ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 79/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 2349 din 29 martie 2001 a Judecătoriei Sector 6 București, deciziei civile nr.1032 din 28 iunie 2001 a Tribunalului București – secția a V – a civilă. . La apelul nominal s-au prezentat: intimatul contestator B.C.P., personal și asistat de avocații M.Z.P.și S.G.I.și intimata Administrația Prezidențială reprezentată de consilier juridic C.B.. Procedura completă. Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare așa cum a fost formulat, casarea deciziei nr.1032 din 28 iunie 2001 a Tribunalului București – secția a V – a civilă și de contencios administrativ și a sentinței civile nr.2349 din 29 martie 2001 a Judecătoriei sector 6 București și pe fond respingerea contestației formulată de B.P.C..

Avocații M.Z.P.și S.G.I., având pe rând cuvântul solicită respingerea recursului în anulare, conform întâmpinării existente la dosar. Avocat M.Z.P.depune copie xerox de pe legitimația de servici a intimatului-contestator B. C.P. și caracterizarea de la locul de muncă emisă la 15 decembrie 2000. Consilier juridic C.B. pune concluzii în sensul admiterii recursului în anulare, casarea ambelor hotărâri și pe fond respingerea contestației.

C U R T E A Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 aprilie 2002, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, potrivit prevederilor art. 27 lit. f din Legea nr.92/1992 republicată și ale art. 330 pct. 2 C.proc.civ., astfel cum au fost modificate prin O.U.G.nr.138/2000 și nr. 59/2001, recurs în anulare împotriva sentinței civile nr.2349/29 martie 2001 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București și a deciziei nr.1032/28 iunie 2001 a Tribunalului București, secția a V – a civilă și la contencios administrativ. S-a susținut că ambele hotărâri sunt vădit netemeinice și au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În motivarea recursului în anulare s-a arătat că prin contestația înregistrată la data de 21 februarie 2001 pe rolul Judecătoriei sectorului 6, B.P.C. a solicitat în contradictoriu cu Administrația prezidențială anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, emisă în baza art. 4 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 1/2001 și art. 130 alin. 1 lit. e din C.mun., cu consecința reîncadrării sale și obligarea intimatei la plata drepturilor bănești cuvenite. Judecătoria sectorului 6, prin sentința civilă nr. 2359/29 martie 2001, a admis în parte contestația, a anulat decizia nr. 20 din 23 ianuarie 2001 și a obligat intimata să-l reîncadreze pe contestator în funcția avută anterior, cu plata drepturilor bănești cuvenite.

A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale. Împotriva acestei sentințe Administrația prezidențială a formulat recurs, care a fost respins ca tardiv prin decizia nr.1032 din 28 iunie 2001 a Tribunalului București – secția a V – a civilă și de contencios administrativ. În recursul în anulare, sentința judecătoriei este criticată pentru motive de fond, susținându-se în esență că instituția a procedat corect la desfacerea contractului de muncă, deoarece contestatorul, susținând examenul de atestare pe post, nu l-a promovat, astfel încât el nu corespunde profesional. Pe de altă parte, intimata a făcut dovada că măsura luată nu a fost aplicată în mod arbitrar, și că s-a emis dispoziție de desfacere a contractului de muncă în formă scrisă, fiind invocate în conținut prevederile legale pe care se întemeiază.

În ceea ce privește decizia pronunțată în recurs, s-a susținut că în mod greșit tribunalul a reținut tardivitatea declarării căii de atac, luând în calcul, ca moment inițial al curgerii termenului de 10 zile, data de 20 aprilie 2001, completată de curier, și nu cea de 24 aprilie 2001, când dovada de comunicare s-a înregistrat la registratura generală a instituției. Intimatul B.P.C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului în anulare și a depus la dosar înscrisuri care atestă că a fost reintegrat în cadrul instituției. A fost atașat dosarul cauzei. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea va examina cu precădere critica vizând aspectul de ordin procedural al tardivității sau formulării în termen a recursului deoarece considerarea ca întemeiată a acestui motiv al recursului în anulare face superfluă verificarea problemelor de fond.

Or, se constată că, sub aspect procedural, recursul în anulare este fondat, tribunalul rezolvând greșit problema respectării termenului de recurs. Potrivit prevederilor art. 80 din Legea nr.168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de către instanța de fond. În mod cert, recursul a fost înregistrat la data de 3 mai 2001. În ceea ce privește data comunicării sentinței, tribunalul a considerat că aceasta este 20 aprilie 2001, conform înscrisului aflat la fila 60 dosar recurs. S-a omis însă a se observa că această dovadă de comunicare nu îndeplinește mai multe dintre condițiile prevăzute de art. 100 C.proc.civ. sub sancțiunea nulității.

Astfel, nu sunt menționate: - numele celui care l-a încheiat (art. 100 alin.2 C.proc.civ.); - numele și prenumele celui căruia i s-a făcut comunicarea (art. 100 pct. 4 C.proc.civ.); -numele și calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau locul unde s-a făcut afișarea (art. 100 pct. 7 C.proc.civ.). Or, conform prevederilor art. 100 alin. 3 C.proc.civ., “arătările de la punctele 1, 2, 4, 5, 7 și 8 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”. În consecință, fiind afectat de trei cauze de nulitate, actul procedural nu poate produce efecte și nu constituie momentul inițial al curgerii termenului de declarare a recursului. Acest moment nu poate fi altul decât cel al predării efective a dovezii de comunicare la registratura generală a intimatei, care a avut loc la 24 aprilie 2001 și în raport de care depunerea recursului la 3 mai 2001 apare ca fiind în termenul legal de 10 zile.

Așa fiind, se constată că decizia tribunalului în sensul considerării recursului ca tardiv este în mod vădit netemeinică și esențial nelegală. Admițând recursul în anulare conform prevederilor art. 330 3 raportat la art. 312 alin. 4 C.proc.civ., Curtea va casa decizia tribunalului și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru rejudecarea pe fond a recursului, ocazie cu care se vor analiza celelalte critici formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei 1032 din 28 iunie 2001 a Tribunalului București - Secția a V – a civilă și de contencios administrativ pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea pe fond a recursului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2003.