ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 655/2018

Ședința publică din data de 6 martie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, la data de 28 iulie 2012, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., a chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.R.L. și Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest solicitând obligarea pârâtei de rândul 1 la plata sumei de 924.901,04 RON și a penalităților de întârziere aferente în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere de la data scadenței și până la executarea în întregime a obligației, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 82 din 28 octombrie 2015, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis în parte cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 263.428,08 RON la care se vor adăuga penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi pentru suma de 246.058,08 RON începând cu data de 28 iulie 2012 și până la plata integrală a debitului.

Totodată, a fost obligată pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții.

În argumentarea acestei soluții, prima instanță a reținut în principal că, între părțile litigante s-a încheiat contractul de lucrări nr. x din 25 martie 2010, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. s-a obligat să execute pentru pârâta S.C. C. S.R.L. lucrarea privind extinderea D., iar ulterior s-a încheiat și contractul de achiziții-furnizare de produse nr. x din 7 mai 2010, prin care reclamanta avea obligația de a furniza produsele specificate în Anexa 1, în perioada 7 mai 2010 - 7 mai 2012, prețul fiind stabilit la suma de 456.558,25 RON.

Prima instanță a analizat temeinicia pretențiilor reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., reflectate în facturile fiscale nr. x din 30 ianuarie 2012 și nr. x din 14 martie 2012, prin raportare la contractele enunțate, precum și temeinicia susținerilor referitoare la efectuarea lucrărilor enumerate la punctele 13-17 din cerere pentru care nu a fost emisă vreo factură fiscală.

Astfel, din analiza probatoriului administrat în cauză, respectiv proba cu înscrisuri, expertiza contabilă, proba cu martori și a propriilor constatări făcute cu ocazia deplasării la fața locului, s-au constatat următoarele:

Cu privire la pretențiile reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., având la bază factura nr. x/2012, s-a reținut că pârâta S.C. C. S.R.L. are obligația de plată a sumei de 246.058,25 RON, reprezentând diferență neachitată.

Totodată, s-a avut în vedere și faptul că, pârâta S.C. C. S.R.L. nu a făcut dovada stingerii creanței, prin stornarea materialelor, astfel cum s-a obligat prin înscrisul întocmit de părți, cu ocazia convocării din 7 aprilie 2012.

Referitor la lucrările pretins a fi executate și reflectate în factura fiscală nr. x din 14 martie 2012, prima instanță a reținut că, divergența majoră între părți vizează împrejurarea dacă acestea au făcut sau nu parte din proiectul inițial.

Sub acest aspect, s-a reținut că cererea reclamantei este neîntemeiată, întrucât nicio clauză nu face trimitere la asumarea vreunei obligații suplimentare privind executarea unei lucrări inserate în vreo Anexă 2.

Privitor la lucrările care nu au fost facturate, enumerate la punctele 13-17 din cererea de chemare în judecată, s-a constatat că cele de la punctele 14 și 15 au făcut parte din proiectul inițial, fiind rămase în discuție cele indicate la punctele 13, 16 și 17.

S-a avut în vedere faptul că, în condițiile în care toate probele administrate în cauză au condus la concluzia că lucrările pretinse de către reclamanta S.C. A. S.R.L. au fost executate numai de către aceasta, prima instanță a constatat că reclamanta este îndreptățită să pretindă plata lor, fiind stabilită obligația de plată în sarcina pârâtei S.C. C. S.R.L. și pentru suma de 17.370 RON.

Prima instanță a dat eficiență clauzei penale de la art. 5.1 din contractul nr. x din 7 mai 2010, reprezentând penalitățile de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, apreciind că operează numai în privința materialelor furnizate și reflectate în factura fiscală nr. x din 30 ianuarie 2012 și, față de împrejurarea că, nu s-a putut determina exact data la care aceasta a fost comunicată pârâtei, s-a considerat că obligația de plată operează de la data învestirii instanței, respectiv 28 iulie 2012 și până la plata integrală a debitului.

În raport cu art. 274 C. proc. civ., pârâta S.C. C. S.R.L. a fost obligată la plata parțială a cheltuielilor de judecată, până la concurența sumei de 10.000 RON.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 126/C/2017-A din 4 mai 2017, a respins ca nefondat apelul pârâtei S.C. C. S.R.L. și a admis apelulul reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar CII B., declarate împotriva sentinței nr. 82/COM din 28 ianuarie 2015 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească reclamantei și suma de 445.325,75 RON.

Totodată, a fost înlăturată dispoziția instanței de fond privind obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată în primă instanță în favoarea S.C. A. S.R.L.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelante.

A fost obligată pârâta S.C. C. S.R.L. să-i plătească reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar CII B., suma de 17.112 RON, cheltuieli de judecată parțiale în ambele instanțe, reprezentând, parțial contravaloare expertiză tehnică în construcții și expertiză contabilă și parțial onorariu avocațial.

În argumentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, pe fondul cauzei, că reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., este îndreptățită și la plata sumei de 445.325,75 RON, ce urmează a fi achitată de către pârâtă, pe lângă suma acordată de către tribunal.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că, din ansamblul probelor administrate în cauză, reiese cu claritate că reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar CII B., a efectuat lucrări suplimentare față de obiectul contractului nr. x din 25 martie 2010 și cu materiale sale, contrar susținerilor pârâtei S.C. C. S.R.L. și că, edificator în soluționarea pricinii este, în principal, raportul de expertiză tehnică în construcții, așa cum a fost completat, ținându-se în seamă de prima variantă a lucrării de expertiză.

Astfel, s-a constatat că, în mod corect tribunalul a apreciat că pârâta S.C. C. S.R.L. datorează diferența de 246.058,25 RON, rest factură nr. x din 30 ianuarie 2012, la care se impun a fi adăugate penalitățile contractuale stabilite prin art. 5.1 din contractul nr. x din 7 mai 2010, întrucât nu a fost făcută dovada stornării materialelor și nici dovada existenței vreunei facturi de stornare din partea prestatorului.

Instanța de apel a mai reținut că și valoarea manoperei pentru materiale aferente facturii nr. x/2012 se cuvine reclamantei S.C. A. S.R.L., aceasta fiind cea care le-a pus în operă, însă în cuantumul prevăzut în cadrul lucrării de expertiză varianta I.

Având în vedere contravaloarea materialelor furnizate conform facturii nr. x/2012, respectiv punctele 8-12 din acțiune, diferența de preț achitată de pârâtă, sumă la plata căreia aceasta a fost corect obligată prin hotărârea tribunalului, instanța de apel a concluzionat că pârâta mai datorează reclamantei și suma de 113.373,75 RON cu TVA reprezentând manopera pentru materialele ce au făcut obiectul acestei facturi.

Referitor la lucrările nefacturate, evaluate de reclamantă la suma de 129.708,96 RON, instanța de apel a reținut că acestea se găsesc la fața locului, au fost recunoscute la momentul efectuării expertizei de ambele părți și sunt menționate, de asemenea, în procesul-verbal de cercetare la fața locului

Astfel că, în mod corect prima instanță a acordat contravaloarea lucrărilor de la punctele 13, 16 din acțiune, însă greșit nu a acordat și pentru lucrările de la punctele 14-15, reținând contrar expertizei că ele au făcut parte din proiectul inițial.

În privința acestor lucrări, s-a avut în vedere prima varianta a lucrării de expertiză, cuantificarea lor fiind în sumă de 49.124 RON cu TVA, iar cum prima instanță a acordat suma de 17.370 RON cu TVA, rezultă o diferență de 31.754 RON cu TVA, la plata căreia pârâta S.C. C. S.R.L. a fost obligată.

S-a mai reținut că, lucrările de la punctul 17 nu au fost acordate de expert, criticile pârâtei S.C. C. S.R.L. fiind nefondate din acest punct de vedere.

Lucrările care fac obiectul facturii nr. x din 14 martie 2012, în cuantum de 373.788,08 RON cu TVA și care fac obiectul punctelor 1-7 din acțiune și 1-7 din expertiză, reprezentând lucrări de construcții conform anexei nr. 2 din 14 martie 2012 la contractul nr. x din 7 mai 2010, se cuvin reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar CII B., însă nu în cuantumul solicitat, ci în cel de 300.198 RON cu TVA, conform lucrării de expertiză varianta I.

Cu privire la penalități, instanța de apel a apreciat că se cuvin doar pentru diferența de 246.058,25 RON, diferența preț la factura nr. x din 30 ianuarie 2012, conform art. 5.1 din contractul nr. x din 7 mai 2010, nu și pentru restul pretențiilor admise societății reclamante.

În baza art. 274 raportat la art. 276 C. proc. civ., instanța de apel a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să-i plătească reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar CII B., suma de 17.112 RON, cheltuieli de judecată parțiale în ambele instanțe, fiind înlăturată dispoziția primei instanțe de obligare a pârâtei la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată.

Cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., privind completarea decizia nr. 126/C/2017-A din 4 mai 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă de aceeași instanță, prin decizia nr. 356 din 16 noiembrie 2017, cu motivarea că nu se poate reține incidența niciuneia dintre ipotezele vizate de dispozițiile art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ., deoarece reclamanta nu invocă omisiunea pronunțării asupra unui capăt de cerere ci solicită reanalizarea modului de acordare a penalităților.

Împotriva deciziei nr. 126 din 4 mai 2017 a instanței de apel, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. și pârâta S.C. C. S.R.L. au declarat recursuri.

Prin cererea de recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul obligării pârâtei S.C. C. S.R.L. și la plata penalităților de 0,1% pe zi întârziere, pentru suma de 445.325,75 RON, acordată suplimentar în apel.

În motivarea recursului, s-a susținut că pârâta S.C. C. S.R.L. datorează penalități, în conformitate cu art. 5.1 din contractul nr. x/2010, și pentru sumele ce au făcut obiectul facturii nr. x/2012, reprezentând lucrări de construcții conform Anexei 2/2010 la contractul enunțat, prin aplicarea aceluiași raționament pentru care au fost acordate penalitățile pentru factura nr. x/2012.

Recursul pârâtei S.C. C. S.R.L. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului pârâtei și respingerii acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. a susținut că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.

În ceea ce privește contradictorialitatea motivării hotărârii, s-a susținut că, instanța de apel, deși a înlăturat precizarea formulată în apel privind îmbogățirea fără justă cauză, a admis în mod greșit administrarea unor probe care exced cadrului procesual stabilit de reclamantă, prin cererea de chemare în judecată precum și cadrului contractual care a guvernat relațiile comerciale dintre părți, încălcându-se prevederile art. 969 C. civ.

Totodată, în considerente sunt avute în vedere apărări și probatorii care sunt străine de natura cauzei, dispozitivul referindu-se la obligații rezultând din neexecutarea contractului nr. x/2010, în contextul în care în cuprinsul acestui contract se face referire doar la furnizarea de materiale și nicidecum la eventuale lucrări de construcții sau manoperă pentru efectuarea acestor lucrări.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greșită a actului dedus judecății, în sensul că instanța, deși a fost învestită cu o acțiune în pretenții, i-a schimbat înțelesul și a transformat-o într-o acțiune bazată pe considerente ce țin de îmbogățirea fără justă cauză.

Or, actul dedus judecății este reprezentat de contractul nr. x/2010 care cuprinde o anexă însușită de părți, cu privire la care a fost încheiată o notă de conciliere la data de 7 aprilie 2012, instanța de apel urmând să analizeze dacă reclamanta S.C. A. S.R.L. și-a îndeplinit obligația de furnizare a materialelor cuprinse în Anexa 1 și dacă pârâta S.C. C. S.R.L. și-a îndeplinit obligația corelativă de plată a materialelor.

O altă critică vizează nelegalitatea deciziei pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. susținând că a fost nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., fiind interpretată greșit voința părților.

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de judecată cu o acțiune în răspundere civilă contractuală, iar analiza acțiunii și fundamentarea deciziei s-a făcut prin raportare la argumente de natură a conduce la atragerea răspunderii în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Procedând astfel s-au încălcat și aplicat greșit și dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. în sensul că, arată recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L., în lipsa motivelor de fapt și de drept pentru care i-au fost înlăturate cererile și apărările, ceea ce atrage nulitatea hotărârii în conformitate cu art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ., s-a încălcat dreptul părții la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că, deși nu există un contract pentru lucrările aparent suplimentare, nu există devize și situații de lucrări, procese-verbale de recepție distincte, conform art. 37 din Legea nr. 50/1991, semnate de ambele părți, instanța de apel nu doar că a obligat-o la plata unor sume nedovedite contractual, dar a făcut și o aplicare greșită a art. 1066 C. civ., care reglementează clauza penală, instanța nesocotind scopul acesteia.

Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului reclamantei pentru lipsă precizării concrete a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat prin recurs. Pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că penalitățile de întârziere sunt datorate doar pentru materialele furnizate prin factura nr. x/2012.

Prin întâmpinarea depusă intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă, sens în care sunt arătate argumentele pentru care a invocat principiul îmbogățirii fără justă cauză și s-au combătut criticile privind nemotivarea hotărârii.

În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins excepția nulității recursului reclamantei, invocată de pârâta S.C. C. S.R.L. pentru motivele arătate în preambulul deciziei.

Analizând recursul reclamantei S.C. A. S.R.L. prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, reținând că instanța de apel confirmând sentința tribunalului în privința interpretării clauzei inserate la art. 5.1 din contractul nr. x din 7 mai 2010 încheiat între părți a respins corect solicitarea reclamantei pentru acordarea penalităților de întârziere.

Astfel, în conformitate cu art. 2 din convenția părților, având ca obiect furnizare de produse, reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de furnizor s-a obligat să furnizeze pârâtei, în calitate de achizitor, produsele specificate în Anexa 1 care face parte integrantă din contractul nr. x/2010. Prețul produselor va fi achitat potrivit modalităților și termenelor de plată convenite prin art. 4, iar nerespectarea acestei obligații implică plata de către achizitor, în speță pârâta S.C. C. S.R.L., a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi.

În executarea acestui contract, reclamanta S.C. A. S.R.L. a emis factura nr. x din 30 ianuarie 2012 având ca obiect "furnizare materiale de construcții și instalații conform contractului nr. x din 7 mai 2010", către pârâtă.

Prin urmare este corectă interpretarea instanței de apel potrivit căreia clauza penală operează doar pentru neîndeplinirea întocmai a obligației pârâtei de a plăti prețul produselor furnizate în conformitate cu termenii convenției.

Împrejurarea că a rezultat din probele administrate că pârâta datorează și contravaloarea manoperei aferente punerii în operă a acestor materiale și instalații, sens în care a fost modificată parțial hotărârea primei instanțe, nu justifică solicitarea reclamantei de acordare a penalităților de întârziere și pentru această sumă având în vedere obiectul clauzei penale, care este datorată, conform art. 5.1 din contract pentru ipoteza nerespectării termenului și modalității de plată a produselor furnizate de reclamantă și nu pentru neîndeplinirea altor obligații ale pârâtei.

Pentru identitate de rațiune, penalitățile de întârziere nu sunt datorate de pârâtă nici pentru factura nr. x/2012 având ca obiect lucrări de construcții și situații de lucrări, întrucât acestea exced obiectului clauzei penale.

În privința recursului declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. se va reține că sunt nefondate criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, decizia recurată cuprinde motivele de fapt și de drept, precum și argumentele pentru care s-a adoptat soluția pronunțată, astfel încât aceasta respectă cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând, prin urmare motive care să atragă sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ. și nici încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Astfel, verificarea considerentelor deciziei instanței de apel relevă faptul că susținerile și apărările părților au fost analizate prin raportare la clauzele contractului, a probelor administrate arătându-se argumentele pentru care s-a apreciat ca fiind corectă varianta I a expertizei și respectiv motivele pentru care se justifică modificarea hotărârii primei instanțe în sensul majorării cuantumului sumei la plata căreia a fost obligată pârâta.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că recurenta-pârâtă deși invocă existența unei motivări contradictorii sau străine de natura pricinii, dezvoltarea criticii vizează interpretarea probelor administrate în cauză, ceea ce excede controlului de legalitate specific recursului, motiv pentru care și această critică va fi înlăturată.

Reluând conținutul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că deși instanța a fost învestită cu o acțiune în pretenții, prin soluția pronunțată, aceasta a fost transformată într-o acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.

Critica este nefondată deoarece instanța de apel analizând susținerile reclamantei a arătat explicit faptul că motivele depuse de aceasta la ultimul termen de judecată prin care se susține ca temei al acțiunii, îmbogățirea fără justă cauză nu pot fi avute în vedere raportat la dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

În consecință, instanța de apel a reținut că, în speță, instanța a fost învestită cu cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii lucrărilor suplimentare executate, a materialelor de construcții și instalații furnizate pentru aceste lucrări, manoperă precum și a penalităților de întârziere, sens în care au fost detaliate contractele încheiate între părți, modul de îndeplinire a obligațiilor asumate și probele administrate în cauză.

Procedând astfel, prin decizia recurată, dispozițiile art. 969 C. civ. au fost corect aplicate, motiv pentru care nu se verifică, astfel cum susține recurenta-pârâtă, incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Subsumat aceluiași motiv de recurs s-au reluat criticile derivate din încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., a căror analiză nu se mai impune având în vedere că acestea au fost examinate în cadrul criticii întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În egală măsură, susținerea recurentei-pârâte conform căreia decizia recurată este nelegală ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor art. 1066 C. civ. și nesocotirii scopului clauzei penale, nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9, în absența unei dezvoltări corespunzătoare a motivului invocat.

Cu toate acestea, întrucât recursul reclamantei a vizat exclusiv acordarea penalităților de întârziere, modul de interpretare a clauzei prevăzute la art. 5.1 din contract precum și limitele în care operează clauza penală, rezultă că aceste dezlegări sunt deopotrivă valabile, motiv pentru care nu se impune o analiză distinctă.

În concluzie, constatând că recursurile formulate de reclamantă și pârâtă sunt nefondate vor fi respinse în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea, prin lichidator judiciar CII B., și de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 126/C/2017-A din 4 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 martie 2018.