ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 290/2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 5 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata următoarelor sume:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1167 și 1315 C. civ.

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se dispună rezoluțiunea contractelor de prestări servicii nr. x din 18 noiembrie 2015 și nr. x din 8 ianuarie 2016 din culpa exclusivă a reclamantei, precum și obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 154.000 RON, reprezentând prețul contractual.

Prin încheierea din 23 februarie 2018, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, a admis în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei formulată de C. S.R.L.

Prin Sentința nr. 83/LP/2018 din 30 martie 2018, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 300.000 RON, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x din 11 decembrie 2015, din 6 ianuarie 2016, din 18 noiembrie 2015 și din 19 februarie 2016, a sumei de 300.600 RON, reprezentând penalități contractuale, calculate până la 5 iulie 2016 inclusiv, a sumei de 1.500 RON pe zi de întârziere, reprezentând penalități contractuale, calculate începând cu 6 iulie 2016 și până la data plății debitului și a sumei de 91.000 RON, reprezentând penalități contractuale, calculate la factura nr. x din 2 februarie 2016; a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. S.R.L.; a respins cererea de intervenție accesorie formulată de C. S.R.L. în interesul pârâtei B. S.R.L.; a obligat-o pe pârâta B. S.R.L. la plata către reclamanta A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.521 RON; a respins cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta B. S.R.L. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la 12 iunie 2018, sub nr. x/2016*.

D. a formulat cerere de intervenție accesorie, în susținerea apelului declarat de apelanta B. S.R.L.

În drept, cererea de intervenție accesorie a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270, art. 1315, art. 1384 și art. 1470 C. civ., art. 72 din Legea nr. 31/1990, art. 33 și art. 63 C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie în interesul apelantei formulată de D.

Împotriva acestei încheieri, D. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și modificarea încheierii atacate în sensul admiterii în principiu a cererii de intervenție accesorie în interesul apelantei, cu obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.

În motivarea recursului, recurentul a susținut, în esență, că a deținut calitatea de administrator în cadrul societății apelante până la 22 februarie 2018, când a fost înlocuit prin hotărârea asociatului unic adoptată la aceeași dată.

Autorul recursului a arătat că, în perioada în care a fost administrator, societatea apelantă a încheiat contractele ce fac obiectul prezentului litigiu, respectiv contractul prestări servicii nr. x din 18 noiembrie 2015 și contractul de prestări servicii nr. x din 8 ianuarie 2016.

Recurentul a subliniat că interesul său rezultă din apărările formulate de societatea apelantă care vizează, printre altele, și inexistența lucrărilor, mai precis caracterul fictiv al contractelor anterior evocate.

După evocarea dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., art. 1384 alin. (1) C. civ. și art. 72 din Legea nr. 31/1990, autorul căii de atac a susținut că între administratorul unei societăți și persoana juridică pe care o reprezintă funcționează o răspundere identică cu cea pe care mandatarul o are față de mandant.

Recurentul a conchis că existența unui interes legitim, născut, personal și actual în promovarea cererii de intervenție accesorie rezultă atât din răspunderea instituită de art. 2018 alin. (1) C. civ. și dreptul de regres al societății împotriva persoanelor vinovate de răspunderea prejudiciului, cât și din sentința pronunțată în primă instanță, evocând în sprijinul susținerilor sale decizii de speță ale instanței supreme.

Recurentul nu a indicat motivele de casare pe care își întemeiază recursul.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 ianuarie 2019, sub nr. x/2016*/a1.

Intimata A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea încheierii atacate în sensul admiterii în principiu a cererii de intervenție accesorie.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul susține, în esență, că interesul său de a interveni în proces decurge din fosta sa calitate de administrator al societății apelante, deținută până la 22 februarie 2018.

Deși autorul căii de atac nu a indicat în drept motivele de casare pe care își întemeiază recursul, criticile dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât este criticată soluția de respingere a cererii de intervenție accesorie din perspectiva interesului în formularea acestei cereri.

În legătură cu aceste critici, instanța supremă constată că cererea de intervenție accesorie a fost formulată într-un litigiu având ca obiect pretențiile derivând din raporturile contractuale dintre reclamanta A. S.R.L. și pârâta B. S.R.L.

Criticile recurentului sunt nefondate.

Oricare ar fi soluția pe care o va adopta instanța de apel, recurentul nu justifică interes în formularea cererii de intervenție accesorie, întrucât se raportează la o eventuală acțiune în regres, ale cărei premise nu sunt îndeplinite prin raportare la argumentele aduse în sprijinul motivului de nelegalitate invocat.

Astfel, reformarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva pârâtei B. S.R.L., ar fi favorabilă acesteia și nu ar produce niciun prejudiciu în patrimoniul său, iar respingerea apelului implică, în sine, absența caracterului fictiv al contractelor.

Prin urmare, instanța supremă apreciază că soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție accesorie pentru lipsa interesului este legală, nefiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul D. împotriva încheierii din 17 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016.

Cu privire la cererea intimatei A. S.R.L. de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, instanța supremă constată că intimata a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, conform înscrisurilor justificative aflate dosarul cauzei .

Față de soluția de respingere a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., va obliga recurentul la plata către intimata A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul D. împotriva încheierii din 17 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul la plata către intimata A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2019.

GGC - ED