ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 764/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de recurs Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta S.C. B.C.C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 16/2011 privind obligațiile fiscale suplimentare, a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 17 din 23 iunie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală încheiat la 23 iunie 2011, documente fiscale emise de pârâte.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, având în vedere că motivele invocate de organele fiscale sunt nefondate întrucât societatea nu a înregistrat în evidențele fiscale facturile emise în cadrul unor operațiuni economice nereale, dovada că operațiunile au existat constând în existența contractelor încheiate cu furnizorii, situațiile de lucrări și dovada plăților realizate către aceștia, prin transfer bancar. Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004. Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, arătând că motivele invocate de reclamantă nu sunt de natură să justifice suspendarea actelor administrative fiscale.

Prin Sentința nr. 6135 din 25 octombrie 2011, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. B.C.C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare - Activitatea de Inspecție Fiscală, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin actele administrative atacate rezultă că reclamantei i-au fost calculate obligații fiscale suplimentare în cuantum de 250.434 RON reprezentând TVA și 3.425.898 RON reprezentând majorări de întârziere aferente TVA.

Cu privire la îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță a reținut că, deși reclamantul a susținut că există indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actelor administrative atacate, pentru verificarea acestora se impune însă administrarea de probe specifice soluționării fondului, astfel că nu există o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ atacat. S-a menționat de asemenea, că nu s-a făcut nici dovada condiției referitoare la iminența producerii unei pagube, astfel cum aceasta a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. B.C.C. S.R.L. București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a motivat sentința recurată, nefiind avute în vedere motivele pe care s-a întemeiat cererea sa. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține, în esență, că a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Se menționează că în cauză a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la „cazul bine justificat” întrucât prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal atacat a fost răsturnată urmare a deficiențelor realizate de organele de control ce rezultă din modul de calcul, din modul de interpretare a documentelor sale fiscale și din modul de prezentare a acestora, respectiv rectificarea cu pixul a deciziei de impunere.

De asemenea, sunt expuse și argumente care vizează nelegalitatea actelor administrative fiscale. Se susține că a fost îndeplinită și condiția referitoare la „paguba iminentă” întrucât valoarea creanței contestate este una considerabilă iar dacă ar fi pusă în executare decizia de impunere s-ar bloca activitatea sa, cu consecințe negative atât asupra derulării contractelor încheiate cât și salarizării angajaților. Recurenta-reclamantă arată și faptul că instanța de fond a interpretat în mod greșit actul dedus judecății. În sensul motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise. Intimata-pârâtă D.G.F.P.

Satu Mare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în prezenta cauză susținerile recurentei-reclamante privind nelegalitatea actului nu pot fi primite pentru dovedirea cazului bine justificat, prezumția de legalitate nefiind răsturnată, astfel că sentința recurată este legală și temeinică. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul în raport de motivele invocate, de susținerile părților, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat După cum se constată, instanța de fond a expus în considerentele sentinței recurate motivele de fapt și de drept pentru care a apreciat cererea de suspendare ca neîntemeiată, fiind respectate cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, este, de asemenea, nefondat. Pe de o parte, recurenta-reclamantă nu a argumentat acest motiv de recurs, ci doar l-a enumerat, iar pe de altă parte nu rezultă că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, ci s-a pronunțat asupra cererii de suspendare astfel cum a fost formulată. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit căruia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, instanța de recurs îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele următoare: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională. Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului. După cum se constată, prima instanța soluționând cererea de suspendare a apreciat în mod corect că în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la „cazul bine justificat” întrucât recurenta-reclamantă nu a reușit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative fiscale a căror suspendare se solicită.

De altfel, în jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ fiscal în calea recursului administrativ. Însemnările cu pixul de pe decizia de impunere nu prezintă relevanță, întrucât nu aduc niciun fel de modificări sumelor menționate în cuprinsul acesteia și nu echivalează cu modificarea importantă a actului administrativ fiscal în calea recursului administrativ.

Mai mult, recurenta-reclamantă, după cum se constată, se rezumă doar la susțineri privind nelegalitatea pe fond a actelor administrative fiscale contestate și la interpretări ale dispozițiilor legale reținute în cuprinsul acestor acte, or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenței dreptului legitim vătămat și nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. În consecință, în mod corect, prima instanță a statuat că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat care să conducă la suspendarea executării actelor administrative fiscale în cauză.

Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt fondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente. Recurenta-reclamantă nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, în cazul actelor administrative fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative fiscale din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004. În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de S.C. B.C.C. S.R.L. București împotriva Sentinței nr. 6135 din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012. Procesat de GGC - CL