ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1496/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, a solicitat obligarea pârâtei la:

2

alin. (2) C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 483 din 21 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în Dosarul nr. x/2012, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C. IPURL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, și, în consecință a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 664.442,84 de RON cu titlu de contravaloare servicii de consultanță, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi aferente debitului principal începând cu data de 12 mai 2012 și până la achitarea integrală a debitului principal.

A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în fapt, la data de 2 septembrie 2008, a fost încheiat Contractul de consultanță nr. 53/2008 între reclamanta SC A. SRL, în calitate de consultant și pârâta SC B. SRL, în calitate de beneficiar, având ca obiect realizarea documentației necesare în vederea obținerii unei finanțări prin Fondurile structurale FEDR Programul Operațional Regional 2007 - 2013 Axa prioritară 4 pentru realizarea unui Centru Logistic în localitatea Osorhei, județul Bihor. În concret consultantul a avut obligația: 1. de a redacta cererea de finanțare conform normelor specifice; 2. de a întocmi planul de afaceri și planul de marketing; 3. stabilirea bugetului; 4. întocmirea analizei economico-financiare din studiul de fezabilitate; 5. depunerea documentației, în numele beneficiarului, în vederea calificării ca eligibil a proiectului pentru obținerea fondurilor structurale.

Așadar, scopul și obiectul acestui contract a fost întocmirea documentației tehnice necesare declarării ca eligibil a proiectului având ca obiectiv "realizarea unui centru logistic în localitatea Osorhei, județul Bihor".

Prețul prestării acestor servicii a fost stabilit la art. 5.1 din contract și reprezintă 4% + TVA din valoarea eligibilă a proiectului pentru realizarea documentației prevăzută la punctul 2.2.1, respectiv 4% din suma de 14.202.701,78 de RON + TVA, adică 568.108,07 RON +TVA de 24% la momentul 9 mai 2012, rezultând un preț total de 704.454 de RON.

S-a mai reținut că potrivit prevederilor contractuale, pârâta SC B. SRL a achitat reclamantei un avans de 5.000 de euro, respectiv 21.986,44 de RON, precum și suma de 15.000 de RON ulterior declarării eligibile a proiectului.

În urma demersurilor efectuate de reclamanta SC A. SRL, prin adresa nr. 10176/2010 din data de 21 decembrie 2010, Agenția de Dezvoltare Regională

Nord-Vest a declarat eligibil proiectul având ca obiectiv obținerea unei finanțări din fonduri europene având ca obiectiv "crearea centrului logistic și de birouri în comuna Osorhei, județul Bihor".

În consecință, la data de 9 mai 2012, a fost emisă de reclamanta SC A. SRL factura fiscală nr. x din 9 mai 2012 având ca obiect "prestări servicii de consultanță conform Contractului nr. x/2008" pentru suma de 664.442,84 de RON, reprezentând 535.841 de RON plus TVA de 24%, a cărei plată se solicită de către reclamantă prin prezentul demers procesual și pentru care reclamanta a justificat îndeplinirea propriilor obligații contractuale asumate strict în limitele prevăzute de dispozițiile art. II din Contractul de consultanță nr. 53/2008, fiind întrunite condițiile antrenării răspunderii civile contractuale.

Pentru a reține această stare de fapt, prima instanță a apreciat ca nefondate apărările pârâtei referitoare la existența mai multor variante de contracte, nulitatea Contractului nr. x/2008, încetarea Contractului de consultanță nr. 53/2008 și neexecutarea obligațiilor contractuale asumate prin Contractul nr. x/2008 de către reclamantă, obținerea finanțării fiind rezultatul serviciilor prestate de noul consultant.

Astfel, în ceea ce privește existența mai multor proiecte de contract, tribunalul a constatat, raportat la înscrisurile depuse în probațiune de pârâta SC B. SRL, că au fost purtate mai multe negocieri între SC A. SRL și SC B. SRL, una dintre aceste negocieri concretizându-se în Contractul nr. x/2008 având ca obiect determinat întocmirea documentației necesare declarării eligibile a proiectului de finanțare, în vreme ce Contractul nr. x/2008, respectiv contractul fără număr din 2009, nesemnat de pârâta B. SRL are un alt obiect - realizarea managementului proiectului, respectiv realizarea documentației necesare în vederea obținerii unei finanțări prin fondurile structurale FEDR având același obiectiv "realizarea unui centru logistic în județul Bihor localitatea Osorhei."

De asemenea, s-a reținut că propunerea de Contract nr. x/2008 nu este asumată prin semnătură de pârâta SC B. SRL, spre deosebire de Contractul nr. x/2008 de care se prevalează reclamanta, care a fost depus în copie și de către pârâtă.

Totodată, s-a apreciat că are o deosebită relevanță faptul că pârâta SC B. SRL deține și ea un exemplar original semnat de reclamantă și de pârâtă al Contractului nr. x/2008 invocat în prezenta acțiune civilă, aspect rezultat din depunerea acestui exemplar original în fața Tribunalului Specializat Cluj cu ocazia înaintării scriptelor de comparație Laboratorului de Criminalistică Interjudețean Cluj în vederea întocmirii raportului de expertiză tehnică grafoscopică.

În consecință, faptul că între reclamantă și pârâtă au fost purtate mai multe negocieri în vederea realizării obiectivului final de către pârâta beneficiară SC B. SRL - obținerea unei finanțări din fondurile europene FEDR în scopul realizării unui centru logistic în județul Bihor, localitatea Osorhei -, s-a apreciat că nu prezintă relevanță juridică în sensul invocat de pârâtă atât timp cât obiectul Contractului nr. x/2008 respectiv realizarea documentației necesare declarării ca eligibil a proiectului de finanțare, ca fază prealabilă și distinctă încheierii contractului de finanțare propriu-zis, acest obiect se regăsește strict în cuprinsul Contractului nr. x/2008, în forma pretinsă de reclamantă, pârâta, la rândul ei, fiind posesoarea unui exemplar original identic.

În ceea ce privește nulitatea absolută a Contractului de consultanță nr. 53/2008 pentru fraudă, pentru lipsa consimțământului, pentru semnătură falsă și, în fine, pentru preț nedeterminabil, invocate de pârâtă, prima instanță a reținut că, Contractul nr. x/2008 a fost încheiat de părți sub imperiul dispozițiilor vechiul C. civ. și a Codului comercial, acte normative care reglementează condițiile de validitate ale unui contract comercial de prestări servicii.

Primul aspect ce trebuia lămurit este dacă semnătura din dreptul numelui d-lui D., ca reprezentant al pârâtei în Contractul nr. x/2008, a fost executată de acesta sau nu.

În legătură cu această chestiune, s-a reținut că pârâta a înțeles să se înscrie în fals și a formulat plângere penală clamând falsul în înscrisuri sub semnătură privată în ceea ce privește semnătura executată de d-l D. pe Contractul nr. x/2008.

Raportat la concluziile raportului de expertiză grafoscopică judiciară efectuat în cauză de d-l expert E., s-a reținut că rezultă fără urmă de îndoială, prin analizarea comparativă, pe de o parte, a semnăturii executate de d-l D. pe ambele exemplare originale ale Contractului nr. x/2008, prin raportare, pe de altă parte, la toate celelalte scripte de comparație depuse în acest scop de pârâtă, că aceste semnături de pe Contractul nr. x/2008 au fost executate de d-l D.

Așadar, tribunalul a reținut faptul că d-l D. a semnat două exemplare originale ale aceluiași Contract de consultanță nr. 53/2008.

Apărarea legată de lipsa consimțământului și de frauda la încheierea contractului, invocată în întâmpinarea inițială, s-au apreciat a fi argumente lipsite de orice suport probator, în consecință, raportat la dispozițiile art. 1169 C. civ. au fost înlăturate ca atare.

Pârâta a mai invocat faptul că, spre deosebire de reclamantă care a semnat Contractul nr. x/2008 pe fiecare pagină, pârâta nu a semnat acest contract decât la final, afirmație care pe de o parte nu este argumentată juridic în sensul justificării sancțiunii nulității, pe de altă parte, aceasta este contrară adevărului deoarece Contractul nr. x/2008 de care se prevalează reclamanta a fost semnat de ambele părți contractante la finalul acestuia, exemplarul de pe contract de care face vorbire pârâta depus în probațiune anexat întâmpinării, nu a fost asumat de pârâta SC B. SRL și nu a fost luat în considerare ca atare. De altfel, singura formalitate a contractelor civile sinalagmatice, cea a multiplului exemplar prevăzută de art. 1179 C. civ., este îndeplinită în prezenta cauză întrucât, astfel cum s-a arătat, pârâta deține un exemplar identic al Contractului nr. x/2008.

În ceea ce privește nulitatea contractului pentru stabilirea unui preț nedeterminabil, aspect invocate de pârâtă, s-a reținut că prețul stabilit de părți în temeiul art. 5.1 din Contractul nr. x/2008 este de 4% + TVA din valoarea eligibilă a proiectului și nu este un preț determinat, dar, cu certitudine, este un preț perfect determinabil, contrar alegațiilor pârâtei. Astfel, valoarea eligibilă a proiectului a fost stabilită, din înscrisurile depuse în probațiune în fața tribunalului, cel puțin la data declarării ca eligibile a cererii de finanțare, ca fiind de 14.202.711,78 de RON, astfel încât această apărare s-a apreciat a fi vădit nefondată, fiind respinsă ca atare, cu atât mai mult cu cât exigibilitatea prețului a fost stabilită contractual în termen de 48 de ore de la declararea eligibilă a proiectului și ulterior comunicării facturii fiscale.

Pârâta a mai invocat încetarea Contractului nr. x/2008 odată cu respingerea primei cereri de finanțare din data de 13 martie 2009, fiind încălcate dispozițiile art. 4.1 lit. c) din contract.

Raportat la înscrisurile depuse în probațiune, prima instanță a reținut faptul că, până la data de 21 decembrie 2010 - când a fost declarat acceptat proiectul de finanțare, cu alte cuvinte, când a fost declarată eligibilă Cererea de finanțare NV/24/4/4.1/592 din 31 martie 2010 -aceeași cerere de finanțare având obiectul prevăzut de Contractul nr. x/2008 a fost respinsă în trei rânduri, respectiv la data de 13 martie 2009, la data de 12 mai 2009 și la data de 22 ianuarie 2010.

S-a mai reținut că părțile nu au stipulat obligația de a obține declararea ca eligibil a proiectului în termen de o lună sau în alt termen prestabilit și nici nu au stipulat în cuprinsul Contractului nr. x/2008 faptul că respingerea primei cereri de finanțare atrage automat încetarea acestui contract. Totodată, aceleași părți au stabilit în mod expres modalitatea de încetare a acestui contract.

Din acest punct de vedere, s-a constatat, în primul rând, că nu prezintă relevanță din punct de vedere al Contractului nr. x/2008 care, stabilit fiind că este "legal făcut" în accepțiunea art. 969 C. civ., are putere de lege între părți, așadar legea părților nu a stipulat o obligație condiționată de respectarea unui anumit termen prestabilit de părți pentru declararea proiectului ca eligibil.

Pe de altă parte, potrivit art. IX din acest contract, părțile au stabilit cauze de încetare a contractului și cauze de reziliere a contractului, imputabile uneia dintre părți, or, încetarea contractului nu poate opera pentru neexecutarea culpabilă a unei obligații contractuale, potrivit cauzelor expres și limitativ prevăzute de art. 9.1.1. lit. a)-d), iar, pe de altă parte, rezoluțiunea contractului din culpa consultantului trebuia notificată în scris acestuia potrivit procedurii reglementate de art. 9.3 din același contract.

Tribunalul a constatat că în prezenta cauză nu a operat nici încetarea contractului și nici rezoluțiunea acestuia, cu atât mai mult cu cât ambele sancțiuni lipsesc de efecte juridice acest contract.

Or, atât încetarea contractului, cât și rezoluțiunea sa - ca sancțiuni impuse față de conduita prestatorului de servicii de consultanță - pot interveni până la executarea integrală a propriilor obligații de către consultant, respectiv până la data declarării eligibile a proiectului de finanțare, 21 decembrie 2010, iar nu ulterior, când devine scadentă obligația pârâtei beneficiare de plată a prețului.

Pe de o parte, rezoluțiunea contractului nu a fost notificată de pârâtă reclamantei anterior datei de 21 decembrie 2010, ci ulterior introducerii acțiunii, fiind elaborată de d-l avocat F. și anexată întâmpinării, nefăcând dovada comunicării reclamantei anterior introducerii acțiunii și, mai ales, anterior datei de 21 decembrie 2010.

De altfel, s-a reținut că o asemenea notificare nu reprezintă decât o apărare de circumstanță, cu atât mai mult cu cât pârâta a efectuat plăți benevole către reclamanta SC A. SRL în cuantum de 15.000 de RON în intervalul 19 ianuarie 2011 - 17 noiembrie 2011, ulterior declarării eligibil a proiectului, preț pe care pârâta 1-a apreciat proporțional cu munca depusă de reclamantă.

Prima instanță a mai reținut că încetarea Contractului nr. x/2008 ca urmare a intrării consultantului SC A. SRL în procedura insolvenței este nejustificată, având în vedere îndeplinirea integrală a acestor obligații de către societatea reclamantă anterior intrării acesteia în procedura insolvenței, proiectul fiind declarat eligibil la data de 21 decembrie 2010, iar procedura generală a insolvenței a fost deschisă împotriva reclamantei SC A. SRL la data de 21 mai 2012.

Astfel, reclamanta insolventă deținea la data deschiderii procedurii generale o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei SC B. SRL, neavând nici o obligație de îndeplinit, de natură a prejudicia beneficiarul datorită stării sale financiare precare pentru a justifica rațiunea încetării acestui contract, de asemenea, acest contract nu este unul cu executare succesivă pentru a fi în prezența unor "contracte în derulare" în înțelesul Legii nr. 85/2006.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul a constatat că nu se poate reține susținerea pârâtei potrivit căreia acest Contract nr. x/2008 a încetat anterior, astfel că este scutită de plata prețului.

Totodată, prima instanță a reținut faptul că reclamanta este singura titulară a obligației de a obține, în temeiul art. II din Contractul nr. x/2008, declararea ca eligibilă a cererii de finanțare aferentă proiectului având ca obiect realizarea unui centru logistic în localitatea Osorhei, județul Bihor.

Această obligație a fost îndeplinită la data de 21 decembrie 2010, astfel cum rezultă cu evidență din adresa nr. 11598 din 21 decembrie 2010 a Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

S-a mai reținut că pentru încheierea contractului de finanțare propriu-zis este necesară realizarea altor formalități, potrivit acestei adrese proiectul propus și acceptat va trece în etapa precontractuală de verificare a proiectului tehnic, însă, raportat strict la obligațiile asumate de reclamantă prin Contractul nr. x/2008, tribunalul a constatat că această obligație a fost îndeplinită de reclamantă.

În consecință, s-a constatat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii propriilor obligații contractuale derivate din Contractul de consultanță nr. 53/2008, motiv pentru care este îndreptățită la plata prețului în cuantum de 664.442,84 de RON aferent facturii fiscale nr. x din 9 mai 2012 emise de societatea SC A. SRL pe numele pârâtei SC B. SRL.

De asemenea, s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la plata de către pârâtă a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal începând cu data de 12 mai 2012 și până la achitarea integrală a debitului principal în conformitate cu dispozițiile art. 6.1 din contract, conform cărora "pentru fiecare zi de întârziere în plata sumelor datorate se vor calcula penalități de 0,1% din valoarea obligațiilor contractuale neîndeplinite, calculul penalităților nefiind plafonat la valoarea debitului."

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, dar justificarea cheltuielilor a fost probată după închiderea dezbaterilor, prin înscrisuri depuse odată cu concluziile scrise, astfel încât nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei, motiv pentru care a fost respins acest petit subsidiar.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamanta, cât și pârâta iar prin Decizia civilă nr. 734 din 18 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a Civilă, s-a respins apelul declarat de pârâta SC B. SRL și s-a admis aderarea la apelul declarat de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C. IPURL, s-a modificat sentința în sensul obligării pârâtei la plata în favoarea reclamantei a cheltuielilor de judecată, în fond, în sumă de 11.260 RON.

Totodată, a fost obligată apelanta SC B. SRL să achite intimatei SC A. SRL suma de 4.800 RON cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei soluții, s-a reținut, în esență, că pârâta critică reținerile primei instanțe, având în vedere faptul că existența mai multor variante de contract se impunea a fi analizată prin raportare la motivele de nulitate ale Contractului nr. x din 2 septembrie 2008 invocate de către aceasta în apărările formulate și nicidecum atribuirea unei relevante juridice "dublului exemplar", pentru simplul fapt că reclamanta a redactat în 2 sau 3 exemplare contractul.

Instanța de apel a reținut că prima instanță a analizat toate motivele de nulitate invocate de pârâtă menite a paraliza executarea propriei obligații, însă nu a validat nici unul dintre ele realizând examinarea acelui exemplar din convenție care avea semnătura reprezentanților ambelor părți.

S-a mai reținut în ceea ce privește cauza de nulitate fundamentată pe fraudă că a primit o atenție deosebită în fața primei instanțe și a fost administrat un vast probatoriu care a relevat că susținerile referitoare la semnătura falsă a reprezentantului apelantei sunt lipsite de orice fundament.

De asemenea, instanța de apel a constatat că probatoriul administrat în fața acesteia a relevat că starea de fapt reținută de prima instanță este corectă.

Concluziile expertizei grafoscopice efectuată de ÎNEC, au confirmat că reprezentantul legal al apelantei, D., este persoana care a semnat contractul de Consultanță numărul nr. 53/2008. Administrarea probei cu expertiza grafoscopică efectuată de ÎNEC a fost realizată în fața instanței de apel fiind validate susținerile referitoare la omisiunea primei instanțe de a analiza obiecțiunile la Raportul de expertiză efectuat de Laboratorul de Criminalistică Interjudețean Cluj, iar întocmirea expertizei grafoscopice de către ÎNEC a confirmat concluziile primei expertize cu privire la împrejurarea că reprezentantul legal al apelantei, D., este semnatarul Contractului nr. 53/2008, așadar, toate susținerile pârâtei referitoare la împrejurarea că a fost lovită de nulitate absolută Convenția invocată de reclamantă apar ca fiind fără nici un temei.

În ceea ce privește celelalte susțineri referitoare la prezența altor motive de nulitate absolută determinate de împrejurarea că semnarea convenției ar fi fost rezultatul unei erori, viciu de consimțământ al reprezentantului apelantei, nu au fost validate, pentru considerentele ce succed.

Astfel, s-a reținut că eroarea viciu de consimțământ pentru a produce efectele dorite de aceasta în sensul afectării valabilității convenției trebuie să vizeze aspecte esențiale și să poarte asupra obiectului însă în cauză nu au fost formulate astfel de apărări, susținându-se că reprezentantul legal al apelantei a semnat Convenția fără a cunoaște că a realizat acest demers întrucât a avut multiple documente primite de la partea adversă astfel că nu a realizat semnarea convenției evocate.

Aserțiunile referitoare la nulitatea absolută fundamentată pe o astfel de apărare nu au fost validate întrucât numai în prezența vreunuia din viciile de consimțământ expres și limitativ prevăzute de C. civ. se poate reține afectarea voinței în sensul dorit de apelantă însă o astfel de ipoteză nu a fost confirmată în cauză, prin urmare, s-a constatat că în mod corect prima instanță a înlăturat toate apărările fundamentate pe nulitatea absolută a convenției.

S-a mai reținut că semnarea convenției de care se prevalează reclamanta nu a fost obținută prin fraudă și că nu a fost afectată de nici un viciu de consimțământ, întrucât consimțământul exprimat apare ca fiind valabil nefiind în prezența nici uneia din ipotezele care determină afectarea acestuia.

Evocarea erorii asupra obligației asumate nu poate fi realizată decât în condițiile C. civ. iar acestea nu au fost demonstrate în cauză având în vedere că s-a reținut în mod întemeiat că a fost încheiată o convenție valabilă iar toate apărările apelantei referitoare la nulitatea absolută a convenției au fost corect înlăturate de prima instanță.

O altă critică a apelantei a vizat determinarea obiectului convenției de către prima instanță pentru a considera că a fost executat întocmai.

În legătură cu această chestiune, instanța de apel a reținut că obligațiile contractuale au fost asumate la pct. 2.2 din contractul în litigiu iar Scrisoarea de acceptare a Cererii de finanțare nr. 10176 din 21 decembrie 2010 comunicată de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest dovedește îndeplinirea obiectului contractului de către reclamantă. Apelanta a mai susținut că potrivit art. 4.1 lit. c) teza finală din Contract "Consultantul are obligația de a verifica conformitatea și eligibilitatea documentațiilor primite de la Beneficiar și de a solicita corectarea aspectelor privitoare la conformitatea și eligibilitatea acestora", ca atare, orice susținere a reclamantei în sens contrar se impune a fi respinsă.

În legătură cu această apărare, instanța de apel a reținut că tocmai îndeplinirea acestor obligații au determinat, în final, Agenția de Dezvoltare Regionala Nord-Vest să emită Scrisoarea de acceptare a Cererii de finanțare nr. 10176 din 21 decembrie 2010, după ce anterior Cererea de finanțare nr. NV/14/4/4.1/232 din 12 mai 2009 fusese respinsă, așa cum reiese din Scrisoarea de respingere nr. 5811 din 31 iulie 2010 iar Cererea de finanțare nr. NV/22/4/4.1/473 din 22 ianuarie 2010 de asemenea respinsă, așa cum reiese din Scrisoarea de respingere nr. 1886 din 10 martie 2010.

Referitor la susținerea apelantei potrivit căreia din cauza neexecutării convenției de către partea adversă a fost necesară încheierea unei convenții de consultanță cu G. SRL, s-a reținut că acea Convenție invocată a fost încheiată la data de 2 aprilie 2012 și vizează o altă etapă necesară implementării proiectului care este subsecventă celei de declarare a eligibilității acestuia prin scrisoarea, respectiv notificarea de acceptare a Cererii de finanțare numărul 11158 din 21 decembrie 2010 emisă de H. prin care proiectul elaborat a fost declarat eligibil/acceptat spre finanțare și prin care se reține că Proiectul a fost acceptat și va trece în etapa precontractuală de verificare a proiectului tehnic.

Așadar, convenția încheiată cu un alt prestator de servicii apare ca fiind semnată la 2 ani de la momentul îndeplinirii obligațiilor de către intimata reclamantă și are alt obiect decât cel asumat prin convenția de care se prevalează reclamanta.

În ceea ce privește clauza prevăzută la art. 4.1 lit. g), s-a reținut că aceasta instituie un caz de reziliere pentru ipoteza în care Beneficiarul este declarat neeligibil, astfel că nu poate fi negat că obligația asumată vizează declararea eligibilității proiectului, ceea ce s-a realizat.

Astfel, instanța de apel nu a validat aserțiunile apelantei pârâte privind neexecutarea obligațiilor deoarece teza acesteia pleacă de la premisa eronată că obligația de rezultat ar fi obținerea fondurilor, or, din clauzele convenției rezultă că momentul declarării eligibilității este cel care confirmă executarea obligației.

S-a mai reținut că pârâta recunoaște că a achitat reclamantei în tranșe succesive pe parcursul anului 2011 următoarele sume: suma de 5.000 RON înscrisa în Factura nr. 256 din 19 ianuarie 2011 și achitată conform Chitanței nr. 121 din 19 ianuarie 2011, suma de 4.900 RON înscrisa în Factura nr. 299 din 13 mai 2011 și achitată conform Chitanței nr. 140 din 27 mai 2011, suma de 100 RON înscrisă în Factura nr. 332 din 10 august 2011 și achitată conform Chitanței nr. 148 din 10 august 2011, suma de 5.000 RON înscrisă în Factura nr. 361 din 17 noiembrie 2011 și achitată conform Chitanței nr. 156 din 17 noiembrie 2011, însă precizează expres faptul că aceste sume nu au fost achitate în temeiul Contractului nr. x/2008, fapt ce reiese și din cuprinsul facturilor unde nu se menționează că ar fi emise pentru achitarea contravalorii acestuia.

În legătură cu acest aspect, instanța a reținut că împrejurarea că nu a fost menționat în cuprinsul facturii fiscale Contractul nr. x/2008 nu poate primi valențele dorite de apelanta pârâtă întrucât aceste plăți au intervenit tocmai în perioada de executare a convenției și afirmațiile referitoare la existența altor raporturi comerciale care să justifice plata nu au fost probate în nici o manieră, astfel că aceste plăți confirmă că a fost executată parțial obligația de plată corelativă obligației executate de reclamantă.

Referitor la declarația de aderare la apel formulată de reclamantă, instanța de apel a reținut că susținerile referitoare la normele legale incidente apar ca fiind corecte iar potrivit art. 274 C. proc. civ. apar ca fiind dovedite cheltuielile de judecată pretinse de reclamantă în fața primei instanțe.

Declarația de aderare la apel s-a constatat a fi întemeiată, astfel că în baza art. 293 C. proc. civ. a fost admisă și întrucât apelanta pârâtă este partea care a căzut în pretenții, în baza art. 274 același cod, a fost obligată să achite intimatei reclamante cheltuieli de judecată în apel, în sumă de 4.800 RON.

Împotriva deciziei sus-menționate, a declarat recurs pârâta SC B. SRL, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și, pe cale de consecință, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată.

După prezentarea situației de fapt, în dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii, având în vedere atât maniera extrem de succintă în care se exprimă considerentele soluției cu privire la criticile sale, ceea ce face hotărârea pronunțată criticabilă din perspectiva legalității, de vreme ce nu creează transparența asupra silogismului judiciar care explică și justifică dispozitivul și nu arată, la situația concreta supusă judecării, care a fost parcursul logic al concluziei exprimate, motiv pentru care apreciază că decizia recurată se impune a fi anulată.

În acest sens, a arătat recurenta că, în cauză, deși instanța a pronunțat o soluție pe fondul cauzei, afirmațiile sau apărările sale fie nu au fost cercetate deloc, fie nu au fost cercetate în mod real, situație ce echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei și, în esență, nesoluționarea acesteia într-un procedeu real și efectiv.

Astfel, a arătat recurenta că instanța de apel nu a examinat criticile sale referitoare la inexistența unui contract, în sensul de instrumentum, în baza căruia au fost desfășurate raporturile juridice, având în vedere că prin apelul formulat s-a arătat că prima instanță a apreciat în mod greșit că actul încheiat între părți, Contractul nr. x din 2 septembrie 2008 a luat naștere, de vreme ce avansul în cuantum de 5.000 euro nu a fost achitat către intimata-reclamantă, ci către societatea I. SRL, iar, potrivit clauzei cuprinsă la art. 3.1. din Contract, acesta urma a intra în vigoare la dată plății avansului.

Or, din analiza considerentelor deciziei recurate, susține recurenta că se poate observa că instanța nu a analizat această critică nici din perspectiva caracterului contradictoriu al sentinței apelate nici din perspectiva criticilor formulate pe fond cu privire la faptul că acest contract a luat naștere.

Cu privire la critica privind neîndeplinirea în integralitate a obligațiilor reglementate prin titlul pe care intimata își întemeiază pretenția, a arătat recurenta că instanța de apel nu a răspuns argumentelor dezvoltate cu privire la o serie de alte obligații pe care intimata-reclamantă ar fi avut să le îndeplinească în temeiul titlului de care se prevalează și care demonstrau că emiterea Scrisorii de acceptare a cererii de finanțare nr. 10176 din data de 21 decembrie 2010 comunicată de Agenția Națională de Dezvoltare Regională Nord-Vest nu face dovada îndeplinirii acestora.

În acest sens, a arătat recurenta că instanța de apel nu prezintă argumentele care au determinat-o să se oprească asupra soluției date, respectiv de ce a apreciat că Scrisoarea menționată anterior este suficientă pentru a face dovada îndeplinirii obligațiilor.

În continuare, a susținut recurenta că instanța nu a mai analizat neîndeplinirea altor obligații pe care trebuia să le îndeplinească intimata-reclamantă, rezumându-se la a relua cele reținute de prima instanță, fără a arăta care este raționamentul pentru care a apreciat că argumentele sale se impun a fi respinse.

Cu privire la critica referitoare la încetarea Contractului, a arătat recurenta că instanța a omis să analizeze faptul că potrivit clauzei cuprinsă la art. 3.2. din Contract:

"Termenul de finalizare a activităților prevăzute la 2.2.1. este de 30 zile din momentul punerii la dispoziție a tuturor documentelor solicitate de consultant".

Cu privire la critica referitoare la lipsa caracterului cert lichid și exigibil al creanței ce face obiectul cererii de chemare în judecată, a susținut recurenta că instanța a omis să analizeze aspectele invocate cu privire la acesta, respectiv argumentul potrivit căruia la momentul emiterii facturii, creanța nu îndeplinea condiția de a fi certă lichidă și exigibilă, de vreme ce valoarea eligibilă a proiectului se putea cunoaște cel mult la data semnării contractului de finanțare.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura, respectiv înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, a arătat recurenta că nu a achitat intimatei avansul în cuantum de 5.000 euro, acesta fiind achitat către societatea I. SRL, astfel încât, față de această împrejurare, și, având în vedere prevederile art. 3.1. din Contract, potrivit cărora prezentul contract intră în vigoare la data plății avansului potrivit pct. 5.2. și încetează la data declarării proiectului ca fiind eligibil, nu se poate susține că acesta a intrat în vigoare.

În susținerea aceluiași motiv, a arătat recurenta că, deși reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată suma de 664.442,84 RON cu titlu de contravaloare servicii de consultanță, în temeiul contractului pretins încheiat între părți, aceasta a emis și s-au achitat o serie de facturi, împrejurare ce vine în susținerea faptului că raportul juridic dintre părți nu s-a desfășurat în temeiul Contractului nr. x din 2 septembrie 2008, ci în baza înțelegerilor verbale între părți, de vreme ce s-au achitat alte sume decât cea solicitată.

Cu privire la natura juridică a Scrisorii de acceptare a Cererii de finanțare nr. 10176 din 21 decembrie 2010 comunicată de Agenția Națională de Dezvoltare Regională Nord-Vest, a arătat recurenta că potrivit dispozițiilor art. 5.2. din același Contract, plata prețului se urma a se efectua astfel: a) Pentru documentația prevăzută la pct. 2.2.; a.l. 5.000 euro + TVA avans în termen de 5 zile de la semnarea prezentului contract și comunicarea facturii fiscale; a.2. restul de plată în termen de 48 ore de la aprobarea proiectului, dovedită de Consultant cu notificarea privind declararea proiectului ca fiind eligibil și de la comunicarea facturii fiscale. Or, Scrisoarea de acceptare a Cererii de finanțare nr. 10176 din 21 decembrie 2010 comunicată de Agenția Națională de Dezvoltare Regională Nord-Vest nu are natura juridică a notificării privind declararea proiectului ca fiind eligibil, astfel cum în mod greșit a apreciat instanța de apel și, prin urmare, nu face dovada îndeplinirii obligațiilor contractuale.

A mai arătat recurenta că potrivit clauzei cuprinsă la art. 2.2. din Contract, intimata-reclamantă avea următoarele obligații: redactarea cererii de finanțare conform normelor specificate, întocmirea în baza informațiilor puse la dispoziție de către Beneficiar a planului de afaceri și planului de marketing, după caz; stabilirea bugetului; întocmirea analizei economico-financiare din studiul de fezabilitate; depunerea în numele Beneficiarului a documentației în vederea calificării ca eligibil pentru obținerea fondurilor structural. De asemenea, potrivit clauzei cuprinsă la art. 4.1 din Contract, intimata-reclamantă avea, printre altele, următoarele obligații: să realizeze managementul de finanțare, adică să planifice, coordoneze și supervizeze activitățile proiectului din punct de vedere al cerințelor finanțatorului, precum și al cerințelor beneficiarului: obținerea confirmării bancare și a finanțării nerambursabile, în cazul în care nu se semnează contractul de finanțare din cauza consultantului, Beneficiarul fiind declarat neeligibil, acesta (Consultantul) se obligă să returneze în totalitate sumele aferente comisionului plătite de Beneficiar, în termen de 30 de zile de la data înștiințării oficiale din partea Autorității de Management (art. 4.1. lit. g) din Contract); nesemnarea contractului de finanțare din cauza consultantului este atunci când: nu sunt respectate termene stabilite prin ghidul solicitantului pentru parcurgerea etapelor care urmează după depunerea cererii de finanțare: răspunsul la cererea de informații suplimentare, realizarea licitației; documentațiile prezentate nu sunt conforme cu cerințele exprimate în ghidul solicitantului sau în legislația în vigoare (art. 4.1. lit. h) din Contract).

Cu alte cuvinte, chiar din clauzele titlului pe care intimata-reclamantă își întemeiază pretențiile rezultă că aceasta urma să presteze servicii în baza contractului până la semnarea contractului de finanțare, Scrisoarea de acceptare a Cererii de finanțare nr. 10176 din data de 21 decembrie 2010 neputând echivala cu notificarea de declarare ca eligibil a proiectului la care se referă dispozițiile art. 5 din Contract, aspect ce rezultă și din clauza de la art. 2.1. din Contract, conform căreia obiectul contractului este obținerea finanțării, respectiv semnarea contractului de finanțare.

Față de aspectele prezentate anterior, a arătat recurenta că se impune a se observa că instanța, procedând la o calificare greșită a Scrisorii de acceptare, a apreciat că aceasta echivalează cu notificarea privind declararea proiectului ca fiind eligibil și, prin urmare, a apreciat că, de vreme ce aceasta a fost emisă, intimata-reclamantă și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Or, din Scrisoarea de acceptare rezultă cu certitudine faptul că, la acel moment, proiectul nu a fost declarat eligibil, ci a trecut într-o altă etapă, respectiv etapa precontractuală, aspect care rezultă, de altfel și din Contract, unde, astfel cum a fost arătat sunt reglementate și alte obligații, obligații care nu au aveau cum să fie îndeplinite până la emiterea scrisorii, fiind specifice altei faze.

Cu privire la încetarea contractului, a susținut recurenta că prin apelul formulat s-a arătat ca, și dacă s-ar aprecia că raportul juridic dintre părți s-a desfășurat în baza Contractului nr. x din 2 septembrie 2008, se impune a se observa că, potrivit clauzei cuprinsă la art. 3.2. din Contract:

"Termenul de finalizare a activităților prevăzute la 2.2.1. este de 30 zile din momentul punerii la dispoziție a tuturor documentelor solicitate de consultant."

Mai mult decât atât, și în ipoteza în care s-ar aprecia că părțile nu au avut intenția de a reglementa încetarea contractului în cazul respingerii cererii de finanțare, nu se poate admite că părțile ar fi avut în vedere posibilitatea depunerii la nesfârșit a unor cereri de finanțare, astfel, s-a arătat că, într-o astfel de ipoteză s-ar ajunge în situația ca și în cazul în care linia de finanțare pentru care s-a aplicat ar fi fost declarată închisă, intimata-reclamantă să poată depune cereri de finanțare în temeiul titlului de care se prevalează.

Prin urmare, a susținut recurenta că nu se poate reține că titlul pe care intimata-reclamantă își întemeiază pretenția rămânea în ființă până la data acceptării cererii de finanțare, indiferent de câte ori ar fi fost depusă aceasta, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a arătat, respingerea cererilor de finanțare s-a datorat intimatei-reclamante.

Cu toate acestea, a susținut recurenta că instanța a procedat la o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății, apreciind că titlul pe care intimata-reclamantă își întemeiază pretențiile nu a încetat, astfel cum a fost arătat prin argumentele expuse anterior.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat recurenta că instanța a interpretat greșit dispozițiile legale apreciind că manopera frauduloasă prin care a fost obținut consimțământul său la semnarea contractului se circumscrie noțiunii de eroare.

Cu privire la lipsa consimțământului, a susținut recurenta că aceasta este determinată, printre altele, de obținerea prin fraudă a semnăturii reprezentantului său iar acțiunea de a induce o persoană în eroare, în vederea obținerii consimțământului acesteia se circumscrie noțiunii de doi, reglementată prin dispozițiile art. 960 C. civ.

De altfel, a arătat recurenta că prin decizia recurată instanța admite că aceasta a exprimat un consimțământ viciat la momentul semnării contractului, însă, interpretând greșit legea, califică această împrejurare ca fiind circumscrisă noțiunii de eroare prevăzută de art. 954 C. civ., iar nu celei de doi, cum ar fi fost corect.

Prin urmare, susține recurenta că procedând la greșita aplicare a legii, instanța a calificat greșit această apărare, considerând că obținerea semnăturii prin fraudă trebuie asimilat viciului de consimțământ al erorii, iar nu viciului de consimțământ al dolului și, pe cale de consecință, a respins această apărare motivat de faptul că aceasta nu a vizat aspecte esențiale și nu a purtat asupra obiectului.

În continuare, a arătat recurenta că instanța a aplicat greșit legea și, prin urmare, cu privire la criticile privind neexecutarea obligațiilor nu a făcut aplicarea excepției de neexecutare a contractului, având în vedere că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile reglementate prin contract și nici nu a dovedit în fața primei instanțe îndeplinirea acestora.

În acest sens, a susținut recurenta că deși a arătat atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel că Scrisoarea de acceptare a Cererii de finanțare nr. 10176 din 21 decembrie 2010 comunicată de Agenția Națională de Dezvoltare Regională Nord-Vest nu confirmă îndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor asumate prin Contract, prin decizia recurată s-a reținut că aceasta dovedește îndeplinirea obiectului contractului, or, din Scrisoare rezultă cu certitudine faptul că, la acel moment, proiectul nu a fost declarat eligibil și, prin urmare, la acel moment obligațiile nu au fost executate conform art. 2.2 și 5.2 din Contract.

Astfel, coroborând clauzele contractuale menționate anterior, a arătat recurenta că obligațiile erau considerate a fi îndeplinite și, prin urmare, obligația de plată a prețului devenea exigibilă la data declarării proiectului ca fiind eligibil și comunicarea facturii, altfel spus, reclamanta urma să presteze servicii până la semnarea contractului de finanțare, Scrisoarea de acceptare a Cererii de finanțare nr. 10176 din data de 21 decembrie 2010 neputând echivala cu notificarea de declarare ca eligibil a proiectului la care se referă dispozițiile art. 5 din Contract iar declararea ca acceptat a proiectului a fost realizată sub condiția îndeplinirii la termen a tuturor obligațiilor ulterioare, în caz contrar, existând posibilitatea declarării ca neeligibil a proiectului, cu consecința respingerii acestuia și nesemnarea contractului de finanțare.

Or, s-a arătat și dovedit prin înscrisuri (corespondență purtată cu societatea G. și procesele-verbale de predare-primire), că demersurile necesare și informările suplimentare au fost efectuate de către noul consultant, din cauza modalității defectuoase în care intimata-reclamantă și-a îndeplinit obligațiile, fapt dovedit și prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv Adresa nr. 6627 din 18 iulie 2011, prin care a fost informată că urmare a analizei conformității proiectului tehnic aferent cererii de finanțare (depus după emiterea scrisorii de acceptare) este necesară actualizarea unor secțiuni din cererea de finanțare și/sau din documentele suport relevante în conformitate cu proiectul tehnic și/sau recomandările rezultate ca urmare a procesului de verificare, evaluare și selecție și Scrisoarea de completare nr. 2708 din 13 martie 2012 prin care au fost solicitate modificări care privesc aspecte ce țin de bugetul proiectului aferent cererii de finanțare care a trebuit modificat în vederea contactului de finanțare, modificări ce au fost efectuate de către noul consultant.

În final, recurenta a susținut că instanța a aplicat greșit legea, apreciind că la momentul emiterii facturii, creanța îndeplinea condiția de a fi certă, lichidă și exigibilă potrivit art. 379 C. proc. civ., având în vedere ca nici la momentul pretinsei semnări a contractului, nici la momentul emiterii Scrisorii de acceptare, nu se putea cunoaște valoarea eligibilă a proiectului, aceasta stabilindu-se abia la momentul încheierii contractului de finanțare.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ.. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului cauzei, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Este de reținut, de asemenea, că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, modalitatea în care aceasta a analizat probele administrate în cauză, precum și relatarea situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Revenind la motivele de nelegalitate invocate, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii iar art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează ipoteza în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile judecătorești se dau în numele legii și ele trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susțină soluția pronunțată, apare ca esențială, din perspectiva textelor normative evocate mai sus, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea unei decizii, în sfârșit, să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Însă, este indiscutabil, nu se cere instanțelor ca, procedând la motivarea soluției, să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părți, în considerarea uneia și aceleiași cereri, a unuia și aceluiași motiv.

Din aceste dispoziții ale legii rezultă, cu claritate, că admisibilitatea unei astfel de critici este condiționată de omisiunea - ce trebuie să fie totală- a instanței de a se pronunța asupra unuia din motivele cererii ce i-a fost supusă spre analiză, prin urmare, fiind vorba doar de nepronunțarea instanței asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei.

Deopotrivă, pentru o apreciere completă a acestui motiv de recurs, este imperios necesar să se facă distincție între motive și argumente, căci, textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele invocate, fără nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului pe care îl sprijină.

Cu alte cuvinte, în cazul în care instanța a înțeles să grupeze, printr-un raționament juridic de sinteză, argumentele folosite de parte în dezvoltarea unuia și aceluiași motiv al cererii sale, pentru a răspunde printr-un considerent comun, nu se poate reproșa instanței o omisiune de a motiva hotărârea, căci, nemotivarea nu există în situația în care instanța a analizat grupat argumentele reținute - cum este cazul în speță.

În speță, instanța de apel a arătat foarte clar și motivat care sunt considerentele pentru care a pronunțat soluția dată, înalta Curte observând, totodată, că instanța a examinat, în mod real, apelul pârâtei, cu referire specială la fiecare dintre motivele arătate, în raport cu probatoriile administrate în cauză, starea de fapt reținută și textele legale aplicabile.

Așadar, pentru considerentele expuse, înalta Curte constată că motivarea deciziei curții de apel răspunde exigențelor legale, având în vedere că au făcut obiectul examinării efective apărările și susținerile părților, situația de fapt și dezlegarea în drept statuată fiind temeinice și legale, fără a putea fi reținută pretinsa contradictorialitate sau motivare străină de natura pricinii.

Astfel, înalta Curte constată că instanța de apel a confirmat situația de fapt stabilită de prima instanță, atât în ceea ce privește valabilitatea convenției încheiate între părți cât și determinarea obiectului acesteia care în baza probatoriului administrat s-a reținut că a fost executat întocmai, procedând la o corectă calificare a actului juridic dedus judecății.

Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că potrivit convenției, consultantul va presta în favoarea beneficiarului activitățile necesare pentru realizarea obiectului contractului, respectiv realizarea documentației necesare în vederea obținerii unei finanțări prin Fondurile structurale FEDR Programul Operațional Regional 2007 - 2013 Axa prioritară 4 pentru realizarea unui Centru Logistic în localitatea Osorhei, județul Bihor, activități constând în: redactarea cererii de finanțare conform normelor specifice, întocmirea planului de afaceri și planul de marketing, stabilirea bugetului, întocmirea analizei economico-financiare din studiul de fezabilitate și depunerea documentației, în numele beneficiarului, în vederea calificării ca eligibil a proiectului pentru obținerea fondurilor structurale.

Scrisoarea de acceptare a Cererii de finanțare nr. 10176 din 21 decembrie 2010 comunicată de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest face pe deplin dovada îndeplinirii obiectului contractului de către reclamantă, respectiv întocmirea documentației tehnice și depunerea acesteia în vederea calificării ca eligibil a proiectului.

Referitor la susținerea recurentei potrivit căreia din cauza neexecutării convenției de către reclamantă a fost necesară încheierea unei convenții de consultanță cu G. SRL, s-a reținut că acea Convenție a fost încheiată la data de 2 aprilie 2012, la aproximativ doi ani după executarea obligațiilor de către reclamantă și vizează o altă etapă necesară implementării proiectului care este subsecventă celei de declarare a eligibilității acestuia prin scrisoarea de acceptare a cererii de finanțare emisă de H. prin care proiectul elaborat a fost declarat eligibil și prin care se menționează că Proiectul a fost acceptat și va trece în etapa precontractuală de verificare a proiectului tehnic.

În ceea ce privește susținerea referitoare la existența cauzelor de încetare a contractului prin raportare la clauza cuprinsă în art. 3.2 din contract, conform căreia " Termenul de finalizare a activităților prevăzute la 2.2.1. este de 30 zile din momentul punerii la dispoziție a tuturor documentelor solicitate de consultant. ", s-a reținut că prin același contract, părțile au convenit la art. IX asupra cauzelor de încetare a contractului, respectiv art. 9.1 care stipulează cazurile de încetare neimputabile părților, art. 9.2, cazurile de încetare imputabile uneia dintre părți - rezilierea și art. 9.3, procedura rezilierii, potrivit căreia intenția de reziliere trebuia notificată în scris reclamantei anterior datei de 21 decembrie 2010, procedură de care reclamanta nu a uzat.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că instanța a i