ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4580/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Oradea, secția II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC Zapodi SRL Negrești Oaș a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Direcția Generala a Finanțelor Publice Satu Mare, suspendarea executării

Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plata a

obligațiilor fiscale nr. 965 din 16 ianuarie 2012 emisă de pârâtă, până la

soluționarea pe fond a contestației formulate de reclamantă împotriva

respectivei decizii.

În motivarea cererii de suspendare,

reclamanta a susținut că în data de 09 iunie 2011, societatea a solicitat

eșalonarea la plată pentru obligațiile fiscale administrate de Agenția

Națională de Administrare Fiscală, înscrise în certificatul de atestare

fiscală.

Reclamanta a arătat că și-a respectat

cu strictețe angajamentul referitor la plata obligațiilor, efectuând fiecare

plată la termen, astfel cum a fost stabilit în graficul sintetic, anexa la

Decizia de eșalonare la plată nr. 15954 din 04 august 2011, însă, cu toate

acestea organul fiscal a recurs la anularea valabilității respectivei decizii

cu o motivație netemeinică și nelegală, apreciază reclamanta.

In susținerea îndeplinirii condiției

referitoare la existența unui caz bine justificat arată că, conform art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrative, prin

caz bine justificat, reclamanta a arătat că este un contribuabil cu o conduită

fiscală corespunzătoare.

In fine, reclamanta a mai arătat că,

această creanță nu a fost cuprinsă în certificatul de atestare fiscal nr. 14001

din 06 iulie 2011, generarea acesteia făcându-se la o dată ulterioară, aceasta

nu are cum să le fie imputabilă si reținută ca motiv de pierdere a

valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale.

In susținerea îndeplinirii condiției

referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, a precizat că, în

situația în care decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la

plată a obligațiilor fiscale nr. 965 din 16 ianuarie 2012 ar fi pusă în

executare, societatea ar intra intr-un blocaj total atât pe plan economic, cât

si

pe plan existențial. Pierderea

valabilității eșalonării la plată atrage începerea executării silite pentru

întreaga sumă nestinsă.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Satu Mare a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării

actului administrativ atacat.

In motivarea apărărilor pârâta a

susținut că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, în baza căruia este introdusă cererea de față, stabilește că:

„în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul,

persoana vătămata poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ pana la pronunțarea instanței de fond”.

Aspectele indicate de către

reclamantă, nu sunt în măsură să justifice suspendarea deciziei de constatare a

pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale emisă de

DGFP Satu Mare; mai mult, motivele invocate de reclamantă vizează în fapt

fondul cauzei, respectiv nelegalitatea deciziei.

A apreciat că susținerile reclamantei

privind nelegalitatea actului administrativ fiscal nu pot fi primite sub

pretextul că se tinde la înfățișarea cazului bine justificat, întrucât prezenta

cauza nu are ca obiect stabilirea legalității actului administrativ fiscal.

Soluția pronunțată de instanța de fond

Curtea de Apel Oradea, secția II- a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 167/CA /2012-P-I a

admis cererea formulată de reclamanta SC Zapodi SRL,în contradictoriu cu pârâta

Direcția Generala a Finanțelor Publice Satu Mare și, în consecință, a dispus

suspendarea executării Deciziei de constatare a pierderii valabilității

eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 965/16 ianuarie 2012, emisă de

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a constatat că în cauză au fost îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004

referitoare la cazul bine justificat, atâta timp cât creanța în sumă de 23.034

lei nu a fost cuprinsă în certificatul de atestare fiscală nr. 14001 din 16

iulie 2011, generarea ei făcându-se la o dată ulterioară, aceasta nu are cum

să-i fie imputată și reținută ca motiv de pierdere a valabilității eșalonării

la plată a obligațiilor fiscale.

Toate împrejurările de fapt și de

drept relevate de societatea reclamantă, arată prima instanță că sunt de natură

a crea o îndoială serioasă asupra legalității si temeiniciei actului

administrativ în litigiu, în sensul cerut de art. 2 lit. t) din Legea

contenciosului administrativ.

În ceea ce privește cea de-a doua

condiție, referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, instanța a

reținut că și aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere ca plata unei

obligații fiscale în cuantum de 1.019.314 lei este de natura a bloca

activitatea societății reclamante, care are în derulare contracte si relații

comerciale cu alte societăți și unități administrative ale statului, cu

consecința ajungerii în starea de insolvență.

Recursul

împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice Satu Mare.

În motivarea cererii de recurs, pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice - Satu Mare a arătat în esență

următoarele:

Instanța în mod nelegal și netemeinic

a stabilit în sarcina contestatoarei o cauțiune de 2000 lei, în condițiile în care

suspendarea

deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a

obligațiilor fiscale, are ca efect suspendarea măsurilor de executare silită

pentru suma de 1.019.314 lei.

Consideră recurenta că suspendarea

actului administrativ apare ca o excepție de la regula executării din oficiu,

că suspendarea executării actului administrativ fiscal trebuie să fie bine

justificată.

Se arată că aspectele indicate de

reclamantă nu sunt în măsură să justifice suspendarea decizii de constatare a

pierderii

valabilității eșalonării la plată a

obligațiilor fiscale, motivele invocate  vizează fondul cauzei, respectiv

nelegalitatea deciziei.

De asemenea se arată că în cauză nu au

fost întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

nu s-a demonstrat existența unor motive temeinice care să pună la îndoială

legalitatea actului administrativ fiscal, reclamanta nici măcar nu a promovat  acțiunea

în anulare.

În drept, cererea de recurs se

întemeiază pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Considerentele și soluția instanței de

recurs

Analizând cererea de recurs, motivele

invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește plata cauțiunii

stabilită de instanța de fond în cuantum de 2000 lei, se retine că în mod

corect a considerat instanța de fond că în speță este vorba de o cerere

neevaluabilă în bani.

În fapt ceea ce a solicitat reclamanta

- intimată este suspendarea executării actului administrativ constând în

Decizia de constatare a pierderii eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr.

965 din 16 ianuarie 2012, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice -

Satu Mare.

În conformitate cu prevederile art. 215

din O.G. nr. 92/2003:

(alin. 1) Introducerea contestației pe

cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(alin. 2) Dispozițiile prezentului

articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea

executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă

poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din

cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este

evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.

Decizia de constatare a pierderii

eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nu este o decizie administrativ

fiscală evaluabilă în bani și deci instanța a stabilit corect o cauțiune de

2000 lei.

În ceea ce privește îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se reține că

instanța de fond a dat o soluționare corectă acestor condiții, constatând

îndeplinirea acestora.

în conformitate cu prevederile art. 14

alin. 1 C. proc. civ.: „Suspendarea executării actului (1) In cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Recurenta nu arată în mod particular

ce anume din ceea ce a reținut instanța de fond este nelegal, făcând doar o

apreciere generală privind executarea din oficiu a actului administrativ fiscal

și respectării principiului legalității actului administrativ fiscal.

Înalta Curte reține că în mod judicios

instanța de fond a analizat condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr.

554/2004.

Astfel, cazul bine justificat este

reprezentat de faptul că, creanța în sumă de 23034 lei nu a fost cuprinsă în

certificatul de atestare fiscală nr. 14001 din 16 iulie 2011 și nu ar putea fi

deci imputată reclamantei pentru pierderea eșalonării la plată a obligațiilor

fiscale, nefiind respectate dispozițiile art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 29/2011,

situație reținută corect de instanța de fond.

De reținut că recurenta nu a probat o

situație contrară.

De asemenea, nici în ceea ce privește

suma de 10250 lei, reținută ca motiv pentru pierderea eșalonării la plată, nu a

făcut recurenta pârâtă dovadă că aceste amenzi nu au fost achitate.

În ceea ce privește cea de-a doua

condiție, a prejudiciului iminent, aceasta fiind analizată în contextul

îndeplinirii cazului bine justificat, a fost bine conturat de instanța

fondului,

consecințele pierderii eșalonării la

plată ar atrage începerea executări silite pentru întreaga sumă și blocarea

activității reclamantei.

Temeiul legal al soluției adoptate în

recurs

Întrucât în cauză nu sunt motive care

să atragă modificarea sau casarea sentinței recurate, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâta

Direcția Generala a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva Sentinței civile nr.

167/CA din 14 mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II -a civilă de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6

noiembrie 2012.