ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2436/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată în data de 14.08.2013, pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, reclamanta A. S.R.L., societate aflată în reorganizare, prin administrator judiciar B.., a solicitat obligarea pârâtei C. S.A la plata sumei de 121.789,82 euro, TVA inclus, în echivalent RON, calculați la cursul BNR din data plății efective, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate aferente situațiilor de lucrări executate în cursul lunii noiembrie 2011, conform Contractului de prestări servicii încheiat în data de 04.05.2009, penalități de întârziere calculate conform prevederilor contractuale și ale actelor adiționale aferente, respectiv din data de 12.06.2013 și până la data formulării acțiunii rezultând un cuantum de 51.273,00 euro, în echivalent RON, calculați la cursul BNR din data plății efective, cu recalcularea acestora până la plata efectivă și integrală a debitului restant. A solicitat și cheltuieli de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 451-455 din C. proc. civ.

Prin sentința nr. 18/LP/29.01.2019, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia nr. 207/C/2020-A din 22 septembrie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., împotriva sentinței nr. 18/LP/29.01.2019, pronunțate de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în RON a sumei de 29.183,13 euro plus TVA și penalitățile de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, aferente acestei sume, calculate de la data de 12.06.2013 și până la data plății. A menținut dispozițiile din sentință referitoare la obligarea reclamantei să achite diferențele de onorariu experți. A obligat intimata să plătească apelantei suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și în apel.

La data de 18 noiembrie 2020 împotriva deciziei nr. 207/C/2020-A din 22 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta C. S.A. a formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta a susținut că excepția de neexecutare a contractului este întemeiată și că, în mod temeinic și legal, instanța de apel a reținut că reclamanta nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile asumate.

Relativ la lucrările de placare a fațadelor, cu neobservarea dispozițiilor art. 969 din C. civ., instanța de apel a apreciat că reclamanta și-a executat obligațiile contractuale, reținându-se concluziile raportului de expertiză întocmit în primă instanță.

Deși în etapa procesuală a apelului a fost administrată o nouă expertiză, efectuată de un colectiv de trei experți, probatoriul administrat în primă instanță fiind apreciat ca insuficient, instanța de apel a înlăturat concluziile contraexpertizei, valorificând expertiza administrată în fața tribunalului, ale cărei concluzii sunt în contradicție cu ansamblul probatoriului administrat în cauză.

Recurenta a arătat că s-a reținut nelegal că refuzul acesteia de a achita contravaloarea lucrărilor aferente fațadei efectuate în luna noiembrie 2011 este unul nejustificat.

Instanța de apel face referire la decizia nr. 57/A/13.02.2020 a Curții de Apel Oradea, reținând, în cauză, puterea de lucru judecat a considerentelor cuprinse în hotărârea menționată, cu privire la executarea lucrărilor de placare a fațadelor. Or, acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, vizează situații de lucrări distincte, aferente unor perioade diferite, intervalul septembrie - octombrie 2011, context în care nu poate fi reținută puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 57/A/13.02.2020 a Curții de Apel Oradea.

Prin urmare, câtă vreme, potrivit prevederilor art. 969 din C. civ., pentru reclamantă are caracter de lege contractul pe care l-a încheiat cu pârâta și nu contractul încheiat de beneficiarul final cu pârâta, reclamanta are îndatorirea de a executa obligațiile stabilite în contractul pe care l-a încheiat.

Recurenta arată că instanța de apel, în mod nelegal, lipsind de eficiență juridică apărările formulate privind excepția de neexecutare a contractului, a reținut că lucrările de placare a fațadei laterale și a fațadei spate, au fost executate necorespunzător și neconform specificațiilor tehnice.

Totodată, contrar celor reținute de instanța de apel, Contractul de prestări servicii nr. x din 04.05.2009, de subcontractare se completează cu prevederile contractului de antrepriză încheiat de recurentă, în calitate de antreprenor general cu beneficiarul final, prin Anexa nr. 1 la Contractul de subcontractare fiind făcută trimitere la specificațiile tehnice din Caietul de sarcini, componentă a proiectului pus la dispoziție de către Beneficiarul final.

Instanța de apel a nesocotit caracterul unitar al lucrărilor contractate cu intimata-reclamantă, procedând la separarea acestora cu încălcarea prevederilor contractuale aplicabile.

În consecință, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 și art. 973 din C. civ., respectiv cu neobservarea prevederilor art. 5.1.29 din Contractul de prestări servicii nr. x din 04.05.2009, instanța de apel a reținut, în mod netemeinic și nelegal, că nu i se poate imputa intimatei-reclamante neexecutarea obligațiilor contractuale, prin executarea lucrărilor de placare a fațadelor cu nerespectarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini, respectiv din proiectul de arhitectură.

Recurenta a arătat că întârzierea culpabilă a intimatei-reclamante în executarea lucrărilor a dus la imposibilitatea deschiderii obiectivului de investiții la data preconizată, beneficiarul final procedând chiar la executarea garanției de bună-execuție, constitută de către recurentă.

Instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 969 din C. civ. a apreciat, în mod nelegal, că intimata-reclamantă și-a executat obligațiile asumate contractual, lucrările de placare a fațadelor, contrar probatoriilor administrate.

Printr-o altă critică, recurenta a susținut că instanța de apel a stabilit cuantumul penalităților contractuale cu încălcarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale raportat la art. 969 din C. civ.

Astfel, prin contractul de prestări servicii nr. x din 04.05.2009, părțile în litigiu nu au prevăzut că penalitățile pentru întârziere la plata sumelor datorate de beneficiar pot depăși cuantumul sumelor restante.

Din această perspectivă, în mod netemeinic și nelegal, a reținut instanța de apel că refuzul plății sumei de 29.183, 13 euro la scadență este nejustificat, în conformitate cu prevederile art. 13.1 din contract și art. 969, art. 970 și art. 1066 din C. civ., beneficiarul datorând reclamantei și penalități de întârziere 0,1% pe zi de întârziere calculate asupra debitului, restant.

În consecință, recurenta a susținut că hotărârea recurată este pronunțată cu neobservarea dispozițiilor Legii nr. 469/2002, în vigoare la data semnării contractului, ce instituiau regula potrivit căreia penalitățile nu pot depăși cuantumul sumei cu privire la care sunt calculate.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia atacată este nelegală întrucât cuprinde motive străine de natura cauzei, instanța de apel excluzând, de facto și de iure, culpa contractuală a prestatorului, în ceea ce privește neexecutarea lucrărilor de placare a fațadelor, conform specificațiilor tehnice din caietul de sarcini și din proiectul de arhitectură.

La 12 februarie 2021, intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. D., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea părții adverse la cheltuieli de judecată.

La 24 februarie 2021, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiate a apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare și pe cale de consecință admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 25 mai 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4).

În cauză a fost acordat termen în complet de filtru pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021 a fost admis în principiu recursul și prorogată discutarea excepției nulității recursului.

La termenul din 16 noiembrie 2021, analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 și art. 483 alin. (3) din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a susținut că decizia atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, instanța de apel excluzând, de facto și de iure, culpa contractuală a prestatorului, în ceea ce privește neexecutarea lucrărilor de placare a fațadelor conform specificațiilor tehnice.

Acest motiv de nelegalitate vizează situația în care decizia atacată cuprinde doar motive străine de natura cauzei, aspect care nu este întrunit în cauză, recurenta susținând în fapt o eroare de judecată care vizează modul de apreciere a probelor de către instanța de apel, prin urmare nu reprezintă o critică de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.

Astfel, susținerile recurentei că instanța de apel a reținut în mod nelegal că refuzul pârâtei de o achita contravaloarea lucrărilor aferente fațadei efectuate în luna noiembrie 2011 este unul nejustificat, dar și cele prin care se arată că instanța de apel a reținut că lucrările de placare a fațadei laterale și a fațadei spate sunt executate necorespunzător, nu reprezintă critici de nelegalitate ci de netemeinicie a deciziei atacate care nu pot fi analizate din perspectiva art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

În realitate, prin criticile invocate în susținerea recursului, se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului, chestiuni asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat și care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate și nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

Astfel, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu au dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, nefiind o cale de atac de reformare, ci o cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Raportat la considerentele expuse, reținând că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, va anula recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 207/C/2020-A din 22 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, va respinge cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu au fost depuse înscrisurile justificative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 207/C/2020-A din 22 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2021.