ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2312/2019

Ședința publică din data de 6 decembrie 2019

Asupra recursului de față,

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub numărul x/2016, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata către reclamante a sumei de 296.022 RON, reactualizată cu dobânda legală și indicele de inflație, calculată de la momentul introducerii acțiunii și până la data plății efective; instituirea unei sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile ce constituie proprietatea societății pârâte (înscrise în C.F. nr. x Oradea nr. topo. x, C.F. nr. x Oradea nr. topo. x, C.F. nr. x Oradea nr. cad. x și y, C.F. nr. x Oradea nr. topo. x Seleuș și cad. CI top. x-Seleuș) și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au invocat dispozițiile art. 1341, 1344, 1345 și 1640 C. civ., ale art. 94 pct. 1 lit. k) coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 din C. proc. civ. și dispozițiile art. 451-453 și 952 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 168/C din 06 noiembrie 2017, Tribunalul Bihor a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. având ca obiect pretenții.

A obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească reclamantei A. suma de 296.022 RON, actualizată cu indicele de inflație de la momentul introducerii acțiunii, la care se adaugă și dobânda legală.

A respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea civilă formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. și a obligat pârâta să plătească reclamantei A., cu titlul de cheltuieli de judecată suma de 10235,22 RON din care 6735,22 RON taxă de timbru și 3.500 RON onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a declarat apel pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea, în tot, a sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 385/A din 23 aprilie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția I Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. și a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1500 RON, în favoarea intimatei A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac formulate, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel Oradea.

Prin cererea de recurs formulată, recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., referitor la caracterul devolutiv al apelului, art. 430 și art. 431 din C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat și efectele lucrului judecat precum și ale art. 22 din C. proc. civ., referitor la rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Astfel, a susținut că în mod greșit au fost apreciate, ca nefondate, criticile formulate de recurenta-pârâtă în apel, instanța de apel considerând că aspectele referitoare la primirea sumei de 68000 Euro de la intimata-reclamantă B. în Biroul Notarial D., la data de 9 iunie 2012, au intrat în puterea lucrului judecat, în temeiul deciziei civile nr. 462/A/2017 pronunțate de Curtea de Apel Oradea în dosarul civil nr. x/2015, deși prin motivare, instanța de apel a apreciat, indirect că plata acestei sume nu e dovedită .

În acest sens, a făcut referire la mențiunile din decizia atacată cu recurs, considerând că, în mod nelegal a apreciat instanța de apel că:

"nu se pot repune în discuție, fără a aduce atingere puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 462/A/2017 a Curții de Apel Oradea dată în dosarul civil nr. x/2015 aspecte dezbătute și judecate în acest dosar care rămân câștigate judecății", instanța precizând, totodată că:

"în prezentul dosar instanța este investită a verifica dacă a existat o plată nedatorată efectuată prin virament bancar și dacă ea îndeplinește condițiile legii pentru a fi restituită, iar aspectele legate de forța probantă a mențiunilor din promisiunea sinalagmatică cu privire la plata prețului exced prezentului cadru procesual și se bucură de putere de lucru judecat in baza deciziei civile nr. 462/A/2017 a Curții de Apel Oradea dată în dosarul civil nr. x/2015, astfel încât nu se impun a fi analizate" .

Arătând că, prin cererea de apel, a invocat faptul că instanța de fond a apreciat greșit valoarea probatorie a mențiunii cuprinse în actul autentic cu privire la plata prețului, ca reprezentând "o declarație a părților de recunoaștere privind plata, respectiv încasarea sumei de 68.000 Euro", a argumentat că, în realitate, o astfel de mențiune face dovada doar până la proba contrară, potrivit dispozițiilor legale reglementate de art. 1174 din C. civ. din 1864 (reluate de art. 270 alin. (3) C. proc. civ.).

Totodată, a menționat că a învederat instanței de apel că, dincolo de proba cu interogatoriul și martorii audiați în cauză, instanța de fond a ignorat și prezumțiile judiciare aplicabile în cauză, în temeiul art. 329 C. proc. civ.

Având în vedere aceste aspecte anterior evocate, recurenta-pârâtă a apreciat că soluția instanței de fond a fost pronunțată atât cu aplicarea greșită a legii, cât și cu interpretarea greșită a stării de fapt din cauză, întreaga argumentație a instanței de fond bazându-se pe interpretarea greșită a dispozițiilor legale amintite, conferindu-se mențiunii de plată din contract o valoare juridică pe care aceasta nu o are.

A mai precizat că, deși a considerat că în cauză nu s-a făcut dovada remiterii în numerar a sumei de 68.000 Euro către recurenta-pârâtă, instanța a ignorat aspectele de fapt conturate în speță, ce conduc la concluzia că, în realitate, nu a existat o dublă plată, ci plata stipulată în contractul autentic a fost doar cea făcută prin ordin de plată, respectiv plata în cuantum de 296.022 RON (echivalentul a 66.000 Euro).

În legătură cu acest motiv invocat în apel, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a precizat, prin hotărârea recurată, că nu e dovedită primirea sumei de 68.000 Euro, în numerar, în incinta Biroului Notarial D., însă, în mod eronat, a apreciat că nu se poate pronunța pe această chestiune, reținând că această presupusă plată de 68.000 Euro a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2015 a Tribunalului Bihor, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 200/C/2016, modificată prin decizia civilă nr. 462/A/2017 a Curții de Apel Oradea, prin care recurenta-pârâtă a fost obligată să restituie recurentei-reclamante B. contravaloarea sumei de 68.000 Euro, împreună cu dobânda legală de la data pronunțării hotărârii din apel.

În privința considerentului instanței de apel ce a stat la baza respingerii apelului formulat de recurenta-pârâtă, potrivit căruia efectuarea, pentru a doua oară, a unei părți din prețul achitat anterior pentru același bun, reprezintă în mod indubitabil o plată nedatorată, în raport cu împrejurarea că prețul de 68,000 Euro fusese achitat anterior în numerar, a considerat că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, deoarece a atribuit valoare de lucru judecat unor aspecte care, în realitate nu intraseră în puterea lucrului judecat.

Ca atare, în opinia recurentei-pârâte, instanța de apel a refuzat să judece pe fond apelul.

Făcând trimitere la textul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că intră în puterea lucrului judecat doar considerentele care sprijină soluția din dispozitiv, a învederat că, în litigiul soluționat în cadrul dosarul nr. x/2015, instanța nu a verificat dacă există sau nu o plată dublă, aspect care face obiectul prezentei cauze.

De asemenea, a subliniat că la momentul soluționării dosarului arătat, instanța cunoștea despre existența prezentului dosar.

Atribuind efect de lucru judecat unor afirmații dintr-o altă hotărâre care nu au soluționat problema de drept din cauză, a considerat că instanța de apel a încălcat normele de procedură cu incidență în materia judecării apelului, hotărârea pronunțată fiind lovită de nulitate.

A susținut că, procedând în acest mod, instanța de apel nu a rejudecat fondul în integralitatea lui, nerespectând, astfel, în totalitate, caracterul devolutiv al apelului, prin aceea că a apreciat, în mod neîntemeiat, că obiectul prezentei judecăți, respectiv restituirea de către recurenta-pârâtă a sumei de 296.022 RON (echivalentul a 66.000 Euro) către intimatele-reclamante A. și B., cu titlu de plată nedatorată, nu ar avea legătură cu obligația de restituire a sumei de 68.000 Euro, stabilită de instanța de judecată în sarcina recurentei-pârâte în dosarul civil nr. x/2015 către aceleași persoane și pentru același autoturism.

A mai susținut că în cauză nu operează puterea de lucru judecat a deciziei civile pronunțate în dosarul nr. x/2015, deoarece în acel dosar s-a dispus rezoluțiunea contractului și repunerea părților în situația anterioară, nefiind analizat aspectul litigios ce face obiectul prezentului dosar, respectiv dacă există sau nu există o plată dublă, astfel că, nu se poate vorbi de putere sau autoritate de lucru judecat, fiind în prezența a obiecte diferite și cauze juridice diferite.

Reținând incidența autorității de lucru judecat asupra aspectului contestat de recurentă, a precizat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, în care, în mod greșit, a apreciat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 1341 din C. civ., potrivit cărora:

"Cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire", soluția fiind nelegală, deoarece intimata-reclamantă a plătit suma de 296.022 RON (echivalentul a 66.000 Euro) pentru achiziționarea autoturismului E., nu pentru a face o a doua plată pentru achiziționarea aceluiași autoturism.

Pe de altă parte, a considerat că au fost încălcate și dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., care consacră în mod expres rolul activ al judecătorului în procesul civil.

În acest sens, a susținut că instanța de apel, deși a apreciat în mod indirect că nu e dovedită plata către recurenta-pârâtă a sumei de 68.000 Euro, a dispus totuși că recurenta trebuie să plătească intimatelor-reclamante suma de 296.022 RON (echivalentul a 66.000 Euro), neținând cont că astfel, recurenta-pârâtă trebuie să plătească, de două ori, o sumă primită o singură dată.

Refuzând să analizeze aceste aspecte și reținând, în mod nelegal, incidența autorității de lucru judecat, instanța de apel a încălcat, în opinia recurentei-pârâte, dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin întâmpinare intimatele-reclamante A. și B. au invocat excepția inadmisibilității recursului iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. a depus la dosar, la data de 8 noiembrie 2018, răspuns la întâmpinare prin care, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 și 483 din C. proc. civ., astfel cum au fost acestea interpretate prin decizia nr. 52/2018 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din data de 19 octombrie 2018, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 7 iunie 2019, Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității recursului, pe care l-a admis în principiu, fixând termen pentru soluționarea acestuia la data de 17 ianuarie 2019, în ședință publică.

Totodată, la același termen, s-a luat act de renunțarea recurentei-pârâte la cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 și 483 C. proc. civ., așa cum au fost interpretate prin decizia nr. 52/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin încheierea din Cameră de Consiliu pronunțată la data de 2 iulie 2019, Înalta Curte a preschimbat termenul stabilit la data de 17 ianuarie 2020 în vederea soluționării recursului, pentru data de 6 decembrie 2019.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție îl va admite, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl constituie acțiunea în pretenții, întemeiată pe dispozițiile art. 1341, 1344, 1345 privind plata nedatorată și art. 1640 C. civ., formulată de intimatele-reclamante A. și B., prin care acestea au solicitat instanței obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 296.022 RON reactualizată cu dobânda legală și indicele de inflație, calculată de la momentul introducerii acțiunii și până la data plății efective, precum și instituirea unei sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile ce constituie proprietatea societății pârâte, în temeiul dispozițiilor art. 952 și următoarele din C. proc. civ.

În cadrul recursului formulat, recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., referitor la caracterul devolutiv al apelului, ale art. 430 și 431 din C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat și efectele lucrului judecat precum și ale art. 22 din C. proc. civ., referitor la rolul judecătorului în aflarea adevărului.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit a considerat instanța de apel ca fiind intrate în autoritatea lucrului judecat, în temeiul deciziei civile nr. 462/A/2017 pronunțate de Curtea de Apel Oradea în dosarul civil nr. x/2015, aspectele referitoare la primirea, în numerar, de către recurenta-pârâtă, a sumei de 68000 Euro de la intimata-reclamantă B. în Biroul Notarial D., la data de 9 iunie 2012, deoarece în respectiva cauză nu s-a făcut dovada unei remiteri în numerar a acestei sume, iar instanța nu a verificat aspectul în discuție în prezenta cauză, respectiv dacă există sau nu o plată dublă, ci a reținut doar că plata prețului autovehiculului a fost efectuată.

A susținut că, procedând astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., atribuind, în mod greșit, valoare de lucru judecat recunoașterii recurentei-pârâte, prin raportarea acestei manifestări de voință la primirea în numerar a prețului autovehiculului, deși aspectul litigios ce face obiectul prezentului dosar, respectiv dacă există sau nu există o plată dublă, nu a făcut obiectul cauzei anterioare.

Considerând că probele verificate în cauză au vizat, exclusiv, plata în cuantum de 296.022 RON (echivalentul a 66.000 Euro) transferată către recurenta-pârâtă prin ordin de plată, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu a apreciat corect asupra probelor cu interogatoriul și martori și, totodată, a ignorat prezumțiile judiciare aplicabile în cauză, în temeiul art. 329 C. proc. civ., conchizând, în mod eronat, că efectuarea, pentru a doua oară, a plății prin transfer bancar a unei părți din prețul autovehiculului, reprezintă în mod indubitabil o plată nedatorată, în raport cu împrejurarea că prețul de 68,000 Euro fusese achitat anterior, în numerar.

A mai arătat că instanța de apel nu a respectat, în totalitate, caracterul devolutiv al apelului, întrucât a apreciat, în mod neîntemeiat, că obiectul prezentei judecăți se referă la restituirea, ca plată nedatorată, a unei sume distincte față de suma de 68.000 Euro numerar, a cărei restituire a fost dispusă de instanța de judecată în sarcina recurentei-pârâte, în dosarul civil nr. x/2015

În acest mod, a precizat că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul este obligat să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale .

Sub aspectul situației de fapt, Înalta Curte reține că decizia recurată a stabilit că, între intimata-reclamantă B. și recurenta-pârâta S.C. C. S.R.L., prin administrator F., s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din data de 9 iunie 2012 de B.N.P. D., prin care recurenta-pârâta s-a obligat să obțină și să vândă reclamantei un autoturism marca x din Germania, la prețul de 68.000 Euro, urmând ca transferul dreptului de proprietate de la promitentul vânzător la promitenta cumpărătoare să se facă în termen de 5 zile de la încheierea promisiunii. Conform unei mențiuni inserate în promisiunea de vânzare-cumpărare, prețul de 68.000 Euro a fost achitat, integral, la data semnării actului notarial.

Ulterior, administratorul recurentei-pârâte, F. s-a deplasat în Germania, însoțit de numiții G. (concubinul intimatei-reclamantei B.), H. și I., pentru achiziționarea vehiculului și aducerea lui în țară.

Întrucât vânzătorul german nu a acceptat plata în numerar, din prețul negociat de 67.750 Euro + TVA 19% (conform facturii x/2012 de la fila nr. x cu traducere la dosarul de fond) s-a achitat doar un avans de 1.750 Euro, iar pentru diferența de preț de 66.000 Euro a fost contactată telefonic intimata-reclamantă B., care a efectuat, la data de 12 iunie 2012, un transfer bancar în cuantum de 296.022 RON RON către recurenta-pârâtă, dintr-un cont deschis la J. al cărei titular era mama sa, intimata-reclamantă A..

Suma reprezenta, conform mențiunii din extrasul de cont, plată integrală efectuată de intimata-reclamantă conform promisiunii de vânzare, însă, în realitate reprezenta doar o diferență de plată efectuată de fiica titularei de cont.

Suma în RON astfel transferată a fost convertită în 66.000 Euro, fiind achitată către vânzătorul german.

Ulterior aducerii în România a autovehiculului achiziționat, ce a fost înmatriculat pe numele recurentei-pârâte, contractul de vânzare-cumpărare nu s-a mai încheiat, deoarece părțile nu au căzut de acord dacă prețul de 68.000 de Euro din promisiunea de vânzare reprezintă prețul net, la care se adaugă TVA, ori dimpotrivă este vorba de prețul brut, inclusiv TVA.

În cadrul acțiunii înregistrate sub numărul de dosar x/2015 la data de 12 iulie 2016, prin sentința civilă nr. 200/C din 21 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Bihor, modificată în apel prin decizia civilă nr. 462/A/2017 din 29 iulie 2017 a Curții de Apel Oradea, s-a dispus rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din data de 9 iunie 2012 de Biroul Notarului Public D. privind autoturismul marca x, iar recurenta-pârâtă din cauza de față, S.C. C. S.R.L. a fost obligată să restituie intimatei-reclamante B., contravaloarea în RON a sumei de 68.000 Euro, cu dobânda legală, calculată de la data pronunțării deciziei, până la data plății efective.

În cuprinsul deciziei civile nr. 462/A/2017 a Curții de Apel Oradea (pagina 3) se reține că, în considerentele sentinței civile nr. 200/C din 21 noiembrie 2016, pronunțată în cauză de Tribunalul Bihor s-a menționat, în partea relevantă în cadrul căii de atac analizate, că instanța de fond a menționat că:

"deși în contractul având ca obiect promisiunea de vânzare cumpărare s-a specificat plata integrală a prețului, părțile au și cu privire la acest aspect poziții divergente. Reclamanta și martorul G. au susținut că această mențiune este conformă realității și că au înmânat în numerar lui F. 68.000 Euro, prețul mașinii, și încă 4.000 Euro comisionul personal al acestuia, dar că, întrucât vânzătorul german nu a acceptat plata prețului în bani lichizi, pentru a nu se întoarce în România numai pentru a depune banii într-un cont, au convenit ca reclamanta să transfere din România echivalentul în RON a circa 68.000 Euro (retrași din contul mamei sale) în contul S.C. C. S.R.L., iar această pârâtă a convertit și transferat banii vânzătorului din Germania. Practic reclamanta a susținut că a plătit prețul de două ori.

Pârâtul F. a susținut că în contra mențiunii din contract, suma de 68.000 Euro s-a plătit o singură dată și anume prin transfer bancar.

În prezenta cauză, relevant este numai faptul că ambele părți recunosc plata prețului de 68.000 Euro stabilite prin contract. Împrejurarea că s-au făcut una sau două plăți și în ce sumă, se va stabili în altă cauză, având ca obiect pretenții, înregistrată sub nr. de dosar x/2016 la Tribunalul Bihor".

Acest considerent a fost menținut, implicit, prin decizia civilă nr. 462/A/2017 a Curții de Apel Oradea, care nu a modificat cele constatate de prima instanță în această privință, ci a făcut doar aprecieri referitoare la incidența dispozițiilor art. 1269 alin. (1) și, respectiv, art. 1516 C. civ. (pagina 7 din decizie).

Or, această ultimă mențiune, referitoare la constatarea, de către instanța care a tranșat litigiul anterior, a faptului de netăgăduit a recunoașterii de către părți a plății prețului, fără a se aprecia asupra existenței a uneia sau a două plăți, îndreptățește instanța de recurs să considere întemeiate criticile analizate.

Din conținutul acestui considerent rezultă că, la data pronunțării deciziei civile nr. 462/A/2017 din 29 iulie 2017 a Curții de Apel Oradea, existența prezentei cauze, ca și obiectul acesteia, erau cunoscute instanțelor din dosarul civil nr. x/2015, prima instanță menționând expres, într-un considerent menținut în apel, că lasă la aprecierea instanțelor ce vor judeca cauza înregistrată la Tribunalul Bihor sub numărul de dosar x/2016 să stabilească dacă, în contextul de fapt prezentat, s-au făcut una sau două plăți și în ce sumă.

Este adevărat că, prin judecata realizată în dosarul nr. x/2015 s-a reținut că intimatele-reclamante au realizat plata prețului de 68.000 Euro către recurenta-pârâtă, însă, astfel cum aceasta din urmă arată în motivele recursului, instanțele care au soluționat prima acțiune nu au precizat dacă, prin această constatare, s-au referit la prețul achitat prin transfer bancar sau la cel despre care se afirmă că s-ar fi achitat în numerar, ci s-au rezumat a constata un fapt de netăgăduit, anume că recurenta-pârâtă a recunoscut primirea prețului de 68.000 Euro.

Prin urmare, deși prezentul litigiu vizează restituirea celei de a doua sume de bani pretinse de intimatele-reclamante, adică cei 296.022 RON virați în data de 12 iunie 2009 de către intimata-reclamantă B. din contul intimatei-reclamante A. în contul recurentei-pârâte S.C. C. S.R.L., instanța de apel trebuia să dezlege acest aspect prin stabilirea, în baza probelor administrate, a numărului de plăți efectuate și în ce sume, respectiv dacă prețul a fost plătit de două ori.

Așadar, este îndreptățită critica recurentei-pârâte, în sensul că, în mod greșit a considerat instanța de apel ca fiind intrate în autoritatea lucrului judecat, în temeiul deciziei civile nr. 462/A/2017 pronunțate de Curtea de Apel Oradea în dosarul civil nr. x/2015, aspectele referitoare la primirea în numerar de către recurenta-pârâtă a sumei de 68000 Euro de la intimata-reclamantă B. în Biroul Notarial D., la data de 9 iunie 2012, deoarece în respectiva cauză, instanța s-a rezumat la a stabili doar că plata prețului autovehiculului a fost, într-adevăr, efectuată și, ca atare, nu a analizat dacă acest preț a fost plătit în numerar sau prin transfer bancar, nici dacă a fost plătit o singură dată sau de două ori, acest aspect nefăcând obiectul cauzei.

Mai mult, din considerentul anterior redat rezultă că verificarea acestui aspect a fost lăsată instanței din prezenta cauză, expres învestită cu stabilirea existenței sau nu a unei plăți duble.

În consecință, în mod greșit a apreciat instanța de apel că aspectele legate de forța probantă a mențiunilor din promisiunea sinalagmatică cu privire la plata prețului în numerar s-ar bucura de autoritate de lucru judecat și, ca atare, exced cadrului procesual din acest dosar, nemaifiind necesar a fi analizate.

În realitate, singurul aspect care a fost dezbătut și judecat în dosarul civil nr. x/2015 și care rămâne câștigat judecății este cel legat de faptul că prețul autovehiculului a fost, cu certitudine, plătit.

Ca atare, în mod eronat a procedat instanța de apel atunci când, reținând cu autoritate de lucru judecat, în baza deciziei civile nr. 462/A/2017 a Curții de Apel Oradea că prețul de 68,000 Euro fusese achitat anterior, în numerar, s-a considerat învestită exclusiv cu verificarea existenței unei plăți nedatorate efectuată prin virament bancar și, respectiv, a îndeplinirii condițiilor legale pentru a fi restituită, administrând și interpretând probatoriul exclusiv în raport cu acest aspect.

Procedând astfel, instanța de apel a realizat o analiză trunchiată a situației de fapt, cu încălcarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., referitor la caracterul devolutiv al apelului, considerentele deciziei fiind limitate la analizarea aspectelor relevate de probatoriu referitoare la plata efectuată prin transfer bancar, fără a fi analizate și probele administrate cu privire la existența plății despre care se afirmă că s-ar fi realizat în numerar.

Nefiind analizată cauza sub toate aspectele cu care instanța a fost investită, datorită greșitei rețineri a incidenței dispozițiilor art. 430 alin. (2) teza a doua și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte nu poate realiza un control judiciar efectiv în prezenta fază procesuală, întrucât examenul realizat de instanța de apel a fost incomplet.

Raportat la elementele relevate anterior, privind lipsa considerentelor care să justifice soluția pronunțată prin analiza coroborată a întregului probatoriu, în raport de integralitatea susținerilor formulate de recurenta-pârâtă în apel, se impune admiterea recursului declarat de această parte, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 și 497 din C. proc. civ. va admite recursul formulat, va casa în totalitate hotărârea recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În temeiul art. 501din C. proc. civ., la rejudecarea cauzei vor fi avute în vedere toate motivele invocate de părți în fața instanței de apel, precum și îndrumările date prin decizia de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 385/A/2018 din 23 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2019.