ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 12/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor București, anularea Deciziei de imputare nr. 1289232 din 20 iulie 2010, apreciată ca fiind nelegală și netemeinică. Prin completarea și extinderea de acțiune, înregistrată la data de 26 ianuarie 2011, reclamantul a solicitat introducerea în cauză și a pârâtului Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor, solicitând totodată și anularea Hotărârii nr. 1289771 din 20 august 2010 emisă de I.J.P.F.

Bihor și anularea hotărârii nr. 94 din 9 noiembrie 2010 emisă de Ministerul Administrației și Internelor – Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că are calitatea de comisar șef de poliție în cadrul Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor și împotriva sa a fost atrasă răspunderea materială în condițiile O.G. nr. 121/1998 și Instrucțiunilor Ministerului de Interne nr. 830/1999, sens în care s-a emis Decizia de Imputare nr. 1289232 din 20 iulie 2010 pentru suma de 9252,35 lei. Prin întâmpinare Ministerul Administrației și Internelor București a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției, având în vedere că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul solicitată anularea Deciziei de imputare nr. 1289232 din data de 20 iulie 2010, emisă sub semnătura șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor.

Pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Bihor a solicitat instanței să respingă acțiunea reclamantului precum și exonerarea I.J.P.F. Bihor de la plata cheltuielilor de judecată. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 91/CA din 4 aprilie 2011 Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Generală Juridică București și a respins acțiunea completată și extinsă formulată de reclamantul M.I. împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Generală Juridică și Inspectoratul Județean Al Poliției de Frontieră Bihor, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că la data de 15 mai 2010, ora 15 30 , comisarul șef de poliție M.I., în calitate de conducător al autovehiculului special, aparținând I.J.P.F Bihor și comisarul șef de poliție V.H. ambii din cadrul Biroului C.I.T. al I.J.P.F. Bihor, în timp ce se aflau în misiune, în baza Planului de acțiune din 11 mai 2010 pentru perioada 11 mai 2010 - 16 mai 2010, s-au deplasat pe strada Cuza Vodă din municipiul Oradea pentru surprinderea și prinderea în flagrant a unei persoane suspecte de trafic de țigări netimbrate. Stând la pândă în apropierea autovehiculului persoanei respective în care se aflau țigările, în momentul în care persoana sus menționată a deschis portbagajul autovehiculului pentru a vinde țigări, cms.

șef M.I. a pornit cu autovehiculul de pe strada Cuza Vodă pentru a-l surprinde pe traficant în momentul comercializării țigărilor, iar la intersecția cu strada Avram Iancu, unde avea indicatorul „Stop", acesta a pătruns în intersecție, fără a acorda prioritate de trecere și fără a avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase specifice unei acțiuni polițienești, intrând astfel în coliziune cu autoturismul condus regulamentar pe drum cu prioritate de către numitul F.L., respectiv pe str. Avram Iancu. Ca urmare a producerii accidentului rutier, la fața locului s-a deplasat agentul șef principal V.P. din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Bihor care a constatat că vinovat de producerea accidentului rutier se face numitul M.I., pentru neacordarea priorității de trecere autovehiculului care circula regulamentar, prin nerespectarea indicatorului rutier „STOP”, ocazie cu care a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției prin care numitul M.I.

a fost sancționat contravențional și căruia i-a fost suspendat permisul de conducere. În urma activității de cercetare administrativă, comisia a stabilit că dl. cms. șef de poliție M.I., se face vinovat de producerea accidentului, astfel că în conformitate cu prevederile O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, precum și Instrucțiunile M.I. nr. 830/1999, privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor a emis decizia de impunere din 20 iulie 2010, în vederea recuperării pagubei. În speță, reclamantul M.I.

a produs paguba cu vinovăție, fapt constatat, atât de către lucrătorul S.P.R Bihor, agent șef principal V.P., care a întocmit procesul – verbal de contravenție, cât și de către Comisia tehnică din cadrul I.J.P.F Bihor, care s-a deplasat la fața locului și care a încheiat, ulterior, procesul – verbal de cercetare a evenimentului rutier, din 31 mai 2010, precum și actul de constatare tehnică din 31 mai 2010, vinovăție pe care chiar reclamantul o recunoaște prin cererea de chemare în judecată. Instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 830/1999 aceste condiții sunt îndeplinite, respectiv - există un prejudiciu material efectiv, direct, cert și actual, constatat de către comisia tehnică și comisia de cercetare administrativă din cadrul I.J.P.F.

Bihor; - paguba materială s-a produs printr-o faptă cu caracter ilicit (ilegal), respectiv reclamantul a încălcat dispoziții legale și anume prevederile art. 57 alin. (2) O.U.G. nr. 195/2002), deși a fost instruit cu privire la modul de circulație pe drumurile publice, după cum rezultă de pe verso-ul procesului-verbal de predare-primire din 04 ianuarie 2010, luat la cunoștință prin semnătură de către reclamant; - fapta a fost săvârșită cu vinovăție, nu sub forma intenției ci a culpei (imprudență sau neglijență), respectiv nu a prevăzut deși trebuia și putea să prevadă faptul că prin nerespectarea semnificației indicatorului "Oprire", precum și urmare a neutilizării semnalelor acustice și luminoase, există posibilitatea producerii unui accident rutier; - există o legătură de cauzalitate între fapta săvârșită de către reclamant și paguba produsă, întrucât prin nerespectarea semnificației indicatorului oprire a fost cauzat cu vinovăție (culpă) un prejudiciu material.

- cel vinovat a avut și are calitatea de funcționar public cu statut special în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, respectiv în cadrul I.J.P.F. Bihor. Totodată, potrivit pct. 20 din O.M.I. nr. 830/1999 în cazul când paguba a fost generată de riscul normal al serviciului, pentru a nu se angaja răspunderea materială, se cer a fi îndeplinite următoarele condiții: - obligația de serviciu să fie prevăzută în dispozițiile legale în vigoare, iar - paguba să nu fie datorată relei voințe, neglijenței sau modului necorespunzător de executare a acelei obligații de serviciu.

În acest sens instanța a apreciat că în cauza de față, nu operează exonerarea de răspundere întrucât a doua condiție referitoare la pagubă (să nu fie datorată relei – voințe, neglijenței sau modului necorespunzător de executare a acestei obligații de serviciu), nu este îndeplinită, întrucât paguba s-a datorat neglijenței reclamantului, fapt constatat și de Comisia de Cercetare Administrativă, Comisia de Soluționare a Contestațiilor, ambele din cadrul I.J.P.F Bihor, precum și de Comisia de Jurisdicție de pe lângă M.A.I. 3. Motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant Împotriva hotărârii instanței de fond M.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., vizând greșita aplicare și interpretare a legii, recurentul-reclamant, în contextul reluării situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier din data de 15 mai 2010 (ora 15:30), a susținut următoarele critici ale hotărârii instanței de fond: - în mod nelegal s-a reținut că reclamantul putea folosi autovehicule dotate cu mijloace luminoase și acustice în misiunea în care se afla, întrucât aceasta era una mascată, de filaj și prindere în flagrant astfel că întreaga operațiunea ar fi fost periclitată dacă s-ar fi folosit asemenea mijloace de semnalizare; - răspunderea sa materială a fost antrenată numai pentru diferența din devizul inițial, rămasă neacoperită de asigurătorul CASCO; - prin actele administrative emise, de imputare a pagubei produsă prin accident s-a realizat o interpretare defectuoasă a Instrucțiunilor Ministerului de Interne nr. 830/1999, potrivit cărora (art. 2 pct. 6) răspunderea materială se poate stabili numai dacă se întrunesc cumulativ mai multe condiții, în cazul său nefiind întrunită cerința „faptei cu caracter ilicit” care să aibă legătură cu obligațiile de serviciu; Reclamantul a mai arătat că nu se poate reține nici că ar fi acționat cu rea credință sau neglijență în îndeplinirea misiunii, în raport de circumstanțele concrete descrise și ale filajului ce era în plină derulare,

aspect confirmat și de împrejurarea că în urma cercetării prealabile realizată inițial, ce a vizat tocmai modul de îndeplinire al obligației sale de serviciu, a fost găsit nevinovat. 4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursul nu este fondat. Înalta Curte examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de prevederile legale incidente din materia supusă verificării ca și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanței, în considerarea celor în continuare arătate.

Reținând cu titlu prealabil că recurentul nu aduce propriu-zis critici punctuale hotărârii primei instanțe, reluând practic afirmațiile și apărările prezentate și cu ocazia primei judecăți, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a realizat în cauză o justă și argumentată aplicare a prevederilor incidente, cu referire specială la dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 121/1998 ca și la cele din O.M.I. nr. 830/1999, vizând cazurile de angajare a răspunderii materiale. Situația de fapt, necontestată de altfel nici de către recurent a fost corect reținută în considerentele hotărârii atacate, raportat la conținutul actelor existente la dosar, astfel cum rezultă și din expunerea rezumativă a acestora, de mai sus.

Nu sunt fondate criticile recurentul vizând modalitatea efectivă de producere a accidentului și motivația referitoare la lipsa semnalelor acustice și luminoase de pe vehiculul pe care îl conducea, câtă vreme nu un astfel de aspect a cântărit în reținerea „neglijenței” sale, ca temei al antrenării răspunderii materiale. După cum cu justețe au reținut atât organele administrative care au efectuat cercetarea administrativă cât și judecătorul fondului, recurentul-reclamant a fost găsit vinovat de producerea accidentului rutier urmare a nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere. Este adevărat că în anumite situații în care paguba a fost generată de riscul normal al serviciului, nu se va angaja răspunderea materială în condițiile O.G.

nr. 121/1998, act normativ aplicabil și în cazul recurentului-reclamant, însă numai dacă sunt îndeplinite condițiile expres arătate în art. 6 pct. 20 din Instrucțiunile nr. 830/1999 și anume: a) obligația de serviciu să fie prevăzută în dispozițiile legale în vigoare și b) paguba să nu fie datorată relei voințe, neglijenței sau modului necorespunzător de executare a acelei obligații de serviciu. Raportat însă la prevederile sus-arătate și față de contextul factual determinat, Înalta Curte reține că nici celelalte critici ale recurentului nu pot fi primite, în condițiile în care, în sarcina sa, s-a reținut neglijența, constând în nerespectarea prevederilor art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin neacordarea priorității de trecere.

Nu se contestă misiunea în care se afla recurentul la acel moment însă, în același timp, este de evidențiat și maniera nu lipsită de critică în care a fost organizată și executată misiunea de supraveghere, prin alegerea necorespunzătoare a unui loc de staționare, înaintea unei intersecții prevăzută cu indicatorul „Stop”, care, în contextul descris, nu a fost respectat. Așa fiind, apreciind că este legală și temeinică hotărârea primei instanțe, inclusiv în ceea ce privește înlăturarea argumentației susținute de recurent și la fond, fundamentată pe stabilirea inițială a nevinovăției sale, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.I. împotriva sentinței civile nr. 91/CA din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2012.