ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4250/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei Obiectul cererii Prin cererea înregistrată la data de 3 februarie 2012 în Dosarul nr. 13/33/2012 reclamantul B.T.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Comisia De Jurisdicție a Imputațiilor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, suspendarea executării deciziei de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011 emisă de Inspectorul General al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, modificată prin decizia nr. 322917 din 21 iulie 2011, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011 emisă de către Inspectorul General al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române și modificată ulterior prin decizia de modificare nr. 322917 din 21 iulie 2011 s-a dispus imputarea în sarcina sa a sumei de 9466,21 RON, reprezentând prejudiciul creat I.J.P.F. Satu Mare prin încadrarea eronată pe coeficienții de ierarhizare minimi ai salariului pentru funcția îndeplinită de polițiștii de frontieră puși la dispoziția I.J.P.F. Satu Mare în condițiile art. 65 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la prima condiție de admisibilitate a acțiunii, respectiv existența unui caz bine justificat, a arătat reclamantul că decizia de imputare conține grave vicii de formă și fond, cel mai evident dintre acestea fiind nelegalitatea temeiul de drept în baza căruia s-a stabilit răspunderea materială în sarcina sa, respectiv prevederile art. 34 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor [art. l alin. (3) din decizia de imputare contestată], raportat la starea de fapt reținută în art. l alin. (2) al deciziei de imputare nr. 322409 din 16 iunie 2011. S-a mai arătat că prin Hotărârea nr. 323240 din 24 august 2011, pronunțată de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din I.G.P.F.

a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011 emisă de către Inspectorul General al I.G.P.F, dar în mod nelegal Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.F., a hotărât îndreptarea erorii de tehnoredactare din decizia de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011 prin emiterea deciziei de modificare a deciziei de imputare nr. 322917 din 21 iulie 2011. Se mai arată că deși Comisia de soluționare a contestației a constatat nelegalitatea temeiului de drept al răspunderii materiale, a adoptat o soluție greșită, în sensul că a hotărât admiterea în parte a contestației și îndreptarea „erorii de tehnoredactare" din decizia de imputare, dar totodată a hotărât și respingerea contestației, în condițiile în care trebuia să dispună numai anularea deciziei de imputare.

Prin urmare, s-a arătat că emiterea de către I.G.P.F. a deciziei nr. 322917 din 21 iulie 2011 de modificare a deciziei de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011 este nelegală pentru faptul că actul administrativ de modificare a fost emis după comunicarea deciziei de imputare, fără nici un temei legal, peste termenul legal de 30 de zile de angajare a răspunderii. Un alt motiv de nelegalitate evidentă a deciziei de imputare este acela că, deși dispozițiile art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 121/1998 prevăd obligativitatea motivării temeinice a deciziei de imputare, atât în fapt, cât și în drept, în speță decizia de imputare nu conține nici o motivare de fapt, iar temeiul de drept indicat este greșit.

Referitor la a doua condiție de admisibilitate a acțiunii, respectiv prejudiciul material viitor și previzibil, s-a arătat că Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare, în calitate de instituție care are în evidență debitul din imputația definitivă, i-a reținut lunar reclamantului, începând cu luna iulie 2011, suma de 100 RON, urmând ca de la data rămânerii definitive a deciziei de imputare această sumă să crească până la limita maximă de 1/3 din salariul net, iar în situația anulării deciziei de imputare de către instanța de judecată sumele care au fost și urmează să fie reținute vor fi foarte dificil de recuperat, existând de asemenea posibilitatea ca înainte de a fi reținută întreaga sumă și alți polițiști de frontieră puși la dispoziție să fie achitați de către instanțele de judecată.

Ministerului Administrației și Internelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Încheierea din 24 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor și, în consecință, a respins cererea de suspendare a executării deciziei de imputare formulată de reclamant în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor, a admis cererea de suspendare a executării deciziei de imputare în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și a dispus suspendarea executării deciziei de imputare până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele. În speță, reclamantul a solicitat suspendarea executării deciziei de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011 emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, instituție cu personalitate juridică, în conformitate cu prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, cu modificările și completările ulterioare. La momentul emiterii deciziei de imputare, între reclamant și Ministerul Administrației și Internelor nu s-a născut, în mod direct un raport juridic de drept administrativ, întrucât nu această instituție a emis actul administrativ mai sus menționat, astfel că pârâtul Ministerul Administrației și Internelor nu are calitate procesuală pasivă în litigiu.

Cu privire la cererea de suspendare a executării, instanța de fond a reținut că actul administrativ atacat creează prezumția unei lipse de legalitate în emiterea acestuia, iar îndoiala serioasă asupra prezumției de nelegalitate de care se bucură actul administrativ justifică suspendarea efectelor acestuia. S-a mai reținut că principiul legalității actelor administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

De asemenea instanța de fond a reținut că suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celui vizat. Cât privește cea de a doua condiție, s-a apreciat că aceasta nu poate fi dispensată de cea a cazului bine justificat. Această condiție este cerută de către legiuitor pentru a se aprecia asupra influenței pe care un act, posibil nelegal, o poate produce asupra patrimoniului celui în cauză, prin punerea sa în executare mai înainte de verificarea legalității actului.

În ceea ce privește paguba iminentă, s-a mai reținut că trebuie avută în vedere recomandarea nr. R1. adoptată la data de 13 septembrie de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă. Instanța a conchis că argumentele ample ale reclamantului cu privire la nelegalitatea și netemeinicia actului administrativ emis de pârâtă și care urmează a fi puse în executare sunt aparent valabile și justifică măsura suspendării, coroborând aceste susțineri cu materialul probator administrat în cauză. 3. Recursul exercitat de pârât Împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantului.

Recurentul - pârât nu și-a încadrat în drept motivele de recurs, dar a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speță nefiind îndeplinită niciuna dintre condițiile impuse cumulativ de lege pentru suspendarea actului administrativ. În acest sens, a arătat că instanța a prejudecat fondul cauzei, analizând presupusa aparență de nelegalitate a actului administrativ prin aprecieri asupra temeiniciei și legalității acestuia. În ceea ce privește paguba iminentă, recurentul - pârât a arătat că decizia de imputare , prin ea însăși, este de natură a prejudicia pe intimatul - reclamant, dar aceasta nu constituie un motiv suficient pentru suspendarea executării.

4. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004 și că între timp Curtea de Apel Cluj a soluționat fondul cauzei, prin sentința civilă nr. 362 din 11 mai 2012, în sensul că a admis excepția de nelegalitate a actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ individual și a dispus anularea deciziei de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011, modificată prin decizia nr. 322917 din 21 iulie 2011. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Măsura suspendării executării actului administrativ este circumscrisă obiectivului protecției provizorii a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor potențial vătămate, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea actului, pentru evitarea exercitării abuzive a prerogativelor puterii publice. Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței cazului bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cele două condiții sunt analizate în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, marja de apreciere a instanței raportându-se la stabilirea unei aparențe a dreptului, fără prejudecarea fondului cauzei, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea este obligată să îl îndeplinească și drepturile sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În speță, intimatul - reclamant a solicitat suspendarea unei decizii de imputare în privința căreia prima instanță a reținut corect, pe baza interpretării adecvate a art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, existența unei aparențe de nelegalitate derivate din indiciile de nelegalitate ce planează asupra dispozițiilor pct. 27.2 din Normele metodologice privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobate prin Ordinul Ministerului Internelor și Reformei Administrative nr. S/69 din 30 septembrie 2008, dispoziție pe care s-a fundamentat decizia de angajare a răspunderii materiale. Un argument suplimentar în sprijinul concluziei aparenței de nelegalitate a deciziei de imputare îl oferă sentința nr. 362 din 11 mai 2012, prin care Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în primă instanță, acțiunea în anularea actului a cărui suspendare de executare s-a solicitat în prezenta cauză.

În fine, instanța de control judiciar reține că prima instanță a făcut o evaluare adecvată a datelor speței și în ceea ce privește condiția pagubei iminente, luând în considerare efectele pe care executarea deciziei de imputare le-ar produce asupra patrimoniului intimatului - reclamant. 2. Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 15 alin. (2), raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva încheierii din 24 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2012.