ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2694/2005

Asupra recursului în anulare de față constată; Prin cererea înregistrată la 26 aprilie 2001 astfel cum a fost precizată reclamanta G.S.R. a chemat în judecată pârâții Municipiul București, SC A.V.L. Berceni SA și T.I. și T.L.A., cerând să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 5 situat în municipiul București, și totodată să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1141 din 12 decembrie 1996 încheiat de SC A.V.L. Berceni SA și pârâtul T.I. cu consecința evacuării acestuia din urmă din imobil. În motivarea cererii reclamanta arată că imobilul în litigiu, naționalizat în baza Decretului nr. 921/1950, a fost retrocedat în proprietate autoarei sale, prin sentința civilă nr. 3819 din 23 mai 1997 a Judecătoriei sectorului 4 București.

Cum titlul autoarei sale este preferabil celui invocat de pârâtul T.I., contractul de vânzare-cumpărare invocat de acesta fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 reclamanta solicită admiterea și petitelor 2 și 3 din cererea dedusă judecății. Pârâții T.I. și L.A. au cerut respingerea acțiunii invocând că au încheiat contractul a cărei nulitate se solicită a se constatat cu bună credință, în condițiile impuse de Legea nr. 112/1995 în raport de dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este valabil. Prin sentința civilă nr. 11114 din 20 septembrie 2001 Judecătoria sectorului 4 București a admis acțiunea reclamantei și în consecință a obligat pârâții să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat la adresa menționată.

Prin aceeași sentință s-a depus evacuarea pârâților T.I. și T.L.A. din imobil și a fost respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1141 din 12 decembrie 1996. În motivarea sentinței s-a reținut, că urmare a comparării titlului deținut de autoarea reclamantei, anume contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 26 ianuarie 1928 și cel invocat de pârâți, preferabil este cel dintâi întrucât provine de la adevăratul proprietate, în timp ce cel de-al doilea de la Statul Român care dobândise prin naționalizare, operațiune care s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă ce a fost nelegală.

Reține prima instanță că în operațiunea de comparare a titlurilor este suficientă să se stabilească preferabilitatea acestora nemaifiind necesară constatarea nulității celui ce nu este considerat preferabil, caz în care se impune respingerea cererii în constatarea nulității absolute a titlului invocat de pârâți. Cum acțiunea în revendicare formulată de reclamantă este, în baza art. 680 C. civ., fondată prima instanță constată că se impune admiterea acesteia precum și evacuarea pârâților T. din imobil. Prin decizia civilă nr. 1422/A din 17 iunie 2002 Tribunalul București a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții T., pentru aceleași considerente de drept și de fapt reținute de prima instanță.

Prin decizia civilă nr. 2635 din 28 noiembrie 2002 Curtea de Apel București a admis recursul declarat de pârâții T.I. și T.A., a modificat decizia recurată, a admis apelul declarat de pârâți și a schimbat, în tot sentința judecătoriei în sensul că a respins acțiunea reclamantei ca nefondată. În motivarea deciziei s-a reținut că atâta timp cât în cauză nu s-a făcut dovada contrarie pârâții T., în calitate de cumpărători și vânzătoarea SC A.V.L. Berceni SA sunt prezumați a fi fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărei nulitate se cere a se constata, caz în care, în raport de dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este valabil încheiat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție invocând incidența art. 330 pct. 1 C. proc.

civ. În motivarea recursului se arată că astfel cum s-a statuat în practica judiciară adevăratul proprietar, cum este și cazul reclamantei în speță, poate solicita acțiunea în revendicare împotriva terțului achizitor al bunului proprietatea sa, caz în care buna credință la momentul dobândirii de acesta este irelevantă nefiind aptă să creeze un regim privilegiat subdobânditorului, chiar dacă se află în posesia bunului. Se susține, totodată, că împrejurarea că pârâții s-ar fi aflat într-o eroare comună și invincibilă cu privire la calitatea vânzătorului, presupus proprietar al terenului vândut nu putea fi prezumată doar prin reținerea faptului că la momentul perfectării vânzării nu se afla pe rolul instanțelor în litigiu privitor la bun.

Dimpotrivă, se apreciază că pârâții T., subdobânditori ai bunului, cu minime diligențe puteau să cunoască situația juridică a imobilului care, de altminteri, era prezentată în nota de caracteristici aflată la dosarul de evaluare întocmit de vânzătoare ca depusă în apel, fila 34. Totodată, se apreciază că interpretarea dată de instanța de recurs dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, este contrară art. I din Protocolul nr. 1 adițional Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. De asemenea, se invocă încălcarea și a art. 6 din Convenție și a art. 21 din Constituția României.

Analizând recursul în anulare dedus judecății, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: În drept, instanțele judecătorești au obligația de a se pronunța asupra obiectului cererii deduse judecății . Dacă formulările reclamantei sunt confuze și împiedică determinarea fie a obiectului fie a temeiului juridic al cererii de chemare în judecată instanța are obligația, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare. În speță, reclamanții au cerut, printre altele să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1141 din 12 decembrie 1996 intervenit între SC A.V.L. Berceni SA și pârâții T.I. și T.L.A. invocând principiul potrivit căruia desființarea actului inițial atrage și anularea actului subsecvent, pârâții T. apărându-se în sensul invocării bunei lor credințe la momentul încheierii contractului.

Acest capăt de cerere era prejudicial soluționării acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., acțiune în cadrul căreia reclamanta solicita a se proceda la o comparare a titlurilor autorilor fiecărei părți pentru a se stabili dreptul cărui autor este mai preferabil. Ordinea soluționării a celor două capete de cerere se impune și ca un aspect de logică juridică, întrucât nu se poate proceda la compararea a două drepturi de proprietate, unul izvorând dintr-un act juridic valabil iar celălalt dintr-un act juridic lovit de nulitate.

Or, instanțele de fond, apreciind ca prejudicial capătul de cerere referitor la revendicare i-au acordat preferință, nefiind preocupate în a administra probe cu privire la buna credință a subdobânditorilor T. la momentul încheierii contractului de vânzare invocat drept titlu în apărare, capăt de cerere pe care l-au respins, fără o verificare în fond, doar ca o consecință a soluției adoptate asupra cererii de revendicare. Or, analizarea pentru prima oară, în recurs a capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și a apărării referitoare la buna credință a subdobânditorilor T., cu consecința reținerii a incidenței dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a realizat de încălcarea principiului dublului grad de jurisdicție, părțile fiind private în a-și face apărările referitoare la această cerere.

Așa fiind, în raport și de dispozițiile art. 314 C. proc. civ., constatând că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite fapt care a condus la o încălcare esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei de fond, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa deciziile date de curtea de apel și de tribunal precum și sentința judecătoriei și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași judecătorie. Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza prejudicial, capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare contestat și, în raport de soluția dată asupra acestuia, va proceda la soluționarea celorlalte cereri formulate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 2635 din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată precum și decizia nr. 1422/A din 17 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și sentința civilă nr. 11114 din 20 septembrie 2001 a Judecătoriei sector 4 București și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași judecătorie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6 aprilie 2005.