ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 755/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 755/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 9 aprilie 2020
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 05.12.2017 sub nr. x/2017 reclamanta A. S.R.L. societate în faliment prin lichidator judiciar B. a chemat în judecată pârâta C. S.R.L., solicitând instantei ca prin hotararea ce o va pronunta, să dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 534.243,28 RON reprezentând contravaloarea facturilor după cum urmează:
- factura nr. x/07.07.2014 în cuantum de 206.383,95 RON din care s-a achitat suma de 10.647,56 RON, rămânând o diferență de 195.736,39 RON,
- factura nr. x/18.09.2014 în cuantum de 159.077,01 RON,
- factura nr. x/01.09.2014 în cuantum de 145.656,16 RON,
- factura nr. x/10.10.2014 în cuantum de 43.773,72 RON din care s-a achitat suma de 10.000 RON, rămânând o diferență de 33.773,72 RON, sume la care se adaugă dobânda legală calculată asupra debitului principal din momentul în care plata devenit scadentă și până la momentul achitării întregului debit.
În drept au fost invocate dispozițiile C. proc. civ. și cele ale Legii nr. 85/2014.
Prin sentința nr. 178/F/25.09.2018, Tribunalul Bihor a admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâta S.C. C. S.R.L.,
A respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în faliment prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. cu sediul în Oradea, în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata contravalorii facturilor fiscale nr. x/18.09.2014 și nr. y/01.09.2014.
A admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în faliment prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. și în consecință:
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 195.736,39 RON aferent facturii cu nr. x/07.07.2014 și 33.773,72 RON aferent facturii cu nr. x/10.10.2014, sume la care se adaugă dobânda legală de la data scadenței facturilor până la plata integrală a debitului.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel pârâta C. S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței civile atacate nr. 178/F/2018, în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamantă, ca fiind tardivă, având în vedere faptul că dreptul la acțiune s-a prescris, deoarece nu a fost executat de către reclamantă în termenul prevăzut prin lege.
Curtea de Apel Oradea, secția a II-a Civilă de Contecios Adinistrativ și Fiscal prin decizia nr. 37/C/2019-A din 12 februarie 2019 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., societate în faliment, prin lichidator judiciar B., împotriva sentinței nr. 178/F/25.09.2018, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în totalitate.
Împotriva deciziei nr. 37/C/2019-A din 12 februarie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pârâta S.C. C. S.R.L. a declarat recurs.
Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.
Recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece se întemeiază pe aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2500 alin. (1) C. civ., art. 2501 C. civ. și art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Față de dispozițiile legale invocate, recurenta-pârâtă apreciază că acțiunea reclamantei a fost introdusă în afara termenului de prescripție extinctivă.
Momentul de la care începe să curgă termenul legal de prescripție potrivit art. 2523 C. civ. este cel în care titularul a cunoscut sau trebuia să cunoască nașterea dreptului la acțiune, în speța de față la data scadentă a facturilor.
Având în vedere că cea mai recentă scadență era 10.10.2014, termenul până la care reclamanta avea posibilitatea exercitării dreptului la acțiune era 10.10.2017, acțiunea fiind introdusă la 06.12.2017.
Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului.
Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.
Se observă sub un prim aspect că recurenta-pârâtă nu indică normele de drept material presupus încălcate sau greșit aplicate de instanța de apel, ci sunt redate aceleași aspecte ca și cele redate prin cererea de apel, într-o succesiune aproape identică.
Recurenta-pârâtă înțelege să facă trimitere la dispoziții legale pretins încălcate de către instanța de apel, fără a prezenta critici de nelegalitate și legătura acestora cu prezenta cauză.
În susținerea recursului, recurenta-pârâtă prezintă aspecte de fapt care țin de aprecierea sa în ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul legal de prescripție, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui motiv de casare prevăzut limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.
Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.
Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.
În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.
În consecință, se constată că recurenta-pârâtă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel prin respingerea apelului pârâtei.
În ceea ce privește precizările efectuate de către recurenta-pârâtă prin punctul de vedere formulat față de suplimentul la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte reține că acestea nu vor fi avute în vedere, întrucât au fost depuse la dosarul cauzei cu depășirea termenului legal pentru depunerea acestora.
În consecință, recurenta-pârâtă nu s-a conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât, în declarația de recurs nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, să constate nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 37/C/2019-A din 12 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 37/C/2019-A din 12 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată astăzi, 09 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.