ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 147/2023

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – secția a II-a Civilă la 05.09.2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 300.000 RON, reprezentând contravaloare facturi neachitate (nr. 03/11.12.2015, nr. 04/06.01.2016, nr. 01/18.11.2015 și nr. 08/19.02.2016), de 300.600 RON, cu titlu de penalități contractuale, calculate la facturile mai sus indicate până la 05.07.2016 inculsiv, precum și în continuare, începând cu 06.07.2016 și până la data achitării efective, ce se vor calcula la suma de 1.500 RON/zi de întârziere și de 91.000 RON, cu titlu de penalități contractuale, calculate la factura nr. x/02.02.2016, cu cheltuieli de judecată.

La 18.10.2016 pârâta a formulat o cerere reconvențională, prin care a solicitat să se dispună rezoluțiunea din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte a contractelor de prestări servicii nr. x/18.11.2015 și nr. y/08.01.2016 și obligarea reclamantei să-i achite suma de 154.000 RON, reprezentând preț contractual.

La 12.01.2017, pârâta a depus la dosar note de ședințe, prin care a schimbat cauza cererii reconvenționale, în sensul că a solicitat instanței să dispună rezilierea contractelor, întrucât reclamantei îi aparține culpa în îndeplinirea obligațiilor contractuale.

Prin încheierea din 23.02.2017, Tribunalul Bihor – secția a II-a Civilă a anulat, în raport cu art. 204 alin. (1), rap. la art. 185 alin. (2) C. proc. civ., cererea modificatoare a cererii reconvenționale.

La 24.03.2017 pârâta a înregistrat la dosar note de ședință, prin care a solicitat instanței să revină asupra măsurii anulării, subliniind că modificarea cererii reconvenționale a fost făcută cu respectarea termenului legal.

Prin încheierea din 06.04.2017, Tribunalul Bihor – secția a II-a Civilă a respins solicitarea pârâtei de revenire a măsurii anulării și a încuviințat probele solicitate de părți, cu excepția celei cu martori.

La 14.09.2017 numitul C. a formulat o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei.

Prin încheierea din 14.09.2017, Tribunalul Bihor – secția a II-a Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie și, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei, pentru a da posibilitatea părții să exercite în scris calea de atac, în contextul în care a afirmat oral că o va promova.

Împotriva acestei încheieri, C. a declarat recurs care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 328/C/2017-A/31.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La 10.11.2017 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, iar la 25.01.2018 a fost înregistrată la dosar o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei, formulată de către D. S.R.L., P.F.A. E., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., P.F.A. I., J. S.R.L. și K. S.R.L.

Prin încheierea din 23.02.2018, Tribunalul Bihor – secția a II-a Civilă a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de K. S.R.L. și a reținut că celelalte părți nu au formulat o cerere în acest sens.

Prin sentința nr. 83/LP/30.03.2018, Tribunalul Bihor – secția a II-a Civilă a admis acțiunea principală și a obligat pârâta să achite reclamantei sumele de 300.000 RON, reprezentând debit principal, de 300.600 RON, cu titlu de penalități calculate până la 05.07.2016, de 1.500 RON pe zi de întârziere, reprezentând penalități calculate de la 06.07.2016 și până la data achitării debitului și de 91.000 RON, cu titlu de penalități calculate la factura nr. x/02.02.2016; a respins cererile reconvențională și de intervenție accesorie, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.521 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva încheierilor din 23.02.2017 și 06.04.2017 și a sentinței, pârâta a declarat apel, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate.

La 06.12.2018 numitul L. și la 16.01.2019 M. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. N. au formulat cereri de intervenție accesorie în interesul apelantei.

Prin încheierea din 17.01.2019, Curtea de Apel Oradea – secția a II-a Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de L. și, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei, până la soluționarea recursului formulat oral de către autorul cererii și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Prin decizia nr. 290/19.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a respins ca nefondat recursul declarat de L. și l-a obligat pe recurent la plata către intimata A. S.R.L. a sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

După reluarea judecății, la 20.06.2019 O. S.R.L. a formulat o cerere de intervenție accesorie în interesul apelantei.

Prin încheierea din 12.09.2019, Curtea de Apel Oradea – secția a II-a Civilă a respins ca inadmisibile cererile de intervenție accesorie formulate de M. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. N. și O. S.R.L.

Împotriva acestei încheieri, O. S.R.L. a declarat recurs, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 1891/23.10.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2016.

Ulterior repunerii pe rol a cauzei, la termenul din 05.12.2019 apelanta a solicitat suspendarea judecății apelului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bihor – secția a II-a Civilă, care a fost admisă prin încheierea pronunțată la aceeași dată.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs care a fost anulat prin decizia nr. 2441/25.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2016.

Pe parcursul soluționării apelului, împotriva apelantei-pârâte a fost deschisă procedura generală a insolvenței, fiind numit în calitate de administrator judiciar C.I.I. P., prin încheierea nr. 21/20.01.2022, pronunțată de Tribunalul Bihor – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2022.

După repunere pe rol a cauzei, prin decizia nr. 118/2022-A/03.05.2022, Curtea de Apel Oradea – secția a II-a Civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva încheierilor din 17.01.2019 și 12.09.2019, cât și a deciziei, a declarat recurs pârâta, solicitând casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că instanța a reținut în cuprinsul hotărârii motive contradictorii și străine de natura cauzei, întrucât în mod nejustificat au fost extinse și modificate obligațiile din contractele de prestări servicii aflate în discuție.

Sub acest aspect, a relevat că administratorul intimatei-reclamante nu a formulat o acțiune în nume propriu, iar prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului litigiu au fost solicitate pretenții ce nu derivă din cele două contracte.

În acest context, a subliniat că a fost încălcat principiul disponibilității, urmare a confuziei instanței cu privire la drepturile și obligațiile administratorului societății reclamante, în sensul că cele două contracte reprezintă efortul și munca depusă de către acesta.

A mai relevat că instanțele de fond au ignorat probele existente la dosar, luându-le în considerare doar pe cele ale reclamantei.

În continuare, a subliniat că hotărârea cuprinde considerente contradictorii, în raport cu obiectul contractelor, întrucât pe de o parte se reține executarea contractelor, iar pe de altă parte că reprezentantul reclamantei nu avea calificări profesionale pentru executarea lor.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că au fost greșit interpretate și aplicate normele de drept material în ce privește dispozițiile de respingere ca inadmisibile a cererilor de intervenție accesorie, cât și cele ale art. 1.226, art. 1.516, art. 1.270 alin. (1) și art. 1.470 C. civ., deoarece nu a fost examinată legalitatea contractelor de prestări-servicii, prin prisma excepției de neexecutare și a clauzei leonine, care au permis reclamantei să obțină venituri excesive față de obligațiile asumate.

Totodată, a evidențiat că jurisprudența în materie dă posibilitatea judecătorului să cenzureze penalitățile de întârziere, atunci când le apreciază ca fiind excesive.

În final, a arătat că, intimata-reclamantă s-a înscris în tabelul de creanțe, în baza hotărârilor date în cauză.

Intimatele nu au formulat întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților; recurenta a prezentat punctul de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepțiile inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierilor din 17.01.2019 și 12.09.2019 și a nulității recursului promovat împotriva deciziei nr. 118/2022, invocate din oficiu, asupra cărora, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., reține următoarele:

Excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierilor din 17.01.2019 și 12.09.2019 pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția a II-a Civilă este întemeiată, având în vedere că aceste hotărâri au făcut obiectul unor căi separate de atac, respectiv recursul, context în care au fost pronunțate deciziile nr. 290/19.02.2019 și nr. 1891/23.10.2019 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă.

Astfel, pârâta, în calitate de parte nemulțumită de hotărârile de respingere ca inadmisibile a cererilor de intervenție, nu poate repune în discuție această chestiune prin intermediul recursului declarat împotriva deciziei din apel asupra fondului cauzei, deoarece s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucură încheierile prin care s-au respins ca inadmisibile cererile de intervenție accesorie, rămase definitive.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul.

Analizând excepția nulității recursului declarat împotriva deciziei nr. 118/2022, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece susținerile puse în discuție relevă doar nemulțumirea părții cu privire la menținerea de către instanța de apel a hotărârii primei instanțe, prin care aceasta a fost obligată la plata sumei de 300.000 RON și a penalităților de întârziere în cuantum total de 391.600 RON și de 1.500 RON/zi de întârziere, calculate de la 06.07.2016 și până la data plății efective a debitului, fiind antamate aspecte indisolubil legate de situația de fapt și aprecierea probelor.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat ipotezele referitoare la motivarea contradictorie a hotărârii și reținerea unor motive străine de natura pricinii. Or, sub aparența incidenței acestui motiv de recurs și invocare sa în mod formal se pun în discuție chestiuni ce țin de evaluarea situației de fapt de către instanța de apel în raport cu probele administrate.

În acest sens, Înalta Curte constată că recurenta invocă reținerea eronată a situației de fapt, ca urmare a ignorării probelor sale, apreciind că instanța în mod nejustificat a modificat obligațiile contractuale, întrucât administratorul societății nu a formulat o acțiune în nume propriu, iar pretențiile din litigiul nu derivă din contractele de prestări servicii; de asemenea, a mai susținut că decizia recurată cuprinde considerente contradictorii, în raport cu obiectul contractelor, deoarece pe de o parte se constată executarea acestora, iar pe de altă parte faptul că reprezentantul reclamantei nu avea calificări profesionale pentru îndeplinirea lor.

Aceste afirmații conduc la concluzia că recurenta dezvoltă critici de netemeinicie, prin prisma cărora recurenta repune în discuție analizarea probatoriilor administrate în vederea stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanțele de fond, cu privire la obligațiile contractuale ale părții adverse și executarea acestora, raționamentul judiciar explicit al instanței de apel fiind ignorat.

Totodată, Înalta Curte constată că și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece recurenta deși face trimitere la încălcarea prevederilor art. 1.226, art. 1.516, art. 1.270 alin. (1) și art. 1.470 C. civ., afirmând că nu ar fi fost examinată legalitatea contractelor prin prisma excepției de neexecutare și a clauzei leonine și că instanța de apel faptul că ar fi putut cenzura cuantumul penalităților, sens în care face trimitere la jurisprudență.

Înalta Curte notează că formularea unei critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. impune autorului căii de atac obligația de a o dezvolta, prin expunerea unui raționament care să arate în ce mod s-a reflectat interpretarea ori aplicarea greșită a legii.

Din analiza memoriului de recurs nu se identifică un raționament dezvoltat de către recurentă cu privire la modul în care instanța de apel a aplicat greșit legea la situația de fapt și care a condus la respingerea apelului său, simpla afirmație nefiind suficientă pentru declanșarea controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenta și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri, așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile de fond, prin care se critică conduita intimatei în cursul executării obligațiilor contractuale și prestarea serviciilor de către aceasta, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Prin urmare, aceste aspecte de netemeinicie nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, din moment ce susținerile recurentei vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate și de interpretare a probatorului administrat, sub aspectul înlăturării răspunderii sale contractuale, deși recursul nu are caracter devolutiv, cele două motive de recurs evocate fiind invocate în mod formal.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat împotriva încheierilor din 17.01.2019 și 12.09.2019 și, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul promovat împotriva deciziei nr. 118/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual Practician în Insolvență P. împotriva încheierilor din 17.01.2019 și 12.09.2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. și intimata-intervenientă K. S.R.L.

Anulează recursul declarat de aceeași pârâtă împotriva deciziei nr. 118/2022-A/03.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2023.