ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2441/2020

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 83/LP/2018 din data de 30 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016 s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei: 300.000 RON debit principal, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x/11.12.2015 în valoare de 90.000 RON, factura nr. x/06.01.2016 în valoare de 90.000 RON, facturile nr. x/18.11.2015 și y/19.02.2016 în valoare de 120.000 RON; 300.600 RON reprezentând penalități contractuale calculate până la data de 05.07.2016 inclusiv la facturile enunțate mai sus; 1500 RON pe zi de întârziere reprezentând penalități contractuale, calculate începând cu data de 06.07.2016 și până la data achitării debitului principal și 91.000 RON reprezentând penalități contractuale, calculate la factura x/02.02.2016 .

S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamant reconvențional S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta pârât reconvențional A. S.R.L.

S-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de C. S.R.L., în interesul pârâtei S.C. B. S.R.L.

A fost obligată pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 10.521 RON cheltuieli de judecată justificate cu taxa de timbru .

S-a respins cererea pârâtei B. S.R.L. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată justificate cu taxa de timbru.

B. S.R.L., în contradictoriu cu intimații S.C. A. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., a declarat apel împotriva sentinței nr. 83 din 30 martie 2018 și a încheierilor interlocutorii din 23 februarie 2017 și 6 aprilie 2017 pronunțate de Tribunalul Bihor, în dosarul x/2016

Pe parcursul soluționării apelului, la termenul din 5 decembrie 2019, reprezentantul apelantei a depus la dosar dovada înregistrării unei cereri de chemare în judecată, pe rolul Tribunalului Bihor, sub număr de dosar x/2019, având ca obiect anularea contractelor de prestări servicii și a facturilor fiscale pe care intimatul din cauză și-a întemeiat pretențiile, iar în raport cu această împrejurare, a solicitat suspendarea cauzei, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului cu numărul indicat.

Constatând că dezlegarea cauzei depinde de soluționarea definitivă a dosarului cu nr. x/2019 al Tribunalului Bihor, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 5 decembrie 2019, a dispus suspendarea judecării apelului până la soluționarea definitivă a acelui dosar, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ.

Împotriva încheierii din 5 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A. S.R.L., care a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fără a-și încadra criticile în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, anularea încheierii de suspendare a cauzei, respingerea cererii apelantei de suspendare a cauzei și trimiterea dosarului Curții de Apel Oradea pentru continuarea judecății.

În motivare, recurenta A. S.R.L. susține, în esență, că, în speță, este vorba de un caz de suspendare facultativă, iar prin cererea de suspendare depusă se tinde la tergiversarea cauzei.

Acest aspect rezultă atât din modul cum a fost redactată acțiunea pe care este grefată cererea de suspendare, cât și din atitudinea procesuală a reclamantei și a intervenientelor de la pornirea dosarului în care recurenta tinde la recuperarea creanței.

De asemenea, din poziția procesuală a intimatei-pârâte B. S.R.L. și a celor care au depus cererei de intervenție în dosar, atât în primă instanță, cât și în apel, conjugat cu alegerea reprezentanților convenționali (avocați), recurenta apreciază că în acest dosar în mod constant "s-au țesut" apărări pentru amânarea sine die a judecării dosarului.

Intimata B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 10 iulie 2020, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, care nu au exprimat punct de vedere.

Prin cererea înregistrată la data de 27 iulie 2020, intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 3000 RON reprezentând onorariul avocațial.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale hotărârii ce formează obiectul recursului.

În speță, prin încheierea din 5 decembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea judecării apelului până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr. x/2019 al Tribunalului Bihor, constatând că sunt incidente dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ.

Recurenta nu și-a încadrat criticile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar susținerile din cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate expres de art. 488 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa încheierii recurate, care formează obiectul prezentului recurs, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată (de suspendare a judecării apelului până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr. x/2019 al Tribunalului Bihor) și la argumentele folosite de instanța de apel în fundamentarea acesteia.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței, în ce mod aceasta a încălcat sau aplicat greșit dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. care reglementează instituția suspendării voluntare și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurentă constă, practic, în indicarea demersurilor întreprinse de părțile adverse în vederea tergiversării soluționării cauzei, a apărărilor acestora formulate la fond și în apel, fără însă a se arăta, în concret, în ce constă greșeala instanței, a cărei încheiere a recurat-o.

Astfel, simpla nemulțumire a recurentei cu privire la suspendarea dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fără a formula critici de nelegalitate la adresa încheierii care formează obiectul prezentului recurs, nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurentă nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a anulării recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din 5 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 3000 RON, conform dovezilor de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din 5 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B. S.R.L.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2020.