ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 764/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Soluția instanței de recurs

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta S.C. B.C.C.

S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, a solicitat

suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 16/2011 privind obligațiile

fiscale suplimentare, a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 17

din 23 iunie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală încheiat la 23 iunie

2011, documente fiscale emise de pârâte.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că

în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004,

având în vedere că motivele invocate de organele fiscale sunt nefondate

întrucât societatea nu a înregistrat în evidențele fiscale facturile emise în

cadrul unor operațiuni economice nereale, dovada că operațiunile au existat

constând în existența contractelor încheiate cu furnizorii, situațiile de

lucrări și dovada plăților realizate către aceștia, prin transfer bancar.

Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a solicitat

respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată întrucât în cauză nu sunt

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Satu Mare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de

suspendare ca neîntemeiată, arătând că motivele invocate de reclamantă nu sunt

de natură să justifice suspendarea actelor administrative fiscale.

Prin Sentința nr. 6135 din 25 octombrie 2011,

Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare formulată de

reclamanta S.C. B.C.C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor

Publice Satu Mare - Activitatea de Inspecție Fiscală, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut, în esență, că prin actele administrative atacate rezultă că

reclamantei i-au fost calculate obligații fiscale suplimentare în cuantum de

250.434 RON reprezentând TVA și 3.425.898 RON reprezentând majorări de

întârziere aferente TVA.

Cu privire la îndeplinirea condiției cazului

bine justificat, prima instanță a reținut că, deși reclamantul a susținut că

există indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actelor administrative

atacate, pentru verificarea acestora se impune însă administrarea de probe

specifice soluționării fondului, astfel că nu există o îndoială puternică

asupra legalității actului administrativ atacat.

S-a menționat de asemenea, că nu s-a făcut

nici dovada condiției referitoare la iminența producerii unei pagube, astfel

cum aceasta a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

reclamanta S.C. B.C.C. S.R.L. București, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de

fond nu a motivat sentința recurată, nefiind avute în vedere motivele pe care

s-a întemeiat cererea sa.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține, în esență, că a

dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Se menționează că în cauză a fost dovedită

îndeplinirea condiției referitoare la „cazul bine justificat” întrucât

prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal atacat a fost răsturnată

urmare a deficiențelor realizate de organele de control ce rezultă din modul de

calcul, din modul de interpretare a documentelor sale fiscale și din modul de

prezentare a acestora, respectiv rectificarea cu pixul a deciziei de impunere.

De asemenea, sunt expuse și argumente care

vizează nelegalitatea actelor administrative fiscale.

Se susține că a fost îndeplinită și condiția

referitoare la „paguba iminentă” întrucât valoarea creanței contestate este una

considerabilă iar dacă ar fi pusă în executare decizia de impunere s-ar bloca

activitatea sa, cu consecințe negative atât asupra derulării contractelor

încheiate cât și salarizării angajaților.

Recurenta-reclamantă arată și faptul că

instanța de fond a interpretat în mod greșit actul dedus judecății.

În sensul motivelor de recurs,

recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Intimata-pârâtă D.G.F.P. Satu Mare a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând

că în prezenta cauză susținerile recurentei-reclamante privind nelegalitatea

actului nu pot fi primite pentru dovedirea cazului bine justificat, prezumția

de legalitate nefiind răsturnată, astfel că sentința recurată este legală și

temeinică.

Înalta Curte, analizând recursul în raport de

motivele invocate, de susținerile părților, de înscrisurile ce se află la

dosarul cauzei, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce

urmează a fi expuse.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ. este nefondat

După cum se constată, instanța de fond a

expus în considerentele sentinței recurate motivele de fapt și de drept pentru

care a apreciat cererea de suspendare ca neîntemeiată, fiind respectate

cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8

C. proc. civ. potrivit căruia instanța, interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia, este, de asemenea, nefondat.

Pe de o parte, recurenta-reclamantă nu a

argumentat acest motiv de recurs, ci doar l-a enumerat, iar pe de altă parte nu

rezultă că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, ci s-a

pronunțat asupra cererii de suspendare astfel cum a fost formulată.

În ceea ce privește motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii, instanța de recurs îl apreciază ca fiind nefondat pentru

considerentele următoare:

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare

a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de

fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act

administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea condițiilor cazului bine

justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului,

care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor

de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de

răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii

unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2

alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de

starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra

legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului

administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a

aparenței dreptului.

După cum se constată, prima instanța

soluționând cererea de suspendare a apreciat în mod corect că în cauză nu este

îndeplinită condiția referitoare la „cazul bine justificat” întrucât

recurenta-reclamantă nu a reușit să dovedească împrejurări legate de starea de

fapt și de drept care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor

administrative fiscale a căror suspendare se solicită.

De altfel, în jurisprudența sa constantă,

secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, a reținut că

pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui

act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de

nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului

administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări

vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială

serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și

de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la

legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind:

emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea

competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale

declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea

importantă a actului administrativ fiscal în calea recursului administrativ.

Însemnările cu pixul de pe decizia de

impunere nu prezintă relevanță, întrucât nu aduc niciun fel de modificări

sumelor menționate în cuprinsul acesteia și nu echivalează cu modificarea

importantă a actului administrativ fiscal în calea recursului administrativ.

Mai mult, recurenta-reclamantă, după cum se

constată, se rezumă doar la susțineri privind nelegalitatea pe fond a actelor

administrative fiscale contestate și la interpretări ale dispozițiilor legale

reținute în cuprinsul acestor acte, or, în cadrul procedurii suspendării unui

act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenței

dreptului legitim vătămat și nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În consecință, în mod corect, prima instanță

a statuat că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la cazul

bine justificat care să conducă la suspendarea executării actelor

administrative fiscale în cauză.

Cât privește criticile referitoare la

îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în

art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte constată, de

asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt fondate, pentru că

paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin

probe concludente.

Recurenta-reclamantă nu a administrat niciun

fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței

unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care

în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de

excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei

pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, în cazul actelor administrative

fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de

bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită

și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei conduce la producerea unui

prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că

această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative fiscale din

această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al

instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea

Legii nr. 554/2004.

În concluzie, în raport de cele reținute mai

sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Având în vedere toate considerentele expuse,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat

cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de S.C. B.C.C.

S.R.L. București împotriva Sentinței nr. 6135 din 25 octombrie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

februarie 2012.

Procesat

de GGC - CL