ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1253/2016

Decizia nr. 1253/2016

Asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 29 decembrie  209 sub nr. x/3/2009, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 3.065.100,11 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale și penalități de întârziere calculate până la data de 15 aprilie 2009, a sumei de 5.000 lei pe zi de întârziere, reprezentând daune interese conform art. 14.1 din contract, determinate de luarea în posesie cu anticipație a unor părți din lucrări sau din cauza accesului pe șantier anterior termenelor la care era programată recepția lucrărilor, începând cu data de 20 mai 2007 până la data de 23 noiembrie 2007, 300.000, euro reprezentând daune interese cauzate de refuzul de a accepta situațiile de lucrări în termenul stabilit la art. 9 lit. e) din contract și 260.000 euro, reprezentând daune interese cauzate de întârzierea în efectuarea recepției, conform art. 13.1 lit. a) din contract, cu cheltuieli de judecată.

La data de 09 martie 2010, pârâta SC B. SRL a depus la dosar cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte SC A. SRL la plata sumei de 3.362.574 lei, ce reprezintă echivalentul în lei al sumei de 820.000 euro (la cursul Băncii Naționale a României din data de 09 martie 2010, 1 euro = 4.1007 lei), cu titlu de penalități de întârziere datorate în temeiul contractului de antrepriză generală din 16 februarie 2007 și la plata dobânzii legale aferente sumei de 3.362.574 lei, în temeiul O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 03 decembrie 2012, reclamanta-pârâta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 5.712.681.5 lei, din care suma de 1.480.077,11 lei reprezintă debit principal, iar 4.232.604.39 lei reprezintă penalități de întârziere.

Tribunalul a administrat probele cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, interogatoriul paratei, expertiza contabilă, expertiză construcții și proba testimonială.

Prin sentința civilă nr. 19001 din 10 decembrie 2012, pronunțată de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2009, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta-parată SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC B. SRL, a fost obligată pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-parate suma de 1.480.077,11 lei. reprezentând contravaloare lucrări executate și 1.480.077,11 lei, penalități de întârziere aferente debitului principal, s-a constatat tardiv formulată cererea modificatoare având ca obiect penalitățile aferente altor sume decât debitul principal în cuantum de 1.480.077,11 lei, s-au respins celelalte capete de cerere, ea neîntemeiate, a fost obligată pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 40.483,54 lei cheltuieli de judecată, s-a respins cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamantei-pârâte la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiată și s-a luat act de renunțarea pârâtei-reclamante la judecata capătului de cerere având ca obiect dobânda legală.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că la data de 16 februarie 2007 reclamanta-parată SC A. SRL. în calitate de antreprenor general, a încheiat cu pârâta-reclamantă SC B. SRL în calitate de beneficiar, contractul de antrepriză generală din 6 februarie 2007, prin care reclamanta-pârâtă în calitate de antreprenor general s-a obligat să execute lucrări de construcții conform documentației însușite, temei de execuție și dispozițiilor de șantier date de beneficiar.

Potrivit art. 9 lit. e) din contract, la sfârșitul fiecărei luni, până la data de 25 ale lunii, antreprenorul are obligația să prezinte beneficiarului Situația de Avansare a Lucrărilor, pentru verificare și aprobare. Beneficiarul va verifica și aviza situațiile de plată parțiale lunare, întocmite pe baza Situației de Avansare a Lucrărilor aprobat de acesta, precum și factura pro forma emisă de antreprenor, în 5 zile de la primirea situațiilor de plată. După verificarea situațiilor de plată emise de către antreprenor și aprobarea lor de către beneficiar, antreprenorul va înainta o factura în lei la cursul Băncii Naționale a României din data întocmirii facturii, plata urmând a se realiza în data de 15 ale lunii următoare celei în care s-a aprobat Situația de Avansare a Lucrărilor.

Potrivit art. 9 lit. o) din contract beneficiarul va efectua toate plățile în contul antreprenorului. Pentru plățile efectuate cu întârziere fiită de termenele stipulate, antreprenorul este îndreptățit să aplice penalități de 0,2% pe zi de întârziere din suma neachitată, până la plata efectivă.

In temeiul contractului, reclamanta-parată a emis facturile fiscale din 06 august 2007, din 30 august 2007 și din 30 octombrie 2007.

Facturile fiscale menționate au fost însușite de societatea pârâtă prin semnare și aplicarea ștampilei precum și prin plata paițială. Astfel, din factura fiscală din 06 august 2007 emisă pentru suma de 4.238.354,82 lei a rămas un sold neachitat în sumă de 3.511,41 lei, din factura fiscală din 30 august 2007 emisă pentru suma de 2.982.204 lei a rămas un sold neachitat în sumă de 10.461,18 lei. iar din factura fiscală din 30 octombrie 2007 emisă pentru suma de 4.163.240,95 lei a rămas un sold neachitat în sumă de 1.460.408,16 lei.

Pârâta-reclamanta nu a învederat prin întâmpinare existența unor lucrări care să nu fi fost executate de către reclamanta-pârâta ci a invocat doar executarea cu întârziere a lucrărilor și calitatea necorespunzătoare a unor lucrări executate.

La data de 07 noiembrie 2007 comisia de recepție convocată de pârâta-reclamantă a propus respingerea recepției până la data remedierii problemelor legate de structura de rezistență a clădirii și a problemelor semnalate în anexa 2 la procesul verbal de recepție. In anexa 2 la procesul verbal sunt enumerate cantități de lucrări executate necorespunzător și cantități de lucrări ce au fost executate de reclamanta-pârâta suplimentar față de proiectul inițial.

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar reclamanta-pârâta nu a solicitat contravaloarea lucrărilor executate suplimentar față de proiectul inițial, acestea făcând obiectul unui alt dosar.

La data de 23 noiembrie 2007 a fost semnat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor. După semnarea procesului verbal de recepție a lucrărilor beneficiarul nu mai poate invoca neexecutarea unor lucrări ce nu au fost menționate în procesul verbal de recepție.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 273/1994 după acceptarea recepției de către investitor cu sau fără obiecții, acesta nu mai poate emite alte solicitări de remedieri de lucrări, penalizări, diminuări de valori și altele asemenea, decât cele consemnate în procesul-verbal de recepție. Fac excepție viciile ascunse descoperite în termenul stabilit conform legii.

În anexa procesului verbal de recepție din data de 23 noiembrie 2007 nu se menționează existența unor lucrări neexecutate ci doar lucrări ce, în opinia comisiei, trebuiau remediate, acordându-se un termen pentru remediere.

În ceea ce privește eventualele vicii de execuție beneficiarul are posibilitatea de a solicita remedierea acestora înăuntrul termenelor de garanție. De altfel, reclamanta-pârâta a și achitat pârâtei-reclamante o garanție de bună execuție care să acopere eventuale prejudicii cauzate de viciile lucrării constatate în perioada de garanție. Potrivit art. 8 lit. i) din contract, din valoarea fiecărei facturi se vor reține 10% ca garanție de bună execuție a lucrărilor, până la verificarea și aprobarea situațiilor finale. La semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor, fără obiecțiuni, beneficiarul va elibera, la cererea antreprenorului 50% din garanția de bună execuție. Restul de 50% din garanția de bună execuție se va reține ca garanție pentru o perioadă de 3 ani pentru acoperirea tuturor neconformităților și pentru eventuale despăgubiri.

Potrivit raportului de expertiză în construcții toate lucrările au fost recepționate iar în urma derulării procedurii de recepție lista cu problemele de remediat a fost restrânsă la 24 de puncte, care au fost transferate perioadei de garanție.

Tribunalul a reținut că în condițiile în care în contract s-a prevăzut că pârâta-reclamantă va reține 50% din valoarea garanției pentru acoperirea tuturor neconformităților și pentru eventuale despăgubiri, apare ca total nejustificat refuzul acesteia de a achita în totalitate lucrările executate de reclamanta-pârâtă chiar dacă s-au constatat neconformităti. Pârâta-reclamantă nu a susținut că valoarea lucrărilor executate necorespunzător nu ar fi fost acoperită din valoarea garanției, pentru a justifica refuzul de plată a facturilor fiscale.

Potrivit art. 969 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 969 și 1073 C. civ. Tribunalul a admis capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 1.480.077,11 lei reprezentând contravaloare lucrări executate și a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte această sumă.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere aferente debitului principal Tribunalul a reținut că prin cererea depusă la data de 03 decembrie 2012 reclamanta-pârâtă a învederat că își majorează pretențiile solicitate cu titlu de penalități de întârziere la suma de 4.232.604,39 lei și a învederat că penalitățile au fost calculate pentru neplata sau pentru plata cu întârziere a facturilor fiscale.

Pârâta-reclamantă a solicitat respingerea cererii completatoare ca fiind depusă tardiv la data de 03 decembrie 2012, față de dispozițiile art. 132 C. proc. civ.

Tribunalul a mai constatat că prin cererea precizatoare depusă la data de 16 noiembrie 2012, prin care reclamanta a defalcat debitul principal de penalități, a arătat ca a calculat penalități doar pentru soldul neachitat al facturilor fiscale din 06 august 2007, din 30 august 2007 și din 30 octombrie 2007.

Prin cererea depusă la data de 03 decembrie 2012, reclamanta-parată a solicitat penalități în suma de 4.232.604,39 lei pentru neplata sau plata cu întârziere a facturilor.

În ceea ce privește penalitățile aferente altor facturi decât facturile din 06 august 2007, din 30 august 2007 și din 30 octombrie 2007, cererea are caracterul unei cereri modificatoare, întrucât prin cererea formulată inițial nu s-au solicitat și penalități aferente facturilor sau sumelor achitate cu întârziere astfel încât nu este vorba de o majorare a pretențiilor solicitate inițial. Ca urmare. Tribunalul a constatat tardivitatea depunerii acestei cereri și nu a analizat-o, având în vedere opoziția pârâtei-reclamante.

În ceea ce privește penalitățile aferente facturilor din 06 august 2007, din 30 august 2007 și din 30 octombrie 2007 calculate în continuare, la soldul neachitat, după data de 15 aprilie 2009, cererea nu are caracterul unei cereri modificatoare care să atragă incidența dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.

Potrivit art. 9 lit. o) din contract, pentru plățile efectuate cu întârziere față de termenele stipulate, antreprenorul este îndreptățit să aplice penalități de 0,2% pe zi de întârziere din suma neachitată, până la plata efectivă. Potrivit art. 9 lit. e) din contract, plata facturilor trebuia făcută în data de 15 ale lunii următoare celei în care s-a aprobat situația de lucrări.

În speță, situațiile de lucrări care au stat la baza emiterii facturilor fiscale din 06 august 2007, din 30 august 2007 și din 30 octombrie 2007 nu au fost aprobate de pârâta-reclamantă deși aceasta a achitat o parte din contravaloarea fiecărei facturi. Pârâta-reclamantă nu a indicat în cuprinsul situațiilor de lucrări care sunt cantitățile de lucrări pentru care nu își dă acceptul de plată și pentru care refuză să semneze. Față de această atitudine a pârâtei, coroborată cu achitarea parțială a facturilor fiscale și susținerile din cuprinsul întâmpinării potrivit cărora a reținut din facturile fiscale suma de 1.454.518 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru executarea cu întârziere a lucrărilor, Tribunalul a apreciat că atitudinea pârâtei-reclamante de a nu semna situațiile de lucrări care au stat la baza emiterii facturilor menționate a fost nejustilîcată întrucât nu s-a întemeiat pe neexecutarea unor lucrări sau executarea necorespunzătoare. In situația în care s-ar fi constatat lucrări neexecutate sau executate necorespunzător pârâta-reclamantă trebuia să le precizeze în cuprinsul situațiilor de lucrări și să își dea acceptul de plată pentru lucrările executate corespunzător. Față de considerentele expuse, Tribunalul a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei pârâte suma de 1.480.077,11 lei cu titlu de penalități de întârziere, pe care le-a plafonat la valoarea debitului principal față de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 care prevăd că totalul penalităților pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin. (1) și (2), nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul. In contractul încheiat între părți nu s-a prevăzut posibilitatea ca penalitățile să depășească debitul asupra căruia au fost calculate. Deși acest articol este în prezent abrogat, acesta era în vigoare la data încheierii contractului dintre părți, iar convențiile sunt guvernate de regulile în vigoare la data semnării lor.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect daunele interese de 5.000 lei/zi de întârziere în temeiul art. 14.1 din contract ca urmare a luării în posesie cu anticipație a unor părți din lucrări. Tribunalul a reținut că potrivit art. 14.1 din contract beneficiarul va avea dreptul de a lua în posesie sau utilizare pe baza unui proces verbal de predare-primire orice parte finalizată sau parțial finalizată a obiectivului. Această posesie sau uz nu va fi considerată ca acceptare din partea beneficiarului, b) dacă luarea în posesie sau uz cu anticipație de către beneficiar întârzie cursul lucrărilor sau provoacă cheltuieli suplimentare antreprenorului, suma datorată antreprenorului și/sau termenele de execuție vor fi modificate, iar modificarea se va reflecta și în contract care va fi amendat în mod corespunzător, printr-un act adițional.

Din dispozițiile art. 14.1 din contract rezultă că pârâta-reclamantă nu și-a asumat obligația de a plăti suma de 5.000 lei/zi în cazul în care ia în posesie cu anticipație spațiul. In plus, reclamanta-pârâta nu a susținut pe parcursul procesului că această împrejurare i-ar fi cauzat cheltuieli suplimentare și nu a administrat nicio probă în ceea ce privește eventuale cheltuieli suplimentare cauzate de atitudinea pârâtei.

În ceea ce privește ultimele două capete de cerere având ca obiect daunele interese în cuantum de 10.000 euro/zi de întârziere determinate de refuzul de a accepta situațiile de lucrări efectuate în luna septembrie 2007, conform art. 9 lit. e) din contract și daune interese de 10.000 euro/zi aferente perioadei 11 octombrie 2007-07 noiembrie 2007 pentru întârzierea în efectuarea recepției. Tribunalul a reținut că, potrivit art. 9 lit. e) din contract, la sfârșitul fiecărei luni, până la data de 25 ale lunii, antreprenorul are obligația să prezinte beneficiarului Situația de Avansare a Lucrărilor pentru verificare și aprobare. Beneficiarul va verifica și aviza situațiile de plată parțiale lunare, întocmite pe baza Situației de Avansare a Lucrărilor aprobat de acesta precum și factura pro forma emisă de antreprenor, în 5 zile de la primirea situațiilor de plată. După verificarea situațiilor de plată emise de către antreprenor și aprobarea lor de către beneficiar, antreprenorul va înainta o factura în lei la cursul Băncii Naționale a României din data întocmirii facturii, plata urmând a se realiza în data de 15 ale lunii următoare celei în care s-a aprobat Situația de Avansare a Lucrărilor. Dispozițiile art. 9 lit. e) din contract nu cuprind nicio clauză penală.

Nici dispozițiile art. 14.4 din contract invocate de reclamantă nu conțin nicio clauză penală, ci reglementează doar recepția la terminarea lucrărilor.

Potrivit art. 1082 C. proc. civ. debitorul este obligat la plata de daune interese pentru neexecutarea obligației sau pentru executarea cu întârziere a obligației.

Părțile pot conveni asupra cuantumului despăgubirilor datorate de debitor în cuprinsul contractului încheiat sau printr-o convenție separată, ulterior încheierii contractului, dar înainte de ivirea prejudiciului. Clauza penală este astfel o convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor. Ca urmare, clauza penală trebuie să îndeplinească toate condițiile de validitate ale oricărei convenții, printre care, potrivit art. 948 C. civ., se numără și consimțământul valabil al celui care se obligă.

În speță, deși reclamanta-pârâtă a învederat că pârâta-reclamantă datorează penalități contractuale de 10.000 euro/zi de întârziere nu a făcut dovada unei convenții încheiate în acest sens.

Tribunalul a apreciat că nu pot fi aplicate prin analogie dispozițiile art. 13. La din contract care dau dreptul beneficiarului să rețină din valoarea facturilor 10.000 euro pentru flecare zi calendaristică de întârziere a lucrărilor. Clauza penală, fiind o sancțiune este de strictă interpretare și nu poate fi extinsă sau aplicată prin analogie.

Față de considerentele expuse, Tribunalul a admis în parte cererea, a obligat-o pe pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 1.480.077,11 lei reprezentând contravaloare lucrări executate și 1.480.077,11 lei penalități de întârziere aferente debitului principal și a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate

În temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat-o pe pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 40.483,54 lei cheltuieli de judecată reprezentând 37.923,54 lei taxa de timbru și 10 lei timbru judiciar aferente pretențiilor admise, 2.550 lei onorariu expertiză construcții.

În ceea ce privește cererea reconvențională, Tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 13.1 lit. a) din contract, în cazul în care antreprenorul nu finalizează lucrările la termenul prevăzut la art. 3.2 lit. a) din contract, acesta se obligă să acopere integral prejudiciul real cauzat beneficiarului ca urmare a întârzierii și/sau executării necorespunzătoare a lucrărilor. Antreprenorul va plăti sau beneficiarul va reține din plățile scadente sau care vor deveni scadente, cu titlu de daune fixe convenite prin contract, suma de 10.000 euro pentru fiecare zi calendaristică de întârziere a lucrărilor contractate, peste datele limită stabilite în contract, conform graficului general de coordonare a execuției lucrărilor, însușit de antreprenor, dacă această întârziere este exclusiv din vina antreprenorului sau din vina unuia din subantreprenorii acestuia.

Ca urmare, pentru aplicarea clauzei penale este necesar ca întârzierile să se datoreze în exclusivitate culpei antreprenorului sau subantreprenorilor acestuia, condiție neîndeplinită în speță. Clauza penală este o sancțiune astfel ca este de strictă interpretare și nu poate fi extinsă.

Termenul stabilit inițial pentru finalizarea lucrării a fost 31 iulie 2007. Prin actul adițional la contract, termenul final de execuție a lucrărilor a fost prelungit la data de 10 septembrie 2007.

Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 13.1 a din contract întrucât întârzierile nu s-au datorat exclusiv antreprenorului sau subantreprenorilor acestuia, ci s-au datorat și pârâtei-reclamante. De asemenea, nu se poate reține ca dată a finalizării lucrărilor data întocmirii procesului verbal de recepție din data de 23 noiembrie 2007, față de considerentele expuse mai sus.

Ca urmare, Tribunalul a respins cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamantei-pârâte la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea pârâtei-reclamante la judecata capătului de cerere având ca obiect dobânda legală, având în vedere că avocatul semnatar al cererii de renunțare a făcut dovada mandatului special acordat pentru renunțarea la judecată.

Împotriva sentinței civile susmenționate, au formulat în termen legal apel pârâta-reclamantă SC B. SRL. precum și reclamanta pârâtă SC A. SRL.

Prin Decizia civilă nr. 1288 din 18 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de ambele părți.

Împotriva acestei decizii ambele părți au formulat recurs, recursuri admise prin Decizia civilă nr. 1449 din 27 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/3/2009. In urma admiterii recursurilor, Decizia civilă nr. 1288 din 18 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanței de apel.

În motivarea deciziei, s-a reținut că datorită omisiunii ambelor părți, instanța de apel nu a avut posibilitatea analizării incidenței în speță a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, motivul de casare incident fiind sub acest aspect cel prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

S-a reținut prin decizia de casare faptul că instanța de apel este obligată să analizeze în principal incidența în cauză a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 și în subsidiar, în raport de soluția adoptată, o eventuală disjungere a cauzei privind acțiunea reclamantei, analizând în această din urmă ipoteză toate motivele invocate de către reclamantă în recursurile declarate împotriva deciziei civile de către ambele părți ca apărări pe fondul cauzei.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 17 august 2015 sub nr. x/3/2009.

Prin Decizia civilă nr. 1564 din 14 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta pârâtă reclamantă SC B. SRL, împotriva sentinței civile nr. 19001 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2009, în contradictoriu cu apelanta reclamantă pârâtă SC A. SRL prin administrator judiciar SC C. IPURL. A fost admis apelul declarat de apelanta reclamantă pârâtă SC A. SRL prin administrator judiciar SC C. IPURL împotriva sentinței civile nr. 19001 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2009 în contradictoriu cu pârâtă reclamantă SC B. SRL. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 a fost suspendată judecata cererii reconvenționale. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate. A fost respinsă solicitarea ambelor părți de obligare a părții adverse Ia plata cheltuielilor de judecată din apel ca neîntemeiată.

Instanța de apel a reținut că apelul formulat de apelanta pârâta-reclamantă SC B. SRL vizează atât soluția de admitere de către prima instanță a cererii principale formulată de către SC A. SRL împotriva sa (inclusiv sub aspectul modalității de acordare a cheltuielilor de judecată), dar și greșita soluție de respingere, în opinia acestei apelante a cererii reconvenționale formulată de SC B. SRL împotriva reclamantei-pârâte SC A. SRL.

S-a reținut în acest sens că pe parcursul soluționării apelurilor în prima fază a acestei căi de atac, împotriva reclamantei-pârâte SC A. SRL (fosta SC D. SRL) a fost deschisă procedura insolvenței, prin încheierea din data de 10 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vll-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013. Acest aspect a fost de altfel sesizat și de către instanța de apel, care a dispus citarea apelantei reclamantă-pârâtă prin administrator judiciar SC C. IPURL.

Motivul casării, astfel cum rezultă din decizia instanței supreme, a fost reprezentat de lipsa punerii în discuție a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 față de acțiunea în pretenții formulată împotriva reclamantei-pârâte SC A. SRL.

Pentru a aduce la îndeplinire dispozițiile instanței de recurs, în considerarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., la termenul de judecată din data de 01 octombrie 2015, Curtea a pus în discuție ca motiv de apel de ordine publică aplicabilitatea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 față de cererea reconvențională formulată de către SC B. SRL împotriva societății în insolvență SC A. SRL, respinsă de către prima instanță ca neîntemeiată și reiterată prin apelul promovat de către SC B. SRL.

Sub un prim aspect, s-a reținut că apelul promovat de către SC B. SRL reprezintă o cale unitară de atac, prin care aceasta urmărește nu numai obligarea societății în insolvență SC A. SRL la plata unei sume de bani, dar și exonerarea sa de răspundere față de împrejurarea că prin aceeași sentință apelată SC B. SRL a căzut în pretenții prin admiterea cererii principale.

Acesta este motivul pentru care apelul promovat de către SC B. SRL nu poate fi suspus în întregime incidentului procedural al suspendării prin prisma dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, pârâta SC B. SRL, având dreptul procesual, ca prin calea de atac promovată și care nu poate fi susceptibilă de divizare, să urmărească exonerarea sa de plata sumei de bani la care a fost obligată prin sentința primei instanțe.

În aceeași ordine de idei, nici ambele apeluri nu pot fi supuse suspendării întrucât societatea în insolvență SC A. SRL are dreptul de-a solicita pe calea dreptului comun obligarea unei alte societăți la plata unor sume de bani pe care pretinde că i se datorează. In plus, nu este lipsit de importanță nici faptul că prin sentința primei instanțe cererea de chemare în judecată formulată de SC A. SRL a fost admisă în parte, aceasta beneficiind de un titlu executoriu.

Sub un al doilea aspect, nici nu se poate pune problema unei eventuale disjungeri a cauzei privind acțiunea reclamantei, întrucât instanța de apel nu este, astfel cum s-a reținut mai sus, instanța de judecată învestită cu soluționarea fondului cauzei, ci a căii de atac a apelului asupra căreia este obligată să se pronunțe cu întâietate.

În consecință. Curtea a pus în discuție la termenul de judecată din data de 01 octombrie 2015 aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 ca motiv de apel de ordine publică, fața de împrejurarea că, în esență, instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra motivelor de apel. fondul cauzei putând fi antamat numai în urma analizei acestor motive, astfel cum sunt dezvoltate de către părți sau invocate din oficiu.

S-a constatat că în fapt criticile pârâtei-reclamante SC B. SRL vizează pe de-o parte modalitatea în care prima instanță a aplicat normele procedurale, iar pe de altă parte soluția de admitere a cererii principale prin raportare la interpretarea probatoriului în cauză. Și dat fiind faptul că atât motivele de apel, cât și precizarea motivelor de apel cuprind unele argumente comune, acestea vor fi analizate împreună.

Contrar susținerilor apelantei-pârâte, prin revenirea asupra probei cu expertiză în specialitatea construcții prin încheierea din data de 03 decembrie 2012, prima instanță nu a încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil și nici prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel cum se constată din cuprinșii] încheierii, prima instanță a motivat măsura dispusă, respingând proba cu contraexpertiză construcții solicitată de pârâtă ca nefiind utilă soluționării cauzei în raport de probele administrate și obiectivele solicitate. Nici dreptul la apărare și nici dreptul la un proces echitabil nu poate fi privit într-un mod absolut în sensul de-a se da curs oricărei solicitări de suplimentare a probatoriului, cu atât mai mult cu cât instanța trebuie să țină seama pe tot parcursul procesului de-a asigura un echilibru între drepturile și obligațiile părților, având în vedere totodată împrejurarea că procesul trebuie finalizat într-un termen rezonabil. Astfel, în măsura în care constată că probele administrate în cauză sunt suficiente și apte a forma convingerea instanței, instanța are posibilitatea de-a respinge orice suplimentare a probatoriului. Orice vătămare procesuală decurgând din respingerea solicitării de suplimentare a probatoriului a fost acoperită ca urmare a încuviințării și administrării în apel a probei cu expertiză în specialitatea construcții.

Instanța nu a apreciat ca fiind fondată nici critica privind revenirea de către prima instanță asupra unei încheieri prin care se respinsese anterior proba cu martori, întrucât deși încheierea de încuviințare a probelor este de principiu interlocutorie, în măsura în care pe parcursul procesului se impune revenirea asupra unei probe/necesitatea suplimentării acesteia, în temeiul rolului activ pe care instanța are posibilitatea de a-l manifesta conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și în vederea aflării adevărului, proba poate fi administrată în mod legal. In acest sens. se reține că judecătorul poate să pună din oficiu în discuția pârtilor necesitatea administrării unor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.

Contrar susținerilor apelantei-pârâte. Curtea a apreciat că în mod corect prima instanță a respins solicitarea de anulare a raportului de expertiză prin încheierea din data de 24 octombrie 201 1 din moment ce motivele invocate în susținerea acestei cereri nu reprezentau veritabile motive de nulitate (sancțiune procesuală ce afectează actul de procedură întocmit cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege). De asemenea, s-a constatat că, fiind calificate ca având natura juridică a unor obiecții față de raportul de expertiză, toate motivele invocate în susținerea cererii de anulare care au fost analizate de către expert în răspunsul la obiecțiunile formulate, astfel încât nici sub acest aspect apelanta-pârâtă nu a dovedit că ar fi suferit vreo vătămare procesuală. In ceea ce privește presupusa expunere anticipată de către expert asupra părerii sale anterior efectuării expertizei, în mod corect tribunalul a reținut că acesta nu reprezintă un motiv de nulitate, legea prevăzând pentru aceasta o cale procesuală distinctă prin art. 204 C. proc. civ.

Au fost apreciate ca nefondate și criticile expuse de către apelanta-pârâtă cu privire la cererea modificatoare depusă de reclamanta SC A. SRL la termenul de judecată din data de 03 decembrie 2012.

Sub un prim aspect, s-a reținut că prin respingerea cererii de amânare a judecății pentru a lua cunoștință de cererea precizatoare formulată de reclamantă, apelanta pârâtă nu a suferit nicio vătămare procesuală, ne fiind relevate prin această cerere împrejurări esențiale de natură a impune amânarea cauzei. Curtea a constatat că a fost luată în considerare această cerere în sensul în care a fost expus un mod de calcul diferit al acelorași penalități solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv au fost majorate pretențiile solicitate cu titlu de penalități de întârziere la suma de 4.232.604,39 lei. Față de cuprinsul cererii, nici nu se poate considera că aceasta ar fi avut natura juridică a unei cereri modificatoare. Astfel, conform dispozițiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ., cererea nu se consideră modificată și nici nu se va acorda termen ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile, ce pot fi făcute și verbal, prin care reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului pretențiilor, aceasta fiind de altfel și situația din speță.

Ăn plus, Curtea a apreciat că apelanta-pârâtă nici nu a suferit vreo vătămare procesuală prin respingerea cererii de amânare a judecății pentru a lua cunoștință de cererea precizatoare formulată de reclamantă, în condițiile în care a avut posibilitatea, la termenul când s-a respins cererea de amânare, să invoce și să susțină apărări și excepții raportat la această cerere precizatoare, formulând de asemenea asupra acestui aspect critici și în apel. In consecință, nu se impunea amânarea cauzei pentru acest motiv.

Curtea nu a validat nici argumentul apelantei-pârâte în sensul că prima instanță ar fi încălcat principiul oralității și contradictorialității, acordarea cuvântului asupra fondului cauzei având semnificația discutării în condiții de contradictorialitate a fondului cererii de chemare în judecată, cu toate precizările ulterioare.

Totodată, s-a apreciat că în mod corect instanța a acordat cuvântul și apoi s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, nefiind necesar a fi acordat cuvântul distinct asupra fondului cererii precizătoare, fond care în realitate nici nu există, fondul cererii precizatoare fiind același cu cel al fondului cererii de chemare în judecată. În plus față de argumentele reținute anterior, apelanta-pârâtă a avut posibilitatea de a-și expune punctul de vedere asupra precizării și prin prezenta cale de atac fără a se putea susține că s-ar fi adus atingere principiului dublului grad de jurisdicție, din moment ce nici prin propria cerere de apel apelanta-pârâtă nti a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare ci schimbarea sentinței de către instanța de apel.

Neachitarea unei părți din taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor deduse judecății în primă instanță nu are efect asupra sentinței pronunțate. în sensul schimbării sau anulării acesteia ca urmare a admiterii apelului, sittiație în care devin incidente dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, conform cărora în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Și față de împrejurarea că natura juridică a cererii deptisă în ședința publică din data de 03 decembrie 2012 este aceea de precizare a cuantumului penalităților calculate la sumele care au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată și față de dispozițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ. nu se impunea nici amânarea judecării cauzei pentru acest motiv și nici admiterea vreunei pretinse tardivități a cererii, din moment ce aceasta nu este o cerere modificatoare. Penalitățile în discuție al cărui calcul a fost precizat au aceeași natură juridică și au fost solicitate în baza aceluiași raport juridic cu cele ce fac obiecttil cererii de chemare în judecată, astfel încât precizarea cti privire la acestea nu determină o modificare a acțiunii inițiale. Mărirea câtimii obiectului cererii în ceea ce privește valoarea penalităților de întârziere poate avea, printre cauze, inclusiv prelungirea perioadei pentru care aceste penalități sunt solicitate, fără însă ca aceasta să schimbe caracterul cererii, care nu este una modificatoare.

Natura juridică a acestei cereri, astfel cum a fost stabilită de către prima instanță și confirmată și de către instanța de apel determină la rândul său caracterul nefondat al criticii privind lipsa concilierii prealabile pentru stima solicitată cu titlu de diferență de penalități prin cererea din data de 03 decembrie 2012. Cât timp stima solicitată prin această cerere are aceeași natură juridică cti cea solicitată prin cererea principală, o presupusă conciliere nici nu era necesară și nici nu a produs apelantei-pârâte vreo vătămare, din moment ce aceasta a contestat însăși existența penalităților de întârziere, indiferent de modul de calcul al acestora, prin întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată în forma sa inițială.

În ceea ce privește fondul pretențiilor cererii de chemare în judecată, Curtea a apreciat că prima instanță s-a pronunțat cu privire la toate apărările și aspectele esențiale invocate de către părți, soluționând pricina prin analiza coroborată a probelor administrate. S-a constatat că apelanta-pârâtă SC B. SA a susținut ca și motiv de apel apărările formulate și în fața primei instanțe referitoare la excepția de neexecutare a contractului de către SC A. SRL. Fiind invocată ca și motiv de apărare, asupra excepției de neexecutare instanța de fond nu avea posibilitatea să se pronunțe în mod explicit prin reflectarea soluției în mod corespunzător în dispozitiv. Excepția de neexecutare a contractului nu reprezintă o excepție de procedură ci o apărare de fond, existând posibilitatea ca în urma analizei caracterului fondat sau nefondat al acesteia să fie respinse, respectiv, admise pretențiile părții adverse.

Curtea a mai constatat faptul că excepția de neexecutare a contractului de antrepriză de către reclamanta SC A. SRL invocată de către pârâta SC B. SA și reiterată în apel are o dublă componentă, în sensul că se contestă pe de-o parte faptul că, deși pretinde contravaloarea lucrărilor executate, SC A. SRL nu este îndreptățită a le primi întrucât pe de-o parte acestea nu au fost executate corespunzător, iar pe de altă parte că acestea ar fi fost efectuate cu întârziere, sens în care ar deveni incidente prevederile art. 13.1 din contract.

În susținerea caracterului fondat al excepției de neexecutare din prisma caracterului necorespunzător al calității lucrărilor efectuate de către SC A. SRL, s-a constatat că pârâta-reclamantă SC B. SA se prevalează în esență de cuprinsul proceselor verbale încheiate de către părți la data de 07 noiembrie 2007 precum și a procesului verbal din data de 23 noiembrie 2012 în sensul că aceste procese verbale de recepție au fost semnate de către toți membrii comisiei de recepție, iar concluziile acestora nu au fost contestate în termenul legal de 20 de zile prevăzut de art. 27 din H.G. nr. 940/2006.

În realitate, H.G. nr. 940/2006 este un act normativ pentru modificarea și completarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, dispozițiile referitoare la recepția lucrărilor și construcțiilor fiind cele menționate în cuprinsul acestui act normativ.

Conform art. 3 din H.G. nr. 273/1994, recepția lucrărilor de construcții de orice categorie se realizează în două etape, respectiv recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală la expirarea perioadei de garanție, in ceea ce privește recepția la terminarea lucrărilor, cap. 2 din actul normativ descrie modalitatea în care părțile contractante trebuie să procedeze în vederea efectuării recepției la terminarea lucrărilor, începând cu obligația executantului de-a comunica data terminării lucrărilor, stabilirea de către investitor a datei pentru întrunirea recepției, constituirea comisiei de recepție, aspectele pe care aceasta trebuie să le examineze și încheierea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

.Conform art. 18 din H.G. nr. 273/1994, comisia de recepție recomandă respingerea recepției dacă se constată vicii care nu pot fi înlăturate și care prin natura lor implică realizarea uneia sau a mai multor exigențe esențiale, caz în care se impun reproiectări, expertize, refaceri de lucrări. Conform art. 16, comisia de recepție recomandă admiterea acesteia în cazul în care nu există obiecții sau cele care s-au consemnat nu sunt denatura să afecteze utilizarea lucrului conform destinației sale. In cazul în care admiterea recepției se face cu obiecții, în procesul verbal de recepție se vor indica în mod expres acele lipsuri care trebuie să fie remediate. Dacă în cuprinsul termenelor de remediere nu sunt îndeplinite obligațiile, investitorul este în drept să execute remedierile pe cheltuiala și riscul executantului și să pretindă plata prejudiciului pretins.

După executarea remedierilor, executantul poate solicita în scris anularea obiecțiilor având la dispoziție un termen de 20 de zile pentru anularea obiecțiilor, termen care curge de la data primirii procesului verbal de recepție, amânare sau respingerea recepției. Se mai reține faptul că art. 26 din H.G. nr. 273/1994 prevede că data recepției este cea a încheierii de către comisia de recepție a procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor, cu sau tară obiecții, investitorul preluând lucrarea, în afară de cazul în care aceasta este amânată sau respinsă.

După încheierea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor și expirarea perioadei de garanție, se întocmește procesul verbal de recepție finală.

Revenind la situația de fapt, Curtea a reținut că la data de 07 noiembrie 2007 a fost încheiat un proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor, prin care comisia de recepție a propus respingerea recepției până la data remedierii tuturor problemelor de structură, dată comunicată ulterior de către antreprenorul general. S-a mai constatat totodată în anexa 2 a procesului verbal care sunt cantitățile de lucrări care nu au fost executate ori nu au fost solicitate pe parcursul recepției, termenul de rezolvare a acestora fiind data de 28 noiembrie 2007.

Cu toate acestea, la data de 23 noiembrie 2007, comisia de recepție a propus admiterea recepției cu mențiunea rezolvării punctului 8.1 și a problemelor semnalate în anexa 2 în termenele stabilite. Termenul de rezolvare a acestora a fost de asemenea data de 28 noiembrie 2007.

În privința obiecțiunilor menționate în anexa 2 a procesului verbal din data de 07 noiembrie 2007, experții E. și F. (care au întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară în prima fază a judecării apelului), cât și experții care au întocmit lucrarea de specialitate în fond au concluzionat în sensul că lista obiecțiunilor cuprinse în această anexă este nerelevantă, neconținând în mod real lucrări nefinalizate sau lucrări solicitate pe parcursul recepției, anexa 2 fiind apreciată ca fiind plină de confuzii fără a putea scoate în evidență exigențele minime prevăzute de Legea nr. 10/1995. In acest sens, experții au menționat că o mare parte din aceste obiecțiuni fuseseră deja consemnate ca fiind rezolvate înainte de 25 septembrie 2007. o parte importantă a acestora nu ar fi putut fi constatată fizic la momentul recepției, toate obiectivele fuseseră recepționate calitativ anterior datei de 07 noiembrie 2007. In același sens menționează experții care au întocmit expertiza în fond dacă aceste lucrări ar fi fost executate cu deficiențe majore nu se putea continua montarea utilajelor la etajul I și 2. Este adevărat că nici apelanta reclamantă SC A. SRL în calitatea sa de antreprenor nu a formulat obiecții la data primirii procesului verbal din data de 07 noiembrie 2007 în sensul prevăzut de art. 27 din H.G. nr. 273/1994 cu privire la lucrările pretins a fi neefectuate din culpa sa, însă acest aspect nu prezintă nicio relevanță asupra calității corespunzătoare a lucrărilor efectuate și a modalității în care părțile au înțeles să rezolve pretinsele deficiențe constatate.

În acest sens. Curtea a reținut că, deși a fost stabilit termen pentru efectuarea lucrărilor la data de 28 noiembrie 2007, cu toate acestea la data de 23 noiembrie 2007 a fost încheiat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor. comisia de recepție propunând admiterea recepției cu mențiunea rezolvării problemelor semnalate în anexa 2. Conform art. 26 din H.G. nr. 273/1994, comisia de recepție recomandă admiterea recepției în cazul în care nu există obiecții sau cele care s-au consemnat nu sunt de natură să afecteze utilizarea lucrării conform destinației sale. Și față de dispozițiile acestui act normativ rezultă că, în plus față de cele reținute de către experți, lucrările constatate a fi neefectuate au fost apreciate ca fiind minore, nefiind de natură să afecteze utilitatea lucrării.

În consecință, Curtea a constatat că s-a realizat recepția la terminarea lucrărilor, data recepției fiind conform art. 26 din H.G. nr. 273/1994 cea a încheierii procesului verbal de recepție, chiar cu obiecții. In aceeași ordine de idei, Curtea a constatat că nici apelanta-pârâtă SC B. SA nu a pretins că ar fi efectuat, în sensul dispozițiilor art. 23, remedieri care ar fi fost în sarcina apelantei-reclamante, după cum nici nu a pretins plata unui astfel de prejudiciu.

Față de împrejurarea că între cele două liste cu obiecțiuni a celor două anexe la procesele verbale din data de 07 noiembrie 2007, respectiv 23 noiembrie 2007 nu există diferențe majore (aspecte constate de către experții care au efectuat expertiza în primă instanță) și față de cele reținute anterior, a rezultat că, și în măsura în care ar fi existat o pretinsă neexecutare calitativă, aceasta nu este atât de importantă încât să susțină temeinicia excepției de neexecutare invocată.

Independent însă de aceste împrejurări ale situației de fapt. Curtea a reținut că nu au existat lucrări efectuate necorespunzător de către apelanta-reclamantă SC A. SRL, care să fie de o astfel de natură încât să fundamenteze excepția de neexecutare invocată de către pârâta SC B. SA. Esențial de subliniat este faptul că odată semnată recepția la terminarea lucrărilor, pârâta este obligată să îi plătească reclamantei contravaloarea lucrărilor executate, precum și a penalităților aferente, iar în măsura în care există vicii ascunse ale lucrărilor sau vicii de garanție, acestea să fie invocate în perioada de garanție.

În ceea ce privește recepția finală a lucrărilor din data de 07 decembrie 2010, expertiza efectuată în apel a concluzionat majoritar în sensul că aceasta menționează un număr de 22 de probleme, Comisia de recepție ignorând totalitatea celor peste 600 de obiecțiuni formulate în anexa 2 a celor două procese verbale, a constatat că nu au existat lucrări nefinalizate la data de 23 noiembrie 2007, fiind luate în calcul doar documentele produse de părți după data de 23 noiembrie 2007. în plus, ambele expertize efectuate în cele două căi de atac au concluzionat că ar putea exista unele lucrări de construcții-montaj neremediate și care ar putea fi considerate ca fiind cuprinse în obligația de garanție, a căror valoare și existență nu privește prezenta cauză.

Prin urmare, în raport de considerentele expuse anterior. Curtea a apreciat că nu se poate imputa primei instanțe că nu ar fi avut în vedere susținerile apelantei-pârâte în susținerea excepției de neexecutare din prisma calității pretins necorespunzătoare a lucrărilor efectuate de către reclamantă și a proceselor verbale din data de 07 noiembrie 2007, respectiv 23 noiembrie 2007.

Curtea a constatat caracterul nefondat al argumentului apelantei-pârâte în sensul că prima instanță și-ar fi depășit limitele învestirii prin faptul antamării dreptului sau obligațiilor părților de-a executa garanțiile, constatându-se că referirea pe care tribunalul a efectuat-o cu privire la obligația de garanție a fost realizată tară a se dispune în sensul stabilirii vreunei obligații în sarcina uneia sau alteia dintre părți. Incidental această chestiune a apărut ca fiind necesar a fi luată în considerare, pentru a se stabili dacă remedierile solicitate au fost considerate de părți ca fiind reportate sau nu perioadei de garanție, iară ca instanța să se pronunțe dacă acestea au fost sau nu efectuate sau în sarcina căreia părți trebuie imputate.

Referit la excepția de neexecutare privită din prisma pretinsei întârzieri a reclamantei SC A. SRL în efectuarea lucrărilor raportate la dispozițiile art. 1.6 lit. e) din contractul de antrepriză din 16 februarie 2007, art. 13.1 art. 18.5 lit. a) pct. iii, Curtea a reținut următoarele:

Conform art. 3.2 lit. a) din contract, lucrările vor începe odată cu predarea amplasamentului pe bază de proces verbal și vor fi terminate la data de 31 iulie 2007, iar conform art. 3.2 lit. b), executarea lucrărilor se va face în conformitate cu termenele stabilite în graficul detaliat de execuție al lucrărilor, prezentat de antreprenor spre aprobare beneficiarului. Conform art. 13.1, în cazul în care antreprenorul nu finalizează lucrările la termenele prevăzute la art. 3.2 lit. a), acesta este obligat să acopere integral prejudiciul cauzat ca urmare a întârzierii în executare, antreprenorul urmând a plăti sau beneficiarul urmând a reține din plățile scadente cu titlu de daune suma de 10.000 euro pentru fiecare zi calendaristică de întârziere a lucrărilor, dacă această întârziere este exclusiv din vina antreprenorului sau din vina unuia dintre subantreprenorii acestuia.

În acord cu cele reținute de către prima instanță și contrar susținerilor apelantei-pârâte, astfel cum părțile au convenit prin contract, aplicarea penalităților în întârzierea executării lucrărilor era condiționată de culpa exclusivă a apelantei-reclamante, dispozițiile contractuale fiind clare în acest sens. Nici invocarea dispozițiilor art. 18.5 lit. a) pct. III nu este de natură a conduce la o altă concluzie, întrucât deși aceste prevederi legale prevăd cu titlu general posibilitatea de-a percepe penalități pentru nerespectarea termenelor de execuție prevăzute la art. 3.2 lit. a), tară a detalia condițiile răspunderii contractuale a apelantei reclamante în acest sens, cu toate acestea dispozițiile art. 13.1 din contract prevăd în mod expres condițiile antrenării unui astfel de tip de răspundere, menționând în mod expres pentru nerespectarea termenelor de execuție prevăzute la art. 3.2 lit. a), respectiv pentru întârzierea în execuție se pot percepe penalități dacă această întârziere este exclusiv din vina antreprenorului. Nu există nici un impediment în opinia instanței de apel în sensul de-a îndepărta de la aplicare convenția părților în acest sens, art. 13.1 lit. a) detaliind în fapt condițiile de răspundere, condiționând plata penalităților de întârziere de culpa exclusivă a apelantei-reclamante, aspect ce se poate deduce cu ușurință din lecturarea convenției părților.

Pri