ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5268/2010

HOTĂRÂRE
25.11.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5268/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

în judecată.

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul B.R.C. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Județean al Poliției

de Frontieră Bihor și Ministerul Administrației și Internelor, solicitând:

- anularea deciziei de

imputare din 15 decembrie 2008 a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră

Bihor, pentru suma de 8.699,91 RON, (atacată cu plângere la Inspectoratul

Județean al Poliției de Frontieră Bihor și cu contestație la Comisia de Jurisdicție

a Imputațiilor de pe lângă Ministerul Administrației și Internelor - respinse prin

hotărârea nr. 25 din 24 martie 2009) și anularea hotărârii nr. 25 din 24 martie

2009 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor de pe lângă Ministerul Administrației

și Internelor;

- anularea demisiei sale,

având în vedere că a fost dată sub presiune;

- repunerea în funcția

de ofițer în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor – la

cercetări penale, în gradul profesional avut, de inspector principal;

- plata drepturilor bănești

care i s-ar fi cuvenit în funcția deținută, pentru perioada cuprinsă între data

încetării contractului de muncă - 01 octombrie 2008 - până la data reluării activității

în funcția deținută, în sumă de 25.000 RON, la data depunerii cererii;

- plata unor daune provocate

de demisia forțată față de unele angajamente contractuale ce le avea în derulare

prin Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor, purtătoare de dobânzi

suplimentare până la data plății lor, în sumă de 24.000 RON, la data depunerii cererii;

- plata unor daune morale

pentru prejudicierea imaginii atât în instituția în care și-a desfășurat activitatea,

cât și în societate, într-un cuantum egal cu drepturile bănești care i s-ar fi cuvenit

pentru perioada nelucrată, în sumă de 25.000 RON, la data depunerii cererii.

De asemenea, reclamantul

a solicitat și anularea hotărârii prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva

hotărârii nr. 1556773 din 05 februarie 2009 a Comisiei de soluționare a contestațiilor

din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat faptul că fiind absolvent al Academiei de Poliție din București,

promoția 2001, după terminarea facultății a fost repartizat la Inspectoratul

Județean al Poliției de Frontieră Bihor. În activitatea desfășurată a avut rezultate

foarte bune timp de șapte ani și a fost avansat în grad profesional înainte de termen.

Având funcția de ofițer la cercetări penale, a încercat în anul 2008 să candideze

la unele funcții de conducere și din acel moment a fost obstrucționat sistematic

de factorii de conducere ai inspectoratului.

Astfel, insistând în scris

pentru promovare, i s-au adus acuze publice și a fost supus unei cercetări administrative

pentru motive neîntemeiate, acte și fapte care i-au creat în cadrul instituției

o atmosferă degradantă inacceptabilă și o presiune psihică deosebită, determinându-l

forțat să-și prezinte demisia, cu consecințele arătate.

Prin întâmpinările depuse

la dosar, pârâții au solicitat respingerea acțiunii.

apel.

Prin sentința civilă

nr. 63/CA din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a solicitat

încetarea raporturilor sale de serviciu prin demisie, începând cu data de 15

septembrie 2008, din motive personale. Ca urmare a solicitării sale, reclamantului

i-au încetat raporturile de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 69

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările

și completările ulterioare.

Conform prevederilor

art. 70 din Legea nr. 360/2002, „polițistul care a absolvit o instituție de învățământ

a Ministerului Administrației și Internelor și căruia i-au încetat raporturile de

serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui, este obligat

să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă

până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens.”

Reclamantul a fost absolvent

al Academiei de Poliție promoția 2001, iar conform angajamentului semnat de către

acesta și înregistrat la Academia de Poliție în 22 septembrie 1997, s-a obligat

să restituie cheltuielile de întreținere efectuate pe timpul școlarizării de către

Ministerul Administrației și Internelor, dacă nu va respecta obligația de îndeplinire

a serviciului de minimum 10 ani, în unitățile și garnizoanele în care este încadrat

sau mutat, în raport cu nevoile Ministerul Administrației și Internelor.

Reclamantul fiind încadrat

la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor la data de 25 iunie

2001, acest angajament producea efecte juridice minimum până la data de 25

iunie 2011, iar datorită încălcării obligației asumate, în perioada 30

septembrie 2008-27 noiembrie 2008, s-a efectuat cercetarea administrativă cu privire

la recuperarea cheltuielilor efectuate cu pregătirea, a cotei parte din prima de

vacanță necuvenită pentru perioada nelucrată, a normei de hrană necuvenite și a

contravalorii concediului de odihnă efectuat în plus, în conformitate cu prevederile

Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 1 din 05 ianuarie 2006 pentru

aprobarea normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere

pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor, programelor

de specializare, perfecționare, stagii de practică în țară și străinătate și modul

de recuperare a acestora de la persoanele care nu își respectă angajamentele încheiate.

În vederea recuperării

pagubei constatate, s-a emis decizia de imputare din 15 decembrie 2008, pentru suma

de 8.699,91 RON cu titlu de cheltuieli de școlarizare proporțional cu perioada rămasă,

potrivit angajamentului de îndeplinire a serviciului timp de minim 10 ani, de la

data încadrării în unitățile Ministerul Administrației și Internelor, precum și

cheltuieli reprezentând drepturi bănești necuvenite.

Împotriva deciziei de

imputare reclamantul a formulat contestație, care însă a fost respinsă prin hotărârea

nr. 1556773 din 05 februarie 2009 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor constituită

la nivelul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor, această din urmă

hotărâre, de asemenea, a fost contestată de reclamant, iar prin hotărârea nr.

25 din 24 martie 2009 contestația i-a fost respinsă, fiind menținute astfel dispozițiile

din decizia de imputare.

A mai reținut instanța

de fond că solicitarea reclamantului referitoare la anularea demisiei este inadmisibilă

în cadrul procesual reglementat de Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, deoarece obiectul acestui act normativ este reprezentat de anularea

actelor administrative și nu a manifestărilor unilaterale de voință.

Cu privire la susținerea

reclamantului în sensul că demisia a fost dată sub presiune, în urma hărțuirii instituționale

și violenței psihice comise asupra sa în mod nejustificat de către factorii de conducere

din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor, instanța a constatat

că acesta nu a arătat în mod concret actele sau faptele culpabile ale instituției

din care a făcut parte, care l-ar fi determinat să demisioneze sau să indice punctual

persoanele care s-ar face vinovate de acestea. Or din modul în care reclamantul

a înțeles să formuleze actul de demisie se înțelege că s-au invocat motive personale,

rezultând astfel fără echivoc că, privitor la hotărârea de a demisiona, reclamantul

și-a manifestat în mod valabil voința, fără ca aceasta să fie afectată prin constrângeri

din partea instituției din care a făcut parte.

Totodată, a apreciat prima

instanță, susținerile reclamantului, în sensul că cercetarea administrativă nu a

fost întemeiată, generând o atmosferă degradantă care l-a determinat să demisioneze,

nu pot fi primite, întrucât cercetarea administrativă la care face referire reclamantul

a fost desfășurată de către Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor

ulterior prezentării demisiei și ca urmare a acestui fapt.

În privința daunelor materiale

și morale solicitate de reclamant, instanța de fond a avut în vedere faptul că aceste

capete de cerere sunt subsecvente unor cereri neîntemeiate, iar referitor la drepturile

bănești și daunele solicitate în raport de împrejurarea că are angajamente contractuale

în desfășurare pe care nu le mai poate onora, de asemenea, aceste capete de cerere

nu sunt întemeiate, admiterea acestor pretenții ar presupune în sarcina autorităților

pârâte plata lucrului nedatorat (achitarea unor drepturi salariale pentru contraprestația

neefectuată), respectiv plata unor angajamente asumate de către reclamant în interes

personal, independent de drepturile și obligațiile pe care acesta le avea în cadrul

instituției, ceea ce ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză în beneficiul reclamantului.

În legătură cu daunele

morale solicitate de către reclamant pentru prejudiciul de imagine, instanța a constatat

că reclamantul nu a produs dovezi, în sensul art. 1169 C. civ.

cauză de B.R.C.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul B.R.C. formulând critici pe cale nu le-a sistematizat

în motive de recurs și nu le-a încadrat în drept, invocând generic prevederile Legii

nr. 554/2004 și Legii nr. 360/2002.

În esență, recurentul

combate soluția fondului sub două aspecte:

3.1. - instanța a încălcat

principiul rolului activ și al aflării adevărului prin aceea că a revenit asupra

unei probe încuviințate: dosarul personal al reclamantului, din care ar fi rezultat

că a fost un cadru exemplar.

3.2. - s-a reținut greșit

că nu își poate retrage demisia, dată în condiții de violență psihică, în contextul

în care el „se simțea perfect în cadrul instituției unde își desfășura munca”.

de Ministerul Administrației și Internelor.

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 10 noiembrie 2010, intimatul Ministerul Administrației și Internelor

a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea fondului este

legală.

Intimatul susține că recurentul

are o reprezentare greșită asupra efectelor juridice ale actului unilateral al demisiei.

Aceasta și-a produs efectele prin emiterea Ordinului Ministrului Internelor și Reformei

Administrative nr. S/II/3661 din 15 septembrie 2008 și nu mai poate fi retractată.

De altfel, mai afirmă intimatul, presupusele hărțuiri instituționale nu au fost

probate, iar cercetarea administrativă la care face referire recurentul s-a derulat

ulterior demisiei, fiind necesară pentru recuperarea cheltuielilor de școlarizare.

Curți asupra recursului.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în continuare:

de drept relevante.

Recurentul-reclamant a

supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ

hotărârea nr. 25 din data de 24 martie 2009 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor

din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, prin care, respingându-i-se

plângerea formulată împotriva hotărârii nr. 1556773 din data de 05 februarie 2009

a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din Inspectoratul Județean al

Poliției de Frontieră Bihor, s-au menținut dispozițiile hotărârii nr. 1556773 din

data de 05 februarie 2009 și, implicit, ale deciziei de imputare din 15 decembrie

2008, emise de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor, cu consecința

obligării sale la plata sumei de 8.699,91 RON.

Suma indicată, reprezentând

în principal cheltuieli de școlarizare, i-a fost imputată ca urmare a încetării

raporturilor sale de serviciu, prin demisie, în conformitate cu prevederile

art. 69 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 360/2002, eveniment petrecut înaintea expirării

perioadei de 10 ani în care avea obligația de a-și desfășura activitatea în cadrul

Ministerului Administrației și Internelor, conform angajamentului semnat la începerea

studiilor la Academia de Poliție.

Răspunzând criticilor

formulate de recurent, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la modul de

administrare a probelor:

Recurentul consideră că

prima instanță a renunțat în mod nelegal la administrarea probei cu „dosarul de

personal” și, prin aceasta, a încălcat principiul rolului activ și a obstaculat

aflarea adevărului judiciar.

Verificând practicaua

sentinței, Înalta Curte constată că motivul pentru care s-a revenit asupra unei

probe încuviințate l-a constituit împrejurarea că la nivelul Curții de Apel Oradea

nu există nicio persoană autorizată să cunoască documentele cu caracter de secret

de stat (nivel secret) și secret de serviciu existente în dosarul respectiv.

Argumentul instanței,

deși pertinent, nu poate fi opus recurentului pentru că îi încalcă dreptul la un

proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului prin prisma atingerii aduse principiilor loialității administrării probelor

și egalității armelor.

Cu toate acestea, Înalta

Curte reține că revenirea asupra probei în discuție este legală, dar cu motivarea

că „dosarul de personal” al recurentului nu era util pentru soluționarea cauzei,

adică nu putea să ducă la „dezlegarea pricinii”, conform art. 167 alin. (1) C.

proc. civ.

Astfel, obiectul probațiunii

(thema probandum) indicat de recurent viza identificarea unor documente aflate în

dosarul său de personal din care ar rezulta că în anul 2008, după ce și-a manifestat

intenția de a candida pentru ocuparea unei funcții de conducere a fost în mod constant

obstrucționat de superiorii săi, iar această stare de tensiune l-a determinat să

demisioneze.

Or, chiar presupunând

că scopul probei ar fi atins, instanța nu poate „anula demisia” recurentului pentru

argumentele expuse în continuare:

Referitor la posibilitatea

de a cenzura manifestarea de voință a recurentului:

La data de 01 septembrie

2008, recurentul a solicitat în scris conducerii Inspectoratului Județean al

Poliției de Frontieră Bihor încetarea raporturilor sale de serviciu prin demisie,

începând cu data de 15 septembrie 2008, din motive personale.

Ca urmare, în temeiul

art. 69 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițiștilor,

cu modificările și completările ulterioare, s-a emis Ordinul Ministrului Internelor

și Reformei Administrative nr. S/II/3661 din 15 septembrie 2008 prin care s-a luat

act de încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului, prin demisie.

Acest act administrativ

nu a fost contestat de recurent.

Pe tot parcursul derulării

procedurii administrative prevăzute de O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială

a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, recurentul a formulat numai apărări

legate de întinderea debitului stabilit în sarcina sa.

Abia odată cu formularea

acțiunii judiciare împotriva hotărârii administrativ jurisdicționale prin care s-a

stabilit în sarcina sa debitul indicat în partea introductivă a considerentelor,

adică la data de 06 mai 2009, recurentul a invocat că manifestarea sa de voință

în sensul denunțării unilaterale a raporturilor de serviciu concretizată prin ordinul

anterior menționat ar fi fost afectată de viciul violenței psihice.

Or, cererile în materia

contenciosului administrativ sunt supuse, potrivit Legii nr. 554/2004, unor termene

și condiții care în cauză nu au fost respectate așa încât instanța nu poate verifica

susținerile recurentului referitoare la circumstanțele demisiei sale.

instanței de recurs.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de B.R.C. împotriva sentinței nr. 63/CA din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Oradea,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-01-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 12/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.I. a solicit
ÎCCJ 2011-04-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2193/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată și apărările pârâților Prin acțiunea înregistrată la data de 6 ianuarie 2011 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția come
ÎCCJ 2004-09-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7169/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 4 februarie 2003, reclamantul C.I. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor, solicitând obligarea p
ÎCCJ 2004-10-20
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7733/2004
2003 și a obligat Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București, să-l reintegreze pe reclamant, în funcția avută anterior și să-i plătească drepturile cuvenite, de la data luării măsurii destituirii, la zi. A obligat pârâții, să
ÎCCJ 2010-10-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4503/2010
au executat în baza ordinului Ministrului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr. 446 din 21 iunie 2005, prin care acesta a fost numit în funcția de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor, iar ordinul
Sursă