ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 79/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr. 2349   din  29 martie 2001 a Judecătoriei Sector

6 București, deciziei civile nr.1032 din 28 iunie 2001 a Tribunalului București

– secția a V – a civilă.  .

La apelul

nominal  s-au prezentat: intimatul contestator B.C.P., personal și asistat de

avocații M.Z.P.și S.G.I.și intimata Administrația Prezidențială reprezentată de

consilier juridic C.B..

Procedura

completă.

Reprezentanta

Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare așa cum a fost

formulat, casarea deciziei nr.1032 din 28 iunie 2001 a Tribunalului București –

secția a V – a civilă și de contencios administrativ și a sentinței civile

nr.2349 din 29 martie 2001 a Judecătoriei sector 6 București și pe fond

respingerea contestației formulată de B.P.C..

Avocații

M.Z.P.și S.G.I., având pe rând cuvântul solicită respingerea recursului în

anulare, conform întâmpinării existente la dosar. Avocat M.Z.P.depune copie

xerox de pe legitimația de servici a intimatului-contestator B. C.P. și

caracterizarea de la locul de muncă emisă la 15 decembrie 2000.

Consilier

juridic C.B. pune concluzii în sensul admiterii recursului în anulare, casarea

ambelor hotărâri și pe fond respingerea contestației.

C U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 3

aprilie 2002, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat, potrivit prevederilor art. 27 lit. f din Legea nr.92/1992

republicată și ale art. 330 pct. 2 C.proc.civ., astfel cum au fost modificate

prin O.U.G.nr.138/2000 și nr. 59/2001, recurs în anulare împotriva sentinței

civile nr.2349/29 martie 2001 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București

și a deciziei nr.1032/28 iunie 2001 a Tribunalului București, secția a V – a

civilă și la contencios administrativ.

S-a susținut

că ambele hotărâri sunt vădit netemeinice și au fost pronunțate cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În motivarea recursului

în anulare s-a arătat că prin contestația înregistrată la data de 21 februarie

2001 pe rolul Judecătoriei sectorului 6, B.P.C. a solicitat în contradictoriu

cu Administrația prezidențială anularea deciziei de desfacere a contractului de

muncă, emisă în baza art. 4

1

alin. 2 din O.U.G. nr. 1/2001 și art.

130 alin. 1 lit. e din C.mun., cu consecința reîncadrării sale și obligarea

intimatei la plata drepturilor bănești cuvenite.

Judecătoria

sectorului 6, prin sentința civilă nr. 2359/29 martie 2001, a admis în parte

contestația, a anulat decizia nr. 20 din 23 ianuarie 2001 și a obligat intimata

să-l reîncadreze pe contestator în funcția avută anterior, cu plata drepturilor

bănești cuvenite. A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea

daunelor morale.

Împotriva

acestei sentințe Administrația prezidențială a formulat recurs, care a fost

respins ca tardiv prin decizia nr.1032 din 28 iunie 2001 a Tribunalului

București – secția a V – a civilă și de contencios administrativ.

În recursul în

anulare, sentința judecătoriei este criticată pentru motive de fond,

susținându-se în esență că instituția a procedat corect la desfacerea

contractului de muncă, deoarece contestatorul, susținând examenul de atestare

pe post, nu l-a promovat, astfel încât el nu corespunde profesional. Pe de altă

parte, intimata a făcut dovada că măsura luată nu a fost aplicată în mod

arbitrar, și că s-a emis dispoziție de desfacere a contractului de muncă în

formă scrisă, fiind invocate în conținut prevederile legale pe care se

întemeiază.

În ceea ce

privește decizia pronunțată în recurs, s-a susținut că în mod greșit tribunalul

a reținut tardivitatea declarării căii de atac, luând în calcul, ca moment

inițial al curgerii termenului de 10 zile, data de 20 aprilie 2001, completată

de curier, și nu cea de 24 aprilie 2001, când dovada de comunicare s-a

înregistrat la registratura generală a instituției.

Intimatul

B.P.C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului în anulare și

a depus la dosar înscrisuri care atestă că a fost reintegrat în cadrul

instituției.

A fost atașat

dosarul cauzei.

Examinând

actele și lucrările dosarului, Curtea va examina cu precădere critica vizând

aspectul de ordin procedural al tardivității sau formulării în termen a

recursului deoarece considerarea ca întemeiată a acestui motiv al recursului în

anulare face superfluă verificarea problemelor de fond.

Or, se

constată că, sub aspect procedural, recursul în anulare este fondat, tribunalul

rezolvând greșit problema respectării termenului de recurs.

Potrivit

prevederilor art. 80 din Legea nr.168/1999, termenul de recurs este de 10 zile

de la data comunicării hotărârii pronunțate de către instanța de fond.

În mod cert,

recursul a fost înregistrat la data de 3 mai 2001.

În ceea ce

privește data comunicării sentinței, tribunalul a considerat că aceasta este 20

aprilie 2001, conform înscrisului aflat la fila 60 dosar recurs. S-a omis însă

a se observa că această dovadă de comunicare nu îndeplinește mai multe dintre

condițiile prevăzute de art. 100 C.proc.civ. sub sancțiunea nulității. Astfel,

nu sunt menționate: - numele celui care l-a încheiat (art. 100 alin.2

C.proc.civ.); - numele și prenumele celui căruia i s-a făcut comunicarea (art.

100 pct. 4 C.proc.civ.); -numele și calitatea celui căruia i s-a făcut

înmânarea sau locul unde s-a făcut afișarea (art. 100 pct. 7 C.proc.civ.). Or,

conform prevederilor art. 100 alin. 3 C.proc.civ., “arătările de la punctele 1,

2, 4, 5, 7 și 8 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”.

În consecință,

fiind afectat de trei cauze de nulitate, actul procedural nu poate produce

efecte și nu constituie momentul inițial al curgerii termenului de declarare a

recursului. Acest moment nu poate fi altul decât cel al predării efective a

dovezii de comunicare la registratura generală a intimatei, care a avut loc la

24 aprilie 2001 și în raport de care depunerea recursului la 3 mai 2001 apare

ca fiind în termenul legal de 10 zile.

Așa fiind, se

constată că decizia tribunalului în sensul considerării recursului ca tardiv

este în mod vădit netemeinică și esențial nelegală.

Admițând

recursul în anulare conform prevederilor art. 330

3

raportat la art.

312 alin. 4 C.proc.civ., Curtea va casa decizia tribunalului și va trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru rejudecarea pe fond a

recursului, ocazie cu care se vor analiza celelalte critici formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite recursul  în anulare declarat de Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei 1032

din 28 iunie 2001 a Tribunalului București - Secția a V – a civilă și de

contencios administrativ pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe

pentru judecarea pe fond a recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi  17 ianuarie   2003.