ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 226/2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidatorul judiciar B., împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L., reclamanta a pretins achitarea unei creanțe în cuantum de 223.312,93 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pârâtei, împreună cu dobânda legală calculată de la data scadenței și până la plată.

Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă prin sentința nr. 358/C/2016 din 14.12.2016, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. SRL-în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar B., împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L. și pe cale de consecință: a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 223.312,93 RON cu titlu de contravaloare servicii prestate cu dobânda legală de la data scadenței și până la achitarea debitului.

Apelul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 315/C/2017-A din 24 octombrie 2017, fiind menținută în totalitate sentința nr. 358 din 14.12.2016, pronunțată de Tribunalul Bihor.

Împotriva acestei decizii pârâta S.C. C. S.R.L. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile ar. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta-pârâtă, după prezentarea considerentelor hotărârii instanței de apel și a unor aspecte ale situației de fapt, a susținut, în esență, că susținerile instanței de apel cu privire la interpretarea art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014 sunt nelegale și oarecum imposibil de pus în aplicare dacă ne raportăm la o societate cu un rulaj de sute de facturi pe lună. Aceasta ar însemna ca administratorul judiciar să accepte și să semneze aceste facturi ceea ce este de nepermis.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă consideră că este nelegală susținerea instanței de apel referitoare la o complicitate între administratorul statutar și prezenta societate câtă vreme această complicitate nu a fost dovedită, simplul fapt că facturile emise de societate nu au fost semnate de administratorul judiciar nu poate duce la o prezumție rezonabilă de complicitate in vederea eludării normelor insolvenței.

Prin faptul că administratorul judiciar contestă facturile și implicit creanța, emise în perioada în care avea obligația de supraveghere nu face altceva decât să se prevaleze de propria lui culpă și să recunoască că, în perioada de supraveghere, a permis societății să acumuleze debite și nu a sancționat în mod prompt această conduită.

De asemenea, a mai susținut recurenta-pârâtă, ilegală și neîntemeiată este și aprecierea instanței potrivit căreia, a se apela la un proces-verbal de compensare dovedește o complicitate frauduloasă, câtă vreme, procesele-verbale de compensare sunt documente primare necesare operării în contabilitate, fiind de notorietate faptul că pentru înregistrările contabile, agenții economici au nevoie de documente justificative ori operarea de drept a compensației, este o teorie juridică, care trebuie să îmbrace forma unui document justificativ apt să stea la baza unei înregistrări contabile.

A îmbrățișa opinia instanței de apel, în ceea ce privește interpretarea articolului 87 ar însemna practic blocarea activității agenților economici în birocrație, blocare care ar avea în mod sigur efecte negative asupra agentului economic aflat deja în dificultate.

În opinia recurentei-pârâte, instanța de apel, în interpretarea textelor de drept material, adaugă la lege, întrucât legiuitorul nu a prevăzut că administratorul judiciar trebuie să semneze facturile agentului economic la care a fost numit administrator judiciar cu atât mai mult în situația unor contracte menținute.

Recurenta-pârâtă consideră că a se interpreta insolvența potrivit susținerilor instanței de apel, ar însemna ca debitorii insolvenți să își poată asuma obligații în procedură, dar dacă nu le îndeplinesc întocmai aceștia nu pot fi sancționați, cei care rămân cu pierderea fiind terții, motivat de faptul ca nu au fost diligenți si nu au obținut semnătura administratorilor speciali, fără însă a analiza și sancționa obligațiile administratorilor judiciari care ar trebui sa fie garanții unui circuit economic sănătos in piața societăților in insolventa.

In măsura în care administratorul judiciar/lichidatorul judiciar constată un management defectuos al debitorului prin administratorul special, este obligat să își îndeplinească obligațiile de supraveghere și sa apeleze la pârghiile procedurale pe care legea insolvenței i le pune la îndemână pentru sancționarea abuzurilor, respectiv pentru repararea prejudiciilor, cu mențiunea ca pagubele trebuie reparate de cei care le cauzează și nu de terții contractanți. In măsura in care administratorul judiciar a întâmpinat opoziție din partea administratorului special in ceea ce privește comunicarea informațiilor si documentelor, trebuia sa solicite judecătorului sindic să dispună ridicarea dreptului de a-și conduce activitatea, nu să stea în pasivitate mai bine de 1 an, in care administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar să aducă prejudicii atât creditorilor înscriși in tabel cât și terților co-contractanți.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și respingerea acțiunii reclamantei.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 7 iunie 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 5 octombrie 2018.

Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2019, s-a admis în principiu recursul și s-a acordat termen pentru judecata pe fond a acestuia, în ședință publică.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material

Din perspectiva motivului invocat, recurenta-pârâtă a susținut că interpretarea art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014 este nelegală.

Articolul 87 din Legea nr. 85/2014 reglementează situația debitorului în perioada de observație, fiind precizat că debitorul poate continua activitățile curente, adică activitățile obișnuite ale comerțului său, în situația în care debitorului nu i s-a ridicat dreptul de administrare și și-a manifestat opțiunea de reorganizare, actele și operațiunile curente sunt desfășurate sub supravegherea administratorului judiciar, iar dacă i s-a ridicat dreptul de administrare, activitatea curentă este desfășurată de administratorul judiciar.

În cadrul analizei privind compensarea legală a creanțelor reciproce ale părților, instanța de apel a reținut în mod corect că, între data deschiderii procedurii de insolvență împotriva debitoarei S.C.A. S.R.L., respectiv 15.10.2014 și data de 03.11.2015 când societatea a intrat în faliment, societatea și-a păstrat dreptul de administrare, devenind aplicabile prevederile art. 87 alin. (1) lit. a), potrivit cărora în perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 67 alin. (1) lit. g), și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte instanța de apel nu a încălcat aplicarea dispozițiilor art. 87 alin(1) lit. a), ci a făcut o judicioasă interpretare a menționatelor dispoziții legale, apreciind în mod corect că, pentru continuarea activităților curente și efectuarea de plăți către creditorii cunoscuți de către societatea reclamantă prin administratorul statutar/special al acesteia, este necesară supravegherea administratorului judiciar.

Or, pârâta deși avea cunoștință de deschiderea proceduri de insolvență împotriva societății reclamante, nu se justifică motivul pentru care a acceptat ca procesele-verbale de compensare a creanțelor să nu fie încheiate și semnate de către administratorul judiciar al reclamantei.

Cum nu s-a făcut în nici un fel dovada avizării prealabile, iar procesele-verbale de compensare au fost încheiate de administratorul special, cu depășirea vădită a atribuțiilor conferite de lege și cu încălcarea obligației de supraveghere a administratorului judiciar, în sensul definit de legea specială, în mod corect a constatat instanța de apel că operațiunea de compensare nu poate fi considerată valabilă.

Înalta Curte, apreciază că hotărârea recurată este rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile și a unei aprecieri convingătoare a faptelor reținute în cauză.

Întreaga argumentare a recurentei-pârâte privind presupusa nelegalitate a reținerii instanței de apel referitoare la o complicitate între administratorul statutar și societatea pârâtă, nu va face obiectul analizei, întrucât vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 315/C/2017-A din 24 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2020.