ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 184/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Bihor la data de 12 septembrie 2001, reclamantul J.G. a chemat în judecată Ministerul de Interne, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul să fie obligat la plata sumei de 69.098.070 lei reprezentând impozit nelegal reținut, precum și plata unei dobânzi legale de 35% reprezentând rata scontului practicată de B.N.R., aferentă sumei menționată, începând cu data de 30 iunie 2000 și până la achitarea integrală.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că la data trecerii în rezervă cu dreptul de pensie, era îndreptățit să beneficieze de un ajutor neimpozabil, în raport cu solda brută – art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 – iar pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație, fiind pensionat conform deciziei nr. 124829 din 11 septembrie 2000.

Prin sentința civilă nr. 515 din 14 decembrie 2001 Tribunalul Bihor a admis acțiunea reclamantului și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, fiind obligat pârâtul Ministerul de Interne să-i plătească suma de 69.098.070 lei reprezentând suma reținută cu titlu de impozit, precum și plata unei dobânzi legale de 35% reprezentând rata scontului practicată de B.N.R., aferentă sumei menționată, începând cu data de 30 iunie 2000 și până la achitarea integrală.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 207 din 1 martie 2002 a admis recursul chematului în garanție și pe cale de consecință a respins cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul de Interne împotriva Ministerului Finanțelor Publice.

Împotriva hotărârilor mai sus menționate, în temeiul art. 330 pct. 2 din C. proc. civ. a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe motiv că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii întrucât la data trecerii în rezervă a reclamantului – iunie 2000, prevederile art. 7 din O.G. nr. 7/1998 precum și cele ale art. 31 din Legea nr. 138/1999 erau abrogate de art. 86 din O.G. nr. 73/1999, astfel încât pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în mod corect, a aplicat baremul de impozitare stabilit conform dispozițiilor art. 8 din O.G. nr. 73/1999 plăților compensatorii și ajutorului acordat reclamantului.

Recursul în anulare este fondat  pentru următoarele considerente.

Din ansamblu probelor existente la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul J.G. a fost până la data de 30 iunie 2000 salariatul U.M. 0512 din cadrul Ministerului de Interne, dată de la care a trecut în rezervă prin ordinul Ministrului Apărării Naționale. Prin certificatul – decizie medicală nr. A 517/1 din 20 iunie 2001, s-a atestat că reclamantul este inapt pentru serviciul militar din cauza unei boli contractate în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare.

Prin decizia nr. 124829 din 11 august 2000, reclamantul beneficiază de pensie de invaliditate, în conformitate cu Decretul nr. 214/1997, Ordonanței  nr. 80/1999 și Legii nr. 56/1992.

În conformitate cu actele normative menționate mai sus, reclamantul a beneficiat de o pensie egală cu solda integrală avută în ultima lună de activitate, de un ajutor bănesc egal cu de 12 ori solda integrală avută în ultima lună de activitate, precum și dreptul de a cumula pensia cu salariul pentru o altă activitate desfășurată.

Reclamantul nu a contestat modul de calcul a respectivei sume ci faptul că aceasta a fost supusă impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit și H.G. nr. 1066/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 73/1999, instanțele au apreciat că reclamanții nu datorează vreo sumă de bani cu titlu de impozit.

Soluția instanțelor este greșită.

Astfel, potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport de solda lunară brută, însă acest text de lege trebuie raportat la dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 73 din 27 august 1999 care deși confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totuși ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.

Or, față de împrejurarea că însăși Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat apare cu evidență că veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariați și prin urmare sunt supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1991 privind impozitul pe venit.

În sensul celor menționate sunt și Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit aprobate prin H.G. nr. 1066 din 24 decembrie 1999 care referindu-se la art. 5 din Ordonanță, individualizează categorii de venituri ce nu sunt impozabile și nu se impozitează, între care și ajutoarele.

Din examinarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate, ajutorul de înmormântare etc.

Textul de lege mai sus menționat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară primită.

Prin urmare aceste ajutoare fiind de natură salarială și având ca bază de calcul solda brută urmează  a fi impozitate ca orice venit brut.

De altfel, art. 86 din O.G. nr. 73/1999 statuează expres că se abrogă orice dispoziții contrare menționatei ordonanțe, ceea ce confirmă o dată în plus intenția de a impozita aceste categorii de ajutoare.

În ceea ce privește ajutorul acordat reclamantului potrivit art. 7 din O.G. nr. 7/1998 calculat tot în raport cu solda brută și neimpozitată, art. 86 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit statuează expres abrogarea acestui text cu privire la neimpozitarea respectivelor venituri, și prin urmare reclamantul datorează impozit și pentru aceste sume.

Pe de altă parte, este de evidențiat și faptul că în art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit care enumeră veniturile scutite de impozitul pe venit figurează doar plățile compensatorii și ajutoarele calculate în baza soldei lunare nete. Or, în speță, ajutorul acordat reclamantului pentru activitate depusă, a fost acordat în raport de solda lunară brută și prin urmare, și din această perspectivă acest venit este impozabil.

Având în vedere cele reținute în legătură cu recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 515 din 14 decembrie 2001 a Tribunalului Bihor și a deciziei civile nr. 207 din 1 martie 2002 a Curții de Apel Oradea, se va admite ca fondat și pe fond se va respinge acțiunea formulată de reclamantul J.G. ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 515 din 14 decembrie 2001 a Tribunalului Bihor și deciziei civile nr. 207/R din 1 martie 2002 a Curții de Apel Oradea, secția civilă, pe care le casează și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul J.G., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  20 ianuarie 2004.