ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1511/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 ianuarie 2001 reclamantul N.C. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție al județului Iași pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata sumei de 54.128.886 lei reprezentând impozit reținut ilegal. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că începând cu data de 1 aprilie 1972 a funcționat efectiv ca militar, fără întrerupere, în cadrul Ministerului de Interne urcând ierarhia gradelor militare la gradul de maior, până la data de 29 februarie 2000, când prin ordin al Ministerul de Interne a fost trecut în rezervă cu drept de pensie de serviciu, după o vechime ca militar de 28 de ani.

Susține reclamantul că la data trecerii în rezervă cu drept de pensie era îndreptățit să beneficieze de un ajutor neimpozabil în raport de solda lunară brută [art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999] iar pârâții nu și-au îndeplinit această obligație. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul de Interne a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că impozitarea drepturilor bănești cuvenite reclamantului la trecerea în rezervă s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv O.G. nr. 73/1999, H.G. nr. 1066/1999 și Ordinele Ministerului Finanțelor Publice, iar dispozițiile art. 31 din Legea nr. 138/1999 privitoare la scutirea de impozit au fost abrogate prin art. 86 din O.G.

nr. 73/1999. Pârâtul Ministerul de Interne a chemat în garanție pe Ministerul Finanțelor Publice cu motivarea că sumele reținute din soldele reclamantului au fost virate la bugetul de stat. Prin sentința civilă nr. 3492 din 18 februarie 2002 Judecătoria Iași a respins atât acțiunea reclamantului N.C., cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul de Interne. Recursul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantul N.C. a fost admis de Tribunalul Iași, care, prin decizia nr. 2682 din 3 iunie 2002 a modificat hotărârea recurată, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pe pârâții Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție al județului Iași să-i plătească reclamantului suma de 52.448.596 lei, actualizată la data executării.

A fost menținută soluția dată cererii de chemare în garanție. Împotriva deciziei dată de Tribunalul Iași, la data de 30 mai 3003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138 din 2 octombrie 2000 și nr. 59 din 27 aprilie 2001, recurs în anulare susținând că decizia a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că, totodată, este vădit netemeinică. În motivarea recursului în anulare s-a arătat că la data trecerii în rezervă a reclamantului, pentru limită de vârstă, prevederile art. 7 din O.G. nr. 7/1998, precum și cele ale art. 31 din Legea nr. 138/199 erau abrogate de art. 86 din O.G.

nr. 73/1999, astfel că pârâtul Ministerul de Interne în mod corect a aplicat baremul de impozitare stabilit conform dispozițiilor art. 8 din O.G. nr. 73/1999 plăților pentru ajutoarele acordate reclamantului. Recursul în anulare este fondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul N.C., ofițer activ în Ministerul de Interne, a fost trecut în rezervă prin Ordinul Ministrului de Interne nr. II/01676 din 29 februarie 2000 și că la data trecerii în rezervă reclamantul a beneficiat de un ajutor stabilit în raport de solda lunară brută cu o vechime efectivă de militar de 28 de ani. Reclamantul N.C. nu a contestat modul de calcul al sumelor încasate, ci faptul că acestea au fost supuse impozitării în condițiile O.G.

nr. 73/1999 privind impozitul pe venit și a H.G. nr. 1066/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.G. nr. 73/1999, iar instanța de recurs a apreciat că reclamantul nu datorează vreo sumă de bani cu titlu de impozit. O atare soluție este, însă, greșită. Astfel, deși este real că potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda brută lunară, acest text trebuie raportat la dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit și respectiv H.G. nr. 1066 din 24 decembrie 1999, care, deși confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.

Or, față de împrejurarea că însăși Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat apare cu evidență că veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariați și prin urmare sunt supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit. Că este așa o confirmă și Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit aprobate prin H.G. nr. 1066 din 24 decembrie 1999, care, referindu-se la prevederile art. 5 din Ordonanță, individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozabile.

Din enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație specială cum ar fi ajutoarele acordate soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutorul de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate; ajutorul de înmormântare și altele. Textul menționat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută și prin urmare aceste ajutoare fiind de natură salarială și având ca bază de calcul solda brută, se impozitează ca orice alt venit brut. De altfel, art. 86 din O.G. nr. 73/1999 cuprinde expres dispoziția conform căreia se abrogă orice prevederi contrare menționatei ordonanțe, ceea ce confirmă odată în plus intenția legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare.

Față de cele ce preced, recursul în anulare se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, va fi casată decizia dată de Tribunalul Iași și va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Iași, hotărâre care va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 2682 din 3 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Iași, secția civilă. Casează decizia recurată și respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.C. împotriva sentinței civile nr. 3492 din 18 februarie 2002 a Judecătoriei Iași, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2004.