ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5204/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 septembrie 2001 reclamantul B.M. a acționat în judecată Direcția Generală a Penitenciarelor solicitând Tribunalului Bihor obligarea acesteia la: plata sumei de 8.632.380 lei reprezentând suma reținută cu titlu de impozit la soldele acordate în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999; plata a 40 de solde brute neimpozabile în baza art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999; plata unei dobânzi legale de 35%, începând cu data de 1 septembrie 2000 și până la achitarea integrală.

Prin sentința civilă nr. 225/C/2002 din 8 mai 2002 Tribunalul Bihor a admis acțiunea precizată formulată de reclamant și a obligat pârâta să plătească reclamantului 8.632.380 lei sumă reținută cu titlu de impozit, plus 40 de solde brute neimpozabile și dobânzi legale, reprezentând rata scontului practicat de BNR, aferentă acestor sume începând cu data de 1 septembrie 2000 până la achitarea integrală. S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Ministerului Finanțelor Publice care a fost obligat să plătească acesteia 8.632.380 lei. Împotriva acestei sentințe, Direcția Generală a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, au declarat recurs.

Prin decizia nr. 890/2002–R din 21 august 2002 a Curții de Apel Oradea au fost admise recursurile și ca urmare sentința a fost schimbată în parte în sensul că, s-a respins cererea reclamantului împotriva pârâtei privind obligarea la plata sumei de 8.632.380 lei, menținându-se obligarea acesteia la plata contravalorii a 40 de solde brute plus a dobânzilor legale cu începere de la 1 septembrie 2000. S-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție. Contra acestor hotărâri a fost declarat, conform art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anulare, cu motivarea că - instanța a aplicat dispozițiile legale prevăzute în art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, care au fost abrogate indirect prin art. 86 din O.G.

nr. 73/1999, care este legea specială în materie de impozit pe venit: - această din urmă normă [art. 5 și art. 6 lit. f)] nu mai prevede expres scutirea de impozit a acestor categorii de drepturi salariale asimilate; - instanța a făcut confuzie între venitul net din salarii și solda netă, primul rezultând din art. 24 alin. (2), iar solda netă din art. 8 al O.G. nr. 73/1999. Recursul în anulare este fondat. Reclamantul și-a fondat cererea având ca obiect plata soldei brute și, deci, scutită de impozit, cu titlu de „ajutor neimpozabil”, pe dispozițiile art. 31 alin. (1), (2) din Legea nr. 138/1999 cu privire la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, care constituie legea generală, cadru în această materie, conținând această excepție, scutirea de impozit.

Începând cu 1 ianuarie 2000 a intrat în vigoare O.G. nr. 73/1999 cu privire la impozitul pe venit, care a prevăzut un nou sistem de impozitare și a reglementat expres și limitativ cazurile de scutire de impozit. Aceasta este legea specială în materie de impozite pe venit, care, deci, se aplică, mai ales că abrogă „orice alte dispoziții contrare” (art. 86), ceea ce anihilează, sub ambele aspecte, dispozițiile art. 31 alin. (1)–(2) din Legea nr. 138/1999. Or, în noua normă, cuprinsă în legea specială, aceste venituri (ajutătoare) nu sunt incluse la excepțiile privind scutirea de impozite. Drept urmare, hotărârile atacate săvârșind o încălcare esențială a legii, în sensul art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., vor fi casate, iar acțiunea reclamantului respinsă ca nefondată.Ca o consecință va fi respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Ministerului Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Casează decizia nr. 890 R din 21 august 2002 a Curții de Apel Oradea, precum și sentința civilă nr. 225 din 8 mai 2002 a Tribunalului Bihor și respinge acțiunea reclamantului B.M., precum și cererea de chemare în garanție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2004.