ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7636/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

10 decembrie 2002, reclamantul D.E. a solicitat obligarea pârâților Ministerul

de Interne (în prezent Ministerul Administrației și Internelor) și

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Bihor, la plata sumelor de

29.146.644 lei și 57.423.140 lei, reținute cu titlul de impozit în baza Legii nr.

56/1992 și Legii nr. 138/1998, plus dobânzi bancare de 35%, reprezentând rata

scontului practicată de Banca Națională a României, începând cu data de 1 mai

2000, plus cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că reclamantul, la data de 1 mai 2000, a fost trecut în rezervă, fiind

pensionat și că, în baza art. 80 din Legea nr. 56/1992, a avut dreptul la un

ajutor neimpozabil, egal cu 12 solde brute corespunzătoare ultimei luni de

activitate, însă pârâtul a reținut impozitul de 29.146.644 lei. S-a mai

precizat că, în conformitate cu art. 31 din Legea nr. 138/1999 trebuia să

primească un ajutor neimpozabil, de 155.110.860 lei, însă pârâtul a reținut impozitul

de 57.423.140 lei.

Ministerul de Interne a

formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice,

întrucât sumele solicitate de reclamant au fost virate la bugetul de stat,

reprezentând impozit pe venit.

Prin sentința civilă nr. 393/2003

a Tribunalului Bihor, s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în

favoarea Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, instanță care a reținut că obiectul litigiului este restituirea

impozitului pe venit, pentru care sunt aplicabile actele normative care

reglementează raporturile juridice fiscale.

După declinarea competenței

de către tribunal, reclamantul s-a adresat atât Ministerului Finanțelor Publice,

cât și Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor. Prin actul emis sub nr. 217764

din 10 septembrie 2003, Ministerul Finanțelor Publice a refuzat restituirea

impozitului reținut și aferent drepturilor acordate în baza Legii nr. 138/1998,

invocând faptul că sunt venituri salariale care, potrivit O.G. nr. 73/1999 se

impozitează, iar scutirea prevăzută de Legea nr. 138/1998, este abrogată prin O.G.

nr. 73/1999.

Prin sentința civilă nr. 448/2003

a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ,

acțiunea a fost respinsă.

Instanța a reținut că

potrivit O.G. nr. 73/1999, ajutoarele acordate în baza Legii nr. 138/1999, sunt

impozabile, iar cele acordate în baza Legii nr. 56/1992, nu au fost impozitate,

avându-se în vedere venitul net.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a

arătat că: este aplicabilă Legea nr. 138/1999, care se referă la solda lunară

brută, neimpozitată, că Legea nr. 56/1992 se referă, de asemenea, la solda

lunară brută („solda integrală”), iar aceste ajutoare nu se asimilează

drepturilor salariale, fiind primite după trecerea în rezervă.

Verificând cauza, în funcție

de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că sentința este legală și temeinică.

Reclamantul a fost trecut în

rezervă, la data de 1 mai 2000.

Din ajutorul stabilit, de

155.110.860 lei, conform art. 31 din Legea nr. 138/1999, s-a reținut impozitul

de 57.423.140 lei, diferența fiind achitată recurentului, după trecerea în

rezervă. Modalitatea de calcul și baza de referință, deci cuantumul ajutorului,

trebuie avute în vedere în funcție de legea în vigoare în momentul plății

sumelor. La data respectivă era în vigoare O.G. nr. 73/1999 care prevede în art.

70, că se aplică veniturilor realizate, de la 1 ianuarie 2000.

O.G. nr. 73/1999 a prevăzut

în art. 86 alin. ultim, că la data intrării sale în vigoare, se abrogă orice

dispoziții contrare. Ordonanța instituie impozitarea plăților compensatorii și

a ajutoarelor acordate, având la bază venituri brute [art. 86, coroborat cu art.

6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, pe baza interpretării

per a contrario

)

și menționează în mod expres la art. 6 lit. f), că sunt scutite de impozit pe

venit, numai plățile compensatorii și ajutoarele stabilite în raport cu solda

lunară netă, acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă.

Este real faptul că prin

Legea nr. 80/1995 [art. 9 lit. c)], s-a stabilit dreptul cadrelor militare, la

reduceri și scutiri de impozit pe venit, din categoria acestora făcând parte și

neimpozitarea ajutorului prevăzut în Legea nr. 138/1999.

Acest drept a fost însă,

abrogat expres prin O.G. nr. 73/1999, care în art. 86, enumeră și abrogarea art.

9 lit. c) din Legea nr. 80/1995.

În concluzie, ajutorul

acordat în anul 2000, stabilit în raport cu solda lunară brută a recurentului,

în baza art. 31 din Legea nr. 138/1999, text abrogat prin O.G. nr. 73/1999, a

fost corect calculat de intimatul-pârât.

Referitor la ajutorul de

care a beneficiat recurentul, în conformitate cu Legea nr. 56/1992, se constată

că și acesta a fost corect calculat, luându-se ca bază, solda lunară netă a

petiționarului. Textele din Legea nr. 56/1992, se referă la „solda integrală”.

Coroborând dispozițiile Legii nr. 56/1992, cu dispozițiile art. 3 din Legea nr.

138/1999, se constată că militarii au dreptul la o „soldă lunară”, compusă din:

solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă,

gradații și îndemnizația de dispozitiv.

Față de aceste dispoziții

legale, intimatul a calculat în mod corect ajutorul acordat în baza Legii nr. 56/1992,

în funcție de solda netă a recurentului și drept urmare, conform art. 6 lit. f)

din O.G. nr. 73/1999, nu a reținut impozit.

Este de subliniat faptul că

ajutoarele la trecerea în rezervă comportă două abordări: stabilirea acestora

(în sume brute sau nete), în conformitate cu actul normativ care le

reglementează (Legea nr. 138/1999, Legea nr. 56/1992, etc.) și regimul fiscal

(dacă se impozitează sau nu), care este stabilit în actul normativ ce reprezintă

sediul materiei, în vigoare la data realizării venitului (O.G. nr. 73/1999

privind impozitul pe venit).

Cât privește susținerea

recurentului, referitoare la faptul că ajutoarele nu sunt asimilate drepturilor

salariale, aceasta este nelegală.

Art. 23 lit. b) din O.G. nr.

73/1999, prevede în mod expres că toate drepturile acordate cadrelor militare,

sunt asimilate salariilor. Faptul că plata lor s-a făcut după trecerea în

rezervă, nu este relevant, întrucât ajutoarele s-au acordat tocmai în virtutea

calității de cadru militar și avându-se în vedere solda, care este asimilată

venitului salarial.

Pentru considerentele expuse,

recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs de

ordine publică, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul D.E., împotriva sentinței civile nr. 448/CA din 3 noiembrie 2003

a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2004.