ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2694/2005

Asupra recursului în anulare de față

constată;

Prin cererea înregistrată la 26 aprilie

2001 astfel cum a fost precizată reclamanta G.S.R. a chemat în judecată pârâții

Municipiul București, SC A.V.L. Berceni SA și T.I. și T.L.A., cerând să fie

obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.

5 situat în municipiul București, și totodată să se constate nulitatea absolută

a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1141 din 12 decembrie 1996 încheiat de SC

A.V.L. Berceni SA și pârâtul T.I. cu consecința evacuării acestuia din urmă din

imobil.

În motivarea cererii reclamanta arată că

imobilul în litigiu, naționalizat în baza Decretului nr. 921/1950, a fost

retrocedat în proprietate autoarei sale, prin sentința civilă nr. 3819 din 23

mai 1997 a Judecătoriei sectorului 4 București.

Cum titlul autoarei sale este preferabil

celui invocat de pârâtul T.I., contractul de vânzare-cumpărare invocat de

acesta fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 reclamanta

solicită admiterea și petitelor 2 și 3 din cererea dedusă judecății.

Pârâții T.I. și L.A. au cerut respingerea

acțiunii invocând că au încheiat contractul a cărei nulitate se solicită a se

constatat cu bună credință, în condițiile impuse de Legea nr. 112/1995 în

raport de dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este valabil.

Prin sentința civilă nr. 11114 din 20

septembrie 2001 Judecătoria sectorului 4 București a admis acțiunea reclamantei

și în consecință a obligat pârâții să-i lase în deplină proprietate și pașnică

folosință imobilul situat la adresa menționată.

Prin aceeași sentință s-a depus evacuarea

pârâților T.I. și T.L.A. din imobil și a fost respins capătul de cerere privind

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1141 din

12 decembrie 1996.

În motivarea sentinței s-a reținut,

că urmare a comparării titlului deținut de autoarea reclamantei, anume

contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 26 ianuarie 1928 și cel invocat de

pârâți, preferabil este cel dintâi întrucât provine de la adevăratul

proprietate, în timp ce cel de-al doilea de la Statul Român care dobândise prin

naționalizare, operațiune care s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească

rămasă irevocabilă ce a fost nelegală.

Reține prima instanță că în

operațiunea de comparare a titlurilor este suficientă să se stabilească preferabilitatea

acestora nemaifiind necesară constatarea nulității celui ce nu este considerat

preferabil, caz în care se impune respingerea cererii în constatarea nulității

absolute a titlului invocat de pârâți.

Cum acțiunea în revendicare

formulată de reclamantă este, în baza art. 680 C. civ., fondată prima instanță

constată că se impune admiterea acesteia precum și evacuarea pârâților T. din

imobil.

Prin decizia civilă nr. 1422/A din

17 iunie 2002 Tribunalul București a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâții T., pentru aceleași considerente de drept și de fapt reținute de prima

instanță.

Prin decizia civilă nr. 2635 din 28

noiembrie 2002 Curtea de Apel București a admis recursul declarat de pârâții T.I.

și T.A., a modificat decizia recurată, a admis apelul declarat de pârâți și a

schimbat, în tot sentința judecătoriei în sensul că a respins acțiunea

reclamantei ca nefondată.

În motivarea deciziei s-a reținut că

atâta timp cât în cauză nu s-a făcut dovada contrarie pârâții T., în calitate

de cumpărători și vânzătoarea SC A.V.L. Berceni SA sunt prezumați a fi fost de

bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărei nulitate

se cere a se constata, caz în care, în raport de dispozițiile art. 46 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 este valabil încheiat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție invocând incidența art. 330 pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că

astfel cum s-a statuat în practica judiciară adevăratul proprietar, cum este și

cazul reclamantei în speță, poate solicita acțiunea în revendicare împotriva

terțului achizitor al bunului proprietatea sa, caz în care buna credință la

momentul dobândirii de acesta este irelevantă nefiind aptă să creeze un regim

privilegiat subdobânditorului, chiar dacă se află în posesia bunului.

Se susține, totodată, că

împrejurarea că pârâții s-ar fi aflat într-o eroare comună și invincibilă cu privire

la calitatea vânzătorului, presupus proprietar al terenului vândut nu putea fi

prezumată doar prin reținerea faptului că la momentul perfectării vânzării nu

se afla pe rolul instanțelor în litigiu privitor la bun.

Dimpotrivă, se apreciază că pârâții

T., subdobânditori ai bunului, cu minime diligențe puteau să cunoască situația

juridică a imobilului care, de altminteri, era prezentată în nota de

caracteristici aflată la dosarul de evaluare întocmit de vânzătoare ca depusă

în apel, fila 34.

Totodată, se apreciază că

interpretarea dată de instanța de recurs dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001,

este contrară art. I din Protocolul nr. 1 adițional Convenției Europene a

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

De asemenea, se invocă încălcarea și

a art. 6 din Convenție și a art. 21 din Constituția României.

Analizând recursul în anulare dedus

judecății, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele

considerente:

În drept, instanțele judecătorești

au obligația de a se pronunța asupra obiectului cererii deduse judecății .

Dacă formulările reclamantei sunt

confuze și împiedică determinarea fie a obiectului fie a temeiului juridic al

cererii de chemare în judecată instanța are obligația, respectând regula

dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare.

În speță, reclamanții au cerut,

printre altele să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

nr. 1141 din 12 decembrie 1996 intervenit între SC A.V.L. Berceni SA și pârâții

T.I. și T.L.A. invocând principiul potrivit căruia desființarea actului inițial

atrage și anularea actului subsecvent, pârâții T. apărându-se în sensul invocării

bunei lor credințe la momentul încheierii contractului.

Acest capăt de cerere era

prejudicial soluționării acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art.

480 C. civ., acțiune în cadrul căreia reclamanta solicita a se proceda la o

comparare a titlurilor autorilor fiecărei părți pentru a se stabili dreptul

cărui autor este mai preferabil.

Ordinea soluționării a celor două

capete de cerere se impune și ca un aspect de logică juridică, întrucât nu se

poate proceda la compararea a două drepturi de proprietate, unul izvorând

dintr-un act juridic valabil iar celălalt dintr-un act juridic lovit de

nulitate.

Or, instanțele de fond, apreciind ca

prejudicial capătul de cerere referitor la revendicare i-au acordat preferință,

nefiind preocupate în a administra probe cu privire la buna credință a

subdobânditorilor T. la momentul încheierii contractului de vânzare invocat

drept titlu în apărare, capăt de cerere pe care l-au respins, fără o verificare

în fond, doar ca o consecință a soluției adoptate asupra cererii de

revendicare.

Or, analizarea pentru prima oară, în

recurs a capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare și a apărării referitoare la buna credință a

subdobânditorilor T., cu consecința reținerii a incidenței dispozițiilor art. 46

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a realizat de încălcarea principiului

dublului grad de jurisdicție, părțile fiind private în a-și face apărările referitoare

la această cerere.

Așa fiind, în raport și de

dispozițiile art. 314 C. proc. civ., constatând că împrejurările de fapt ale

cauzei nu au fost pe deplin stabilite fapt care a condus la o încălcare

esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei de fond,

Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa deciziile date de curtea de

apel și de tribunal precum și sentința judecătoriei și va trimite cauza spre

rejudecare la aceeași judecătorie.

Cu ocazia rejudecării, instanța va

analiza prejudicial, capătul de cerere privind constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare contestat și, în raport de soluția dată

asupra acestuia, va proceda la soluționarea celorlalte cereri formulate de

părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 2635 din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Casează decizia recurată precum și

decizia nr. 1422/A din 17 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, și sentința civilă nr. 11114 din 20 septembrie 2001 a Judecătoriei sector

4 București și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași judecătorie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6

aprilie 2005.