a cumpărătorilor, persoane fizice, la încheierea contractului de vânzare – cumpărare, în scopul fraudării dreptului reclamanților. Împotriva acestei sentințe, reclamanții au formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, prin decizia nr. 555 A din 11 decembrie 2001, a respins apelul ca nefondat. S-a reținut că soluția instanței de fod privind respingerea cererii de constatare a nulității absolute a contractului, este corectă, deoarece cupărătorii, persoane fizice, au fost de bună credință la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr. 927/1996.

În privința cererii de revendicare, se constată că buna – credință la încheierea contractului de vânzare – cumpărare de către chiriași în baza Legii nr. 112/1995, împiedică însăși finalitatea cererii de revendicare, având în vedere și dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei hotarâri, reclamanții au declarat recurs, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând, în esență că instanța de apel nu s-a pronunțat pe cererea de revendicare, că nu a analizat corect prevederile art. 46 al Legii nr. 10/2001 și a considerat în mod eronat faptul că se aplică în cauză, precum și greșita reținere a bunei credințe cu care cumpărătorii au încheiat actul de vânzare – cumpărare, în lipsa unor minime diligențe pentru a afla dacă imobilul a fost sau nu revendicat de proprietari.

Recursul este nefondat. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au constatat buna credință a cumpărătorilor – persoane fizice, întrucât nu s-a făcut nici o dovadă a existenței vreunei conivențe între părțile contractante, în dauna reclamanților. Din analiza actelor depuse la dosarul cauzei rezultă că cererea de cumpărare a imobilului a fost depusă la 12 septembrie 1996, contractul s-a încheiat la 12 noiembrie 1996, iar acțiunea în revendicare ce a format obiectul dosarului 8158/1997, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1605 din 17 februarie 1998, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 București la 12 septembrie 1997, adică la aproape un an de la data menționatului contract.

Și adeverința eliberată de S.C. A.V.L. Berceni atestă faptul că de la data de 12 septembrie 1996 când s-a depus cererea de opțiune pentru cumpărarea apartamentului și până la data de 12 noiembrie 1996 când s-a întocmit contractul de vânzare – cumpărare nr. 927 pentru apartamentul 2 din sector 4, Oficiul Vânzări al S.C. A.V.L. Berceni nu a fost înștiințat de existența unei revendicări pe cale judecătorească a acestui imobil Având în vedere aceste considerente, soluția instanței de respingere a cererii de constatare a nulității absolute a contractului este corectă.

De asemenea, este justă concluzia instanței de apel referitoare la capătul de cerere privind revendicarea în sensul că buna credință a chiriașilor la încheierea contractului de vânzare – cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, paralizează însăși finalitatea cererii de revendicare, având în vedere și dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece textul opune valabilitatea acestui contract vechiului titlu. Pe bună dreptate, instanța a constatat aplicabilitatea acestui text de lege, el fiind o normă ocrotitoare a bunei credințe a cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995, opusă foștilor proprietari, chiar pentru imobilele care au trecut în proprietatea statului fără titlu. Față de aceste considerente, recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții N.G. și G.M. împotriva deciziei nr. 555/A din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003