ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2006/2022

Ședința publică din data de 12 octombrie 2022

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă la 12.07.2016, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamante a sumei de 296.022 RON, actualizată cu indicele de inflație, a dobânzii legale aferente acestui debit, calculată de la data introducerii acțiunii și până la data achitării lui și să dispună instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor imobile indicate, proprietatea pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 13.03.2017, Tribunalul Bihor, secția I civilă a respins cererea reclamantelor, privind instituirea sechestrului asigurător.

Prin sentința civilă nr. 168/C/06.11.2017, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a fost admisă în parte acțiunea, a fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 296.022 RON, actualizată cu indicele de inflație de la momentul introducerii acțiunii și a dobânzii legale aferente debitului, a fost respinsă ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanta B. și a fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 10.235,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. C. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 385/A/23.04.2018, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.R.L. a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 2312/06.12.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

Procedând la rejudecarea cauzei, în apel, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a pronunțat decizia civilă nr. 774/A/09.06.2021, prin care a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea, a menținut dispozițiile date excepției prescripției dreptului material la acțiune și a obligat intimatele-reclamante la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.383 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru achitată în apel și recurs.

Împotriva acestei din urmă decizii civile, A. și B. au declarat recurs, solicitând casarea ei și, în rejudecare, respingerea apelului declarat de S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 168/C/06.11.2017, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă.

În motivare, recurentele-reclamante au arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a celor prevăzute de art. 255, art. 259, art. 264, art. 315 alin. (1) și (3), art. 324 și art. 317-329 C. proc. civ., referitoare la încuviințarea și administrarea probelor.

Sub acest aspect, au arătat că instanța de apel a administrat proba cu audierea martorului D., notarul care a legalizat semnăturile părților promisiunii bilaterale de vânzare nr. 32/09.06.2021, cu încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

În argumentare, au arătat că intimata-pârâtă a renunțat la administrarea acestei probe în primă instanță, iar în rejudecare, aceasta nu mai putea reveni asupra ei, atât timp cât și instanțele din primul ciclu procesual au apreciat-o ca nefiind utilă cauzei. Din aceeași perspectivă, recurentele-reclamante au susținut că administrarea acestei probe nu putea fi încuviințată de către instanța de prim control judiciar, în condițiile în care s-au opus cererii de încuviințare a acestei probe ca urmare a condamnării penale a martorului pentru falsificarea înscrisului care ar fi atestat restituirea de către intimata-pârâtă a sumei achitate cu titlu de preț, iar martorul a declarat la începutul audierii sale că se află în dușmănie cu ambele părți în litigiu pentru același considerent.

De asemenea, au criticat modalitatea în care declarația acestui martor a fost apreciată de către instanța de apel ca fiind sinceră, având în vedere că declarațiile martorilor E. și F., în raport cu care ea a fost coroborată, atestau că aceștia nu au fost la notar.

Au mai arătat că în măsura în care decizia civilă recurată s-a întemeiat pe declarația acestui martor despre care s-a reținut prin hotărâre că doar a legalizat semnăturile părților și fără ca această concluzie, de altfel, nesusținută de niciuna dintre părți în apel, să fi fost pusă în dezbaterea părților, instanța de prim control judiciar a încălcat prevederile art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

În continuare, au susținut că deși s-a reținut art. 86 din Legea nr. 36/1995 ca temei al legalizării semnăturilor părților semnatare ale actului, instanța de apel a ignorat prevederile alin. (3) a aceluiași text de lege, în conformitate cu care legalizarea semnăturilor implica prezentarea și explicarea de către notarul public părților semnatare a conținutului actului care cuprindea mențiunea plății prețului de vânzare a autoturismului. În aceste condiții, recurentele-reclamate au apreciat că nu se putea considera că s-a făcut dovada contrară celor menționate în cuprinsul promisiunii bilaterale de vânzare nr. 32/09.06.2021.

În ce privește depoziția martorului G., singura persoană care a asistat la achitarea prețului autoturismului în numerar la data semnării actului sus-menționat, au afirmat că în mod nelegal aceasta a fost înlăturată din dosar, întrucât el a declarat că nu era concubinul recurentei-reclamante B., iar la dosar nu a existat nicio probă în sensul celor reținute de instanța de prim control judiciar. Totodată, au arătat că declarația acestui martor putea fi coroborată cu declarațiile celorlalți martori care au confirmat că G. avea asupra sa o sumă importantă de bani în Germania, de unde s-au achiziționat un autoturism marca x și unul marca x.

Au mai susținut autoarele căii de atac că decizia atacată reflectă încălcarea normelor de procedură imperative prevăzute de art. 264 C. proc. civ., întrucât instanța de prim control judiciar a ținut cont de declarația martorului D., însă a ignorat celelalte dovezi și prezumții incidente.

În concluzie, recurentele-reclamante au apreciat că s-a făcut dovada că prețul de vânzare a autoturismului a fost achitat de două ori, motiv pentru care au susținut că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La 15.12.2021 intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, arătând că deși au invocat motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele-reclamante au expus critici care vizează, în realitate, netemeinicia deciziei civile atacate și nu nelegalitatea ei și care reflectă nemulțumirile autoarelor căii de atac cu privire la modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză, aspect care excedează examenul de legalitate în această etapă procesuală.

Recurentele-reclamante au răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar.

Prin încheierea din 08.06.2022, completul de filtru a dispus completarea raportului cu opinia magistratului-asistent raportor asupra incidenței art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014; suplimentul la raport a fost redactat și, în urma analizării lui, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că în termen de 10 zile de la comunicare puteau depune puncte de vedere la supliment; numai recurentele-reclamante și-au prezentat punctul de vedere.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în analiză cu prioritate incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, referitoare la încetarea judecății, reținând următoarele:

Tribunalul Bihor, secția I civilă a fost învestit cu o acțiune având ca obiect având ca obiect recunoașterea unei creanțe pretins deținute de reclamante împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L.

Prin sentința nr. 872/F/05.07.2019, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei S.C. C. S.R.L., intimată-pârâtă în prezenta cauză; respectiva sentință a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 18/C/2020-A/21.01.2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. (…) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează".

Din interpretarea dispozițiilor legale citate mai sus rezultă că în măsura în care deschiderea procedurii de insolvență împotriva unei societăți care are calitatea de pârâtă într-o acțiune prin care un creditor urmărește să își realizeze o creanță asupra sa intervine pe parcursul soluționării procesului, judecata cauzei se suspendă de drept, iar la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, acțiunea judiciară încetează.

Intrarea S.C. C. S.R.L. în procedura insolvenței a avut loc pe parcursul judecării recursului pe care respectiva societate l-a declarat în primul ciclu procesual, împrejurare ce a atras incidența prevederilor art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, care instituie o excepție de la regula suspendării, în cazul căilor de atac al căror titular este debitorul insolvent.

Cum recursul de față a fost promovat de A. și B., care susțin că sunt creditoare ale intimatei, nu dispozițiile legale anterior evocate sunt aplicabile, ci cele ale art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

De aceea, având în vedere calitatea intimatei, de debitoare în procedura generală a insolvenței, Înalta Curte va da eficiență prevederilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 și va înceta judecata recursului, ca formă de manifestare a acțiunii judiciare promovate pentru realizarea unei creanțe asupra intimatei-pârâte, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, încetează judecata recursului declarat de recurentele-reclamante A. și B. împotriva deciziei civile nr. 774/A/09.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2022.