ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2980/2016

Decizia nr. 2980/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei nr. 71 din 21 martie 2014 de soluționare a contestației, și obligarea pârâtei la continuarea soluționării pe fond a contestației fiscale împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-SM 170/31.10.2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-SM 123/31.10.2013.

1.2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 196 din 28 octombrie 2014, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

2.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că prima instanță a făcut greșita aplicare a prevederilor art. 108, art. 214 alin. (1) lit. a), alin. (3) și alin. (4) din O.G. nr. 92/2003.

S-a arătat că soluționarea contestației s-a făcut doar la nivel formal, aparent, soluția suspendării soluționării contestației fiind dispusă fără efectuarea unei cercetări administrative reale, pârâta golind de substanță calea de atac a recursului grațios, îndepărtându-se și de scopul vizat de legiuitor al plângerii administrative.

Eronat s-a dispus suspendarea soluționării contestației, în integralitatea sa, cu privire la toate sumele contestate, cu unica motivare a existentei unei sesizări penale cu privire la relațiile comerciale cu cele nouă societăți comerciale cuprinse în raportul de inspecție fiscală.

În mod greșit a reținut prima instanța in cuprinsul motivării sentinței recurate faptul că nu are relevanta soluția organului penal de neîncepere a urmăririi penale dispusă în Dosarul nr. x/P/2012 cu privire la relația comercială a societății reclamante cu SC B. SRL, dosar penal având ca obiect aceleași relații comerciale, ca urmare a sesizării efectuată tot de organele fiscale, întrucât acea soluție de neîncepere a urmăririi penale nu a fost atacată de organul fiscal.

Organul fiscal și-a delegat propriile sarcini către organele de cercetare penală, fără a efectua propriile constatări prin controale încrucișate.

2.2. Întâmpinarea

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

2.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 aprilie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 16 iunie 2016.

Înalta Curte, analizând recursul formulat apreciază că acesta este fondat pentru considerente ce vor fi prezentate în continuare.

Situația de fapt nu a fost contestată de părțile în litigiu.

Astfel, prin Raportul de inspecție fiscală nr. F-SM 123 din 31 octombrie 2013 emis de către organele fiscale din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu Mare, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată suplimentare în cuantum de 4.841.228 lei (impozit pe profit și TVA, precum și dobânzi și penalități de întârziere aferente acestora). În baza acestui raport de inspecție fiscală s-a emis Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscala nr. F-SM 170 din 31 octombrie 2013.

Împotriva acestor acte administrativ-fiscale, reclamanta a formulat în termenul legal contestație în temeiul art. 205-207 din O.G. nr. 92/2003, înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 907988 din 23 decembrie 2013.

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a emis Decizia nr. 71/21.03.2014 prin care a dispus suspendarea soluționării contestației formulate împotriva actelor administrativ-fiscale arătate în petit, această suspendare fiind dispusă în temeiul art. 214 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., motivat prin aceea că între stabilirea obligațiilor bugetare datorate constatate prin actele fiscale contestate de reclamantă și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite, există o strictă dependență, de care depinde soluționarea cauzei.

Totodată, prin această decizie s-a arătat faptul că organele de inspecție fiscală au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare sesizarea penală nr. 59154 din 12 martie 2014 împreună cu procesul-verbal nr. 58384/11.03.2014, precum și cu decizia de impunere și raportul de inspecție în vederea stabilirii existenței sau a inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare: „(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, pin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când (...) a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă”.

Conform art. 108 din O.G. nr. 92/2003 - Sesizarea organelor de urmărire penală: „(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penala în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală. (2) În situațiile prevăzute la alin. (1), organele de inspecție au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fara explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului”.

Dispozițiile art. 109 din O.G. nr. 92/2003 - Raportul privind rezultatul inspecției fiscale, prevăd următoarele: „(1) Rezultatul inspecției fiscale se consemnează, în scris, într-un raport de inspecție fiscală în care se prezintă constatările inspecției fiscale din punct de vedere faptic și legal. (2) Raportul de inspecție fiscală se întocmește la finalizarea inspecției fiscale și cuprinde toate constatările în legătură cu perioadele și obligațiile fiscale verificate. În cazul în care contribuabilul și-a exercitat dreptul prevăzut la art. 107 alin. (4), raportul de inspecție fiscală cuprinde și opinia organului de inspecție fiscală, motivată în drept și în fapt, cu privire la acest punct de vedere. (3) Raportul ele inspecție fiscală stă la baza emiterii: a) deciziei de impunere, pentru diferențe de obligații fiscale aferente perioadelor verificate (...)”.

Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că organele de urmărire penală vor fi sesizate, conform art. 108 din O.G. nr. 92/2003, anterior finalizării inspecției fiscale printr-un raport privind rezultatul inspecției fiscale care va sta la baza emiterii deciziei de impunere, potrivit art. 109 din același act normativ.

Analizând actele dosarului se constată faptul că sesizarea organelor de urmărire penală poartă nr. 59154/12.03.2014, aceasta fiind formulată la mai mult timp după înregistrarea/contestației fiscale a reclamantei, respectiv la data de 27.11.2013 împotriva Deciziei de impunere nr. F-SM 170 din 31 octombrie 2013 și RIF F-SM/31.10.2013, conform procedurii prevăzută de Titlul IX din O.G. nr. 92/2003 (art. 205 și urm.).

Or, această modalitate de sesizare a organelor de urmărire penală nu corespunde procedurii instituite de disp. art. 108 din O.G. nr. 92/2003, citate anterior.

De asemenea, motivarea deciziei de suspendare a soluționării contestației fiscale în raport de această sesizare, formulată după înregistrarea/în cursul soluționării contestației fiscale, nu concordă cu scopul/finalitatea acordată de legiuitor procedurii administrative-fiscale reglementată în cuprinsul Titlului IX din O.G. nr. 92/2003. De asemenea, dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a), menționate ca temei legal al deciziei contestate, în niciun caz nu pot conduce la nesoluționarea contestației fiscale într-un termen optim, rezonabil, previzibil, cu maximă eficiență, pentru finalizarea definitivă a raportului fiscal, având în vedere că Decizia de impunere a fost emisă sub nr. F-SM 107/31.10.2013.

Dat fiind caracterul facultativ al suspendării/soluționării contestației fiscale, conform art. 214 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003, se impuneau a fi indicate elementele care trebuiau verificate sub aspect penal, cu impact asupra speței de față.

În cuprinsul Deciziei nr. 71/21.03.2014, nu se regăsesc motivele concrete care au fost avute în vedere de organul competent să soluționeze contestația fiscală, care au condus la decizia de suspendare a soluționării acesteia.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că este nelegală Decizia nr. 71/21.03.2014, urmând a fi admisă acțiunea reclamantei și anulată această decizie.

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite recursul, va casa sentința recurată, va anula Decizia nr. 71/21.03.2014 și va obliga autoritatea fiscală să soluționeze contestația.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SRL, prin administrator judiciar C. SPRL - Filiala Argeș împotriva sentinței nr. 196 din 28 octombrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Admite acțiunea și anulează Decizia nr. 71 din 21 martie 2014.

Obligă autoritatea fiscală să soluționeze contestația fiscală.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2016.