ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9012/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9012/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 24 septembrie 2002, reclamantul S.S. a chemat în judecată Ministerul de
Interne și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Bihor, solicitând
obligarea părților, la plata sumelor de 25.137.180 lei și 40.203.540 lei,
reținute cu titlu de impozit, în baza Legii nr. 56/1992 și Legii nr. 138/1998,
cu dobânzile bancare de 35%, reprezentând rata scontului practicat de Banca
Națională a României, începând cu data de 1 mai 2000, până la plată, cu
cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat că a avut calitatea de salariat al Inspectoratului Județean de Poliție
de Frontieră Bihor, până la data de 1 aprilie 2000, când a fost trecut în
rezervă.
Reclamantul susține că la data
trecerii în rezervă, era îndreptățit să primească un ajutor neimpozabil, egal
cu de 12 ori solda integrală avută în ultima lună de activitate conform Legii nr.
56/1992.
Se pretinde, astfel, că suma ce
trebuia să o primească, era de 83.042.856 lei, dar pârâtul i-a reținut cu titlu
de impozit, suma de 25.137.180 lei.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999,
reclamantul trebuia să primească un ajutor neimpozabil în valoare de
103.803.570 lei, din care i s-a reținut un impozit de 40.203.540 lei.
Ministerul de Interne a formulat
cererea de chemare în garanție împotriva Ministerului Finanțelor Publice,
solicitând ca în cazul admiterii acțiunii să fie obligat chematul în garanție,
la restituirea sumelor cerute de reclamant.
Curtea de Apel Oradea, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 450/CA - PI din 3
noiembrie 2003, respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a soluționa astfel, instanța
a reținut că în mod corect Ministerul Finanțelor Publice a refuzat restituirea
impozitului reținut și aferent drepturilor acordate în baza Legii nr. 138/1998,
invocând faptul că sunt venituri salariale care, potrivit O.G. nr. 73/1993, se
impozitează, iar scutirea prevăzută de Legea nr. 138/1998, este abrogată prin O.G.
nr. 73/1999, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2000.
În ce privește suma de 57.905.676
lei, primită de reclamant, în baza Legii nr. 56/1992, urmează a se reține că
angajatorul a calculat această sumă, pe baza soldei lunare nete, iar drepturile
astfel calculate, nu au fost impozitate.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs, reclamantul S.S.
În motivarea cererii de recurs s-a susținut
că instanța în mod greșit a reținut că ajutoarele bănești acordate la trecerea
în rezervă, au fost corect impozitate.
Recurentul a susținut că
dispozițiile art. 80 alin. (4) din Legea nr. 56/1992, se referă la solda
integrală, iar cele ce privesc art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, se
referă la ajutorul neimpozabil, în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării
poziției de activitate.
A precizat, totodată, că în opinia
sa, sumele de bani încasate după trecerea în rezervă, nu pot fi asimilate
drepturilor salariale primite în perioada în care a activat în cadrul
Ministerului Administrației și Internelor.
Recursul este nefondat.
Din examinarea probelor cu
înscrisuri, administrate în cauză, rezultă că reclamantul S.S. a fost trecut în
rezervă, începând cu data de 1 aprilie 2000, când s-a dispus să i se acorde ajutorul
prevăzut de dispozițiile Legii nr. 56/1992 și a Legii nr. 138/1999.
La calcularea ajutorului achitat în
baza art. 84 din Legea nr. 56/1992, s-a avut în vedere venitul net și nu a fost
reținut impozitul pe profit ,conform art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999.
Cât privește ajutorul acordat în
temeiul art. 31 din Legea nr. 138/1999, calculul acestuia s-a făcut prin
reținerea impozitului din solda brută, deoarece art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999,
în vigoare la 1 ianuarie 2000, se referă la solda lunară netă.
Totodată, prin art. 86 alin. ultim
din același act normativ, au fost abrogate orice dispoziții contrare. Rezultă,
așadar, că ajutorul bănesc acordat reclamantului, după trecerea în rezervă, a
fost calculat în mod corect, cu respectarea prevederilor legale menționate mai
sus.
Apărarea acestuia, în sensul că
ajutorul primit nu reprezintă un venit salarial supus impozitării, nu poate fi
primită.
Sumele de bani acordate cu titlu de
ajutor la trecerea sa în rezervă, au fost plătite în considerarea activității
desfășurate și reținute ca efect al asimilării soldei, cu venitul de natură
salarială.
De altfel, prin dispozițiile art. 23
lit. b) din O.G. nr. 73/1999, s-a prevăzut în mod expres că toate drepturile
acordate cadrelor militare, sunt asimilate salariilor.
Ținând seama de considerentele
expuse în cele ce preced și de inexistența în cauză, a unor motive de casare de
ordine publică, care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2)
C. proc. civ., urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.S.
împotriva sentinței civile nr. 450/CA - PI din 3 noiembrie 2003 a Curții de
Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 15 decembrie 2004.