ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4703/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 martie 2001, reclamantele I.E., E.I. și U.V., au chemat în judecată pe pârâții D.Ș. și D.M.E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1293 din 3 ianuarie 1997 încheiat între pârâți și Primăria Municipiului București prin S.C.A.V.L. Berceni pentru imobilul din București, cu revenirea la situația anterioară. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 943, art. 966 și art. 998 C. civ. și pe dispozițiile Legii nr. 112/1995 și ale Legii nr. 10/2001, s-a arătat că deși pârâții au fost notificați în sensul că imobilul a fost revendicat, s-a încheiat totuși contractul de vânzare-cumpărare, prin fraudarea legii.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 862 din 3 septembrie 2001, a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1293 din 3 ianuarie 1997, dispunând revenirea părților la situația anterioară. S-a reținut că prin sentința civilă nr. 1029 din 10 februarie 1999 a Judecătoriei sectorului 4, s-a admis acțiunea reclamantelor și a fost obligat Consiliul General al Municipiului București să lase acestora în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, format din construcție parter, două etaje, pod, mansardă. Deși pârâtul D.Ș. a fost notificat de reclamante la 12 februarie 1996 să nu procedeze la cumpărarea apartamentului, acesta a încheiat contractul, care este astfel nul absolut față de dispozițiile art. 948 C. civ.

Prin decizia civilă nr. 284 din 20 iunie 2002 Curtea de Apel București, a admis apelurile declarate de pârâții Municipiul București prin Primar General, S.C.A.V.L. Berceni, D.Ș. împotriva sentinței civile nr. 862 din 3 septembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București; a schimbat în tot sentința în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamante. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, în ce interesează, a reținut că în mod greșit s-a aplicat asupra cauzei ilicite a contractului de vânzare-cumpărare, și aceasta întrucât, deși reclamantele notificaseră pe pârâții S.C.A.V.L. Berceni și Municipiul București prin D.A.F.I. și Comisia Locală sector 4, de aplicare a Legii nr. 112/1995, pe rolul instanțelor nu exista o acțiune în revendicare.

Reclamantele nu au formulat în termen legal prevăzut de Legea nr. 112/1995 o cerere de restituire în natură a imobilului. La data încheierii contractului, imobilul se afla în patrimoniul statului, urmau respingerii primei acțiuni în revendicare soluționată prin sentința civilă nr. 462 din 13 iunie 1995 rămasă irevocabilă la 18 decembrie 1996, pârâții fiind deci de bună-credință, în eroare comună și invincibilă cu privire la calitatea de proprietar a statului, respectate fiind dispozițiile Legii nr. 112/1995. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantele, susținând că instanța nu a ținut seama de toate probele administrate și nici de faptul că, în fața primei instanțe pârâții D. au achiesat la admiterea acțiunii.

La momentul cumpărării, pârâtul D. mai deținea în proprietate un apartament în București, dobândit prin moștenire, situația în care, conform Legii 112/1995, art. 9 alin. (6), nu mai avea posibilitatea cumpărării locuinței toți pârâții fiind notificați anterior, greșit s-a apreciat asupra relei-credințe. Recursul este întemeiat potrivit celor ce urmează. Sub un prim aspect, în adevăr, din practicaua sentinței primei instanțe, ar rezulta, conform celor consemnate, că pârâții au fost de acord cu admiterea acțiunii. Recurenții contestă însă existența acestui acord sau susțin că el a fost dat în alte condiții, ce nu sunt reținute astfel. Așa fiind, față de consemnarea cu totul sumară și succintă a acestei împrejurări esențială în ce privește efectele sale față de prevederile art. 270 și urm. C. proc.

civ., se impune în raport de dispozițiile art. 314 C. proc. civ. casarea cu trimitere pentru stabilirea elementelor de fapt în legătură cu această împrejurare, eventual prin administrarea de probe în acest sens. Pe de altă parte, această soluție se impune și pentru stabilirea altor elemente, invocate în recurs pentru soluționarea fondului cauzei, în legătură cu împrejurarea dacă pârâții D.Ș. și M.L., au dobândit în adevăr și în ce condiții, o altă locuință, împrejurare care, eventual, raportat la cele în speță, ar putea determina admiterea sau respingerea acțiunii, în măsura în care cerințele art. 9 alin. (6) Legea nr. 112/1995 ar fi împlinite. Or, sub acest aspect, simpla existență a certificatului de moștenitor aflat la dosar, nu este suficientă pentru a forma convingerea instanței de recurs într-un sens sau altul.

Nu mai puțin, față de circumstanțele speței, de existența soluției date în prima acțiune în revendicare prin sentința civilă nr. 4623 din 13 iunie 1995 este necesară, depunerea la dosar a cererii (în original) formulate de pârâți pentru cumpărarea apartamentului, pentru lămurirea existenței relei sau bunei-credințe în raport de aparența de drept în ce privește dreptul de proprietate al statului, știut fiind că, la acel moment, sau ulterior, de obicei, vânzătorul relevă aspecte ținând de situația juridică a imobilului. Așa fiind, în raport de prevederile art. 314 C. proc. civ., se impune admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare, în primă instanță, instanță care, față de dispozițiile art. 725 C. proc.

civ. se identifică în speță a fi Judecătoria, respectiv Judecătoria sectorului 4, ocazie cu care se vor avea în vedere și celelalte chestiuni invocate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții I.E., E.I. și U.V. împotriva deciziei nr. 284 A din 20 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă. Casează această decizie precum și sentința 862 din 3 septembrie 2001 a Tribunalului București, secția a III – a civilă, și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria sectorului 4. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2004.