ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 642/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC I. SRL - în reorganizare judiciară, a chemat în judecată pârâtele A.N.A.F. și Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, solicitând suspendarea actelor administrativ fiscale constând în Decizia de impunere din 23 septembrie 2011 privind obligațiile suplimentare de plată, Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscala din 23 septembrie 2011 și Raportul de inspecție fiscala din 23 septembrie 2011 până la soluționarea contestației.

În motivarea cererii de suspendare se arată că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 pentru ca instanța sa dispună suspendarea executării actelor atacate, și anume: a. solicitarea de suspendare reprezintă un act bine justificat, fata de vădita nelegalitate a actului administrativ contestat; b. executarea Deciziei de impunere este de natură sa producă prejudicii grave si iremediabile societății scrise; c. în lumina jurisprudenței CEJ, suspendarea executării deciziei de impunere se impune si din perspectiva evaluării comparative a intereselor părților; d. reclamanta a formulat o acțiune judiciară in vederea anularii deciziei de impunere.

Cu privire la condiția cazului bine justificat, reclamanta arată că în considerarea principiilor statuate de Constituție și a garanțiilor procesuale oferite de art. 6 din Convenție, decizia de impunere este rezultatul unei investigații derulate cu încălcarea următoarelor garanții procesuale: Prin întâmpinarea formulată, A.N.A.F. și Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare au solicitat respingerea cererii, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 238 din 11 iulie 2012, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta nu a invocat în susținerea cazului bine justificat împrejurări legate de starea de fapt și de drept din a căror examinare sumară să rezulte o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, deoarece, din analiza înscrisurilor de la dosar și a susținerilor părților rezultă că aparența de legalitate operează în favoarea pârâtelor, reieșind că reclamanta nu a utilizat corect regimul taxării inverse în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată de la data intrării societății în insolvență, respectiv pentru perioada 13 ianuarie 2009-26 aprilie 2009, și nici nu se poate proba existența reală a stocurilor înregistrate în contabilitate, reclamanta nedepunând la dosar un raport de inventariere faptică a acestora, ceea ce face să se prezume valorificarea acestora fără forme legale, rezultând astfel legalitatea măsurii de stabilire de TVA suplimentar de către organele fiscale, conform art. 128 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Nici condiția referitoare la paguba iminentă nu este îndeplinită, deoarece statul este întotdeauna solvabil, așa că în ipoteza anulării actelor administrative atacate, sumele încasate în plus de fisc vor fi restituite sau compensate, iar eventualele prejudicii produse salariaților, partenerilor contractuali sau creditorilor reclamantei nu se pot încadra în definiția legală prevăzută de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta SC I. SRL. Recurenta a susținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile suspendării prevăzute de dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, cu privire la prima cerință s-a susținut că societatea a făcut dovada admisibilității cererii de suspendare întrucât: 1) În ce privește existența reală a stocurilor înregistrate în contabilitate, administratorul judiciar a dispus efectuarea unei inventarieri iar lucrarea este în curs de desfășurare. 2) Administratorul judiciar a dispus efectuarea unei expertize extrajudiciare pentru verificarea corectitudinii descărcării de gestiune pentru perioada 2007-2008, lucrare ce a fost depusă la dosar și constituie temeiul de fapt pentru reținerea nelegalității actului administrativ fiscal. 3) Cu privire la a doua condiție a suspendării, s-a reținut că suspendarea autorizației de antrepozit fiscal are drept consecință oprirea activității cu consecința întreruperii desfășurării planului de reorganizare și intrarea în faliment.

Recursul este nefondat. Obiectul acțiunii îl constituie suspendarea Deciziei de impunere din 23 septembrie 2011 privind obligațiile suplimentare de plată, suspendarea Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 23 septembrie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală din 23 septembrie 2011. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și, că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte a reținut că în cauza dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii pagubei.

În speță, așa cum corect a reținut și instanța de fond reclamanta nu a invocat în susținerea cazului bine justificat împrejurări legate de starea de fapt și de drept, din a căror examinare sumară să rezulte o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, deoarece dintr-o analiză sumară a cazului rezultă că aparența de legalitate operează în favoarea pârâtelor, reieșind că reclamanta nu a utilizat corect regimul taxării inverse în ce privește taxa pe valoarea adăugată. Instanța de fond a reținut că nici cea de a doua condiție referitoare la paguba iminentă nu este îndeplinită, deoarece aspectele invocate de reclamantă nu se coroborează cu posibilitatea producerii unui prejudiciu material, statul fiind întotdeauna solvabil.

Cum în cauză cele două condiții impuse în mod cumulativ de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu au fost îndeplinite, în mod corect instanța de fond a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată. Examinând și din oficiu hotărârea recurată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC I. SRL împotriva sentinței nr. 238 din 11 iulie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2013.