ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9011/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de

28 noiembrie 2002, R.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne, pentru a fi

obligat să-i plătească suma de 18.105.456 lei, cu titlu de impozit, reținut în

baza Legii nr. 56/1992 și suma de 20.374.950 lei, reprezentând impozitul

reținut în baza Legii nr. 138/1999.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a avut calitatea de salariat în cadrul Inspectoratului Județean al

Poliției de Frontieră Bihor, până la data de 1 mai 2000, când a fost trecut în

rezervă.

Deși la data respectivă era

îndreptățit să primească un ajutor neimpozabil, egal cu de 12 ori solda

integrală din ultima lună de activitate, conform Legii nr. 56/1992, precum și

un ajutor neimpozabil, în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării

poziției de activitate, egal cu 15 solde, conform Legii nr. 138/1999, sumele de

bani cuvenite au fost impozitate.

Printr-o cerere depusă ulterior, R.I.

a învederat instanței sesizate, că își extinde acțiunea și față de

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor, iar la solicitarea Ministerului

de Interne a fost citat în proces, în calitate de chemat în garanție,

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Bihor.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 449/CA din 3

noiembrie 2003, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând în esență, că

ajutorul acordat reclamantului, în baza Legii nr. 56/1992, a fost calculat

corect, în funcție de solda lunară netă, fără reținerea impozitului, iar

ajutorul acordat în baza Legii nr. 138/1999, a fost calculat cu respectarea

dispozițiilor O.G. nr. 73/1999, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie

2000.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, reclamantul R.I.

Recurentul a susținut că în mod

greșit, prima instanță a respins acțiunea, deoarece în realitate, ajutoarele

bănești acordate la trecerea sa în rezervă nu trebuiau impozitate. Că,

prevederile art. 80 alin. (4) din Legea nr. 56/1992, se referă la solda

integrală, iar cele cuprinse în art. 31 alin. (1) ale Legii nr. 138/1999, la

ajutorul neimpozabil, în raport cu solda lunară brută.

A precizat, totodată, că în opinia

sa, sumele de bani încasate după trecerea în rezervă, nu pot fi asimilate

drepturilor salariale primite în perioada în care a activat în cadrul

Ministerului Administrației și Internelor.

Recursul este nefondat.

Din examinarea probelor cu

înscrisuri administrate în cauză, rezultă că reclamantul R.I. a fost trecut în

rezervă, începând cu data de 1 mai 2000, când s-a dispus să i se acorde

ajutorul prevăzut de normele Legii nr. 56/1992 și ale Legii nr. 138/1999.

La calcularea ajutorului achitat în

baza art. 84 din Legea nr. 56/1992, s-a avut în vedere venitul net și nu a fost

reținut impozit, conform art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999.

Cât privește ajutorul acordat în

temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, calculul acestuia s-a făcut

prin reținerea impozitului din solda brută, deoarece art. 6 lit. f) din O.G. nr.

73/1999, în vigoare de la 1 ianuarie 2000, se referă la solda lunară netă.

Totodată, prin art. 86 alin. ultim

din același act normativ, au fost abrogate orice dispoziții contrare.

Rezultă, așadar, că ajutorul bănesc

acordat reclamantului R.I., după trecerea în rezervă, a fost calculat în mod

corect, cu respectarea prevederilor legale menționate mai sus.

Apărarea acestuia, în sensul că

ajutorul primit nu ar reprezenta un venit salarial supus impozitării, nu poate

fi primită.

Sumele de bani acordate cu titlu de

ajutor, la trecerea sa în rezervă, au fost plătite în considerarea activității

desfășurate și retribuite, ca efect al asimilării soldei, cu venitul de natură

salarială.

De altfel, prin dispozițiile art. 23

lit. b) din O.G. nr. 73/1999, s-a prevăzut în mod expres că toate drepturile acordate

cadrelor militare, sunt asimilate salariilor.

Ținând seama de considerentele

expuse în cele ce preced și de inexistența în cauză, a unor motive de casare,

de ordine publică, care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.I.

împotriva sentinței civile nr. 449/CA - PI din 3 noiembrie 2003 a Curții de

Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 decembrie 2004.