ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5996/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 31 ianuarie 2001, C.E. a solicitat instanței în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, obligarea pârâtului la plata sumei de 101.896.000 lei, reprezentând impozit, reținut nejustificat pentru ajutorul primit la trecerea în rezervă și reactualizarea acestei sume până la data executării, în raport de indicele de inflație. Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 31 pct. 1 și 2 din Legea 138/1999. Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Apărării Naționale a cerut respingerea acțiunii susținând că potrivit O.G. nr. 73/1999 ajutoarele acordate reclamantului au fost corect calculate în raport de data trecerii în rezervă.

Totodată, pârâta a cerut chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca în cazul admiterii acțiunii, chematul în garanție căruia i s-a virat impozitul reținut de la reclamant, să fie obligat la restituire. După un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 2612 din 22 martie 2002, Judecătoria Cluj-Napoca a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 101.896.000 lei. Totodată, s-a admis și cererea pârâtului de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin O.G. nr. 73/1999 s-a abrogat numai O.G. nr. 7/1998 referitoare la sumele primite sub formă de plăți compensatorii care au fost înlocuite cu dispozițiile art.6 din legea cadru privind impozitul pe venit iar nu și dispozițiile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea 138/1999.

Hotărârea instanței de fond a fost confirmată de Tribunalul Cluj care, prin decizia civilă nr. 1127/R din 6 septembrie 2002, a respins ca nefondat recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale. Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție care, invocând în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. încălcarea esențială a legii cu consecința soluționării greșite a fondului litigiului, a susținut că decizia atacată a fost pronunțată în temeiul unor dispoziții legale abrogate, fiind nesocotită legea aplicabilă, respectiv dispozițiile O.G. nr. 73/1999 care asimilează salariilor supuse impozitării inclusiv ajutoarele acordate cadrelor militare disponibilizate.

Recursul în anulare se dovedește fondat. Potrivit dispozițiilor art. 31alin. (1) și (2) din Legea 138 din 20 iulie 1999, la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie, cadrele militare erau îndreptățite la acordarea unui ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută. Dispozițiile legale mai sus menționate au fost însă implicit abrogate prin art.86 alin. final, partea finală din O.G. nr. 73 din 26 august 1999 privind impozitul pe venit. Potrivit acestui din urmă act normativ, sunt supuse impozitării veniturile din salarii, cărora le sunt asimilate „în vederea impunerii” drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, sporurile, premiile și alte drepturi ale cadrelor militare acordate potrivit legii [art. 4 lit. b) coroborat cu art.23 lit. b)]. În conformitate cu dispozițiile art. 70, dispozițiile O.G.

nr. 73 din 26 august 1999 au intrat în vigoare și s-au aplicat veniturilor acordate cu începere de la 1 ianuarie 2000. Ca urmare, cum reclamantul a fost trecut în rezervă la data de 29 februarie 2000 și sumele acordate cu titlul de ajutoare compensatorii au fost la această dată asimilate veniturilor salariale supuse impozitării se constată că potrivit O.G. nr. 73/1999 drepturile cuvenite au fost corect calculate, acțiunea pentru diferențele pretinse dovedindu-se neîntemeiată. Așa fiind, recursul în anulare se va admite cu consecința casării hotărârilor atacate și pe fond, a respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1127 R din 6 septembrie 2002 a Tribunalului Cluj, secția civilă, și sentința civilă nr. 2612 din 22 martie 2002 a Tribunalului Cluj-Napoca, pe care le casează și respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2004.