ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1467/2020

Ședința publică din data de 24 iulie 2020

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 581 din 19 decembrie 2012, Tribunalul Bihor a respins ca nefondată cererea prin care reclamanta S.C. A. S.R.L.- societate aflată în reorganizare judiciară, reprezentată prin administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. a chemat în judecată pe pârâta S.C. CONSTRUCȚII BIHOR S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 268.175, 48 euro, la care se adaugă T.V.A., cu titlu de debit restant și a sumei de 149.286,52 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente, calculate până la data introducerii acțiunii, precum și la plata penalităților de întârziere aferente debitului, calculate până la plata efectivă a acestuia.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 04.05.2009 între cele două părți s-a încheiat un contract de prestări servicii, prin care reclamanta, în calitate de prestator, se obliga să organizeze și să execute cu materialele sale și pe riscul său lucrările (inclusiv remedierea oricăror defecte apărute pe durata contractului, precum și refacerea lucrărilor care nu corespund specificațiilor beneficiarului), iar pârâta, în calitate de beneficiar, se angaja să remunereze prestatorul pentru lucrările efectuate. Modalitatea în care se va face decontarea lucrărilor între cele două părți a fost stabilită la art. 4.3-4.12 din contract, ea presupunând întocmirea situațiilor de lucrări de către reclamantă, confirmarea sau infirmarea lor într-un termen de 10 zile lucrătoare, emiterea facturilor în termen de 5 zile de la data comunicării de către beneficiar a acceptului situației de lucrări și efectuarea plății în termen de 24 de ore de la încasarea banilor de la beneficiarul final, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data acceptării situațiilor de lucrări.

Reclamanta a întocmit pentru lunile septembrie- octombrie 2011 trei situații de lucrări, care poartă și ștampila pârâtei, precum și patru facturi, dintre care numai primele două poartă această mențiune, împrejurare ce permite judecătorului ca pe calea unei prezumții simple să tragă concluzia că au fost acceptate de către pârâtă, sub condiția ca din celelalte probe să nu rezulte contrariul.

Coroborând declarațiile martorilor audiați în cauză, prima instanță a reținut că între părți au intervenit mai multe divergențe pe parcursul executării contractului, legate de termenele de execuție, calitatea materialelor și a manoperei prestate de reclamantă, dar și că aceste declarații conduc spre concluzia că reclamanta nu și-a executat corespunzător obligațiile asumate, procesul-verbal depus de reclamantă la ultimul termen de judecată confirmând că și în prezent există infiltrații la acoperiș. În aceste condiții, tribunalul a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 5.1.13, 5.1.24 și 5.1.27 din contractul încheiat între cele două părți.

Or, fiind vorba despre un contract sinalagmatic, cauza obligației asumate de fiecare parte o reprezintă obligația corelativă a co-contractantului. În măsura în care una dintre părți nu își execută întocmai obligațiile, lipsește fundamentul executării obligației corelative de către cealaltă parte, aceasta fiind îndreptățită să invoce excepția de neexecutare.

A apreciat tribunalul că faptul că în contract nu se face referire în mod expres la această posibilitate în privința obligației de plată a pârâtei nu poate duce la o altă concluzie, întrucât contractul obligă părțile nu numai la ceea ce s-a prevăzut în cuprinsul său, ci la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea o dă obligației după natura sa (art. 970 alin. (2) din vechiul C. civ.). Or, pretinderea unor sume de bani, în condițiile în care partea nu și-a executat întocmai obligațiile, contravine echității ce trebuie să guverneze raporturile contractuale în faza aducerii lui la îndeplinire, cererea reclamantei fiind nefondată sub acest aspect.

Pe de altă parte, prima instanță a subliniat că nu trebuie omis că plata asumată de către pârâtă devenea exigibilă numai după aprobarea situațiilor de lucrări, prezentată de reclamantă. Or, din declarația martorului C. rezultă că acesta era îndreptățit, potrivit atribuțiilor de serviciu, să aprobe sau să infirme respectivele situații. În fața instanței de judecată acesta a precizat în mod expres că nu a aprobat respectivele situații, astfel încât emiterea facturilor ulterioare este lipsită de orice suport.

Față de toate acestea, considerând că pârâta este îndreptățită să invoce excepția de neexecutare a contractului și că reclamanta nu a făcut dovada certă a acceptării situației de lucrări aferente lunilor septembrie- octombrie 2011, a respins ca nefondată acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 57/C/2020 - A din 13 februarie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a echivalentul în RON la data plății al sumei de 142.447,89 euro, la care se adaugă TVA, precum și la plata unor penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere, aferente acestei sume, calculate de la data scadenței până la plata efectivă; a respins restul pretențiilor solicitate de către reclamantă și a obligat apelanta la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând diferență onorariu expert, în favoarea expertului tehnic D..

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că excepția de neexecutare a contractului reprezintă un mijloc de apărare prin care una din părțile contractului tinde sa obțină amânarea executării obligațiilor sale, atunci când partea care pretinde această executare nu si-a îndeplinit ea însăși propriile obligații.

Însă, această excepție poate fi invocată doar în cazul neexecutării obligației de către cealaltă parte contractanta, nu și în cazul unei executări necorespunzătoare, cum este situația din speță, deoarece temeiul juridic al excepției îl constituie interdependenta obligațiilor reciproce ale părților, care presupune și necesitatea existentei unei simultaneități de executare a obligațiilor asumate. Or, în situația în care obligația a fost executată de către cocontractant, însă necorespunzător, nu mai poate fi atins scopul urmărit prin invocarea excepției, respectiv amânarea executării obligației corelative, până la executarea obligației solicitate la plată.

A reținut instanța de apel că, în speță, lucrările ce au făcut obiectul contractului, în ansamblul sau, nu doar cele ce fac obiectul cauzei, au fost predate beneficiarului final S.C. E. S.R.L., prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/31.01.2012, iar în anexele 1-12 ale acestui proces-verbal, întocmit la o zi după data emiterii facturilor fiscale refuzate la plată, se consemnează modul în care s-au executat lucrările contractate, deficiențele constatate, remediile care trebuie îndeplinite și termenul în care acestea se vor executa. Or, în aceste condiții, nu se mai poate pune problema amânării executării obligației de plată până la executarea obligației corelative de executare a lucrărilor, ci a remedierii deficiențelor constatate la aceste lucrări și a stabilirii cuantumului obligației de plată în funcție de modul în care a fost executată obligația a cărei plată se solicită.

În acest sens, curtea de apel a reținut că la dosarul cauzei, în ambele faze procesuale, s-a depus documentația tehnică care a stat la baza efectuării lucrărilor, înscrisuri referitoare la deficiențele constatate cu ocazia recepției lucrărilor, sesizările efectuate de locatarii imobilului, prin care se reclamă existența infiltrațiilor de apă, corespondența dintre părți și cea purtată cu beneficiarul final, legată de modul în care au fost remediate sau nu deficiențele semnalate și măsurile care s-au întreprins, documentația tehnică referitoare la materialele puse în operă și fotografii ale lucrărilor efectuate.

În continuare, analizând materialul probator administrat în ambele faze procesuale, curtea de apel a constatat că între părți au intervenit mai multe divergențe pe parcursul executării contractului, legate de termenele de execuție, de calitatea materialelor și a manoperei prestate de către reclamantă, divergențe care au dus la refuzul plății contravalorii lucrărilor efectuate în lunile septembrie - octombrie 2011.

Totodată, analizând situațiile de lucrări depuse la dosar, a constat că acestea poartă stampila rotundă a societății pârâte și o semnătură, însă fără a se putea identifica persoana care a semnat înscrisurile respective. Facturile proforma întocmite au aplicată o stampilă dreptunghiulară care aparține secretariatului societății pârâte, iar facturile fiscale nu poartă niciun fel de ștampilă sau semnătură și cuprind o altă sumă decât cea menționată în facturile proforma, deoarece valoarea în euro este raportată la un alt curs valutar.

A apreciat instanța de apel că împrejurarea că situațiile de lucrări depuse la dosar poartă ștampila rotundă a societății pârâte, nu poate fi considerată o dovadă certă a existenței întregii obligații de plată a pârâtei-intimate, în condițiile în care din restul materialului probator rezultă contrariul, respectiv faptul că o parte din lucrările efectuate nu au respectat condițiile de calitate impuse de documentația tehnică și contractul încheiat între părți, precum și faptul că au fost facturate lucrări care exced contractului încheiat. Sub acest aspect, a apreciat că în mod judicios a reținut tribunalul că în baza acestor situații de lucrări se poate reține doar prezumția existenței unei obligații de plată a pârâtei, prezumție care poate fi răsturnată prin proba contrară.

Într-adevăr, aspectele tehnice constatate prin situațiile de lucrări, care au valoarea unui înscris sub semnătură privată, nu pot fi combătute prin proba testimonială, astfel cum invocă apelanta, însă acest aspect nu poate duce în mod automat la recunoașterea valorii probatorii certe a înscrisurilor respective, în condițiile în care din alte probe aflate la dosar rezultă contrariul celor consemnate, respectiv executarea defectuoasă a lucrărilor, cu vicii majore de execuție, care nu au fost remediate de reclamantă nici înlăuntrul termenului stabilit la recepția lucrărilor și nici ulterior, deficiențe care denotă nerespectarea obligației asumate de către reclamantă și duc la lipsa unui temei în baza căruia să se solicite plata contravalorii lucrărilor efectuate defectuos, neremediate de către reclamantă în mod corespunzător și care duc la imposibilitatea utilizării în condiții optime a lucrării efectuate.

Pe de altă parte, curtea de apel a constatat că, așa cum rezultă și din raportul de expertiză întocmit în cauză, în cadrul acestor situații de lucrări sunt cuprinse și lucrări care nu fac parte din contractul încheiat între părți și în anexele acestuia, cu privire la care apelanta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte necesitatea și rațiunea pentru care au fost executate, independent de lucrările stabilite contractual. Așa fiind, instanța de apel a prezumat că acestea au fost efectuate în vederea realizării închiderilor la acoperiș, cum arată expertul tehnic, iar în această situație prețul lor este inclus în cel stabilit pentru realizarea acoperișului și nu pot fi facturate de două ori.

Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat că nu se poate omite că executarea acestor lucrări, neenumerate în contract, nu a fost acceptată de către beneficiar, simpla semnare a situației de lucrări nefiind suficientă pentru a se constata existența unei obligații de plată, în condițiile în care lucrările efectuate sunt facturate la un preț care nu este stabilit contractual, iar din materialul probator administrat rezultă că lucrarea în care acestea se înglobează, respectiv acoperișul, a fost efectuată defectuos.

Prin urmare, cu privire la aceste lucrări neidentificate în raport de categoriile de lucrări enumerate în contract și în anexele acestuia, în valoare totală de 15.409,30 euro (268.174,83 total anexa1 - 252.765,53 total anexa2 expertiză), curtea de apel a reținut că cererea reclamantei este neîntemeiată și nu poate fi primită.

În ceea ce privește restul lucrărilor, evidențiate în cele trei situații de lucrări, în valoare totală de 252.765,53 euro, sumă rezultată după efectuarea corecțiilor asupra sumelor de către expert, explicitate la obiectivul nr. 1 lit. A) al expertizei și scăderea sumei de 15.409,30 euro, instanța de apel a constatat că acestea vizează lucrări efectuate la acoperiș în valoare totală de 105.151,15 euro și lucrări la fațade în valoare totală de 147.614,38 euro, explicitate la pozițiile 1-5 ale anexei 2 la expertiză, respectiv pozițiile 6-11 ale anexei 2, astfel cum rezultă din cuprinsul expertizei tehnice cu cele două răspunsuri la obiecțiuni, în special răspunsul nr. 2 la obiecțiuni în care se defalcă lucrările separat pe cele două categorii.

Referitor la lucrările aferente fațadelor, facturate în suma totală de 147.614,38 euro, descrise la pozițiile 6-11 în anexa nr. 2 a raportului de expertiză, curtea de apel a constatat că pretențiile apelantei-reclamante sunt întemeiate, însă în limita sumei stabilite de expertul tehnic în urma măsurătorilor efectuate și explicitate sub aspectul cantităților efectiv realizate și a valorii acestora în cadrul răspunsului la obiecțiuni nr. 2 depus la filele x apel, respectiv a sumei de 142.447,89 euro.

Cu privire la aceste lucrări, a notat că prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/31.01.2012, încheiat între intimata pârâtă și beneficiarul final al lucrării, S.C. E. S.R.L., comisia de recepție a acceptat recepția pentru obiectivele menționate în cuprinsul procesului-verbal, cu condiția executării lucrărilor de remediere specificate în anexele procesului-verbal, stabilindu-se un termen de remediere de 90 zile, dar și măsuri de remediere referitoare la plăcile de F. folosite la placarea fațadei.

Raportat la probatoriul administrat în cauză, curtea de apel a constatat că, în ceea ce privește lucrările efectuate la fațade, măsurile de remediere stabilite au fost respectate, cu excepția celor legate de înlocuirea plăcilor cu unele de grosimea stabilită în caietul de sarcini, deficiență care a apreciat că nu-i poate fi imputată reclamantei, în condițiile în care acesteia nu i s-a solicitat prin contractul încheiat cu pârâta montarea unor plăci cu dimensiunea de 10 mm grosime, iar contractul încheiat între pârâtă și beneficiarul final nu-i este opozabil, fiind terț față de acesta.

În aceste condiții, a apreciat că refuzul pârâtei de a achita contravaloarea lucrărilor aferente fațadei este unul nejustificat, câtă vreme reclamanta a respectat dimensiunea plăcilor stabilită în contractul încheiat cu pârâta, care, potrivit art. 969 C. civ., reprezintă legea părților și nu s-au constatat alte deficiențe de execuție sau calitate în privința lucrării efectuate ori acestea au fost remediate înlăuntrul termenul stabilit în acest sens.

Cu toate acestea, curtea de apel a reținut că reclamantei nu i se cuvine a i se achita întreaga sumă stabilită prin situațiile de lucrări referitoare la fațade, în condițiile în care, în urma măsurătorilor efectuate, expertul tehnic a stabilit diferențe cu privire la suprafețele indicate în situațiile de lucrări și cele rezultate în urma măsurătorilor efectuate la fața locului.

Prin urmare, deoarece în urma măsurătorilor efectuate asupra cantităților de lucrări aferente fațadelor a rezultat o altă suprafață decât cea arătată în situațiile de lucrări, curtea de apel a reținut că suma datorată de către pârâtă este cea stabilită în urma măsurătorilor efectuate potrivit prevederilor art. 4.3 din contract, respectiv suma de 142.447,89 euro la care se adaugă T.V.A., sau echivalentul în RON al acestei sume la cursul de la data plății.

De asemenea, deoarece refuzul plății acestei sume de către pârâtă la scadență este unul nejustificat, în conformitate cu prevederile art. 13.1 din contract și art. 970 și 1066 C. civ., a reținut că aceasta datorează reclamantei și penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului restant, începând cu data scadenței până la plata efectivă a sumei.

Referitor la apărarea invocată de pârâtă, în sensul că nu poate fi obligată la plata niciunei sume de bani, deoarece lucrările solicitate la plată depășesc prețul total al lucrării contractate, respectiv 999.394,40 euro, la care se adaugă T.V.A., curtea de apel a constatat că aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care lucrările facturate și achitate de pârâtă se situează sub valoarea totală a contractului, iar suma mai sus stabilită, aferentă fațadelor, se include în valoarea totală convenită.

În ceea ce privește lucrările efectuate la acoperiș, în valoare totală de 105.151,15 euro, fără T.V.A., arătate la punctele 1-5 în anexa la raportul de expertiză, curtea de apel a constatat că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, deoarece aceasta nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile asumate prin contract, lucrările efectuate fiind defectuos executate, fără să fie remediate într-o manieră care să permită folosirea lucrării potrivit scopului acesteia, existând deficiențe majore atât în privința materialelor folosite, cât și a manoperei.

Curtea de apel a apreciat că nu pot fi primite susținerile apelantei, în sensul că nu i se poate imputa nerespectarea prevederilor contractuale referitoare la membrana G. de 1,50 mm grosime prevăzută în caietul de sarcini și contract, care s-a înlocuit cu o altă membrană PVC, pe considerentul că în anexa 1 a contractului, în art. 1.1 pct. 1 se specifică obligația de a utiliza hidroizolație din membrană PVC tip G., care ar însemna că poate fi utilizată și o membrană similară de alt tip. Aceasta, întrucât, în anexa contractului nu se menționează posibilitatea de a se utiliza un produs similar, iar utilizarea termenului tip se referă la felul produsului, nu la posibilitatea de a se utiliza alt produs similar.

Așa fiind, a apreciat că se impune respingerea cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii lucrărilor efectuate la acoperiș, în cuantum de 105.151,15 euro.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de apelanta- reclamantă, curtea de apel, având în vedere că pretențiile acesteia au fost admise doar în parte, iar cheltuielile cu expertiza au fost achitate parțial și de pârâtă, în temeiul prevederilor art. 274 și urm. C. proc. civ., a obligat intimata- pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. De asemenea, având în vedere că apelanta nu și-a îndeplinit obligația de a achita onorariul expertului desemnat în cauză, în cuantum de 5.000 RON, in temeiul art. 201 și urm C. proc. civ. și art. 20-23 din O.G. nr. 2/2000 a obligat-o la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând diferență onorariu expertiză tehnică, în favoarea expertului tehnic D..

Împotriva acestei decizii, ambele părți au declarat recurs.

Prin memoriul său de recurs, după prezentarea situației de fapt și a istoricului litigiului, recurenta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar C.I.I. H., a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii și cu interpretarea greșita a actelor juridice deduse judecății, respectiv contractul nr. x/04.05.2009 și situațiile de lucrări solicitate la plată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

Concretizând, a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 969 C. civ. și a interpretat în mod greșit dispozițiile contractuale cu privire la prețul contractului.

Mai mult, a arătat că în mod greșit, schimbând înțelesul vădit al contractului încheiat de părți, curtea de apel a reținut că acceptarea expresă a situațiilor de lucrări ar constitui doar o simplă prezumție privind existența unei obligații de plată a intimatei-recurente, în condițiile în care dispozițiile contractuale prevăd în mod expres faptul că plata prețului se va efectua de către beneficiar lunar, în baza situațiilor de lucrări, aprobate de beneficiar.

A subliniat această recurentă că situațiile de lucrări acceptate nu au doar valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată, care pot fi combătute prin administrarea altor probe, întrucât s-ar ajunge la ignorarea voinței exprese a părților.

Pe de altă parte, a arătat că devine incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea pronunțată cuprinzând motive contradictorii. Astfel, în mod corect a reținut curtea de apel că "excepția neexecutării contractului, cu consecința neachitării prețului lucrărilor, poate fi invocată doar în cazul neexecutării obligației de către cealaltă parte contractantă, nu și în cazul unei executări necorespunzătoare, cum este situația din speță, deoarece temeiul juridic al excepției îl constituie interdependența obligațiilor reciproce ale părților, care presupune și necesitatea existenței unei simultaneități de executare a obligațiilor asumate. Ori, în situația în care, obligația a fost executată de către cocontractant, însă necorespunzător, nu mai poate fi atins scopul urmărit prin invocarea excepției, respectiv amânarea executării obligației corelative până la executarea obligației solicitate la plată. (...). În aceste condiții, nu se mai poate pune problema amânării executării obligației de plată până la executarea obligației corelative a lucrărilor, ci a remedierii deficiențelor constatate la aceste lucrări."

Instanța a reținut că obligația de plată asumată prin contract nu ar mai trebui amânată, din moment ce lucrările au fost executate, pentru ca, ulterior, în mod contradictoriu, să rețină că totuși cuantumul obligației de plată se stabilește în funcție de modul în care a fost executată obligația a cărei plată se solicită, deși chiar aceasta a reținut că obligația de plată asumată prin contract nu poate fi amânată.

În ceea ce privește prețul contractului nr. x/04.05.2009, a susținut că în mod greșit, cu încălcarea art. 977 și 982 C. civ., a reținut curtea de apel că acesta este un preț global și că prețul contractului ar fi de 999.394.40 euro fără TVA.

Aceasta, întrucât "valoarea fermă" care a fost reținută de instanța de apel ca fiind prevăzuta de contract nu se referă la valoarea fermă a contractului în sine, ci la faptul că prețurile unitare sunt ferme si nerevizuibile, așa cum se menționează în art. 4.3 din contractul de prestări servicii.

De esență a apreciat că este prevederea din actul adițional nr. x, care la art. 2 specifică faptul că prețurile unitare pentru lucrările de executat "se modifică", dar mai mult, "prețurile sunt valabile 6 luni de la data încheierii actului adițional". Ca atare, niciuna din prevederile exprese ale contractului și ale actelor adiționale nu conduce spre concluzia că prețul contractului este unul ferm, aceasta fiind o concluzie greșită a instanței de judecată, care a aplicat în mod eronat principiile de interpretare a convențiilor și nu a ținut cont de voința părților, așa cum a fost aceasta redată în cadrul contractului și cum ar fi trebuit să reiasă din interpretarea întregului conținut al contractului, în ansamblul său.

Referitor la lucrările care a apreciat instanța de apel că nu se regăsesc în contract, a arătat această recurentă că, potrivit art. 4.3 din contract, cantitatea facturată va fi cea real executată, acceptată de beneficiar și de prestator. În aceste condiții, dat fiind faptul că lucrările (suplimentare) cuprinse în cadrul situațiilor de lucrări au fost executate (fiind în mod evident comandate de beneficiar, după cum au mai procedat părțile și în alte ocazii, lucrările astfel comandate anterior fiind plătite) și ulterior au fost expres acceptate de beneficiar, acestea ar fi trebuit achitate, în condițiile în care a operat o modificare tacită a contractului,

În opinia recurentei, faptul că aceste lucrări au făcut obiectul înțelegerii dintre părți rezultă din probatoriul administrat, iar instanța ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor art. 970 alin. (2) C. civ., potrivit cărora convențiile "obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa" și să ia act de uzanțele dintre părți, care au presupus comandarea și au convenit executarea unor lucrări suplimentare, care nu sunt cuprinse într-un act adițional, dar sunt acceptate de beneficiar și unele au fost achitate (anterior situațiilor de lucrări litigioase).

În ceea ce privește lucrările neregăsite fizic în cadrul raportului de expertiză, în cuantum de 5.166,49 euro, recurenta a susținut că, potrivit prevederilor contractuale, aprobarea situațiilor de lucrări se face atât cantitativ cât și calitativ. Or, documentele existente la dosar relevă faptul că lucrările a căror plată o solicită au fost verificate din punct de vedere cantitativ și acceptate, prin semnarea situațiilor de lucrări.

Tot cu încălcarea art. 969 C. civ. și interpretarea greșită a contractului a apreciat recurenta că a fost respins capătul de cerere vizând acordarea contravalorii lucrărilor de hidroizolație, în condițiile în care executarea acestora și acceptarea de către recurenta-intimată a situațiilor de lucrări a dus, conform contractului încheiat de părți, la nașterea obligației de plată a acestor lucrări.

În opinia recurentei, în mod greșit a reținut instanța de apel faptul că lucrările efectuate au fost defectuos executate, fără a fi remediate într-o manieră care să permită folosirea lucrării potrivit scopului acesteia și că ar exista deficiențe majore, atât în privința materialelor folosite, cât și a manoperei, atât timp cât imobilul a fost recepționat de către beneficiarul final al lucrării, încheindu-se actele necesare care au permis inclusiv înscrierea acestei construcții în cartea funciară.

A susținut recurenta că nici instanța și nici expertul nu puteau să pună sub semnul întrebării cele consemnate în procesul-verbal nr. x din 27.11.2012 cu privire la impermeabilitatea acoperișului, astfel că, din această perspectivă, hotărârea este lipsită de temei legal.

Tot în mod greșit a apreciat recurenta că a dat curtea de apel relevanță necondiționată raportului de expertiză cu privire la membrana PVC utilizată și la lucrările de termoizolații din vată minerală, atât timp cât există documente la cartea construcțiilor care le atestă conformitatea.

Pe de altă parte, a susținut că hotărârea instanței de apel este neîntemeiată și în condițiile în care nu s-a făcut de către partea adversă dovada faptului că lucrările nu au fost remediate, subliniind că nu trebuia să dea forță probantă decisivă actelor depuse în probațiune de expert, cu încălcarea dreptului la apărare, și nici celor pentru care nu există dovada că i-au fost comunicate, nefiindu-i astfel opozabile.

În final, a arătat că încălcând dispozițiile art. 274 și 276 C. proc. civ., instanța de apel, deși i s-au admis parțial cererile, nu a obligat partea adversă nici măcar în parte la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert și cheltuieli de transport.

Prin memoriul său de recurs, S.C. CONSTRUCȚII BIHOR S.A. a reiterat situația de fapt, a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivare, a arătat că, în contra celor reținute de instanța de apel, excepția de neexecutare a contractului este întemeiată.

A subliniat recurenta că în mod netemeinic și nelegal i-a negat instanța de apel dreptul de a se prevala de excepția de neexecutare a contractului, reținând că excepția nu poate fi ridicată decât în cazul neexecutării unei obligații, nu si în cazul unei executări necorespunzătoare.

Or, art. 1020 C. civ. nu condiționează invocarea acestei apărări de neexecutarea integrală a obligației asumate contractual, fiind suficientă și necesară o executare parțială necorespunzătoare, însă esențială în raport cu obiectul contractului și natura obligațiilor contractuale neexecutate.

Excepția de neexecutare operează ca o modalitate a justiției private, nefiind necesară o solicitare adresată instanței de judecată și nici punerea în întârziere a celeilalte părți, producându-și efectele specifice prin simpla opunere a sa părții care cere executarea contractului

A arătat recurenta că, spre deosebire de rezoluțiune, în cazul invocării excepției de neexecutare, partea care a invocat-o rămâne legată de contract, iar dacă cealaltă parte își execută obligațiile, atunci și partea care s-a prevalat de excepție va trebui să-și execute propriile obligații, iar, în caz contrar, poate solicita rezoluțiunea.

Potrivit recurentei, contrar celor reținute de curtea de apel, executarea unor lucrări neconforme cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini, respectiv din proiectul de arhitectură, reprezintă, în fapt, o neexecutare a lucrărilor contractate, prestatorul executând alte lucrări decât cele care constituie obiectul contractului. Așa fiind, a apreciat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., care consacră principiul forței obligatorii a contractului.

În continuare, recurenta a redat fragmente din decizia atacată și a subliniat că, în mod nelegal, lipsind de eficiență juridică apărările formulate în susținerea excepției neexecutării contractului, curtea de apel a reținut că lucrările de placare a fațadei au fost executate necorespunzător, fără respectarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini și din proiectul de arhitectură, însă a reținut, netemeinic, că nu s-a făcut dovada transmiterii caietului de sarcini către prestator.

În acest context, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că nu se poate reține că partea adversă nu a cunoscut conținutul caietului de sarcini, subliniind că în absența proiectului din care face parte caietul de sarcini prestatorul nu ar fi fost în măsură să înceapă execuția lucrărilor și, mai mult decât atât, faptul că a primit proiectul nu poate fi negat de intimată, care a semnat în acest sens.

A mai susținut această recurentă că, în contra celor reținute de instanța de apel, contractul de prestări servicii nr. x din 04.05.2009, de subcontractare, se completează cu prevederile contractului de antrepriză încheiat de S.C. CONSTRUCȚII BIHOR S.A., în calitate de antreprenor general, cu beneficiarul final S.C. E. S.R.L, prin Anexa nr. 1 la contractul de subcontractare făcându-se trimitere la specificațiile tehnice din caietul de sarcini, componentă a proiectului pus la dispoziție de către beneficiarul final.

Așadar, clauzele contractuale alcătuiesc un întreg, neputând fi desprinse unele de altele. Or, potrivit art. 982 C. civ., clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.

A subliniat recurenta că, deși a reținut ineficienta excepției de neexecutare a contractului, instanța de apel a respins, în parte, pretențiile intimatei - reclamante, tocmai raportat la excepția de neexecutare a contractului, decizia recurată fiind grefată, în mod evident, pe neexecutarea conformă a lucrărilor de către intimată, sub aspectul calității lucrărilor executate și al nerespectării termenului de execuție asumat.

Practic, intimata-reclamantă, cu nerespectarea prevederilor contractuale, a executat lucrări de calitate îndoielnică, lucrări care au fost refuzate integral la plată de beneficiarul final.

Nu în ultimul rând, a arătat că instanța de apel a nesocotit caracterul unitar al lucrărilor contractate, procedând la disocierea, separarea acestora, cu încălcarea prevederilor contractuale aplicabile.

În opinia recurentei, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 și art. 973 C. civ., respectiv cu neobservarea prevederilor art. 5.1.29 din contractul de prestări servicii nr. x din 04.05.2009, instanța de apel a reținut, în mod netemeinic și nelegal, că nu i se poate imputa intimatei-reclamante neexecutarea obligațiilor contractuale, prin executarea lucrărilor de placare a fațadelor cu nerespectarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini, respectiv din proiectul de arhitectură.

În acest context, a arătat că eșecul părții adverse în executarea corespunzătoare și în termen a lucrărilor încredințate s-a repercutat asupra relației cu beneficiarul final, care a refuzat plata și a executat garanția de bună-execuție în sumă de 398.549,47 euro.

A subliniat recurenta că la dosarul cauzei au fost depuse reclamațiile beneficiarului final al lucrărilor, în ceea ce privește nivelul calitativ, materialele ce trebuiau a fi puse în operă și dovada executării scrisorii de garanție bancară, dar și că, în urma administrării probei cu expertiză tehnică judiciară imobiliară, s-a demonstrat fără drept de tăgadă că lucrările executate nu corespund cerințelor impuse prin prevederile contractuale, specificațiile tehnice din caietul de sarcini și proiectul de arhitectură.

Cu toate acestea, instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., a apreciat, în mod netemeinic și nelegal, că intimata-reclamantă și-a executat obligațiile asumate contractual, lucrările de placare a fațadelor, în contradicție cu probatoriile administrate fiind considerate de către instanță ca fiind executate în mod corespunzător.

O altă critică, pe care această recurentă a înțeles să o circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății.

Potrivit recurentei, instanța de apel, interpretând greșit contractul de prestări servicii nr. x din 04.05.2009, a schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, procedând la disocierea contractului de specificațiile tehnice din caietul de sarcini, precum și de proiectul de arhitectură.

Or, în absența caietului de sarcini, parte componentă a proiectului, nu puteau fi executate lucrările contractate. Împrejurarea că intimata nu a respectat obligația de a executa lucrările conform proiectului a făcut în cele din urmă ca lucrarea executată să fie, în integralitate, neconformă și neacceptată la plată de beneficiarul final.

În final, a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, devenind incidente astfel dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Concretizând, a arătat că instanța de apel a reținut, pe de o parte, executarea defectuoasă a lucrărilor, cu vicii majore de execuție, niciodată remediate, iar, pe de altă parte, exclude de facto și de iure culpa contractuală a prestatorului, în ceea ce privește executarea necorespunzătoare, mai precis neexecutarea lucrărilor de placare a fațadelor, conform specificațiilor tehnice din caietul de sarcini și din proiectul de arhitectură.

În acest context, a arătat că executarea neconformă a lucrărilor, cu nerespectarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini și din proiectul de arhitectură, a fost asumată de partea adversă, împrejurare atestată de demersul ulterior făcut de către administratorul societății intimate, care a încercat să obțină acceptul beneficiarului final cu privire la calitatea materialelor puse în operă.

Beneficiarul final a respins însă lucrările executate cu nerespectarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini și din proiectul de arhitectură și a solicitat înlocuirea plăcilor de eter color de 8 mm, cu acelea prevăzute în proiect, de 10 mm, măsură neadusă la îndeplinire de prestator.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Ambele recurente au indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., potrivit cărora modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În mod prioritar, Înalta Curte subliniază că limitele controlului exercitat în recurs sunt determinate numai de criticile de nelegalitate prezentate de recurente, deoarece calea de atac dedusă judecății are caracter extraordinar și este lipsită de valențe devolutive; ca atare, în măsura în care, pentru a examina o pretinsă greșită aplicare a legii, recurentele solicită reevaluarea materialului probator, asemenea critici nu vor fi luate în analiză de instanța supremă.

Înalta Curte notează că situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanțele de fond, presupune că la data de 04.05.2009 între cele două părți s-a încheiat un contract de prestări servicii, prin care reclamanta, în calitate de prestator, se obliga să organizeze și să execute cu materialele sale și pe riscul său lucrările (inclusiv remedierea oricăror defecte apărute pe durata contractului, precum și refacerea lucrărilor care nu corespund specificațiilor beneficiarului), iar pârâta, în calitate de beneficiar, se angaja să remunereze prestatorul pentru lucrările efectuate. Modalitatea în care urma a se face decontarea lucrărilor între cele două părți a fost stabilită la art. 4.3-4.12 din contract, ea presupunând întocmirea situațiilor de lucrări de către reclamantă, confirmarea sau infirmarea lor într-un termen de 10 zile lucrătoare, emiterea facturilor în termen de 5 zile de la data comunicării de către beneficiar a acceptului situației de lucrări și efectuarea plății în termen de 24 de ore de la încasarea banilor de la beneficiarul final, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data acceptării situațiilor de lucrări.

Reclamanta a întocmit pentru lunile septembrie- octombrie 2011 trei situații de lucrări, precum și patru facturi.

Între părți au intervenit mai multe divergențe pe parcursul executării contractului, legate de termenele de execuție, de calitatea materialelor și a manoperei prestate de către reclamantă, divergențe care au dus la refuzul plății contravalorii lucrărilor efectuate în lunile septembrie - octombrie 2011 de către pârâtă și au generat prezentul litigiu.

Instanța de apel a reținut că, întrucât lucrările efectuate au fost predate beneficiarului final S.C. E. S.R.L., prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/31.01.2012, iar în anexele 1-12 ale acestui proces-verbal se consemnează modul în care s-au executat lucrările contractate, deficiențele constatate, remediile care trebuie îndeplinite și termenul în care acestea se vor executa, în speță nu se mai pune problema amânării plății acestor lucrări, astfel că nu se mai poate invoca, în acest stadiu, excepția neexecutării contractului.

Pornind de la această premisă, curtea de apel a analizat, prin prisma probatoriului administrat în cauză, care sunt lucrările executate conform contractului și a obligat pârâta doar la plata acestora.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat decizia instanței de prim control judiciar, susținând că aceasta a încălcat dispozițiile art. 969 C. civ., potrivit cărora contractul reprezintă legea părților, dar și pe cele ale art. 977 și 982 C. civ., care reglementează regulile de interpretare a convențiilor.

Toate argumentele expuse în cadrul acestor critici urmăresc însă doar o reevaluare a materialului probator; astfel, recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit a reținut curtea de apel că prețul contractului este unul global, în cuantum de 999.394.40 euro fără TVA; că, dat fiind faptul că lucrările (suplimentare) cuprinse în cadrul situațiilor de lucrări au fost executate (fiind în mod evident comandate de beneficiar, după cum au mai procedat părțile și în alte ocazii, lucrările astfel comandate anterior fiind plătite) și ulterior au fost expres acceptate de beneficiar, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, instanța ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor art. 970 alin. (2) C. civ., potrivit cărora convențiile "obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa" și să ia act de uzanțele dintre părți, care au presupus comandarea și au convenit executarea unor lucrări suplimentare, care nu sunt cuprinse într-un act adițional, dar sunt acceptate de beneficiar și unele au fost achitate; că în ceea ce privește lucrările neregăsite fizic în cadrul raportului de expertiză, în cuantum de 5.166,49 euro, documentele existente la dosar relevă faptul că lucrările a căror plată o solicită au fost verificate din punct de vedere cantitativ și acceptate, prin semnarea situațiilor de lucrări; că în mod greșit a reținut instanța de apel faptul că lucrările de hidroizolație au fost defectuos executate, fără a fi remediate într-o manieră care să permită folosirea lucrării potrivit scopului acesteia; că în mod greșit a dat curtea de apel relevanță necondiționată raportului de expertiză cu privire la membrana PVC utilizată și la lucrările de termoizolații din vată minerală, atât timp cât există documente la cartea construcțiilor care le atestă conformitatea și că hotărârea instanței de apel este neîntemeiată și în condițiile în care nu s-a făcut de către partea adversă dovada faptului că lucrările nu au fost remediate, subliniind că nu trebuia să dea forță probantă decisivă actelor depuse în probațiune de expert.

Or, acestea sunt împrejurări de fapt, stabilite de instanțele de fond pe baza vastului probatoriu administrat, care scapă însă cenzurii instanței de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 304 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Astfel, sub pretextul încălcării dispozițiilor art. 969, art. 970, art. 977 și art. 982 C. civ., recurenta-reclamantă a criticat, în realitate, modul de administrare sau interpretare a probelor și modul de soluționare a litigiului în raport cu situația de fapt.

Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că în mod greșit, schimbând înțelesul vădit al contractului încheiat de părți, curtea de apel a reținut că acceptarea expresă a situațiilor de lucrări ar constitui doar o simplă prezumție privind existența unei obligații de plată a intimatei-recurente, în condițiile în care dispozițiile contractuale prevăd în mod expres faptul că plata prețului se va efectua de către beneficiar lunar, în baza situațiilor de lucrări, aprobate de beneficiar.

A subliniat această recurentă că situațiile de lucrări acceptate nu au doar valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată, care pot fi combătute prin administrarea altor probe, întrucât s-ar ajunge la ignorarea voinței exprese a părților.

În mod prioritar, Înalta Curte subliniază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sancționează doar schimbarea naturii sau înțelesului lămurit ori vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, iar nu interpretarea sa greșită.

Această concluzie rezultă în urma interpretării gramaticale a textului legal, din utilizarea de către legiuitor a verbului "a interpreta" la modul gerunziu; prin urmare, interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății trebuie înțeleasă doar în dependență cu verbul la modul personal, care în textul legii are în vedere schimbarea naturii sau înțelesului lămurit ori vădit neîndoielnic al acestuia.

În acest context, se impune a se atrage atenția că aspectele legate de interpretarea probatoriului, dezvoltate de recurentă subsumat art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu fac obiect al examinării instanței supreme, a cărei analiză este limitată, așa cum s-a arătat și în precedent, doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de netemeinicie, recursul fiind o cale de atac nedevolutivă.

Dintre ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a evocat-o doar pe cea vizând existența unor motive contradictorii.

Din această perspectivă, a susținut că instanța de apel a reținut, pe de o parte, că obligația de plată asumată prin contract nu ar mai trebui amânată, din moment ce lucrările au fost executate, pentru ca, ulterior, în mod contradictoriu, să rețină că totuși cuantumul obligației de plată se stabilește în funcție de modul în care a fost executată obligația a cărei plată se solicită.

Înalta Curte subliniază că, atunci când vizează doar considerentele, contradicția la care se referă art. 304 pct. 7 C. proc. civ. trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată. Se întâlnesc asemenea situații atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.

În speță, nu se regăsește o atare situație. Astfel, raționamentul curții de apel nu este unul contradictoriu. Dimpotrivă, este unul logic, reținându-se că, raportat la etapa de execuție a contractului, nu se mai poate da eficiență excepției de neexecutare a contractului, al cărei efect constă în amânarea executării obligației de plată a beneficiarului până la executarea lucrărilor de către prestator. Curtea de apel a apreciat deci, că pentru lucrările executate corespunzător nu se justifică amânarea plății, iar, în condițiile în care lucrarea a fost deja predată beneficiarului final, pentru lucrările executate neconform, care nu au fost remediate conform înțelegerii părților, pârâta nu datorează plata.

Nici criticile vizând încălcarea dispozițiilor art. 274 și 276 C. proc. civ. nu sunt apte să conducă la admiterea recursului declarat de această recurentă.

Recurenta-reclamantă a susținut că, încălcând textele de lege sus-menționate, instanța de apel, deși i s-au admis parțial cererile, nu a obligat partea adversă nici măcar în parte la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert și cheltuieli de transport.

Analiza considerentelor deciziei atacate relevă însă faptul că instanța de prim control judiciar a dat eficiență dispozițiilor legale sus-menționate, reținând că "deoarece pretențiile solicitate de către reclamantă au fost admise doar în parte, iar cheltuielile cu expertiza au fost achitate parțial și de către pârâtă, în temeiul prevederilor art. 274 și urm. C. proc. civ. instanța va dispune obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată în favoarea apelantei reclamante."

Prin cererea sa de recurs, S.C. CONSTRUCȚII BIHOR S.A. a susținut, în esență, că în mod netemeinic și nelegal i-a negat instanța de apel dreptul de a se prevala de excepția de neexecutare a contractului și a apreciat că nu i se poate imputa intimatei-reclamante neexecutarea obligațiilor contractuale, prin executarea lucrărilor de placare a fațadelor cu nerespectarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini, respectiv din proiectul de arhitectură, în condițiile în care contractul de prestări servicii nr. x din 04.05.2009, de subcontractare, se completează cu prevederile contractului de antrepriză încheiat de S.C. CONSTRUCȚII BIHOR S.A., în calitate de antreprenor general, cu beneficiarul final S.C. E. S.R.L.

Având în vedere că aceste critici au fost dezvoltate succesiv în susținerea tuturor celor trei motive de recurs indicate, instanța supremă le va analiza în mod global, fără a mai relua considerațiile de principiu cu privire la ipotezele care justifică invocarea art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește critica potrivit căreia, cu încălcarea art. 969 și 1020 C. civ., instanța de apel i-a negat dreptul de a se prevala de excepția de neexecutare a contractului, Înalta Curte, în acord cu recurenta-pârâtă, reține că în cazul invocării excepției de neexecutare, partea care a invocat-o rămâne legată de contract, iar dacă cealaltă parte își execută obligațiile, atunci și partea care s-a prevalat de excepție va trebui să-și execute propriile obligații.

Prin decizia recurată, curtea de apel a reținut că excepția de neexecutare a contractului reprezintă un mijloc de apărare prin care una din părțile contractului tinde sa obțină amânarea executării obligațiilor sale, atunci când partea care pretinde această executare nu si-a îndeplinit ea însăși propriile obligații. A apreciat însă că, în situații precum cea din speța de față, în care lucrările ce au făcut obiectul contractului, în ansamblul său, nu doar cele ce fac obiectul cauzei, au fost predate beneficiarului final S.C. E. S.R.L., prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/31.01.2012, nu mai poate fi atins scopul urmărit prin invocarea excepției, respectiv amânarea executării obligației corelative până la executarea obligației solicitate la plată.

Prin urmare, raportat la stadiul de execuție a contractului, în mod judicios a apreciat curtea de apel că nu se mai poate pune problema amânării executării obligației de plată până la executarea obligației corelative de executare a lucrărilor.

Altfel spus, având în vedere că lucrările ce fac obiectul litigiului fuseseră predate beneficiarului final, dar și că cele la execuția cărora s-au constatat deficiențe nu au fost remediate în termenul stabilit prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, în mod corect a reținut curtea de apel că nu se mai justifică amânarea executării obligației corelative de plată a prețului și a procedat la analiza modului de executare a obligațiilor asumate de prestator, stabilind, prin prisma vastului material probator administrat, care dintre lucrări au fost executate conform contractului, astfel că nu se justifica plata lor cu întârziere și care au fost executate necorespunzător și nu au fost remediate, pentru