ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4541/2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, la data de 27 decembrie 2011, reclamanta Ț.M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și I.G.P.F. a se dispune suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 322408 din data de 16 iunie 2011 emisă de Comisia de cercetare administrativă din cadrul I.G.P.F., modificată prin Decizia nr. 322920 din 31 iulie 2011 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii prin care a solicitat anularea acestora. În drept, cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Prin întâmpinările formulate, pârâții au solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată. Prin încheierea din 14 martie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta Ț.M.S., în contradictoriu cu intimații M.A.I.I.G.P.F.

și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 322408 din 16 iunie 2011, modificată prin Decizia nr. 322920 din 31 iulie 2011 până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin Decizia de imputare nr. 322408 din 16 iunie 2011 emisă de către I.G.P.F.R. și modificată ulterior prin Decizia de modificare nr. 322920 din 21 iulie 2011 s-a dispus imputarea în sarcina reclamantei a sumei 10.787,04 lei reprezentând prejudiciul creat I.J.P.F. Satu Mare prin avizarea de către aceasta, în calitate de contabil șef al I.J.P.F. Satu Mare, a dispoziției șefului I.J.P.F. Satu Mare nr. S/1872058 din 23 ianuarie 2009 și a dispoziția șefului I.J.P.F.

Satu Mare nr. S/1872202 din 16 martie 2009, în temeiul cărora pârâții susțin că agenții puși la dispoziție ar fi beneficiat de coeficienți de ierarhizare mai mari decât cei prevăzuți în Ordinul M.I.R.A nr. S/629/2008. În ceea ce privește condițiile de admisibilitate ale unei cereri de suspendare formulată în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, textul legal face trimitere la art. 14 din același act normativ care prevede că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Din examinarea acestui text de lege, rezultă că, pentru admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, condiții pe care prima instanță le-a apreciat ca fiind îndeplinite în speță. Astfel, curtea de apel a reținut că prin aspectele invocate de reclamantă, respectiv că actul administrativ nu este motivat în fapt și în drept, că temeiul legal reținut nu este aplicabil în speță, respectiv că prejudiciul reținut în sarcina sa nu este cert, întrucât unii dintre polițiștii cercetați au fost achitați de instanța de judecată, fapt ce implică o recalculare a eventualei pagube create în patrimoniul pârâtului, s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat, astfel cum este definit de dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a apreciat prima instanță că relevanță pentru cazul bine justificat prezintă în speță și excepția de nelegalitate a Ordinului nr. S/629 din 30 septembrie 2008 invocată de reclamantă prin raportare la prevederile art. 45 alin. (1) din O.G. nr. 38/2008, în esență, reclamanta susținând că respectivul Ordin contravine prevederilor cuprinse într-un act normativ cu forță juridică superioară, aflat în vigoare până la data de 01 ianuarie 2010. În ceea ce privește paguba iminentă, prima instanță a apreciat că punerea în executare a deciziei de imputare i-ar reduce reclamantei în mod semnificativ cuantumul pensiei de care beneficiază, iar, în ipoteza unei eventuale recidive a bolii care a condus la pensionarea sa, reclamanta ar fi lipsită de mijloacele necesare pentru asigurarea tratamentului, consecințele unei astfel de situații putând fi iremediabile, astfel că măsura suspendării se impune cu necesitate.

Consecințe iremediabile ar putea avea diminuarea veniturilor reclamantei și în privința evoluției școlare a celor doi copii pe care îi are în întreținere, o eventuală admitere a acțiunii neputând compensa lipsurile pe care cei doi tineri le-ar putea resimți. În acest context, instanța a apreciat că măsura suspendării executării actului este în acord si cu Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la data de 13 septembrie 1989 referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, document prin care s-a statuat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, fără a se recunoaște, eficacitatea necesară acțiunii administrative.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții I.G.P.F.R. și M.A.I. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înalta Curte constată că ambii recurenți formulează aceleași critici asupra hotărârii atacate, reiterându-se apărările formulate în fața primei instanțe și fiind dezvoltate argumente similare în ceea ce privește îndeplinirea celor două condiții cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acest context, instanța de recurs urmează să analizeze împreună aspectele reliefate de autoritățile recurente, pentru a asigura o dezlegare unitară problemelor de drept supuse judecății prin cererile de recurs. Singurul motiv de recurs distinct, este formulat de recurentul-pârât M.A.I.

și se referă la lipsa calității procesuale pasive, având în vedere ca nu este emitentul actelor administrative contestate și nici nu a fost necesară avizarea acestora din partea ministerului. Criticile aduse de recurenții - pârâți relative la soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii de suspendare, vizează următoarele aspecte: Hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în sensul că, în mod netemeinic, curtea de apel a apreciat că reclamanta a făcut dovada cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente. În motivarea recursurilor se arată că în cererea de suspendare a actului administrativ atacat, reclamanta nu invocă nici un motiv pentru care cere suspendarea executării deciziei de imputare, neaducând nici un argument în susținerea celor solicitate.

Recurenții susțin că această măsură legală, nu este de natură a provoca o „daună gravă” reclamantei-intimate care să atragă luarea unei măsuri provizorii de către instanța de judecată, neputând fi vorba de un prejudiciu material viitor . De altfel, paguba iminentă la care face trimitere prima instanță este rezultatul propriei culpe a reclamantului-intimat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, presupusa pagubă putând fi reparată în eventualitatea admiterii acțiunii. Mai mult decât atât, măsura luată, prin ea însăși, este de natură a prejudicia în mod firesc pe reclamantă, nefiind însă un motiv suficient de suspendare a executării măsurii dispuse în condițiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și ale Instrucțiunilor M.I.

nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, care impun o anumită conduită. Prin urmare, recurenții consideră că raportat la natura sancțiunii aplicate, nu se poate reține iminența unei pagube, neexistând nici o dificultate în repararea pretinsului prejudiciu în eventualitatea admiterii acțiunii prin care s-a solicitat anularea actului. De asemenea, existența unui caz bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Așadar, în cauză, nici unul dintre pretinsele motive de nelegalitate a deciziilor de imputare nu este de natură a răsturna prezumția menționată, întrucât instanța învestită cu o cerere întemeiată pe art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 nu poate prejudicia fondul litigiului. Aspectele în ceea ce privește motivele de nelegalitate privind deciziile atacate nu sunt evidente, încât să poată fi apreciate de instanță fără a intra în judecarea fondului. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte are în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I., Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a înțeles să formuleze această excepție cu ocazia judecării cererii de suspendare de către prima instanță, în condițiile art. 115 și art. 132 C. proc. civ. Prin urmare, această excepție nu se poate constitui într-o veritabilă critică la hotărârea recurată, având în vedere că prima instanță nu a fost învestită cu soluționarea acestui aspect, iar cererea de suspendare a fost judecată cu respectarea cadrului procesual stabilit de reclamantă și necontestat de niciunul dintre pârâți.

Pe de altă parte, prezenta cerere de suspendare a executării a fost formulată de către reclamantă în cadrul acțiunii în anulare atât a deciziei de imputare, precum și a hotărârilor emise în căile administrativ-jurisdicționale de atac prevăzute de lege și exercitate de reclamantă, ultima cale de atac fiind soluționată prin Hotărârea nr. 105 din 24 noiembrie 2011 emisă de C.J.I. din cadrul M.A.I., care a menținut decizia de imputare a cărei suspendare a executării se solicită în prezenta cauză. Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I. este neîntemeiată, din această perspectivă critica formulată fiind nefondată.

În ceea ce privește criticile formulate pe fondul cererii de suspendare, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu cercetează îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurenți în ceea ce privește indiciile de nelegalitate ce nu au fost corect examinate de instanța de fond în conturarea cerințelor cazului bine justificat. Independent de conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că prima instanță, corect a apreciat că situația prezentată de reclamantă este de natură a concluziona ca îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Raportat la probele administrate curtea de apel, motivat și argumentat a indicat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat. Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză. Cum în mod corect a reținut și instanța de fond prin punerea în executare a măsurilor dispuse prin actul administrativ a cărui suspendare se cere, este evident că se creează o pagubă în patrimoniul reclamantei, luând în considerare și starea acesteia de sănătate, precum și situația familială, astfel cum acestea au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.

Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere și r ecomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Așa cum s-a arătat de altfel și în r ecomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare. Aceeași r ecomandare reamintește principiile din r ecomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații. Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de M.A.I. și I.G.P.F., împotriva încheierii din 13 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2012.