Decizia nr. 5211/2013 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, la data de 9 noiembrie 2011, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea Hotărârii nr. 88 din 6 octombrie 2011 pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor; - anularea Hotărârii nr. 323.243 din 24 august 2011 pronunțată de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontieră; - anularea Deciziei de imputare nr. 322407 din 16 iunie 2011 emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră modificată prin Decizia nr. 322919 din 21 iulie 2011; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, reclamantul a arătat că decizia de imputare conține grave vicii de formă și fond, cel mai evident dintre acestea fiind nelegalitatea temeiul de drept în baza căruia s-a stabilit răspunderea sa materială, respectiv prevederile art. 34 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor față de art. I alin. (3) din decizia de imputare contestată), raportat la starea de fapt reținută în art. I alin. (2) din decizie. Se mai învederează că în condițiile în care comisia de cercetare administrativă reține că agenților de poliție puși la dispoziție le-a fost acordat în mod eronat coeficientul de ierarhizare 2,10 în loc de 1,90, este inexplicabil faptul că au fost calculate și imputate diferențele dintre salariile plătite agenților puși la dispoziție pentru coeficientul de ierarhizare 2,60 în loc de 2,10.

Excepția de nelegalitate Reclamantul A. a invocat excepția de nelegalitate a pct 27.2 din Anexa nr. I a O.M.I.R.A nr. S/629/2008 care modifică dispozițiile pct. B.2 din Anexa 1 la O.G. nr. 38/2003, modificată prin O.U.G. 107/2008. Reclamantul a arătat că, raportat la dispozițiile art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000, în mod evident pct. 27.2 din O.M.I.R.A. S/629/2008 modifică dispozițiile pct. B.2 din Anexa 1 la O.G. nr. 38/2003, în condițiile în care prevede alți coeficienți minimi de ierarhizare pentru funcția de „agent - agent principal „ - respectiv 1,90 - decât O.G. nr. 38/2003 care prevede un coeficient minim de 2,10 pentru aceeași funcție de „agent-agent principal."

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 217 din 19 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ: - a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamantul A.; - a constatat nelegalitatea parțială a prevederilor punctului 27.2 din Normele metodologice privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobate prin O.M.I.R.A. nr. S/629 din 30 septembrie 2008, sub aspectul stabilirii unui coeficient de ierarhizare de 1,90 pentru gradul profesional de agent - agent șef debutant; - a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Inspectoratul General al Politiei de Frontieră; - a dispus anularea Deciziei de imputare nr. 322407 din 16 iunie 2011, modificată prin Decizia nr. 322919 din 21 iulie 2011, a Hotărârii nr. 88 din 6 octombrie 2011 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și a Hotărârii nr. 323243 din 24 august 2011 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din Cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră; - a obligat pârâții la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate atât actele administrative individuale cât și cele cu caracter normativ. Cu privire la legalitatea excepției invocate de reclamant, instanța a constatat că prevederile din ordinul contestat nu au fost corelate cu dispozițiile pct. B2 din anexa 1 a Ordonanței Guvernului nr. 38/2003, modificată prin O.G. nr. 57/2006 și aprobată prin Legea nr. 491/2006, care prevăd pentru funcția de agent-agent principal un coeficient minim de ierarhizare de 2,10 și maxim de 2,90, valoarea de 1,90 fiind menționată doar pentru funcția de agent debutant. Ca atare, a constatat instanța, atâta vreme cât, prin O.G. nr. 38/2003, se stabilește pentru agenții-agenții principali un coeficient de ierarhizare minim de 2,10, acestora nu li se poate aplica prin Ordinul M.I.R.A. S/629/2008 emis tocmai în aplicarea prevederilor O.G. nr. 38/2003 un coeficient de ierarhizare minim de 1,90, întrucât s-ar încălca dispozițiile pentru a căror aplicare a fost emis ordinul ulterior. Pe fondul cauzei, urmare a admiterii excepției de nelegalitate a prevederilor Ordinului nr. S/629/2008 referitoare la stabilirea pentru funcția de agent - agent șef principal a unui coeficient de ierarhizare de 1,90, instanța a reținut că nu mai subzistă temeiul legal pentru imputarea prejudiciului generat de greșita încadrare a agenților puși la dispoziție, în mod corect aceștia rămânând încadrați și ulterior datei de 1 octombrie 2008 pe coeficientul de ierarhizare de 2,10, echivalat la data de 1 ianuarie 2009, cu coeficientul de 2,60. În ceea ce privește prejudiciu generat de greșita încadrare a celor șase ofițeri de poliție, instanța a reținut două motive de natură a înlătura răspunderea materială a reclamantului pentru acest prejudiciu. Astfel, deși reclamantului i se impută în esență faptul că nu a pus în aplicare prevederile Ordinului nr. S/629 din 30 septembrie 2008, conform fișei de evidență depusă în copie la dosar, acesta nu figurează printre persoanele care au avut acces la documentul cu caracter secret. Din probele de la dosar nu rezultă că Ordinul cu caracter secret i-ar fi fost comunicat reclamantului astfel că nu i se poate imputa reclamantului încălcarea prevederilor unui document despre a cărui existență nu a avut cunoștință. În subsidiar, în ceea ce îi privește pe subcomisarul B., inspectorul principal C. și subinspectorul D., instant a reținut că prejudiciul nu are caracter cert, în privința lor nefiind pronunțată până în prezent o hotărâre definitivă de condamnare, Dosarul penal nr. x/83/2006 aflându-se și în prezent pe rolul Tribunalului Satu Mare, în prima instanță. Prejudiciul devine cert și actual doar prin pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, în acel moment stabilindu-se cu certitudine cuantumul drepturilor salariale cuvenite polițiștilor cercetați pe durata punerii lor la dispoziție. O atare concluzie derivă din posibilitatea achitării celor cercetați, ipoteză în care aceștia vor fi îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale de care au fost lipsiți pe durata punerii lor la dispoziție, drepturi care în mod evident sunt mai mari decât coeficienții minimi de salarizare prevăzuți pentru funcțiile pe care erau încadrați la data punerii lor la dispoziție. Ca atare, într-o astfel de ipoteză nu se va mai pune problema producerii vreunui prejudiciu în dauna pârâților, dimpotrivă, cei prejudiciați vor fi polițiștii, care pe perioada punerii la dispoziție au fost lipsiți de toate celelalte drepturi salariale cuvenite. În schimb, în privința subinspectorului E. condamnat definitiv în Dosarul y/83/2008 al Curții de Apel Suceava, a subcomisarului F., condamnat definitiv în Dosarul z/818/2009 și a subinspectorului G., decedat la data de 10 ianuarie 2010, motiv pentru care față de el s-a dispus încetarea procesului penal, prejudiciul are caracter cert, cunoscându-se cu certitudine întinderea drepturilor salariale de care au fost îndreptățiți să beneficieze pe durata punerii la dispoziție.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței nr. 217 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ, în termen legal, au declarat recurs pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Afacerilor Interne, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât în ceea ce privește soluția dată asupra excepției de nelegalitate cât și cu referire la fondul cauzei. Astfel, a fost reiterată inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, întrucât prevederile contestate potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 au caracter normativ, fiind astfel exceptate de la cercetarea legalității lor în baza dispozițiilor sus-menționate. Recurenții au învederat că normele constatate nelegale sunt conforme dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 070/2004 privind stabilirea coeficienților de ierarhizare pe grade profesionale, act ce prevede pentru polițiștii puși la dispoziție coeficientul de 1,90, această situație particulară a unei anumite categorii de polițiști nefiind în contradicție cu prevederile cuprinse în O.G. nr. 38/2003 care reprezintă norma generală. Cu referire la soluția adoptată pe fondul cauzei recurentul-pârât MAI a arătat că nu au fost avute în vedere de către prima instanță, apărările autorităților pârâte în ceea ce privește pretinsele neconcordanțe între prevederile O.M.I.R.A. nr. S/629/2008 și O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea polițiștilor. Referitor la susținerea instanței privind caracterul incert al prejudiciului, recurenții au arătat că după intrarea în vigoare a O.M.I.R.A. nr. S/629 din 30 septembrie 2008, în mod eronat polițiștii de frontieră au fost încadrați cu coeficienți mai mari decât cei prevăzuți în ordin, iar din această cauză, IJPF Satu-Mare le-a achitat salarii mai mari decât aveau dreptul conform legii, deci implicit s-a creat o pagubă în patrimonial instituției. Sub aspectul realității pagubei, recurenții au invocat dispozițiile art. 35 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, care permit recalcularea deciziilor de imputare în cazul descoperirii unor noi împrejurări, cum ar fi hotărârile de achitare a polițiștilor puși la dispoziție. Rezultă astfel, în opinia recurenților că instanța de fond, fără a analiza cu atenție prevederile celor două acte normative în discuție și fără a se pronunța cu privire la prejudiciul creat prin majorarea eronată a coeficientului, a admis acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată.

Apărările intimatului-reclamant Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând în esență, respingerea recursurilor și menținerea în totalitate a hotărârii recurate, apreciată ca fiind legală și temeinică. A indicat practica judiciară constată a instanței supreme în cauze similar, solicitând să fie avute în vedere Deciziile nr. 162/2013 și nr. 3306/2013. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenți și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ținând seama de apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, cu precizarea că argumentele invocate vor fi grupate și li se va răspunde prin considerente comune, raportate la finalitatea lor concretă. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea vizând, în esență, anularea deciziilor de imputare și a actelor administrative conexe, constând în acordarea, pretins eronată a unor drepturi salariale necuvenite polițiștilor de frontieră puși la dispoziția inspectoratului. Totodată, a invocat pe cale de excepție, conform art. 4 din Legea nr. 554/82004, republicată, constatarea nelegalității prevederilor pct. 27.2 din Anexa nr. 1 a Ordinului MIRA nr. S/629/2008, care modifică dispozițiile pct. B2 din Anexa 1 la O.G. nr. 30/2003, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 107/2008, aprobată prin Legea nr. 491/2006. Instanța de fond a reținut în mod corect admisibilitatea excepției de nelegalitate invocată cu privire la actul normativ în discuție - Ordinul nr. S/629/2008, întrucât, potrivit art. 4 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pot fi cenzurate pe calea acestei proceduri actele administrative unilaterale, fără a distinge după cum acestea au caracter normativ sau individual. Înalta Curte constată de asemenea, că instanța a admis în mod justificat excepția de nelegalitate invocată de reclamant ca mijloc de apărare în cauză, cât timp dispozițiile pct. 27.2 din Normele metodologice privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobate prin ordinul sus-menționat prevăd alt coeficient de ierarhizare pentru categoria „agenți-agenți principali” decât cel menționat în actul normativ de nivel superior, în executarea căruia au fost emise, respectiv O.G. nr. 38/2003, modificată și completată. Fiind emis în vederea organizării executării și executării în concret a prevederilor ordonanței sus-menționate, act normativ cu putere de lege, ordinul în litigiu este subordonat ca putere normativă Ordonanței Guvernului nr. 38/2003, ale cărei dispoziții trebuiau respectate întocmai . Astfel, în cuprinsul anexei nr. 1 a ordonanței apar specificate funcțiile de „agent-agent principal” cu coeficient de ierarhizare minim de 2,10 și maxim de 2,90, distinct de funcția de agent debutant pentru care se prevede doar coeficientul maxim de ierarhizare de 1,90. În raport de aceste dispoziții, cu putere normativă superioară, se constată că instanța de fond a reținut în mod întemeiat neconcordanța prevederilor Ordinului nr. S/629/2008 cu cele din O.G. O atare necorelare echivalează însă cu nelegalitatea prevederilor emise în executarea unui act normativ cu forță juridică superioară și în consecință, în mod corect respectivele prevederi au fost apreciate ca fiind parțial nelegale, respectiv în ceea ce privește coeficientul de ierarhizare de 1,90 prevăzut pentru „agent-agent șef principal”. Această interpretare corespunde de altfel și soluțiilor deja pronunțate în această materie de Înalta Curte, menționată cu titlu de precedent jurisprudențial (a se vedea Decizia nr. 162 din 16 ianuarie 2013 și Decizia nr. 3306 din 14 martie 2013 ). În fine, nefondate sunt și toate celelalte critici ale recurenților vizând fondul cauzei, neputând subzista în sarcina reclamantului răspunderea subsidiară reținută, cât timp încadrarea agenților puși la dispoziția Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Satu-Mare în anul 2009 a fost efectuată corect în baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți de O.G. nr. 38/2003, în forma în vigoare la acea dată. Urmare a constatării nelegalității parțiale a dispozițiilor de la pct. 27.2 din Normele metodologice privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor privitor Ia coeficientul de ierarhizare de 1,90 pentru agenți - agenți principali, coeficient diferit de cel stabilit prin O.G. 38/2003 - de 2,10 - instanța de fond a apreciat în mod corect că reclamantului nu i se poate imputa crearea nici unui prejudiciu. Dimpotrivă, Înalta Curte reține că acesta a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor O.G.nr. 38/2003, încadrând polițiștii puși la dispoziție pe coeficienții de ierarhizare minimi ai gradelor deținute pentru funcția îndeplinită. Potrivit art. 45 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003 „polițiștii cercetați și judecați în stare de libertate puși la dispoziție beneficiază de coeficienții de ierarhizare minimi ai salariului pentru funcția îndeplinită, corespunzători gradelor profesionale pe care le au, salariul pentru gradul profesional deținut, gradațiile la care au dreptul, precum și sporul pentru misiune permanentă, până la definitivarea situației". Astfel, în contextul de mai sus, au fost respectate prevederile art. I, pct. 1 lit. b).2 din Legea nr. 491 din 28 decembrie 2006 privind aprobarea O.G. nr. 57/2006 pentru modificarea O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, a prevederilor art. I, pct. 2 lit. b).2 din O.U.G nr. 107 din 18 septembrie 2008 pentru modificarea anexei nr. 1 la O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, a prevederilor Legii nr. 70 din 1 aprilie 2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 107 2008 pentru modificarea anexei nr. 1 la O.G. nr. 38 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, respectiv a prevederilor H.G. nr. 070/2009 referitoare la asimilarea funcțiilor pentru agenții de poliție, în sensul că în aceste acte normative apar specificate, distinct, funcțiile de agent - agent principal (având c.i. minim de 2,10 și maxim de 2,90) respectiv cea de agent debutant (fără c.i. minim și maxim de 1,90) tocmai în ideea de a se face diferențiere între acestea, atât ca nivel de ierarhizare cât și salarizare. Corect s-a reținut și faptul că în speță nu este îndeplinită nici condiția existenței unui prejudiciu cert, întinderea prejudiciului imputat reclamanților fiind echivocă, în situația în care, față de polițiștii puși la dispoziție, pentru care le-a fost impută acordarea necorespunzătoare a coeficientului de ierarhizare - se poate dispune achitarea în dosarele în care sunt cercetați, cu consecința restituirii diferențelor de drepturi salariale. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru argumentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile promovate în cauză de pârâții-recurenți, ca nefondate.