ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 461/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23 ianuarie 2015 reclamanta SC A. SRL, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 C. proc. fisc. a formulat cerere de suspendare a actului administrativ în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare solicitând:

• să se dispună suspendarea Deciziei de impunere cu număr de înregistrare F-SM 732 din data de 19 decembrie 2014 și a Raportului de inspecție fiscală cu număr de înregistrare F-SM 617 din data de 19 decembrie 2014, ambele emise de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoanele juridice în ceea ce privește sumele impuse cu titlu de TVA și accesoriile aferente acestora pentru tranzacțiile realizate cu societățile B., C., D., E., F.

• să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată părțile care se opun admiterii cererii de suspendare.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 113/CA din 25 februarie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare și a dispus suspendarea Deciziei de impunere cu nr. de înregistrare F-SM 732 din 19 decembrie 2014 și a raportului de inspecție fiscală cu nr. de înregistrare F-SM 617 din 19 decembrie 2014 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoanele juridice în ceea ce privește sumele impuse cu titlu de TVA și accesoriile acestora, pentru tranzacțiile realizate cu societățile B., C., D., E., F. până la pronunțarea instanței de fond.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 113/CA din 25 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare, criticând-o pentru motive de nelegalitate.

Recurenta a susținut în esență, că instanța de fond în mod greșit a admis cererea de suspendare, întrucât aspectele indicate de către reclamanta nu sunt în măsura sa justifice suspendarea executării actului, mai mult, motivele invocate de reclamanta vizează în fapt fondul cauzei, respectiv nelegalitatea deciziei.

De asemenea, a arătat recurenta, în cauză nu exista indicii serioase privind nelegalitatea deciziei de impunere nici în ceea ce privește nedeductibilitatea cheltuielilor făcute cu furnizori, respectiv lipsa de conținut economic a tranzacțiilor încheiate.

Pentru a beneficia de deductibilitate, serviciile nu trebuie să figureze numai generic înscrise în facturi fiscale ci să se dovedească realitatea și efectivitatea prestării lor cu documente valabil încheiate, fiind obligatoriu ca aceste servicii să servească operațiunilor taxabile desfășurate de beneficiarul lor.

Recurenta a mai susținut că nici condiția referitoare la paguba iminentă nu este îndeplinită, întrucât Statul este întotdeauna solvabil, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, reclamanta nu va înregistra nici un prejudiciu material, deoarece sumele de bani plătite ca urmare a executării deciziei de impunere vor fi compensate cu obligațiile fiscale scadente.

Recurenta a solicitat casarea sentinței și respingerea cererii de suspendare ca nefondată.

1.4. Procedura de examinare a recursului

Raportul întocmit potrivit art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat și comunicat părților, potrivit art. 493 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 iunie 2016, recursul a fost admis în principiu, fiind fixat termen pentru judecarea acestuia la data de 14 februarie 2017, cu citarea părților în ședință publică, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de impunere cu număr de înregistrare F-SM 732 din data de 19 decembrie 2014 și a Raportului de inspecție fiscală cu număr de înregistrare F-SM 617 din data de 19 decembrie 2014, ambele emise de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare.

Înalta Curte reamintește că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice interne și internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004, prevede în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Înalta Curte, constată, contrar celor reținute de judecătorul fondului, că în cauză nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ fiscal.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că reclamanta nu a prezentat indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului contestat, iar aspectele invocate necesită de fapt o analiză pe fond a legalității acestora, or în cazul procedurii suspendării executării unui act administrativ, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului. Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs ce vizează neîndeplinirea condiției cazului bine - justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Mai precis, situația privind necorelarea între Decizia de impunere și Raportul de inspecție fiscală și actele administrativ fiscale anterioare reprezentate de procesele-verbale încheiate cu ocazia inspecțiilor fiscale pentru soluționarea cererilor tip SCAC înaintate de către autoritățile fiscale din Ungaria, faptul că procesele-verbale se referă la aceleași livrări intracomunitare, aceiași beneficiari ai livrărilor și aceleași perioade de referință în raport de care a fost stabilit TVA suplimentar de plată prin Decizia de impunere și Raportul de inspecție fiscală, sunt aspecte care țin de fondul cauzei, iar în analiza cazului bine justificat nu este permisă prejudecare fondului.

În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează neîndeplinirea condiției "pagubei iminente", Înalta Curte constată că această condiție nu este întrunită, reclamanta nefăcând dovada lipsei de venituri, ci doar a diminuării drepturilor bănești, urmând a fi despăgubit în situația admiterii acțiunii de fond.

Mai mult de atât, așa cum rezultă din sistemul ecris și din actele depuse la dosar, prin Sentința nr. 60 din 3 martie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Cluj, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL de anulare a Deciziei de impunere cu număr de înregistrare F-SM 732 din data de 19 decembrie 2014 și a Raportului de inspecție fiscală cu număr de înregistrare F-SM 617 din data de 19 decembrie 2014, ambele emise de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare.

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare creează premisa legalității actului a cărui suspendare s-a solicitat.

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a cauzei și a lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă, analizând din perspectiva legalității și temeiniciei sentinței recurate, prin prisma condițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 20 din aceeași lege, interesul pârâtei de a formula prezentul recurs, Înalta Curte constată că legitimitatea acestuia este justificată, iar recursul nu este lipsit de obiect sau de interes, motiv pentru care se constată că nu este întemeiată excepția.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare împotriva Sentinței nr. 113/CA din 25 februarie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2017.

Procesat de GGC - CL