ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 12/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 12/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – secția contencios administrativ

și fiscal, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor București, anularea Deciziei de

imputare nr. 1289232 din 20 iulie 2010, apreciată ca fiind nelegală și

netemeinică.

Prin completarea și

extinderea de acțiune, înregistrată la data de 26 ianuarie 2011, reclamantul a

solicitat introducerea în cauză și a pârâtului Inspectoratul Județean al

Poliției de Frontieră Bihor, solicitând totodată și anularea Hotărârii nr. 1289771

din 20 august 2010 emisă de I.J.P.F. Bihor și anularea hotărârii nr. 94 din 9

noiembrie 2010 emisă de Ministerul Administrației și Internelor – Comisia de

Jurisdicție a Imputațiilor.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că are

calitatea de comisar șef de poliție în cadrul Ministerului

Administrației și Internelor - Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră

Bihor și împotriva sa a fost atrasă răspunderea materială în condițiile O.G. nr.

121/1998 și Instrucțiunilor Ministerului de Interne nr. 830/1999, sens în care

s-a

emis Decizia de Imputare nr. 1289232

din 20 iulie 2010 pentru suma de 9252,35 lei.

Prin

întâmpinare Ministerul Administrației și Internelor București a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției, având în vedere că,

prin cererea de chemare în judecată, reclamantul solicitată

anularea Deciziei de imputare nr. 1289232 din data de 20 iulie 2010, emisă sub

semnătura șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor.

Pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră

Bihor a solicitat instanței

să respingă acțiunea

reclamantului precum și exonerarea I.J.P.F. Bihor de la plata cheltuielilor de

judecată.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă

nr. 91/CA din 4 aprilie 2011 Curtea de Apel Oradea – secția de contencios

administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Generală

Juridică București și a respins acțiunea completată și extinsă formulată de

reclamantul M.I. împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor –

Direcția Generală Juridică și Inspectoratul Județean Al Poliției de Frontieră Bihor,

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că la data de 15 mai 2010,

ora 15

30

,

comisarul

șef de poliție M.I., în calitate de conducător al autovehiculului special,

aparținând I.J.P.F Bihor și comisarul șef de poliție V.H. ambii din cadrul

Biroului C.I.T. al I.J.P.F. Bihor, în timp ce se aflau în misiune, în baza

Planului de acțiune din 11 mai  2010 pentru perioada 11 mai 2010 - 16 mai 2010,

s-au deplasat pe strada Cuza Vodă din municipiul Oradea pentru surprinderea și

prinderea în flagrant a unei persoane suspecte de trafic de țigări netimbrate.

Stând la pândă în apropierea autovehiculului persoanei respective în care se

aflau țigările, în momentul în care persoana sus menționată a deschis

portbagajul autovehiculului pentru a vinde țigări, cms. șef M.I. a pornit cu

autovehiculul de pe strada Cuza Vodă pentru a-l surprinde pe traficant în

momentul comercializării țigărilor, iar la intersecția cu strada Avram Iancu,

unde avea indicatorul „Stop", acesta a pătruns în

intersecție,

fără a acorda prioritate de trecere

și

fără a avea în funcțiune semnalele

acustice și luminoase specifice unei acțiuni polițienești, intrând astfel în

coliziune cu autoturismul condus regulamentar pe drum cu prioritate de către

numitul F.L., respectiv pe str. Avram Iancu.

Ca urmare a

producerii accidentului rutier, la fața locului s-a deplasat agentul șef

principal V.P. din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Bihor care a constatat

că vinovat de producerea accidentului rutier se face numitul M.I., pentru

neacordarea priorității de trecere autovehiculului care circula regulamentar,

prin nerespectarea indicatorului rutier „STOP”, ocazie cu care a întocmit

procesul verbal de constatare a contravenției prin care numitul M.I. a fost

sancționat contravențional și căruia i-a fost suspendat permisul de conducere.

În urma

activității de cercetare administrativă, comisia a stabilit că dl. cms. șef de

poliție M.I., se face vinovat de producerea accidentului, astfel că în

conformitate cu prevederile O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a

militarilor, precum și Instrucțiunile M.I. nr. 830/1999, privind răspunderea

materială a militarilor pentru pagubele produse, șeful Inspectoratului Județean

al Poliției de Frontieră Bihor a emis decizia de impunere din 20 iulie 2010, în

vederea recuperării pagubei.

În speță, reclamantul

M.I. a produs paguba cu vinovăție, fapt constatat, atât de către lucrătorul

S.P.R Bihor, agent șef principal V.P., care a întocmit procesul – verbal de

contravenție, cât și de către Comisia tehnică din cadrul I.J.P.F Bihor, care

s-a deplasat la fața locului și care a încheiat, ulterior, procesul – verbal de

cercetare a evenimentului rutier, din 31 mai 2010, precum și actul de

constatare tehnică din 31 mai 2010, vinovăție pe care chiar reclamantul o

recunoaște prin cererea de chemare în judecată.

Instanța de fond a

reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 din Ordinul

Ministrului Administrației și Internelor nr. 830/1999 aceste condiții sunt

îndeplinite, respectiv - există un

prejudiciu material

efectiv, direct, cert

și

actual, constatat de către comisia tehnică și comisia de cercetare

administrativă din cadrul I.J.P.F. Bihor;

-

paguba materială s-a produs printr-o

faptă

cu caracter ilicit

(ilegal),

respectiv reclamantul a încălcat dispoziții legale și anume

prevederile art. 57 alin. (2) O.U.G. nr. 195/2002), deși a fost instruit cu

privire la modul de circulație pe drumurile publice, după cum rezultă de pe

verso-ul procesului-verbal de predare-primire din 04 ianuarie 2010, luat la

cunoștință prin semnătură de către reclamant;

-

fapta a fost săvârșită cu vinovăție, nu sub forma intenției ci a culpei

(imprudență sau neglijență), respectiv nu a prevăzut deși trebuia și putea să

prevadă faptul că prin nerespectarea semnificației indicatorului

"Oprire",

precum și urmare a

neutilizării semnalelor acustice și luminoase, există posibilitatea producerii

unui accident rutier;

-

există o legătură de cauzalitate între fapta săvârșită de către reclamant și

paguba produsă, întrucât prin nerespectarea semnificației indicatorului oprire

a fost cauzat cu vinovăție (culpă) un prejudiciu material.

-

cel vinovat a avut și are calitatea de funcționar public cu statut special în

cadrul Ministerului Administrației și Internelor, respectiv în cadrul I.J.P.F.

Bihor.

Totodată,

potrivit pct. 20 din O.M.I. nr. 830/1999 în cazul când paguba a fost generată de

riscul normal al serviciului, pentru a nu se angaja răspunderea materială, se

cer a fi îndeplinite următoarele condiții:

-

obligația de serviciu să fie prevăzută în dispozițiile legale în vigoare, iar

-

paguba să nu fie datorată relei voințe, neglijenței sau modului necorespunzător

de executare a acelei obligații de serviciu.

În acest sens

instanța a apreciat că în cauza de față, nu operează exonerarea de răspundere

întrucât a doua condiție referitoare la pagubă (să nu fie datorată relei –

voințe, neglijenței sau modului necorespunzător de executare a acestei

obligații de serviciu), nu este îndeplinită, întrucât paguba s-a datorat

neglijenței reclamantului, fapt constatat și de Comisia de Cercetare

Administrativă, Comisia de Soluționare a Contestațiilor, ambele din cadrul

I.J.P.F Bihor, precum și de Comisia de Jurisdicție de pe lângă M.A.I.

formulate de recurentul-reclamant

Împotriva hotărârii

instanței de fond M.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Invocând motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând greșita aplicare și

interpretare a legii, recurentul-reclamant, în contextul reluării situației de

fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier din data de 15

mai 2010 (ora 15:30), a susținut următoarele critici ale hotărârii instanței de

fond:

- în mod nelegal s-a

reținut că reclamantul putea folosi autovehicule dotate cu mijloace luminoase

și acustice în misiunea în care se afla, întrucât aceasta era una mascată, de

filaj și prindere în flagrant astfel că întreaga operațiunea ar fi fost

periclitată dacă s-ar fi folosit asemenea mijloace de semnalizare;

- răspunderea sa

materială a fost antrenată numai pentru diferența din devizul inițial, rămasă

neacoperită de asigurătorul CASCO;

- prin actele

administrative emise, de imputare a pagubei produsă prin accident s-a realizat

o interpretare defectuoasă a Instrucțiunilor Ministerului de Interne nr. 830/1999,

potrivit cărora (art. 2 pct. 6) răspunderea materială se poate stabili numai dacă

se întrunesc cumulativ mai multe condiții, în cazul său nefiind întrunită

cerința „faptei cu caracter ilicit” care să aibă legătură cu obligațiile de

serviciu;

Reclamantul a mai

arătat că nu se poate reține nici că ar fi acționat cu rea credință sau

neglijență în îndeplinirea misiunii, în raport de circumstanțele concrete

descrise și ale filajului ce era în plină derulare, aspect confirmat și de

împrejurarea că în urma cercetării prealabile realizată inițial, ce a vizat

tocmai modul de îndeplinire al obligației sale de serviciu, a fost găsit

nevinovat.

considerentele instanței de control judiciar

Recursul nu este

fondat.

Înalta Curte

examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de

prevederile legale incidente din materia supusă verificării ca și sub toate

aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., reține că nu subzistă în

cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage fie casarea, fie

modificarea hotărârii primei instanței, în considerarea celor în continuare

arătate.

Reținând cu titlu

prealabil că recurentul nu aduce propriu-zis critici punctuale hotărârii primei

instanțe, reluând practic afirmațiile și apărările prezentate și cu ocazia

primei judecăți, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a realizat în

cauză o justă și argumentată aplicare a prevederilor incidente, cu referire

specială la dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 121/1998 ca și la

cele din O.M.I. nr. 830/1999, vizând cazurile de angajare a răspunderii materiale.

Situația de fapt,

necontestată de altfel nici de către recurent a fost corect reținută în

considerentele hotărârii atacate, raportat la conținutul actelor existente la

dosar, astfel cum rezultă și din expunerea rezumativă a acestora, de mai sus.

Nu sunt fondate

criticile recurentul vizând modalitatea efectivă de producere a accidentului și

motivația referitoare la lipsa semnalelor acustice și luminoase de pe vehiculul

pe care îl conducea, câtă vreme nu un astfel de aspect a cântărit în reținerea

„neglijenței” sale, ca temei al antrenării răspunderii materiale.

După cum cu justețe

au reținut atât organele administrative care au efectuat cercetarea

administrativă cât și judecătorul fondului, recurentul-reclamant a fost găsit

vinovat de producerea accidentului rutier urmare a nerespectării regulilor

privind prioritatea de trecere.

Este adevărat că în

anumite situații în care paguba a fost generată de riscul normal al

serviciului, nu se va angaja răspunderea materială în condițiile O.G. nr. 121/1998,

act normativ aplicabil și în cazul recurentului-reclamant, însă numai dacă sunt

îndeplinite condițiile expres arătate în art. 6 pct. 20 din Instrucțiunile nr. 830/1999

și anume:

a) obligația de

serviciu să fie prevăzută în dispozițiile legale în vigoare și

b) paguba să nu fie

datorată relei voințe, neglijenței sau modului necorespunzător de executare a

acelei obligații de serviciu.

Raportat însă la

prevederile sus-arătate și față de contextul factual determinat, Înalta Curte

reține că nici celelalte critici ale recurentului nu pot fi primite, în

condițiile în care, în sarcina sa, s-a reținut neglijența, constând în

nerespectarea prevederilor art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind

circulația pe drumurile publice prin neacordarea priorității de trecere.

Nu se contestă

misiunea în care se afla recurentul la acel moment însă, în același timp, este

de evidențiat și maniera nu lipsită de critică în care a fost organizată și

executată misiunea de supraveghere, prin alegerea necorespunzătoare a unui loc

de staționare, înaintea unei intersecții prevăzută cu indicatorul „Stop”, care,

în contextul descris, nu a fost respectat.

Așa fiind, apreciind

că este legală și temeinică hotărârea primei instanțe, inclusiv în ceea ce

privește înlăturarea argumentației susținute de recurent și la fond,

fundamentată pe stabilirea inițială a nevinovăției sale, în temeiul art. 312 C.

proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.I. împotriva sentinței civile nr. 91/CA din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2012.