ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5996/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 31

ianuarie 2001, C.E. a solicitat instanței în contradictoriu cu Ministerul

Apărării Naționale, obligarea pârâtului la plata sumei de 101.896.000 lei,

reprezentând impozit, reținut nejustificat pentru ajutorul primit la trecerea

în rezervă și reactualizarea acestei sume până la data executării, în raport de

indicele de inflație.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea

pe dispozițiile art. 31 pct. 1 și 2 din Legea 138/1999.

Prin întâmpinarea depusă, Ministerul

Apărării Naționale a cerut respingerea acțiunii susținând că potrivit O.G. nr.

73/1999 ajutoarele acordate reclamantului au fost corect calculate în raport de

data trecerii în rezervă.

Totodată, pârâta a cerut chemarea în

garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca în cazul admiterii

acțiunii, chematul în garanție căruia i s-a virat impozitul reținut de la

reclamant, să fie obligat la restituire.

După un prim ciclu procesual, prin

sentința civilă nr. 2612 din 22 martie 2002, Judecătoria Cluj-Napoca a admis

acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 101.896.000 lei.

Totodată, s-a admis și cererea pârâtului de chemare în garanție a Ministerului

Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că prin O.G. nr. 73/1999 s-a abrogat numai O.G. nr. 7/1998

referitoare la sumele primite sub formă de plăți compensatorii care au fost

înlocuite cu dispozițiile art.6 din legea cadru privind impozitul pe venit iar

nu și dispozițiile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea 138/1999.

Hotărârea instanței de fond a fost

confirmată de Tribunalul Cluj care, prin decizia civilă nr. 1127/R din 6

septembrie 2002, a respins ca nefondat recursul formulat de pârâtul Ministerul

Apărării Naționale.

Împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție care, invocând în temeiul art. 330 pct. 2 C.

proc. civ. încălcarea esențială a legii cu consecința soluționării greșite a

fondului litigiului, a susținut că decizia atacată a fost pronunțată în temeiul

unor dispoziții legale abrogate, fiind nesocotită legea aplicabilă, respectiv

dispozițiile O.G. nr. 73/1999 care asimilează salariilor supuse impozitării

inclusiv ajutoarele acordate cadrelor militare disponibilizate.

Recursul în anulare se dovedește

fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 31alin.

(1) și (2) din Legea 138 din 20 iulie 1999, la trecerea în rezervă sau direct

în retragere cu drept de pensie, cadrele militare erau îndreptățite la

acordarea unui ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută.

Dispozițiile legale mai sus

menționate au fost însă implicit abrogate prin art.86 alin. final, partea

finală din O.G. nr. 73 din 26 august 1999 privind impozitul pe venit.

Potrivit acestui din urmă act

normativ, sunt supuse impozitării veniturile din salarii, cărora le sunt

asimilate „în vederea impunerii” drepturile de soldă lunară, indemnizațiile,

primele, sporurile, premiile și alte drepturi ale cadrelor militare acordate

potrivit legii [art. 4 lit. b) coroborat cu art.23 lit. b)].

În conformitate cu dispozițiile art.

70, dispozițiile O.G. nr. 73 din 26 august 1999 au intrat în vigoare și s-au

aplicat veniturilor acordate cu începere de la 1 ianuarie 2000.

Ca urmare, cum reclamantul a fost

trecut în rezervă la data de 29 februarie 2000 și sumele acordate cu titlul de

ajutoare compensatorii au fost la această dată asimilate veniturilor salariale

supuse impozitării se constată că potrivit O.G. nr. 73/1999 drepturile cuvenite

au fost corect calculate, acțiunea pentru diferențele pretinse dovedindu-se

neîntemeiată.

Așa fiind, recursul în anulare se va

admite cu consecința casării hotărârilor atacate și pe fond, a respingerii

acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 1127 R din 6 septembrie 2002 a Tribunalului Cluj, secția

civilă, și sentința civilă nr. 2612 din 22 martie 2002 a Tribunalului

Cluj-Napoca, pe care le casează și respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2004.