ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1521/2020

Ședința publică din data de 29 iulie 2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă la 22.11.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. (în prezent, S.C. C. S.R.L.), solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 329.626 RON, compusă din suma de 255.061 RON, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în vederea plății mărfurilor livrate de reclamantă pârâtei, precum și din suma de 74.565 RON, cu titlu de dobândă legală, calculată de la data scadenței debitului principal până la 13.11.2017, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 20.04.2018, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă pe calea întâmpinării, reținând că dreptul la acțiune nu este prescris, în condițiile în care pe comenzile acceptate de pârâtă se menționează că plata se va face în termen de 60 de zile de la data emiterii facturii, aspect care se coroborează cu conținutul corespondenței purtate de părți.

Ulterior, prin sentința nr. 144/LP/15.06.2018, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 255.061 RON, reprezentând debit principal, dar și de 85.634,11, cu titlu de dobândă legală aferentă, calculată până la 20.04.2018; a mai obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda și în continuare, începând cu 21.04.2018 și până la data achitării debitului principal, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 32.554,92 RON.

Împotriva acestei sentințe, S.C. C. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 326/C/2019-A/10.10.2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11.211,27 euro, în echivalent în RON la data plății, cu titlu de dobândă legală aferentă debitului principal, calculată până la 20.04.2018; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 1.294 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei, pentru o nouă judecată, instanței de apel; în subsidiar, a solicitat admiterea căii ordinare de atac, cu consecința respingerii acțiunii.

În motivare, a arătat că instanța de apel a respins în mod nelegal excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu încălcarea dispozițiilor art. 2.503, art. 2.517 și art. 2.524 C. civ.

În acest sens, a susținut că termenul de prescripție pentru factura nr. x/24.09.2014 s-a împlinit la 24.09.2017, pentru factura nr. x/26.09.2014, la data de 26.09.2017, iar pentru factura nr. x/01.10.2014, la 01.10.2017.

A subliniat recurenta că, în speță, prescripția nu a fost întreruptă în condițiile art. 2.540 C. civ., întrucât somația de plată care i-a fost transmisă la 24.02.2016 nu a fost urmată de introducerea cererii de chemare în judecată într-un termen de 6 luni; cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 22.11.2017, astfel că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.

De asemenea, a susținut că hotărârea recurată este nelegală și prin prisma incidenței art. 1.182 alin. (1) C. civ.

În acest context, a arătat că în mod eronat a susținut reclamanta că termenul de plată a fost stabilit de părți ca fiind "60 de zile de la emiterea facturii", atât timp cât facturile pe care se menționează un asemenea termen de plată nu sunt semnate, ștampilate sau însușite de reprezentanții săi, așa încât nu se poate susține că a fost convenită o clauză contractuală în acest sens.

Potrivit recurentei, instanța de apel a omis să analizeze neconcordanța dintre comenzi și facturile emise, aspect ce influențează și soluția dată excepției prescripției, și cea asupra fondului.

În continuare, a prezentat conținutul facturilor emise de intimată, subliniind că nu există corespondență totală între comenzi și facturi, fiind livrate produse care nu au fost comandate și cu privire la care părțile nu conveniseră un preț și un termen de plată, deși, în materie comercială, în condițiile în care nu s-a contractat cu privire la bunuri generic determinate, identitatea bunurilor este de esența contractului.

A susținut recurenta că intimata a livrat produsele comandate cu întârziere și doar parțial, ceea ce echivalează cu neexecutarea contractului.

O altă critică vizează sancțiunea prevăzută de art. 208 C. proc. civ., aplicată de prima instanță, sancțiune care intervine în condițiile nedepunerii întâmpinării în termenul legal; recurenta a precizat însă că formulase concluzii scrise asupra modului de apreciere a probelor, fără să propună probe sau excepții.

În final, a arătat că, atât timp cât taxa judiciară de timbru și cheltuielile de deplasare au fost achitate în RON, nu se justifică obligarea sa la plata sumelor în euro, că suma de 5.000 euro reprezentând onorariu de avocat în primă instanță se impune a fi cenzurată, dar și că în apel se impunea acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru și costul raportului de evaluare, în integralitate.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 31.01.2020, D., desemnat în calitate de administrator judiciar al recurentei prin încheierea nr. 473/F/19.12.2019 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenței asupra S.C. C. S.R.L., a solicitat suspendarea judecății, în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

În conformitate cu art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, alin. (2) al aceluiași articol stabilind că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În speță, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentei obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.345 RON.

Astfel, recurentei i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.345 RON și să indice cuantumul dobânzii legale calculate începând cu 21.04.2018, urmând să completeze în mod corespunzător taxa de timbru.

Înalta Curte subliniază că recursul a fost declarat la 11.11.2019 și ulterior acestei date, prin încheierea nr. 473/F/19.12.2019 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă a fost deschisă procedura generală a insolvenței asupra recurentei.

Administratorul judiciar desemnat nu și-a însușit recursul declarat în cauză.

În aceste condiții, în sarcina recurentei subzistă obligația de timbrare, căci scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, prevăzută de art. 115 din Legea nr. 85/2014, coroborat cu art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, nu operează decât în cazul acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.

Așa fiind, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației de achitare a taxei judiciare de timbru și că administratorul judiciar nu a depus declarație de însușire a recursului, până la termenul din 29.07.2020, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 pct. (5) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D., împotriva deciziei nr. 326/C/2019-A/10.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 iulie 2020.