ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5268/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.R.C.

a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor și Ministerul Administrației și Internelor, solicitând: - anularea deciziei de imputare din 15 decembrie 2008 a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor, pentru suma de 8.699,91 RON, (atacată cu plângere la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor și cu contestație la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor de pe lângă Ministerul Administrației și Internelor - respinse prin hotărârea nr. 25 din 24 martie 2009) și anularea hotărârii nr. 25 din 24 martie 2009 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor de pe lângă Ministerul Administrației și Internelor; - anularea demisiei sale, având în vedere că a fost dată sub presiune; - repunerea în funcția de ofițer în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor – la cercetări penale, în gradul profesional avut, de inspector principal; - plata drepturilor bănești care i s-ar fi cuvenit în funcția deținută, pentru perioada cuprinsă între data încetării contractului de muncă - 01 octombrie 2008 - până la data reluării activității în funcția deținută, în sumă de 25.000 RON, la data depunerii cererii; - plata unor daune provocate de demisia forțată față de unele angajamente contractuale ce le avea în derulare prin Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor,

purtătoare de dobânzi suplimentare până la data plății lor, în sumă de 24.000 RON, la data depunerii cererii; - plata unor daune morale pentru prejudicierea imaginii atât în instituția în care și-a desfășurat activitatea, cât și în societate, într-un cuantum egal cu drepturile bănești care i s-ar fi cuvenit pentru perioada nelucrată, în sumă de 25.000 RON, la data depunerii cererii. De asemenea, reclamantul a solicitat și anularea hotărârii prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva hotărârii nr. 1556773 din 05 februarie 2009 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat faptul că fiind absolvent al Academiei de Poliție din București, promoția 2001, după terminarea facultății a fost repartizat la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor.

În activitatea desfășurată a avut rezultate foarte bune timp de șapte ani și a fost avansat în grad profesional înainte de termen. Având funcția de ofițer la cercetări penale, a încercat în anul 2008 să candideze la unele funcții de conducere și din acel moment a fost obstrucționat sistematic de factorii de conducere ai inspectoratului. Astfel, insistând în scris pentru promovare, i s-au adus acuze publice și a fost supus unei cercetări administrative pentru motive neîntemeiate, acte și fapte care i-au creat în cadrul instituției o atmosferă degradantă inacceptabilă și o presiune psihică deosebită, determinându-l forțat să-și prezinte demisia, cu consecințele arătate. Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâții au solicitat respingerea acțiunii.

2. Hotărârea Curții de apel. Prin sentința civilă nr. 63/CA din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamantul a solicitat încetarea raporturilor sale de serviciu prin demisie, începând cu data de 15 septembrie 2008, din motive personale. Ca urmare a solicitării sale, reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 69 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Conform prevederilor art. 70 din Legea nr. 360/2002, „polițistul care a absolvit o instituție de învățământ a Ministerului Administrației și Internelor și căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui, este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens.” Reclamantul a fost absolvent al Academiei de Poliție promoția 2001, iar conform angajamentului semnat de către acesta și înregistrat la Academia de Poliție în 22 septembrie 1997, s-a obligat să restituie cheltuielile de întreținere efectuate pe timpul școlarizării de către Ministerul Administrației și Internelor, dacă nu va respecta obligația de îndeplinire a serviciului de minimum 10 ani, în unitățile și garnizoanele în care este încadrat sau mutat, în raport cu nevoile Ministerul Administrației și Internelor.

Reclamantul fiind încadrat la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor la data de 25 iunie 2001, acest angajament producea efecte juridice minimum până la data de 25 iunie 2011, iar datorită încălcării obligației asumate, în perioada 30 septembrie 2008-27 noiembrie 2008, s-a efectuat cercetarea administrativă cu privire la recuperarea cheltuielilor efectuate cu pregătirea, a cotei parte din prima de vacanță necuvenită pentru perioada nelucrată, a normei de hrană necuvenite și a contravalorii concediului de odihnă efectuat în plus, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 1 din 05 ianuarie 2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor, programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică în țară și străinătate și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu își respectă angajamentele încheiate.

În vederea recuperării pagubei constatate, s-a emis decizia de imputare din 15 decembrie 2008, pentru suma de 8.699,91 RON cu titlu de cheltuieli de școlarizare proporțional cu perioada rămasă, potrivit angajamentului de îndeplinire a serviciului timp de minim 10 ani, de la data încadrării în unitățile Ministerul Administrației și Internelor, precum și cheltuieli reprezentând drepturi bănești necuvenite. Împotriva deciziei de imputare reclamantul a formulat contestație, care însă a fost respinsă prin hotărârea nr. 1556773 din 05 februarie 2009 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor constituită la nivelul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor, această din urmă hotărâre, de asemenea, a fost contestată de reclamant, iar prin hotărârea nr. 25 din 24 martie 2009 contestația i-a fost respinsă, fiind menținute astfel dispozițiile din decizia de imputare.

A mai reținut instanța de fond că solicitarea reclamantului referitoare la anularea demisiei este inadmisibilă în cadrul procesual reglementat de Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, deoarece obiectul acestui act normativ este reprezentat de anularea actelor administrative și nu a manifestărilor unilaterale de voință. Cu privire la susținerea reclamantului în sensul că demisia a fost dată sub presiune, în urma hărțuirii instituționale și violenței psihice comise asupra sa în mod nejustificat de către factorii de conducere din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor, instanța a constatat că acesta nu a arătat în mod concret actele sau faptele culpabile ale instituției din care a făcut parte, care l-ar fi determinat să demisioneze sau să indice punctual persoanele care s-ar face vinovate de acestea.

Or din modul în care reclamantul a înțeles să formuleze actul de demisie se înțelege că s-au invocat motive personale, rezultând astfel fără echivoc că, privitor la hotărârea de a demisiona, reclamantul și-a manifestat în mod valabil voința, fără ca aceasta să fie afectată prin constrângeri din partea instituției din care a făcut parte. Totodată, a apreciat prima instanță, susținerile reclamantului, în sensul că cercetarea administrativă nu a fost întemeiată, generând o atmosferă degradantă care l-a determinat să demisioneze, nu pot fi primite, întrucât cercetarea administrativă la care face referire reclamantul a fost desfășurată de către Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor ulterior prezentării demisiei și ca urmare a acestui fapt.

În privința daunelor materiale și morale solicitate de reclamant, instanța de fond a avut în vedere faptul că aceste capete de cerere sunt subsecvente unor cereri neîntemeiate, iar referitor la drepturile bănești și daunele solicitate în raport de împrejurarea că are angajamente contractuale în desfășurare pe care nu le mai poate onora, de asemenea, aceste capete de cerere nu sunt întemeiate, admiterea acestor pretenții ar presupune în sarcina autorităților pârâte plata lucrului nedatorat (achitarea unor drepturi salariale pentru contraprestația neefectuată), respectiv plata unor angajamente asumate de către reclamant în interes personal, independent de drepturile și obligațiile pe care acesta le avea în cadrul instituției, ceea ce ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză în beneficiul reclamantului.

În legătură cu daunele morale solicitate de către reclamant pentru prejudiciul de imagine, instanța a constatat că reclamantul nu a produs dovezi, în sensul art. 1169 C. civ. 3. Recursul declarat în cauză de B.R.C. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.R.C. formulând critici pe cale nu le-a sistematizat în motive de recurs și nu le-a încadrat în drept, invocând generic prevederile Legii nr. 554/2004 și Legii nr. 360/2002. În esență, recurentul combate soluția fondului sub două aspecte: 3.1. - instanța a încălcat principiul rolului activ și al aflării adevărului prin aceea că a revenit asupra unei probe încuviințate: dosarul personal al reclamantului, din care ar fi rezultat că a fost un cadru exemplar.

3.2. - s-a reținut greșit că nu își poate retrage demisia, dată în condiții de violență psihică, în contextul în care el „se simțea perfect în cadrul instituției unde își desfășura munca”. 4. Apărările formulate de Ministerul Administrației și Internelor. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 10 noiembrie 2010, intimatul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea fondului este legală. Intimatul susține că recurentul are o reprezentare greșită asupra efectelor juridice ale actului unilateral al demisiei. Aceasta și-a produs efectele prin emiterea Ordinului Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. S/II/3661 din 15 septembrie 2008 și nu mai poate fi retractată.

De altfel, mai afirmă intimatul, presupusele hărțuiri instituționale nu au fost probate, iar cercetarea administrativă la care face referire recurentul s-a derulat ulterior demisiei, fiind necesară pentru recuperarea cheltuielilor de școlarizare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în continuare: 1. Argumente de fapt și de drept relevante.

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ hotărârea nr. 25 din data de 24 martie 2009 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, prin care, respingându-i-se plângerea formulată împotriva hotărârii nr. 1556773 din data de 05 februarie 2009 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor, s-au menținut dispozițiile hotărârii nr. 1556773 din data de 05 februarie 2009 și, implicit, ale deciziei de imputare din 15 decembrie 2008, emise de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor, cu consecința obligării sale la plata sumei de 8.699,91 RON.

Suma indicată, reprezentând în principal cheltuieli de școlarizare, i-a fost imputată ca urmare a încetării raporturilor sale de serviciu, prin demisie, în conformitate cu prevederile art. 69 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 360/2002, eveniment petrecut înaintea expirării perioadei de 10 ani în care avea obligația de a-și desfășura activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, conform angajamentului semnat la începerea studiilor la Academia de Poliție. Răspunzând criticilor formulate de recurent, Înalta Curte reține următoarele: Referitor la modul de administrare a probelor: Recurentul consideră că prima instanță a renunțat în mod nelegal la administrarea probei cu „dosarul de personal” și, prin aceasta, a încălcat principiul rolului activ și a obstaculat aflarea adevărului judiciar.

Verificând practicaua sentinței, Înalta Curte constată că motivul pentru care s-a revenit asupra unei probe încuviințate l-a constituit împrejurarea că la nivelul Curții de Apel Oradea nu există nicio persoană autorizată să cunoască documentele cu caracter de secret de stat (nivel secret) și secret de serviciu existente în dosarul respectiv. Argumentul instanței, deși pertinent, nu poate fi opus recurentului pentru că îi încalcă dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin prisma atingerii aduse principiilor loialității administrării probelor și egalității armelor. Cu toate acestea, Înalta Curte reține că revenirea asupra probei în discuție este legală, dar cu motivarea că „dosarul de personal” al recurentului nu era util pentru soluționarea cauzei, adică nu putea să ducă la „dezlegarea pricinii”, conform art. 167 alin. (1) C. proc.

civ. Astfel, obiectul probațiunii (thema probandum) indicat de recurent viza identificarea unor documente aflate în dosarul său de personal din care ar rezulta că în anul 2008, după ce și-a manifestat intenția de a candida pentru ocuparea unei funcții de conducere a fost în mod constant obstrucționat de superiorii săi, iar această stare de tensiune l-a determinat să demisioneze. Or, chiar presupunând că scopul probei ar fi atins, instanța nu poate „anula demisia” recurentului pentru argumentele expuse în continuare: Referitor la posibilitatea de a cenzura manifestarea de voință a recurentului: La data de 01 septembrie 2008, recurentul a solicitat în scris conducerii Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor încetarea raporturilor sale de serviciu prin demisie, începând cu data de 15 septembrie 2008, din motive personale.

Ca urmare, în temeiul art. 69 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, s-a emis Ordinul Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. S/II/3661 din 15 septembrie 2008 prin care s-a luat act de încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului, prin demisie. Acest act administrativ nu a fost contestat de recurent. Pe tot parcursul derulării procedurii administrative prevăzute de O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, recurentul a formulat numai apărări legate de întinderea debitului stabilit în sarcina sa.

Abia odată cu formularea acțiunii judiciare împotriva hotărârii administrativ jurisdicționale prin care s-a stabilit în sarcina sa debitul indicat în partea introductivă a considerentelor, adică la data de 06 mai 2009, recurentul a invocat că manifestarea sa de voință în sensul denunțării unilaterale a raporturilor de serviciu concretizată prin ordinul anterior menționat ar fi fost afectată de viciul violenței psihice. Or, cererile în materia contenciosului administrativ sunt supuse, potrivit Legii nr. 554/2004, unor termene și condiții care în cauză nu au fost respectate așa încât instanța nu poate verifica susținerile recurentului referitoare la circumstanțele demisiei sale. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.R.C. împotriva sentinței nr. 63/CA din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.