ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7719/2013

Decizia nr. 7719/2013

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 24 ianuarie 2012, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor (M.A.I.), Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (I.G.P.F.) și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea (I.T.P.F. Oradea), anularea Deciziei de imputare nr. X din 21 septembrie 2011 și a actelor subsecvente, respectiv Hotărârea nr. Y din 3 noiembrie 2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.F., cât și a actului emis la data de 10 ianuarie 2012 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I., ca fiind nelegale și netemeinice, iar, pe cale de consecință, exonerarea de la plata sumei de 7.038,7 RON, reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit unui număr de patru polițiști puși la dispoziție, conform aspectelor sesizate în Raportul de audit public intern Timișoara, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 197/CA/2012 - P.I. din 1 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.T.P.F. Oradea și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei părți care nu are calitate procesuală pasivă;

- a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și I.G.P.F. și, în consecință, a dispus anularea Deciziei de imputare nr. X din 21 septembrie 2011 și a Hotărârii nr. Y din 3 noiembrie 2011 emise de pârâtul I.G.P.F., precum și a Hotărârii din 10 ianuarie 2012 emisă de pârâtul M.A.I.;

- a obligat pe pârâții la plata către reclamant a sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia de imputare contestată, reclamantului i-a fost imputată suma de 7.038,7 RON, reprezentând prejudiciul creat M.A.I., prin neefectuarea în termen a cercetării administrative dispuse pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit, reprezentând drepturi salariale pentru patru polițiști puși la dispoziție, conform aspectelor sesizate în Raportul de audit public intern Timișoara.

Decizia de imputare a fost emisă avându-se în vedere Procesul-verbal de cercetare administrativă din 7 septembrie 2011, încheiat de I.G.P.F., care a efectuat în perioada 1 iunie 2011 - 12 septembrie 2011 cercetarea administrativă în conformitate cu prevederile O.G. nr. 121/1998 și ale Instrucțiunilor ministrului de interne nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, în vederea stabilirii răspunderii materiale în sarcina celor vinovați de neefectuarea în termen a cercetării administrative dispuse pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit, reprezentând drepturi salariale pentru patru polițiști puși la dispoziție, conform aspectelor sesizate în Raportul de audit public intern Timișoara.

Prin Hotărârea nr. Y din 3 noiembrie 2011 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul I.G.P.F., a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația reclamantului împotriva deciziei de imputare.

La data de 21 februarie 2011, la nivelul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor (I.J.P.F. Bihor) a fost înregistrat, Raportul de audit public intern din 17 februarie 2011.

De la acea dată, în conformitate cu art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, șeful I.J.P.F. Bihor avea obligația să numească o Comisie de cercetare administrativă, care trebuia înștiințată de faptul că, de la data de 21 februarie 2011, dispune de un termen de cel mult 60 de zile, respectiv cel târziu până la data de 20 aprilie 2011, pentru finalizarea cercetării administrative.

După prezentarea raportului de audit, ofițerii cu funcții de conducere s-au întrunit într-o ședință de comandă, pentru a stabili măsurile ce urmau a fi luate, în baza dispozițiilor prevăzute în Calendarul de implementare, anexă la Raportul de audit din 17 februarie 2011, care a fost prezentat șefului unității.

Conform Calendarului de implementare al recomandărilor întocmit de Biroul 4 Audit Public Intern Timișoara, la Capitolul II - "Încadrarea și pregătirea personalului" la pct. 1 se dispune: "Numirea unei comisii în vederea extinderii verificării asupra întregii perioade auditate privind stabilirea drepturilor salariale ale polițiștilor în activitate, cercetați și judecați în stare de libertate sau eliberați pe cauțiune. Acest fapt presupunea extinderea verificărilor asupra tuturor polițiștilor aflați la dispoziție, inclusiv a celor patru polițiști care au făcut obiectul cercetării, cu termen de finalizare până la data de 21 martie 2011, urmând ca după această dată să fie declanșată cercetarea administrativă asupra tuturor polițiștilor, deoarece, atât cei patru polițiști identificați de către Comisia de extindere, au făcut obiectul extinderii cercetării administrative".

În ședința de comandă care a avut loc după prezentarea raportului de audit (ședință la care au participat doar ofițerii cu funcții de conducere) a fost numită o comisie de extindere a verificării tuturor polițiștilor aflați la dispoziție, urmând ca după finalizarea activității comisiei de extindere a verificărilor, să înceapă activitatea Comisiei de cercetare administrativă, după cum rezultă din Dispoziția zilnică din 7 martie 2011, respectiv Dispoziția zilnică din 21 martie 2011, cu termen de finalizare până cel târziu la data de 20 mai 2011.

Reclamantul a fost desemnat membru în Comisia de cercetare administrativă pentru stabilirea și recuperarea prejudiciului creat cu privire la încadrarea, pregătirea și salarizarea polițiștilor puși la dispoziție în urma Raportului Biroului 4 de Audit Public Intern Timișoara, în baza Dispoziției zilnice din 7 martie 2011 și obligat să înceapă activitatea în cadrul acestei comisii din data de 21 martie 2011, conform Dispoziției zilnice din 21 martie 2011.

Astfel, se constată că reclamantul nu a beneficiat de drept și de fapt de termenul de 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei, necesar pentru efectuarea cercetării administrative.

Astfel, termenul rămas de la data desemnării reclamantului ca membru al Comisiei de cercetare administrativă, potrivit Adresei din 7 martie 2011 emisă de Biroul Resurse Umane din cadrul I.J.P.F. Bihor (prin care acesta a fost informat că termenul de finalizare a cercetării administrative era 20 mai 2011) și până la expirarea acestuia, era insuficient raportat la volumul activităților ce trebuiau efectuate.

Or, în conformitate cu prevederile legale în materie, Comisia trebuia desemnată imediat pentru verificări, respectiv cel târziu la 22 februarie 2011, și trebuia să termine cercetările și, implicit, lucrările până la data de 21 aprilie 2011, adică înăuntrul celor 60 de zile de la luarea la cunoștință de către conducerea I.J.P.F. Bihor și nu cum greșit s-a procedat, reclamantul fiind numit la 7 martie 2011, cu începere a activității la 21 martie 2011.

În speță, nu numai membrii Comisiei de cercetare administrativă au fost induși în eroare cu privire la termenul de finalizare a cercetării administrative, ci și membrii Biroului de Resurse Umane din cadrul I.J.P.F. Bihor, care l-au informat pe reclamant, în acest sens, prin Adresa din 7 martie 2011.

În conformitate cu prevederile pct. 85 din Instrucțiunile ministrului de interne nr. 830/1999: "Comandantul (șeful unității) care a constatat existența pagubei, dispune de îndată, prin ordin de zi pe unitate (...) executarea cercetării administrative, stabilind în conformitate cu prevederile actelor administrative interne, organul sau comisia competentă să efectueze cercetarea administrativă, precum și termenul până la care trebuia executată".

Rezultă astfel că, în cazul reclamantului, termenul de finalizare pentru cercetarea administrativă era stabilit pentru data de 20 mai 2011, acesta fiind, în opinia instanței, singurul termen pe care reclamantul trebuia să îl respecte și nu un altul, care nu i-a fost adus la cunoștință.

În acest context, nu este vina Comisiei de cercetare administrativă din care a făcut parte și reclamantul, pentru termenele stabilite, întrucât acestea au fost dispuse și aprobate de conducerea I.J.P.F. Bihor sau de persoanele delegate de aceasta.

Este nejustificată afirmația pârâtului I.G.P.F. în sensul că reclamantul ar fi trebuit să cunoască termenul de 60 de zile, calculat de la data când șeful unității a constatat producerea pagubei, prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

De asemenea, pentru aceleași considerente, nu poate fi primită nici susținerea aceluiași pârât în sensul ca Adresa din 7 martie 2011 emisă de Biroul Resurse Umane din cadrul I.J.P.F. Bihor nu a fost aprobată de șeful I.J.P.F. Bihor și, astfel, reclamantul contestator nu ar fi fost ținut în niciun fel de termenul precizat în respectivul înscris.

Activitatea Comisiei de cercetare administrativă a fost îngreunată și din cauza faptului că domnul comisar-șef de poliție B., în calitate de președinte al comisiei, a fost consemnat în Dispoziția zilnică din 1 aprilie 2011 că se internează în spital pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale, fiind spitalizat până la data de 15 aprilie 2011, iar ulterior a beneficiat de concediu medical, până la data de 27 mai 2011.

Președintele Comisiei de cercetare administrativă avea obligația expresă să solicite conducerii I.J.P.F. Bihor înlocuirea sa din funcția de președinte al comisiei, aspect care nu poate fi imputat numai membrilor Comisiei de cercetare administrativă, deoarece nu există nicio prevedere legală din care să rezulte obligativitatea numai a membrilor Comisiei de a solicita înlocuirea președintelui Comisiei, în special în cazuri în care există probleme medicale.

Recursurile declarate în cauză

Recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor

Recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor critică sentința pronunțată de curtea de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-și încadra expres criticile în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., arătând în esență, următoarele:

Art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 nu prevede obligația înștiințării comisiei de cercetare administrative cu privire la termenul în care trebuie finalizată cercetarea, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond, motiv pentru care, în cuprinsul dispoziției șefului I.J.P.F. Bihor din 7 martie 2011 nu a fost stabilit în mod expres termenul de finalizare a cercetării administrative, fiind incident termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, termen pe care intimatul-reclamant trebuia să îl cunoască în virtutea principiului de drept nemo censetur ignorare legem.

Prin Adresa Biroului Resurse Umane din cadrul I.J.P.F. Bihor din 7 martie 2011, intimatului-reclamant i s-a comunicat că a fost desemnat de către inspectorul șef al I.J.P.F. Bihor, în calitate de membru în comisia de cercetare administrativă și, totodată, faptul că termenul de finalizare a cercetării este 20 mai 2011. Conform pct. 85 din Instrucțiunile ministrului de interne nr. 830/1999, doar șeful unității care a constatat existența pagubei poate dispune efectuarea cercetării administrative și este singurul în măsură să stabilească termenul de efectuare a cercetării administrative, iar nicidecum șeful Biroului Resurse Umane. Astfel fiind, este eronată susținerea instanței de fond în sensul că termenul stabilit la data de 20 mai 2010 era singurul termen pe care intimatul-reclamant trebuia să-l respecte, întrucât acest termen nu a fost stabilit de persoana competentă.

Faptul că intimatul-reclamant a luat în considerare termenul de efectuare a cercetării administrative comunicat de Biroul Resurse Umane prin Adresa din 7 martie 2011, iar nu termenul de 60 de zile calculat de la data numirii comisiei de cercetare administrativă de către inspectorul șef al I.J.P.F. Bihor, termen prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 și pe care intimatul-reclamant ar fi trebuit să-1 cunoască conform principiului nemo censetur ignorare legem, a condus la neefectuarea cercetării în termen legal.

Recurentul-pârât formulează critici și în sensul că președintele comisiei, fiind internat în spital, se afla în imposibilitate de a solicita înlocuirea sa din funcție, astfel că această obligație revenea membrilor comisiei de cercetare administrativă care aveau cunoștință despre faptul că președintele comisiei se afla în incapacitate temporară de muncă, așa cum rezultă din declarațiile membrilor comisiei.

Recursul declarat de pârâtul I.G.P.F.

Recurentul-pârât I.G.P.F., după expunerea circumstanțelor de fapt ale cauzei și a dispozițiilor incidente,, fără a indica expres vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., formulează, în esență, următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie a sentinței atacate.

Prin Dispoziția din 7 martie 2011, inspectorul-șef al I.J.P.F. Bihor a numit Comisia de cercetare administrativă, însă nu a stabilit în mod expres termenul de finalizare al cercetării administrative, fiind incident termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, pe care intimatul ar fi trebuit să îl cunoască, în virtutea principiului de drept nemo censetur ignorare legem.

Contrar celor reținute de instanța de fond în considerarea Adresei Biroului Resurse Umane din 7 martie 2011, în care s-a precizat că termenul de finalizare a cercetării este 20 mai 2011, șeful unității care a constatat existența pagubei este singurul în măsură să stabilească termenul de efectuare al acesteia, conform pct. 85 din Instrucțiunile ministrului de interne nr. 830/1999. În acest sens, sunt invocate și prevederile pct. 24 și 25 din aceleași Instrucțiuni, precum și cele ale art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998. Totodată, recurentul-pârât invocă faptul că adresa respectivă a Biroului Resurse Umane nu a fost aprobată de șeful I.J.P.F. Bihor, contestatorul nefiind ținut de termenul precizat în acest înscris.

În mod greșit instanța a reținut că intimatul-reclamant nu a avut timp suficient pentru efectuarea cercetării administrative raportat la volumul mare de muncă, întrucât se putea prevala de dispozițiile art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, conform cărora, pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi termenul de efectuare a cercetării administrative cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris. Or, la dosarul cauzei nu a fost identificat niciun document din care să rezulte că intimatul a întreprins vreun demers în vederea solicitării unei prelungiri a termenului de efectuare a cercetării administrative.

Referitor la neefectuarea cercetării administrative din cauza situației președintelui comisiei de cercetare administrativă, intimatul nu l-a informat despre acest aspect pe inspectorul-șef al I.J.P.F. Bihor și nici nu a solicitat modificarea componenței comisiei de cercetare administrativă, în sensul înlocuirii președintelui. Nu poate fi acceptată opinia instanței de fond în sensul că președintele comisiei avea obligația expresă să solicite înlocuirea sa din funcție, în condițiile în care acesta era internat în spital și, oricum, era în interesul membrilor comisiei să efectueze acest demers.

În mod eronat, intimatul-reclamant a raportat verbal comisarului-șef de poliție C. necesitatea înlocuirii din comisie a președintelui acesteia, comisar-șef de poliție B., ca urmare a intervenției chirurgicale și concediului medical din perioada 4 aprilie - 27 mai 2011, deși trebuia să se adreseze inspectorului-șef al I.J.P.F. Bihor, comisar-șef de poliție D., care îl desemnase să efectueze cercetarea și care era singura persoană competentă să dispună înlocuirea președintelui comisiei.

În consecință, recurentul-pârât susține că sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii materiale prevăzute de art. 1 pct. 6 din Instrucțiunile ministrului de interne.

Analizând cauza, prin prisma criticilor cuprinse în cele două cereri, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și în raport cu art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele arătate în continuare.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu anularea Deciziei de imputare nr. X din 21 septembrie 2011 emisă de I.G.P.F., prin care i s-a imputat suma de 7.038,7 RON, reprezentând prejudiciul creat instituției, prin neefectuarea în termen a cercetării administrative dispuse pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit, reprezentând drepturi salariale, conform aspectelor sesizate în Raportul de audit public intern Timișoara, precum și cu anularea actelor subsecvente, respectiv Hotărârea nr. Y din 3 noiembrie 2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.F. și actului emis la data de 10 ianuarie 2012 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor.

Circumstanțele care au fundamentat angajarea răspunderii materiale a reclamantului sunt următoarele:

Prin Raportul de audit public intern din 17 februarie 2011, s-a constatat că pentru patru polițiști au fost stabilite drepturi salariale cu încălcarea prevederilor legale, ceea ce a produs unității un prejudiciu în valoare de 13.592 RON, sumă pentru care, potrivit art. 34 din O.G. nr. 121/1998 și pct. 176 din Instrucțiunile ministrului de interne nr. 830/1999, urma să fie stabilită răspunderea materială a persoanelor vinovate. În acest sens, prin raport cu au fost formulate următoarele recomandări: (i) numirea unei comisii în vederea extinderii verificărilor asupra întregii perioade auditate privind stabilirea drepturilor salariale polițiștilor în activitate cercetați și judecați în stare de libertate sau eliberați pe cauțiune; (ii) în urma verificărilor efectuate și a constatărilor rezultate se va efectua cercetarea administrativă în vederea stabilirii și recuperării prejudiciului.

Raportul de audit a fost înregistrat la I.J.P.F. Bihor la data de 21 februarie 2011.

În considerarea raportului de audit, a fost emisă Dispoziția zilnică a șefului I.J.P.F. Bihor din 7 martie 2011, prin care, în baza Dispoziției șefului I.J.P.F. Bihor din 7 martie 2011, a fost numită Comisia de cercetare administrativă pentru stabilirea și recuperarea prejudiciului creat cu privire la încadrarea, pregătirea și salarizarea a patru polițiști de frontieră, unul dintre membrii comisiei fiind intimatul-reclamant.

Prin Adresa Biroului Resurse Umane din 7 martie 2011, intimatului-reclamant i s-au adus la cunoștință următoarele:

- în baza Dispoziției șefului I.J.P.F. Bihor din 7 martie 2011 a fost desemnat membru al comisiei de cercetare administrativă în vederea stabilirii și recuperării prejudiciului creat privind încadrarea, pregătirea și salarizarea personalului;

- "Termenul de începere a activității: cel târziu 21 martie 2011";

- "Termen de finalizare: 20 mai 2011".

La data de 21 martie 2011, prin Procesul-verbal de extindere din 18 martie 2011, o altă comisie de cercetare administrativă a adus la cunoștința inspectorului șef al I.J.P.F. Bihor faptul că, pe lângă cei patru polițiști de frontieră pentru care s-au acordat în mod necuvenit drepturi salariale, au mai fost identificați doi polițiști de frontieră.

În baza Procesului-verbal de extindere din 18 martie 2011, prin Dispoziția zilnică a șefului I.J.P.F. Bihor din 21 martie 2011, a fost numită Comisia de cercetare administrativă pentru stabilirea și recuperarea prejudiciului creat cu privire la încadrarea, pregătirea și salarizarea personalului inspectoratului, intimatul-reclamant fiind membru al acestei comisii. În această dispoziție zilnică a șefului I.J.P.F. Bihor se menționează că, începând cu acea dată, comisia de cercetare administrativă își începe activitatea.

Prin Dispoziția șefului I.J.P.F. Bihor din 3 mai 2011, se modifică în parte Dispoziția din 21 martie 2011, în sensul că se înlocuiește președintele comisiei de cercetare administrativă comisar-șef de poliție B. cu comisar-șef de poliție C.

La data de 10 mai 2011, I.J.P.F. Bihor solicită I.G.P.F., în baza art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, prelungirea cu încă 30 zile a termenului de efectuare a cercetării administrative dispuse la măsura 2, pct. II din Calendarul de implementare a recomandărilor, conform Raportului de Audit Public Intern Timișoara.

În esență, raportat la circumstanțele cauzei și criticile similare cuprinse în cele două recursuri, Înalta Curte reține următoarele:

Prin decizia de imputare contestată în cauză și procesul-verbal de cercetare administrativă, s-a reținut, în esență, îndeplinirea condițiilor privind angajarea răspunderii materiale a intimatului-reclamant A., cu privire la care s-a reținut că se face vinovat de neefectuarea în termen a cercetării administrative dispuse de Inspectorul șef al I.J.P.F. Bihor prin Dispoziția din 7 martie 2011 în baza Raportului de audit public intern Timișoara din 17 februarie 2011. În motivarea procesului-verbal de cercetare administrativă, s-a reținut că:

- cercetarea administrativă trebuia să înceapă la data de 21 februarie 2011 (data înregistrării la sediul I.J.P.F. Bihor a Raportului de audit public intern Timișoara din 17 februarie 2011), iar termenul de finalizare a cercetării era 21 aprilie 2011, conform art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998;

- conform art. 34 din O.G. nr. 121/1998, după expirarea termenelor prevăzute de art. 23 alin. (1) și (2) din ordonanță, paguba se impută celor ce se fac vinovați de neefectuarea cercetării administrative în termen, iar, conform pct. 176 alin. (3) din Instrucțiunile ministrului de interne nr. 830/1999, suma pentru care urmează să se stabilească răspunderea materială în sarcina celor vinovați de neefectuarea în termen a cercetării administrative este egală cu cea care ar fi trebuit să se recupereze de la persoanele vinovate de producerea pagubei.

În ceea ce privește criticile din cele două recursuri în sensul că intimatul-reclamant nu trebuia să se raporteze la termenul de finalizare a cercetării administrative din 20 mai 2011, care i-a fost comunicat prin Adresa Biroului Resurse Umane din 7 martie 2011, ci avea obligația de a cunoaște și de respecta termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, precum și în sensul că numai șeful I.J.P.F. Bihor avea competența de a stabili termenul de efectuare a cercetării administrative, conform pct. 85 din Instrucțiunile ministrului de interne nr. 830/1999, iar nu Biroul Resurse Umane, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite.

Sunt necontestate aspectele comunicate intimatului-reclamant prin adresa respectivă a Biroului Resurse Umane.

Este adevărat că art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 dispune expres în sensul că "Termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei", iar art. 34 din aceeași ordonanță prevede că "După expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2) și la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepția situațiilor în care s-a dispus repunerea în termen".

Totodată, este adevărat că, potrivit principiului nemo censetur ignorare legem, invocat de recurenți, intimatul-reclamant trebuia să cunoască și să se raporteze la termenul prevăzut de dispozițiile citate ale art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

Însă, instanța de fond în mod temeinic a reținut că termenul rămas de la data desemnării reclamantului ca membru al comisiei de cercetare administrativă, prin Adresa din 7 martie 2011 a Biroului Resurse Umane și până la expirarea termenului din 21 aprilie 2011, calculat conform art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 în raport cu data înregistrării raportului de audit și menționat în procesul-verbal de cercetare administrativă care a stat la baza emiterii deciziei de imputare contestată în cauză, era insuficient raportat la volumul activităților ce trebuiau efectuate.

De asemenea, sunt temeinice și aspectele reținute de instanța de fond în sensul că, în conformitate cu prevederile legale, comisia de cercetare administrativă trebuia să fie desemnată cel târziu la 22 februarie 2011 pentru a fi în măsură să finalizeze cercetările până la data de 21 aprilie 2011, cu respectarea termenului de 60 de zile de la luarea la cunoștință de către conducerea I.J.P.F. Bihor, iar nu așa cum s-a procedat prin încunoștințarea reclamantului la data de 7 martie 2011, cu precizarea că activitatea sa începe cel târziu la 21 martie 2011 și trebuie să fie finalizată la 20 mai 2011.

Temeinicia aspectelor reținute de instanța de fond este justificată și de faptul că același principiu de drept nemo censetur ignorare legem impunea cunoașterea și respectarea dispozițiilor legale în primul rând de către autoritatea publică în sensul constituirii comisiei de cercetare administrativă imediat după înregistrarea la data de 21 februarie 2011 a raportului de audit și încunoștințarea de îndată a intimatului atât cu privire la desemnarea sa în cadrul comisiei, cât și cu privire la începerea neîntârziată a lucrărilor de cercetare și la termenul legal corect de finalizare a lucrărilor reprezentat de data de 21 aprilie 2011, iar nu așa cum în mod eronat s-a procedat prin încunoștințarea intimatului abia după 14 zile, prin Adresa din 7 martie 2011 și prin indicarea termenului de 21 martie 2011 ca dată de început a lucrărilor comisiei și a termenului din 20 mai 2011 ca dată de finalizare a cercetărilor.

Simpla invocare a principiului de drept enunțat nu este de natură a fundamenta angajarea răspunderii materiale a intimatului, atât timp cât nerespectarea termenului legal nu îi este întru-totul imputabilă de vreme ce a fost circumstanțiată de conduita culpabilă a autorității publice concretizată în emiterea cu întârziere a actului de desemnare a comisiei, în comunicarea, de asemenea cu întârziere, a actului de desemnare, precum și în inducerea în eroare cu privire la data de început și de finalizare a lucrărilor de cercetare administrativă.

Se reține și faptul că intimatul-reclamant nu avea obligația de a cunoaște data înregistrării raportului de audit pentru a fi în măsură să calculeze termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, în condițiile în care chiar în cuprinsul cererilor de recurs se afirmă expres că, potrivit pct. 85 din Instrucțiunile ministrului de interne nr. 830/1999, șeful unității care a constatat existența pagubei este singurul în măsură să stabilească termenul de efectuare a cercetării administrative, iar nu Biroul de Resurse Umane. Or, în condițiile în care actele emise de autoritățile publice (cum este adresa Biroului Resurse Umane) se bucură de prezumția de legalitate, este evident faptul că intimatul-reclamant în mod corect s-a raportat la termenul ce i-a fost comunicat, iar instanța de fond în mod temeinic a reținut că singurul termen pe care reclamantul trebuia să îl respecte pentru finalizarea cercetării administrative era termenul care i-a fost adus la cunoștință, respectiv termenul de 20 mai 2011.

Nu pot fi primite nici criticile din cele două recursuri referitoare la obligația membrilor comisiei de cercetare administrativă de a solicita conducerii I.J.P.F. Bihor înlocuirea președintelui comisiei care a fost internat în spital pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale (conform celor consemnate în Dispoziția zilnică din 1 aprilie 2011), fiind spitalizat până la data de 15 aprilie 2011, iar ulterior a beneficiat de concediu medical, până la data de 27 mai 2011.

Instanța de fond în mod corect a reținut că președintele comisiei avea obligația expresă de a solicita conducerii I.J.P.F. Bihor înlocuirea sa din funcție și că acest aspect nu poate fi imputat numai membrilor comisiei, deoarece nu există nicio prevedere legală din care să rezulte o asemenea obligație numai în sarcina membrilor comisiei.

De altfel, nici în cererile de recurs, recurenții-pârâți nu invocă dispozițiile legale care stabilesc o asemenea obligație în sarcina membrilor comisiei.

Cu toate acestea, Înalta Curte observă faptul că, în recursul formulat de pârâtul I.G.P.F., se arată expres că intimatul-reclamant a efectuat demersuri în vederea înlocuirii președintelui comisiei de cercetare, întrucât a informat verbal, pe cale ierarhică, pe comisarul-șef de poliție C. despre necesitatea înlocuirii președintelui comisiei, solicitându-i să propună această măsură șefului I.J.P.F. Bihor.

În aceste condiții, se reține că intimatul-reclamant a dat dovadă de diligență în perspectiva aducerii la îndeplinire a sarcinilor ce îi reveneau în calitate de membru al comisiei de cercetare administrativă. Sub acest aspect, atâta timp cât conducerea autorității publice putea și trebuia să cunoască situația de incapacitate temporară de muncă în care se afla președintele comisiei de cercetare administrativă, se prezumă că trebuia să adopte măsurile necesare pentru buna funcționare a comisiei, ca premisă pentru respectarea termenelor legale.

Atâta timp cât autoritatea publică nu a adoptat măsurile care se impuneau ca urmare a situației în care se afla președintele comisiei, este lipsit de proporționalitate a reține culpa exclusivă a membrilor comisiei pentru faptul că nu au solicitat înlocuirea președintelui comisiei, în condițiile în care o asemenea obligație se prezumă că incumbă în primul rând emitentului actului prin care a fost stabilită componența comisiei.

Sunt lipsite de fundament susținerile recurenților în sensul că obligația de solicitare a înlocuirii președintelui revenea membrilor comisiei care aveau cunoștință despre faptul că președintele se afla în incapacitate temporară de muncă, deoarece se presupune în mod rezonabil că autoritatea publică avea cunoștință despre această situație și putea și trebuia să acționeze în consecință. Această prezumție este argumentată de faptul că, în cuprinsul notei explicative, comisarul-șef B., președintele comisiei de cercetare administrativă, menționează existența Dispozițiilor zilnice din 1 aprilie 2011, 18 aprilie 2011, 5 mai 2011 și 18 mai 2011, în care sunt consemnate internarea sa în spital în perioada 4 - 15 aprilie 2011 și concediile medicale și de odihnă de care a beneficiat în perioada 16 aprilie - 27 mai 2011.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române împotriva Sentinței nr. 197/CA - P.I. din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2013.

Procesat de GGC - MI