ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 897/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, la data de 27 martie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L.- societate în faliment prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. a chemat-o în judecată pe pârâta C. S.A. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 637.146,78 RON cu titlu de despăgubiri.

Prin sentința nr. 203/LP/2018 din 17 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis excepțiile autorității de lucru judecat și a prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâta C. S.A.; de asemenea, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.- societate în faliment prin lichidator judiciar CABINET DE INSOLVENȚĂ B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvență B., prin care a solicitat retrimiterea dosarului către Tribunalul Bihor pentru rejudecarea cauzei, cu mențiunea că nu este împlinit termenul de prescripție și nici nu este autoritate de lucru deja judecat, nefiind întocmită nici o plângere cu acest obiect.

Prin decizia nr. 99/C/2019-A din 26 martie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - societate în faliment - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A. împotriva sentinței nr. 203/LP/17.10.2018, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în totalitate; fără cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 99/C/2019-A din 26 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ B., indicând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, în referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), (5) C. proc. civ. că, prin primul petit al cererii de recurs, a solicitat ca in caz de casare a deciziei recurate sa se trimită cauza spre o noua judecată primei instanțe, Tribunalului Bihor, în speță fiind îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., deoarece prima instanță a soluționat cauza pe cale de excepție fără a intra în judecarea fondului, excepții care in mod greșit au fost admise.

Recurenta-reclamantă a arătat că în susținerea apelului a adus următoarele argumente:

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, s-a arătat că Tribunalul Bihor, în mod greșit, a admis această excepție, raportat la obiectul prezentei acțiuni, deoarece între cele două acțiuni nu există triplă identitate nici în ceea ce privește sumele și nici în privința obiectului lor.

Prin acțiunea soluționată definitiv (dosar nr. x/2011) a solicitat obligarea pârâtei C. la plata de daune materiale în sumă de 821.151,18 RON și 476,772 RON cu titlu de daune morale ca urmare a încălcării de către banca pârâtă a contractului de cont curent/subcont nr. 1/18.09.2007.

În prezentul dosar a solicitat obligarea pârâtei C. la plata sumei de 637.146,78 RON cu titlu de despăgubiri, pentru fapta pârâtei de încălcare a obligațiilor pe care și le-a asumat față de societate, în baza acordului cadru de scont nr. Bihor SJ - C. civ. 20/96 din data de 5.03.2008 și a actului adițional nr. Bihor SJ- C. civ. 20/96/A din 6.03.2008.

A menționat că analiza făcută de instanțele de judecată în cele trei cicluri procesuale nu a vizat aceste aspecte, nefiind întrunită condiția identității de cauză, nefiind întemeiată, excepția autorității de lucru judecat, așa cum în mod greșit s-a reținut prin sentința apelată.

În speță, în condițiile în care prima acțiune (care avea alt obiect - daunele materiale și morale) hotărârea anterioară nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi acțiuni de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de intimata-pârâtă C..

În mod greșit Tribunalul Bihor a respins acțiunea reținând că există autoritate de lucru judecat, în condițiile în care prin considerentele sentinței apelate, aceeași instanță constată că cele două acțiuni nu sunt identice în ceea ce privește sumele solicitate de societate, ceea ce reprezintă aceste sume și nici din punct de vedere a actelor încălcate de către C..

Din aceste considerente, a solicitat desființarea sentinței atacate și respingerea excepției autorității de lucru judecat invocată de intimata-pârâtă.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, a considerat că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că societatea a stat în pasivitate cu privire la dreptul său de creanță și că nu a urmărit realizarea lui înăuntrul termenului de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care a început să curgă de la data de 22.07.2008 când aceasta s-a constituit parte civilă în dosar nr. x/2011 al Tribunalului Cluj. Până la soluționarea cauzei penale cursul prescripției este suspendat de drept conform regulii cunoscută sub denumirea de penalul ține în loc civilul.

A arătat că și ulterior soluționării dosarului penal la care a făcut mai sus referire, apelanta nu a stat în pasivitate cu privire la protejarea dreptului său de creanță și a promovat mai multe plângeri penale.

În ceea ce privește îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, a arătat că, culpa intimatei pârâte este evidentă, lucru constatat cu ocazia cercetării disciplinare a prepușilor săi.

Toate demersurile sale judiciare au reprezentat cazuri de întrerupere a prescripției, începând cu înscrierea sa la masa credală a debitoarei S.C. D. S.R.L. și continuând cu celelalte demersuri judiciare întreprinse de aceasta în materie penală și cu acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. care a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 în care s-a respins cu putere de lucru judecat excepția prescripției dreptului material la acțiune al apelantei, conform sentinței nr. 375/8.10.2015, soluție menținută prin decizia nr. 180/C/2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și prin decizia nr. 101/26.01.2017 a Î.C.C.J.

A mai menționat că soluția de respingere a excepției prescripției pronunțată în dosarul nr. x/2011, s-a consolidat la data de 26.01.2017 cu putere de lucru judecat și această dezlegare dată prescripției nu poate fi contrazisă printr-o hotărâre judecătorească ulterioară, așa cum s-a procedat în prezentul dosar.

În continuare a susținut că, prin jurispudența sa, I.C.C.J. a statuat ca autoritatea de lucru judecat nu poate fi opusa unei cereri daca faptele pe care se fondează si cele pe baza căreia a fost pronunțata hotărârea precedenta sunt diferite.

Prin prima actiune (dosar x/2011) recurenta a arătat că a solicitat obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, demersul fiind fundamentat pe încălcarea de către pârâtă a obligațiilor pe care și le-a asumat față de aceasta în baza contractului de cont curent/subcont nr. 1/18.09.2007, iar prin cererea de chemare in judecată care face obiectul prezentului proces, pretențiile sale se intemeiază pe încălcarea de către pârâtă a obligațiilor pe care și le-a asumat prin acordul cadru de scont nr. Bihor SJ - C. civ. 20/96 din data de 5.03.2008 și a actului adițional nr. Bihor SJ- C. civ. 20/96/A din 6.03.2008, nefiind îndeplinită astfel condiția triplei identități.

Astfel, în speța, reținând "excepția puterii de lucru judecat", prima instanță a finalizat litigiul, fără a analiza în nici un fel argumentele sale, cărora le-a opus o dezlegare anterioară defavorabilă, fara a soluționa pe fond cauza.

În realitate, ceea ce a reținut prima instanță nu este doar efectul pozitiv al lucrului judecat. ci chiar autoritatea de lucru judecat - care înseamnă că este împiedicată o nouă judecată pe fond, cu toate că între părți au existat acte valabile, iar pârâta si-a încălcat obligațiile asumate.

Pe de altă parte. în ceea ce privește cauza acțiunii civile se impune a se face precizarea că aceasta a fost definită în literatura de specialitate ca reprezentând temeiul juridic al cererii (causa petendi), fundamentul legal al dreptului pe care una dintre părți îl valorifică împotriva celeilalte, iar cu privire la același obiect pot exista mai multe acțiuni întemeiate pe cauze diferite.

Cauza acțiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare în judecată, ci trebuie căutată în complexitatea de circumstanțe care determină și întrețin voința părții interesate de a reclama sau de a se apăra și de a stărui în ceea ce reclamă ori în ceea ce contestă.

In ceea ce privește regulile de procedura încălcate, recurenta a arătat ca au fost încălcate dispozițiile art. 6, art. 8, art. 13 din noul C. proc. civ., cât și art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la un proces echitabil, egalitatea părtilor litigante in exercitarea drepturilor procesuale si dreptul la apărare și că susține aceasta, deoarece instanța de fond i-a respins proba cu expertiza judiciara și proba testimonială, iar instanța de apel nu a analizat motivele de respingere a excepțiilor invocate, deși avea obligația instituită de art. 22 noul C. proc. civ. alin. (2).

Referitor la motivul de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta a arătat că instanțele de judecata nu au avut in vedere temeiurile de drept material invocate prin cererea de chemare în judecată, respectiv art. 82, 112 și urm. C. proc. civ., 962, 969, 970 C. civ. și au interpretat greșit actele juridice deduse judecății, ce conțin obligații asumate și neonorate de pârâta C., ceea ce a condus la admiterea excepțiilor invocate de pârâtă și la respingerea cererii sale.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de tribunal si a deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor; în subsidiar, în baza art. 497 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea in totalitate a deciziei recurate si in consecința trimiterea cauzei spre o noua judecata la Curtea de Apel Oradea; cu obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu, in toate ciclurile procesuale.

Intimata-pârâtă C. S.A. a transmis întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și soluționarea cauzei de completul de filtru.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părților și față de care la 26 noiembrie 2019, recurenta a depus punct de vedere.

Prin încheierea din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis, în principiu, recursul și a acordat termen la data de 28 mai 2020, pentru judecata acestuia.

Analizând recursul declarat de reclamantă, raportat la temeiurile juridice invocate și motivele de recurs expuse, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări, iar dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept, aspecte care nu pot fi reținute în cauză.

Soluționarea excepției autorității de lucru judecat de către prima instanță a fost criticată, printre altele, de către reclamantă prin motivele apelului formulat împotriva sentinței tribunalului, iar soluția de admitere a acesteia a fost confirmată de instanța de apel.

Recurenta-reclamantă a criticat, în priml rând, prin motivele de recurs greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Textul art. 431 alin. (1) C. proc. civ. reglementează efectul negativ al autorității de lucru judecat, în manifestarea sa de excepție procesuală, de natură a opri a doua judecată, în măsura în care este îndeplinită cerința triplei identități de părți, obiect și cauză.

Din cuprinsul celor expuse anterior reiese că este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar rațiunea reglementării anterior menționate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorității de lucru judecat și de a împiedica instanțele să dea soluții contrare în dosare diferite.

Sub aspectul elementelor autorității de lucru judecat, rezultă că pentru existența acesteia este necesară tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Identitatea de părți presupune participarea în ambele procese a acelorași persoane, ca titulare ale drepturilor care formează obiectul principal

Obiectul cererii de chemare in judecta este pretentia formulată, respectiv folosul urmărit de către reclamant prin introducerea acțiunii, cât și dreptul subiectiv invocat. Ceea ce interesează din punct de vedere al autorității de lucru judecat este ca, din cuprinsul actiunilor, să rezulte că scopul final urmarit de parte este același.

În ceea ce privește cauza, se reține că aceasta vizează fundamentul raportului juridic dedus judecății și se manifesta practic in situatia de fapt calificată juridic.

Pornind de la aceste considerații teoretice, instanța supremă constată că, în speță, este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, astfel cum în mod corect au reținut ambele instanțe devolutive.

Referitor la părți, se observă că în ambele acțiuni reclamantă este S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual De Insolvență B., iar pârâtă este C. S.A.

In ceea ce priveste conditia identității de obiect, pornind de la folosul urmărit de către reclamantă (recuperarea prejudiciului material suferit ca urmare a modului în care pârâta a înțeles să deconteze biletele la ordin emise de către S.C. D. S.R.L. în favoarea reclamantei pentru marfa livrată), se constată că și aceasta este îndeplinită, în sensul că în ambele acțiuni reclamanta tinde să obțină obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, reprezentând contravaloarea unui prejudiciu pretins suferit de către aceasta.

Verificând cauza celor două cereri de chemare în judecată se constată că în ambele dosare acțiunea a fost întemeiată pe nerespectarea clauzelor contractuale, respectiv a convenției de cont curent nr. 1/18.09.2007, a acordului cadru de scont nr. Bihor SJ- C. civ. 20/96 din 05.03.2008 și a actului adițional la acesta din 06.03.2008, reclamanta imputând pârâtei faptul că a decontat în mod preferențial biletele la ordin achiziționate în baza acordului cadru de scont nr. Bihor SJ- C. civ. 20/96 din 05.03.2008 și a actului adițional în detrimentul biletelor la ordin depuse spre decontare de către reclamantă în baza contractului de cont curent, așa cum în mod legal și temeinic a reținut instanța de apel.

Așadar, cum în ambele dosare figurează aceleași părți, în aceeași calitate; cum în dosarul de față, pretențiile invocate de reclamantă au același izvor juridic cu cele din cauza cu dosar nr. x/2011, respectiv pretinsa încălcare a obligațiilor contractuale din convenția de cont curent nr. 1 din 18.09.2007, din acordul cadru de scont nr. Bihor SJ- C. civ. 20/96 din 05.03.2008 și actul adițional nr. Bihor SJ- C. civ. 20/96/A din data de 06.03.2008, prin care pârâta a achiziționat biletele la ordin emise de către S.C. D. S.R.L.; cum prin prezenta acțiune reclamanta încearcă să obțină, în baza acelorași raporturi contractuale, modificând doar nivelul pretențiilor solicitate, contravaloarea prejudiciului pretins suferit, se constată că există tripla identitate cerută de lege, astfel că, în speță, în mod corect a fost confirmată de către instanța de prim control judiciar soluția dată de tribunal asupra excepției autorității de lucru judecat.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 6, art. 8, art. 13 din C. proc. civ., cât și art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că instanța de fond i-a respins proba cu expertiza judiciară și proba testimonială, iar instanța de apel nu a analizat motivele de respingere a excepțiilor invocate, deși avea obligația instituită de art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la susținerea recurentei în sensul că i s-ar fi respins proba cu expertiza judiciară și proba testimonială, este de menționat că instanța este cea care are competența de a hotărî asupra admisibilității unei probe în funcție de pertinența și concludența sa, urmând să dispună motivat cu privire la admiterea sau respingerea probelor, astfel că legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere. Prin expunerea acestor critici, se tinde la o cenzurare a aprecierii date asupra mijloacelor de probă, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei, astfel că această critică nu este întemeiată.

Pentru dreptul procesual, fundamentale sunt prevederile art. 22 din C. proc. civ., dispoziții procedurale care se referă la principiul adevărului și la rolul judecătorului în cadrul probațiunii judiciare, cu implicații în ceea ce privește legalitatea procedurii judiciare, respectarea dreptului la apărare și la disponibilitatea procesuală.

Rolul activ al judecătorului nu poate constitui un scop în sine, ci reprezintă una dintre cele mai însemnate garanții ale descoperirii adevărului.

Articolul 22 alin. (2) C. proc. civ., vizează cu deosebire principiul adevărului. În scopul aflării adevărului, judecătorul are îndatorirea de a stărui "prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale".

Trebuie menționat, de asemenea, că art. 10 alin. (1) din C. proc. civ. instituie părților îndatorirea să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să își probeze pretențiile și apărările, precum și să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, fără întârziere.

Nu se poate susține cu temei că instanța de apel nu a analizat motivele de respingere a excepțiilor invocate, deși avea obligația instituită de art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Și aceasta, întrucât, așa cum reiese din considerentele deciziei recurate, instanța de apel a analizat motivele de apel formulate cu privire la excepția autorității de lucru judecat, reținând în referire la excepția prescripției dreptului material la acțiune că este superfluu a se mai analiza și această excepție în condițiile în care s-a statuat asupra existenței autorității de lucru judecat.

Legal și temeinic a procedat instanța de apel în acest mod, având în vedere că potrivit dispozițiilor procedurale civile, se impune analizarea mai întâi a acelei excepții care face de prisos cercetarea celei care urmează. Efectele care trebuie avute în vedere de către instantă constau în aceea că, în situația admiterii uneia dintre excepții, ar deveni inutilă analizarea celeilalte, în cazul de față ordinea firească fiind examinarea excepției autorității de lucru judecat, apoi, dacă este cazul și examinarea excepției prescripției dreptului la acțiune.

Așadar, având în vedere că scopul excepției autorității de lucru judecat este, în esență, acela de a se împiedica declanșarea unui nou litigiu între aceleași părți și cu privire la același obiect și aceeași cauză, este inutilă cercetarea incidenței prescripției dreptului material la acțiune, așa cum, în mod corect, a reținut instanța de apel.

Observând conținutul deciziei recurate se constată că hotărârea cuprinde în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția la care s-a oprit instanța.

Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivele pentru care instanța a dat prevalență elementelor autorității de lucru judecat, nu este de natură să ducă la concluzia că în speță ar fi fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului, în condițiile în care înlăturarea criticilor reclamantei nu a fost arbitrară, ci motivată.

Principiul rolului activ al judecătorului, de care se prevalează recurenta, constituie numai opinia sa personală în înțelegerea acestei reglementări, care nu și-a propus să transforme pe judecător în apărătorul uneia sau alteia dintre părți.

Totodată, este de necontestat că art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.

Astfel, așa cum rezultă din piesele dosarului, părțile au avut șanse egale de a-și prezenta cauza și nimeni nu a beneficiat de un avantaj substanțial asupra adversarului său; părțile au avut acces la consemnări, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte și s-au respectat drepturile și garanțiile procesuale ale părților.

Așa fiind, nu a existat în cauză o încălcare a dreptului la un proces echitabil al reclamantei, a egalității părtilor litigante in exercitarea drepturilor procesuale și a dreptului la apărare.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că instanțele de judecata nu au avut in vedere temeiurile de drept material invocate prin cererea de chemare în judecată, respectiv art. 82, 112 și urm. C. proc. civ., 962, 969, 970 C. civ. și au interpretat greșit actele juridice deduse judecății, ce conțin obligații asumate și neonorate de pârâta C., ceea ce a condus la admiterea excepțiilor invocate de pârâtă și la respingerea cererii sale.

Înalta Curte constată că o atare analiză nu poate fi identificată în cuprinsul deciziei recurate, dar această analiză nu era nicidecum necesară, în condițiile în care cauza nu a fost soluționată pe fondul ei.

Reținând că soluționarea pricinii în prima instanță s-a făcut pe bază de excepții analiza criticilor relative la fondul cauzei nu se mai impunea.

Și aceasta, întrucât, potrivit art. 248 din C. proc. civ., judecătorul avea obligația să analizeze mai întâi excepțiile care fac de prisos cercetarea fondului, așa cum s-a procedat în cauză.

Criticile recurentei tind să impună inversarea mecanismului analizării excepțiilor și a fondului cauzei, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 248 din C. proc. civ., ceea ce nu este permis.

Statuând asupra existenței autorității de lucru judecat, instanța de apel nu era în măsură să procedeze la analizarea temeiurilor de drept material invocate prin cererea de chemare în judecată întrucât aceasta implica examinarea fondului cauzei.

În condițiile în care tranșarea litigiului s-a făcut pe bază de excepții, care au făcut inutilă judecarea pe fond a cauzei, în mod corect ambele instanțe devolutive nu s-au raportat la niciuna din normele de drept material invocate de reclamantă, sens în care nu se poate susține cu temei incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ B. împotriva deciziei nr. 99/C/2019-A din 26 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2020.