ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4250/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea

înregistrată la data de 3 februarie 2012 în Dosarul nr. 13/33/2012 reclamantul B.T.G.

a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și

Internelor - Comisia De Jurisdicție a Imputațiilor și Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră, suspendarea executării deciziei de imputare nr. 322405

din 16 iunie 2011 emisă de Inspectorul General al Inspectoratului General al

Poliției de Frontieră Române, modificată prin decizia nr. 322917 din 21 iulie 2011,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin decizia de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011 emisă

de către Inspectorul General al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră

Române și modificată ulterior prin decizia de modificare nr. 322917 din 21

iulie 2011 s-a dispus imputarea în sarcina sa a sumei de 9466,21 RON, reprezentând

prejudiciul creat I.J.P.F. Satu Mare prin încadrarea eronată pe coeficienții de

ierarhizare minimi ai salariului pentru funcția îndeplinită de polițiștii de frontieră

puși la dispoziția I.J.P.F. Satu Mare în condițiile art. 65 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la prima condiție

de admisibilitate a acțiunii, respectiv existența unui caz bine justificat, a arătat

reclamantul că decizia de imputare conține grave vicii de formă și fond, cel mai

evident dintre acestea fiind nelegalitatea temeiul de drept în baza căruia s-a stabilit

răspunderea materială în sarcina sa, respectiv prevederile art. 34 din O.G. nr.

121/1998 privind răspunderea materială a militarilor [art. l alin. (3) din decizia

de imputare contestată], raportat la starea de fapt reținută în art. l alin.

(2) al deciziei de imputare nr. 322409 din 16 iunie 2011.

S-a mai arătat că prin

Hotărârea nr. 323240 din 24 august 2011, pronunțată de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor din I.G.P.F. a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei

de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011 emisă de către Inspectorul General al I.G.P.F,

dar în mod nelegal Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.F.,

a hotărât îndreptarea erorii de tehnoredactare din decizia de imputare nr. 322405

din 16 iunie 2011 prin emiterea deciziei de modificare a deciziei de imputare

nr. 322917 din 21 iulie 2011.

Se mai arată că deși Comisia

de soluționare a contestației a constatat nelegalitatea temeiului de drept al răspunderii

materiale, a adoptat o soluție greșită, în sensul că a hotărât admiterea în parte

a contestației și îndreptarea „erorii de tehnoredactare" din decizia de imputare,

dar totodată a hotărât și respingerea contestației, în condițiile în care trebuia

să dispună numai anularea deciziei de imputare.

Prin urmare, s-a arătat

că emiterea de către I.G.P.F. a deciziei nr. 322917 din 21 iulie 2011 de modificare

a deciziei de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011 este nelegală pentru faptul

că actul administrativ de modificare a fost emis după comunicarea deciziei de imputare,

fără nici un temei legal, peste termenul legal de 30 de zile de angajare a răspunderii.

Un alt motiv de nelegalitate

evidentă a deciziei de imputare este acela că, deși dispozițiile art. 25 alin. (5)

din O.G. nr. 121/1998 prevăd obligativitatea motivării temeinice a deciziei de imputare,

atât în fapt, cât și în drept, în speță decizia de imputare nu conține nici o motivare

de fapt, iar temeiul de drept indicat este greșit.

Referitor la a doua condiție

de admisibilitate a acțiunii, respectiv prejudiciul material viitor și previzibil,

s-a arătat că Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare, în calitate

de instituție care are în evidență debitul din imputația definitivă, i-a reținut

lunar reclamantului, începând cu luna iulie 2011, suma de 100 RON, urmând ca de

la data rămânerii definitive a deciziei de imputare această sumă să crească până

la limita maximă de 1/3 din salariul net, iar în situația anulării deciziei de imputare

de către instanța de judecată sumele care au fost și urmează să fie reținute vor

fi foarte dificil de recuperat, existând de asemenea posibilitatea ca înainte de

a fi reținută întreaga sumă și alți polițiști de frontieră puși la dispoziție să

fie achitați de către instanțele de judecată.

Ministerului Administrației

și Internelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității

sale procesuale pasive.

Prin Încheierea din 24

februarie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor și, în consecință, a

respins cererea de suspendare a executării deciziei de imputare formulată de reclamant

în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor, a admis cererea de

suspendare a executării deciziei de imputare în contradictoriu cu Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră și a dispus suspendarea executării deciziei de

imputare până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele.

În speță, reclamantul

a solicitat suspendarea executării deciziei de imputare nr. 322405 din 16 iunie

2011 emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, instituție cu personalitate

juridică, în conformitate cu prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 104/2001 privind

organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, cu modificările și completările

ulterioare.

La momentul emiterii deciziei

de imputare, între reclamant și Ministerul Administrației și Internelor nu s-a născut,

în mod direct un raport juridic de drept administrativ, întrucât nu această instituție

a emis actul administrativ mai sus menționat, astfel că pârâtul Ministerul Administrației

și Internelor nu are calitate procesuală pasivă în litigiu.

Cu privire la cererea

de suspendare a executării, instanța de fond a reținut că actul administrativ atacat

creează prezumția unei lipse de legalitate în emiterea acestuia, iar îndoiala serioasă

asupra prezumției de nelegalitate de care se bucură actul administrativ justifică

suspendarea efectelor acestuia.

S-a mai reținut că principiul

legalității actelor administrative presupune atât ca autoritățile administrative

să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El

impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să

fie în mod efectiv asigurată.

De asemenea instanța de

fond a reținut că suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată

ca fiind un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente

sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității,

fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în

proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celui vizat.

Cât privește cea de a

doua condiție, s-a apreciat că aceasta nu poate fi dispensată de cea a cazului bine

justificat. Această condiție este cerută de către legiuitor pentru a se aprecia

asupra influenței pe care un act, posibil nelegal, o poate produce asupra patrimoniului

celui în cauză, prin punerea sa în executare mai înainte de verificarea legalității

actului.

În ceea ce privește paguba

iminentă, s-a mai reținut că trebuie avută în vedere recomandarea nr. R1. adoptată

la data de 13 septembrie de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei,

referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă.

Instanța a conchis că

argumentele ample ale reclamantului cu privire la nelegalitatea și netemeinicia

actului administrativ emis de pârâtă și care urmează a fi puse în executare sunt

aparent valabile și justifică măsura suspendării, coroborând aceste susțineri cu

materialul probator administrat în cauză.

de pârât

Împotriva încheierii pronunțate

de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,

solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantului.

Recurentul - pârât nu

și-a încadrat în drept motivele de recurs, dar a arătat, în esență, că hotărârea

atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, în speță nefiind îndeplinită niciuna dintre condițiile impuse cumulativ

de lege pentru suspendarea actului administrativ.

În acest sens, a arătat

că instanța a prejudecat fondul cauzei, analizând presupusa aparență de nelegalitate

a actului administrativ prin aprecieri asupra temeiniciei și legalității acestuia.

În ceea ce privește paguba

iminentă, recurentul - pârât a arătat că decizia de imputare , prin ea însăși, este

de natură a prejudicia pe intimatul - reclamant, dar aceasta nu constituie un motiv

suficient pentru suspendarea executării.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat,

arătând că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute în art. 14 din Legea

nr. 554/2004 și că între timp Curtea de Apel Cluj a soluționat fondul cauzei, prin

sentința civilă nr. 362 din 11 mai 2012, în sensul că a admis excepția de nelegalitate

a actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ individual și

a dispus anularea deciziei de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011, modificată

prin decizia nr. 322917 din 21 iulie 2011.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurenta - pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de drept relevante

Măsura suspendării executării

actului administrativ este circumscrisă obiectivului protecției provizorii a drepturilor

și intereselor legitime ale persoanelor potențial vătămate, până la momentul la

care instanța competentă va evalua legalitatea actului, pentru evitarea exercitării

abuzive a prerogativelor puterii publice.

Art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței

cazului bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale

cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cele două condiții sunt

analizate în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, marja de apreciere a instanței

raportându-se la stabilirea unei aparențe a dreptului, fără prejudecarea fondului

cauzei, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea

este obligată să îl îndeplinească și drepturile sau interesele legitime private

care pot fi afectate.

În speță, intimatul -

reclamant a solicitat suspendarea unei decizii de imputare în privința căreia prima

instanță a reținut corect, pe baza interpretării adecvate a art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, existența unei aparențe de nelegalitate derivate

din indiciile de nelegalitate ce planează asupra dispozițiilor pct. 27.2 din Normele

metodologice privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobate prin

Ordinul Ministerului Internelor și Reformei Administrative nr. S/69 din 30

septembrie 2008, dispoziție pe care s-a fundamentat decizia de angajare a răspunderii

materiale.

Un argument suplimentar

în sprijinul concluziei aparenței de nelegalitate a deciziei de imputare îl oferă

sentința nr. 362 din 11 mai 2012, prin care Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal a admis, în primă instanță, acțiunea în anularea

actului a cărui suspendare de executare s-a solicitat în prezenta cauză.

În fine, instanța de control

judiciar reține că prima instanță a făcut o evaluare adecvată a datelor speței și

în ceea ce privește condiția pagubei iminente, luând în considerare efectele pe

care executarea deciziei de imputare le-ar produce asupra patrimoniului intimatului

- reclamant.

pronunțate în recurs

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat potrivit art. 15 alin. (2), raportat la art. 14 alin. (4) din Legea

nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva încheierii din 24 februarie

2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2012.