ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5203/2004

Asupra recursului

în anulare

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 24 septembrie 2001 B.L.S. a

chemat în judecată Direcția Generală a Penitenciarelor pentru a fi obligată

să-i plătească 8.141.860 lei reprezentând suma reținută cu titlu de impozit la

cele 10 solde lunare brute cuvenite în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr.

138/1999, precum și 38 de solde brute neimpozabile cuvenite în baza art. 31

alin. (2) din menționata lege și dobânda legală de 35% cu începere de la 1

septembrie 2000 până la achitarea integrală.

Pârâta a formulat cerere de chemare

în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Bihor prin sentința civilă nr. 226 din 8 mai 2002 a admis acțiunea

precizată și cererea de chemare în garanție.

În consecință, a obligat pârâta să

plătească reclamantei 8.141.860 lei cu titlu de impozit, 38 solde brute

neimpozabile, dobânda legală reprezentând rata scontului practicat de BNR,

aferentă soldelor brute cu începere de la 1 septembrie 2000 până la achitarea

integrală, precum și 1.500.000 lei cheltuieli de judecată. A obligat chematul

în garanție să plătească pârâtei 8.141.860 lei reținută cu titlu de impozit.

Curtea de Apel Oradea a admis

recursurile declarate de pârâta Direcția Generală a Penitenciarelor și de

chematul în garanție Ministerului Finanțelor Publice. Prin decizia nr. 891 din

21 august 2002 ca urmare a admiterii recursului, curtea de apel a schimbat în

parte sentința în sensul că a respins cererea reclamantei privind obligarea la

plata sumei de 8.141.860 lei și a obligat pârâta să achite acesteia

contravaloarea a 38 de solde lunare brute și dobânzile legale cu începere de la

1 septembrie 2000. A respins cererea de chemare în garanție formulată împotriva

Ministerului Finanțelor Publice, ca rămasă fără obiect și a menținut restul

dispozițiilor sentinței compensând cheltuielile de judecată.

Împotriva acestor hotărâri, în

temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. a declarat recurs în anulare Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

întrucât au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În esență s-a susținut că admițând

acțiunea, instanțele au încălcat dispozițiile art. 4, art. 6, art. 23 și art.

86 din O.G. nr. 37/1999, respectiv, au aplicat dispoziții legale precum art. 31

din Legea nr. 138/1999, care la data soluționării cauzei erau abrogate.

Recursul în anulare este fondat.

Reclamanta, plutonier major la

Penitenciarul Oradea, a fost trecută direct în retragere, ca inaptă pentru

serviciul militar cu scoatere din evidență – gradul II (doi) de invaliditate cu

drept de pensie, prin Ordinul nr. S/34 din 31 august 2000 emis de Comandantul

Penitenciarului Oradea din Direcția Generală a Penitenciarelor.

Prin acțiune a solicitat plata

soldei brute, deci scutită de impozit, cu titlu de „ajutor neimpozabil”

invocând prevederile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999 cu privire

la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar.

Art. 31 din menționata lege prevede

că la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie, cadrele

militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport de solda

lunară brută, însă acest text trebuie raportat la dispozițiile art. 5 din O.G.

nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, care deși confirmă neimpozitarea

veniturilor provenite din ajutoare, precizează totuși ce venituri fac parte

dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.

Cum, Legea nr. 138/1999 se referă la

salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale acestuia din

calitatea de salariat, apare evident că veniturile acordate militarilor la

trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare în condițiile

art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariați și prin urmare sunt

supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.

În sensul celor menționate sunt și

Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 aprobate prin H.G. nr.

1066 din 24 decembrie 1999 care referindu-se la art. 5 din ordonanță,

individualizează categorii de venituri ce nu se impozitează, între care și

ajutoarele.

Din enumerarea făcută de text

rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație

specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac

serviciul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul

de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate.

Textul menționat nu face nici o

referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă sau retragere acordate

cadrelor militare în raport cu solda lunară primită.

Prin urmare aceste ajutoare fiind de

natură salarială și având ca bază de calcul solda brută urmează a fi impozitate

ca orice venit brut.

De altfel, art. 86 din O.G. nr.

73/1999 statuează expres că se abrogă orice dispoziții contrare menționatei

ordonanțe, ceea ce confirmă o dată în plus intenția de a impozita aceste

categorii de ajutoare.

Întrucât în O.G. 73/1999, lege

specială în materie de impozit pe venit, veniturile de genul celor reclamate în

speță (ajutoare) nu sunt incluse în excepțiile privind scutirea de impozit,

interpretarea și soluția instanțelor apare a fi greșită.

În consecință recursul în anulare

este întemeiat și urmează a se admite, a se casa hotărârile atacate și în fond,

a se respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de

Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Casează decizia nr. 891 din

21 august 2002 a Curții de Apel Oradea, precum și sentința civilă nr. 226 din 8

mai 2002 a Tribunalului Bihor și respinge acțiunea reclamantei

B.L.S., precum și cererea de chemare

în garanție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2004.