ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1670/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 mai 2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, în nume propriu și în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu Mare, a solicitat: (i) anularea Deciziei nr. 63 din 30.01.2015, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației; (ii) obligarea pârâtelor la soluționarea pe fond a contestației înregistrată sub nr. x/26.08.2014, formulată împotriva măsurilor dispuse prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/31.07.2014, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.07.2014; (iii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 139/CA/2015 - P.I. din 28 septembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare.

Împotriva sentinței civile nr. 139/CA/2015 - P.I./28.09.2015 a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a reținut prin raportul întocmit asuprea admisibilității în principiu a recursului), criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În cadrul procedurii de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 31 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este admisibil, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac la data de 25.04.2018.

La data de 20.04.2018, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus o cerere prin care a învederat că înțelege să renunțe la calea de atac a recursului, conform art. 406 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei și o copie semnată pentru conformitate cu originalul a certificatului constatator nr. x/06.03.2018, emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Cererea de renunțare la judecata recursului a fost comunicată intimatei-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, la data de 23.04.2018, aceasta nedepunând un punct de vedere cu privire la cererea de renunțare la judecată.

Potrivit art. 406 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă".

Totodată, potrivit art. 406 alin. (4) C. proc. civ.:

"Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare."

Dispozițiile art. 406 alin. (6) din C. proc. civ. cuprind reglementări privitoare la situația intervenirii renunțării în fața Înaltei Curți:

"Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

În cauză, Înalta Curte constată că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei-reclamante, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil și în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., republicat. De asemenea, intimata-pârâtă, deși i-a fost adusă la cunoștință cererea de renunțare la judecată, nu a formulat un punct de vedere până la termenul de judecată acordat, ceea ce echivalează cu un acord tacit la renunțare.

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 406 C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 139/CA/2015-PI din 28 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea recurentei-reclamante A. S.R.L. la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 139/CA/2015-PI din 28 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2018.