ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 176/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 176/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

procedura derulată de prima instanță

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC S.D. SA a chemat în judecată pe pârâta

A.F.P.C.M. Bihor solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța în cauză să dispună:

-

anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 493

din 22 martie 2012 emisă de pârâtă;

-

anularea deciziei de respingere a acordării eșalonărilor la plată nr. 399

din 19 ianuarie 2012 emisă de pârâtă;

-

obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să dispună admiterea

cererii de eșalonare a obligațiilor fiscale, formulate în temeiul

O.U.G. nr. 29/2011;

-

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.

Hotărârea Curții de Apel

Curtea

de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

prin sentința nr. 315 din 10 octombrie 2012, a admis în parte acțiunea

reclamantei, a anulat Decizia nr. 493 din 22 martie 2012 emisă de pârâtă

și a obligat-o pe aceasta să înainteze spre competentă soluționare

D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. contestația formulată de reclamantă împotriva

deciziei de respingere a acordării eșalonărilor la plată din 19 ianuarie 2012

și să plătească reclamantei suma de 1039,30 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru

a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență,

următoarele:

1).

Pârâta A.F.P.C.M. Bihor are capacitate procesuală de folosință, în baza art.

41 alin. (2) C. proc. civ., și este reprezentată în proces de serviciul

juridic al D.G.F.P. Bihor, în temeiul lit. n) din Anexa la Ordinul nr. 269/2007

emis de M.F.P.

2).

Prin Decizia nr. 399 din 19 ianuarie 2012 emisă de pârâtă a fost respinsă

cererea reclamantei de acordare a eșalonării la plată pe o perioadă de 60

de luni a obligațiilor bugetare ce totalizează suma de 17.006.698 lei,

constând în impozite, taxe și contribuții.

Întrucât

cererea reclamantei și, implicit, contestația formulată de aceasta

împotriva deciziei de respingere, au avut ca obiect impozite, taxe și

contribuții totalizând o sumă mai mare de 3 milioane lei, în raport de

prevederile art. 209 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., competența de

soluționare a recursului administrativ revenea D.G.S.C. din cadrul

A.N.A.F., iar nu aceluiași organ fiscal care a emis actul administrativ

atacat.

Ca

atare, Decizia nr. 493 din 22 martie 2012 a fost emisă de un organ necompetent

material, ceea ce determină nulitatea acesteia.

3.

Recursul declarat de pârâta A.F.P.C.M. Bihor.

În

recursul său, pârâta a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe.

În

motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurenta a formulat

următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească

atacată:

3.

Recurenta

susține că sentința a fost pronunțată în contradictoriu cu o

entitate care nu are exercițiul drepturilor sale și, prin urmare, nu

poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată sau autorizată.

Or,

din dispozițiile art. 2 al H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și

funcționarea A.N.A.F. și din cele ale art. 1 alin. (1) din

Regulamentul de organizare și funcționare al administrațiilor

finanțelor publice, Anexa nr. 3 la Ordinul președintelui A.N.A.F. nr.

977/2007, rezultă că asistența juridică se realizează de către serviciul

juridic al direcțiilor generale ale finanțelor publice județene

în cadrul cărora funcționează.

3.

Decizia

de respingere a eșalonării la plată din 19 ianuarie 2012 nu este un act

administrativ ce poate fi contestat potrivit prevederilor art. 209 alin. (1) lit.

c) C. proc. fisc.

Ca

atare, este vorba despre un act administrativ fiscal, iar contestația

administrativă formulată împotriva acestuia poate fi analizată doar de către

organul fiscal emitent, în raport de dispozițiile art. 209 alin. (2) C.

proc. fisc.

În

aceea ce privește audierea contribuabilului, recurenta a apreciat că a

respectat dispozițiile art. 9 alin. (1) C. proc. fisc., deoarece, prin

adresa din 12 ianuarie 2012, a solicitat intimatei să se prezinte la sediul

instituției pentru a-și exprima punctul de vedere, însă aceasta nu a

dat curs solicitării.

3.

În

cadrul acestei critici, recurenta motivează soluția pronunțată în

etapa administrativă a litigiului, arătând că aceasta este în consonanță

cu prevederile art. 3 alin. (1) și (2) lit. e) din O.U.G. nr. 29/2011

și cu cele ale art. 206

23

alin. (1) lit. g) din C. fisc.

3.

În

opinia recurentei, în cauză nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 274

alin. (1) C. proc. civ., adică partea nu a pierdut procesul și nu se află

în culpă procesuală.

În

plus, recurenta apreciază că s-ar fi impus aplicarea prevederilor art. 274 alin.

(3) C. proc. civ. și cenzurarea pretențiilor părții adverse.

4.

Apărările formulate de intimata SC S.D. SA.

Intimata

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Răspunzând

punctual la criticile expuse de recurentă, SC S.D. SA a arătat următoarele:

4.1.

Intimata A.F.P.C.M. Bihor are calitate procesuală pasivă în cauză câtă vreme

este emitenta actelor administrative contestate, iar dispozițiile

Ordinului M.F.P. nr. 269/2007 au în vedere doar reprezentarea judiciară prin

consilierii juridici ai direcțiilor generale ale finanțelor publice.

4.2.

în raport de dispozițiile art. 209 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc.,

competența materială de soluționare a recursului administrativ

declarat împotriva deciziei de respingere a cererii de eșalonare la plată

a obligațiilor fiscale aparține D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F.

4.3.

Pe fondul cauzei, partea susține că soluția pronunțată în

contestația administrativă nu a ținut seama de certificatul de

atestare a obligațiilor fiscale din 07 septembrie 2011 emis de intimată,

iar aceasta reflectă interpretarea eronată de către fisc a prevederilor art. 206

28

alin. (2) lit. f) din C. fisc.

4.4.

Soluția de acordare a cheltuielilor de judecată este corectă, deoarece

intimata se află în vădită culpă procesuală.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor

cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

1.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Intimata-reclamantă

SC S.D. SA a supus controlului judiciar refuzul recurentei-pârâte A.F.P.C.M.

Bihor de a-i aproba cererea de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale

neachitate în sumă de 24.362.467 lei, exprimat prin Decizia nr. 399 din 19

ianuarie 2012 și, ulterior, menținut prin Decizia nr. 493 din 22

martie 2012, ambele emise de aceeași autoritate publică fiscală.

Prima

instanță a admis acțiunea în parte, a anulat Decizia nr. 493 din 22 martie

2012 și a obligat pârâta să transmită contestația administrativă spre

competentă soluționare la D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., reținând că a

fost încălcat principiul legalității, urmare a faptului că A.F.P.C.M.

Bihor nu avea competența să se pronunțe asupra recursului

administrativ.

Detaliind

problemele de drept deduse judecății și răspunzând la motivele de recurs

anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele:

1.1.

Referitor la capacitatea A.F.P.C.M. Bihor de a sta în proces.

În

mod corect, prima instanță a respins excepția invocată de

intimata-pârâtă prin sentința atacată.

Pe

acest aspect, este de reținut faptul că A.F.P.C.M. Bihor a fost chemată în

judecată în calitate de emitentă a actelor administrative fiscale atacate,

capacitatea sa de drept administrativ nefiind supusă contestării.

Faptul

că emitenta actelor administrative fiscale nu are personalitate juridică nu

este relevant din perspectiva art. 41 alin. (2) C. proc. civ., câtă vreme are

organe proprii de conducere.

Mai

mult decât atât, este de observat faptul că partea aflată în discuție a

beneficiat de asistență juridică din partea serviciului juridic din cadrul

D.G.F.P. Bihor care a formulat întâmpinare (filele 41 - 42 dosar fond).

1.2.

Referitor la organul competent să soluționeze contestația

administrativă

Din

expunerea rezumativă prezentată la pct. I.2. din decizie rezultă faptul că

prima instanță a apreciat că recurenta nu avea competența de a

soluționa recursul administrativ promovat împotriva deciziei de respingere

a acordării eșalonărilor la plată din 19 ianuarie 2012, aceasta revenind

D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F.

Pentru

a ajunge la o asemenea interpretare juridică, prima instanță a

reținut că sunt incidente în cauza de față dispozițiile art. 209

alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., potrivit cărora: „contestațiile formulate

împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate

deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situației emise în

conformitate cu legislația în materie vamală, a măsurii de diminuare a

pierderii fiscale stabilite prin dispoziție de măsuri, precum și împotriva

deciziei de reverificare se soluționează de către: c) D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F.,

pentru contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie

vamală, accesoriile acestora, precum și măsura de diminuare a pierderii

fiscale, în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare, pentru contestațiile

formulate de marii contribuabili, precum și cele formulate împotriva actelor

enumerate în prezentul articol, emise de organele centrale cu atribuții de

inspecție fiscală, indiferent de cuantum.”

Înalta

Curte apreciază că soluția pronunțată de prima instanță este

nelegală, întrucât contestația administrativă nu vizează vreunul dintre

tipurile de acte nominalizate în dispoziția normativă anterior citată.

Prin

urmare, instanța de control judiciar reține că este fondată critica

intimatei-reclamante în sensul că sunt aplicabile prevederile art. 209 alin. (2)

C. proc. fisc., conform cărora: “contestațiile formulate împotriva altor

acte administrative fiscale se soluționează de către organele fiscale

emitente.“

În

speța de față, decizia de respingere a acordării eșalonărilor la

plată din 19 ianuarie 2012 a fost emisă de către intimata A.F.P.C.M. Bihor.

Ca

atare, această autoritate fiscală în mod corect s-a pronunțat asupra

contestației administrative prin Decizia nr. 493 din 22 martie 2012,

nefiind încălcat principiul legalității.

Pe

cale de consecință, Înalta Curte apreciază că se impune casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de

apel pentru a analiza celelalte motive de nelegalitate invocate de

recurenta-reclamantă, referitoare la încălcarea prevederilor art. 9 C. proc.

fisc. și a principiului motivării actului administrativ.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art.

28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va casa sentința

atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta D.G.R.F.P. - A.J.F.P. Bihor împotriva sentinței nr.

315/CA/2012/PI din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a

civilă contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2014.