ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 757/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 13.07.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/06.07.2015, a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/06.07.2015, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.07.2015 și a Procesului-verbal nr. x/06.07.2015, emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 548/CA din 03 septembrie 2015, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Satu Mare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.

Ca urmare a pronunțării acestei sentințe, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea sub nr. x/2015.

Prin sentința nr. 171/CA/2015-P.I. din 18 noiembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare acte administrativ fiscale, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, pe motiv că nu a fost achitată cauțiunea în cuantum de 50.000 RON, astfel cum a fost fixată de instanță.

Împotriva sentinței nr. 171/CA/2015-P.I. din 18.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unei erori.

Recurenta-reclamantă arată că achitase cauțiunea în cuantum de 50.000 RON la data pronunțării sentinței civile atacate, astfel cum rezultă din recipisa de consemnare nr. x din data de 10 noiembrie 2015, iar, din aceeași recipisă rezultă faptul că această sumă de bani a fost achitată la dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Oradea, cu titlul de cauțiune.

În opinia recurentei-reclamante, din cele mai sus menționate rezultă, dincolo de orice dubiu, că această condiție de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actului administrativ, respectiv plata cauțiunii în cuantumul stabilit de către instanța de judecată, fusese îndeplinită la momentul pronunțării hotărârii judecătorești atacate, ba chiar anterior ultimului termen de judecată.

Subliniază recurenta că doar din motive obiective, mai presus de voința sa, nu a fost posibilă depunerea recipisei de consemnare a cauțiunii la dosarul cauzei, însă, având în vedere că s-a lămurit această chestiune, se impune admiterea prezentului recurs și casarea sentinței recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea, în vederea soluționării fondului cererii de chemare în judecată.

Arată recurenta că este esențială pentru aceasta asigurarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, după cum, cel puțin la fel de importantă este și admiterea cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale atacate, întrucât în temeiul acestor titluri de creanță a fost inițiată deja executarea silită împotriva reclamantei, fapt ce echivalează cu imposibilitatea derulării activității sale, cu imposibilitatea plăților pentru serviciile angajate, plăți scadente, aplicarea măsurilor asigurătorii pe bunurile firmei și finalmente prin declararea insolvabilității societății și a angajării răspunderii solidare cu firma a administratorilor acesteia, în mod abuziv, în condițiile prevederilor art. 176 Codul de procedură fiscală și al art. 27 alin. (2) lit. b și d) din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta consideră că este evidentă necesitatea prevenirii unei pagube iminente, iminența acesteia rezultând din însăși previzibilitatea acesteia, având în vedere că punerea în executare a actelor fiscale în acest context este de natură a atrage consecințe extrem de grave asupra patrimoniului reclamantei.

Recurenta solicită ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să se dispună admiterea recursului și, pe cale de consecință, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/06.07.2015, a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/06.07.2015, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.07.2015 și a Procesului-verbal nr. x/06.07.2015, emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Raportat la petitul acțiunii și temeiul de drept invocat, respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 215 din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală, Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al cererii introductive de instanță având ca obiect suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a formulat critici cu privire la soluția dată de instanța de fond, de respingere a cererii de suspendare pe motivul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, respectiv a condiției referitoare la obligativitatea achitării cauțiunii.

A arătat recurenta că achitase cauțiunea în cuantum de 50.000 RON la data pronunțării sentinței civile atacate și că doar din motive obiective, mai presus de voința sa, nu a fost posibilă depunerea recipisei de consemnare a cauțiunii la dosarul cauzei, astfel că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unei erori.

În legătură cu soluția pronunțată de Curtea de apel, Înalta Curte, în acord cu considerentele reținute de instanța de fond, constată că potrivit dispozițiilor art. 215 din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală, introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, dispozițiile acestui articol neaducând atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

În mod corect a reținut Curtea de apel că art. 215 din O.G. nr. 92/2013 acordă contribuabilului dreptul de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii nr. 554/2004, cu condiția suplimentară a plății unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar, în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 RON, precum și faptul că nu este îndeplinită în speță această condiție specială cerută în cazul actelor administrativ fiscale, reclamanta neachitând cauțiunea în cuantum de 50.000 RON fixată de instanță.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, în cauză reclamanta nu a depus la dosar dovada îndeplinirii obligației de achitare a cauțiunii, stabilită în sarcina sa de către instanța de fond prin încheierea din 14.10.2015, deși s-a acordat un nou termen de judecată în acest sens, astfel încât în mod corect instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative fiscale contestate ca inadmisibilă, în raport de înscrisurile existente la dosar la momentul pronunțării.

Astfel, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este legală, având în vedere că în materie fiscală dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 se completează cu prevederile art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, din care rezultă că depunerea cauțiunii este o etapă prealabilă obligatorie pentru analizarea oportunității suspendării actului administrativ.

Nu poate fi primită susținerea recurentei privind imposibilitatea de depunere a recipisei de consemnare a cauțiunii din motive obiective, mai presus de voința acesteia, atâta timp cât textul de lege nu dispune în acest sens, acesta reglementând în mod imperativ doar obligația depunerii cauțiunii ca etapă prealabilă soluționării pe fond a cererii de suspendare.

Din înscrisurile depuse la dosar în recurs rezultă că reclamanta a plătit cauțiunea la data de 10.11.2015, cu o zi înainte de termen, dar aceasta nu a depus-o la dosarul cauzei înaintea termenului acordat în acest sens pentru data de 11.11.2015 și nici până la data de 18.11.2015, dată pentru care a fost amânată pronunțarea.

Rezultă astfel cu evidență că instanța și-a manifestat rolul activ, dând posibilitatea reclamantei să facă dovada achitării cauțiunii.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluționat instanța de fond cererea formulată de reclamantă, astfel că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

Înalta Curte va dispune, din oficiu, în temeiul art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., restituirea cauțiunii consemnate de recurenta-reclamantă pentru soluționarea dosarului nr. x/2015

Potrivit dispozițiilor art. 1064 alin. (1) și (4) C. proc. civ.:

"Art. 1.064. - (1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(3) Instanța se pronunță asupra cererii de restituire a cauțiunii cu citarea părților, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare. Încheierea pronunțată de una dintre secțiile înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.

(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii."

Având în vedere cele reținute anterior asupra recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., care se apreciază ca fiind nefondat, Înalta Curte va dispune, din oficiu, restituirea cauțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 171/CA/2015-P.I. din 18.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Dispune restituirea cauțiunii în sumă de 50.000 RON, achitată cu chitanța nr. x din 10.11.2015, eliberată de B.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2018.