Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.11.2004
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5995/2004

HOTĂRÂRE
02.11.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5995/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. La data de 7 iulie 2001 reclamantul L.I. a solicitat obligarea Ministerului Apărării Naționale la plata sumei de 70.203.452 lei reprezentând impozit reținut nejustificat la sumele acordate cu titlu de ajutor (12 solde) la trecerea în rezervă, pe considerentul că prin art. 86 pct. 15 din O.G. nr. 73/1999 se abrogă art. 7 din O.G. nr. 7/1998. Judecătoria Cluj Napoca, prin sentința civilă nr. 4125 din 30 aprilie 2002, s-a respins acțiunea și cererile de chemare în garanție, iar, prin decizia civilă nr. 1128/A din 6 septembrie 2002, Tribunalul Cluj a obligat pârâtul la suma cerută, cu o dobândă de 28% anual, fiind admisă și cererea de chemare în garanție.

Contra deciziei s-a declarat recurs în anulare la 28 iulie 2003 susținându-se, în esență, că instanța a încălcat art. 4, art. 6, art. 23 și art. 86 din O.G. nr. 73/1999 conform cărora asemenea venituri sunt asimilate celor din salarii, adică drepturile de soldă lunară și celelalte cuvenite cadrelor militare, în condițiile legii. 2. Recursul în anulare este fondat. Interpretarea dată de instanța de recurs este eronată, întrucât în materie de impozite și taxe, vizând raportul juridic de drept fiscal, legea specială este O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2000, iar nu Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, publicată în M. Of.

nr. 347 din 22 iulie 1999, care este legea generală. Pe de altă parte, legea specială a intrat în vigoare ulterior celei generale, iar reclamantul solicită drepturile bănești începând cu aprilie 2000. Într-adevăr temeiul legal al acordării compensațiilor îl constituie art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 care prevede că la trecerea în rezervă „beneficiază de un ajutor neimpozabil…”, care, însă, nu a mai fost inclus în scutirile de impozit prevăzute în norma specială ulterioară, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2000, adică în art. 5 din O.G. nr. 73/1999. Prin urmare, făcând aplicarea principiului că în materie de impozite legea specială este O.G. nr. 73/1999, care prevalează normei generale și constatând că textul art. 31 din Legea nr. 138/1999 nu se aplică, curtea va casa decizia și va respinge recursul reclamantului.

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1128/A din 6 septembrie 2002 a Tribunalului Cluj, pe care o casează. Respinge recursul declarat de reclamantul L.I. împotriva sentinței civile nr. 4125 din 30 aprilie 2002 a Judecătoriei Cluj Napoca. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2326/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată cele ce urmează: 1. La data de 27 martie 2003 s-a înregistrat recursul în anulare declarat de Procurorul General, contra deciziei civile nr. 1273 din 13 mai
ÎCCJ 2003-11-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4942/2003
Asupra recursului în anulare constată cele ce urmează: 1. La data de 24 septembrie 2003 2002 s-a înregistrat recursul în anulare declarat de Procurorul general contra deciziei civile nr. 476 din 4 iulie 2002, completată prin decizia civilă
ÎCCJ 2004-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5204/2004
rea acesteia la plata contravalorii a 40 de solde brute plus a dobânzilor legale cu începere de la 1 septembrie 2000. S-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție. Contra acestor hotărâri a fost declarat, conform art. 33
ÎCCJ 2004-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5202/2004
a fost schimbată în parte, în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantului contravaloarea a 20 de solde cu aplicarea O.U.G. nr. 138/2000. S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii. Împotriva acestor hotărâri a declarat
ÎCCJ 2004-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 101/2004
de chematul în garanție. În motivarea deciziei, s-a reținut că Legea nr. 138/1999 conține dispoziții speciale care derogă de la prevederile O.G. nr. 73/1999, conform cărora veniturile neimpozabile sunt prevăzute limitativ, printre acestea n
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă