ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2568/2023

Ședința publică din data de 6 decembrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.05.2021 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 337.782,55 RON, din care suma de 276.582,55 RON reprezentând contravaloarea facturii nr. x din data de 26.05.2016 și suma de 61.200 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x din data de 07.09.2016.

Prin sentința nr. 237 din 02.12.2021, Tribunalul Bihor a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă. A respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. A obligat reclamanta să achite pârâtei cheltuieli de judecată de 10.710 RON.

Împotriva acestei sentințe, A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia nr. 372/2022 din 08.12.2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de A. S.R.L. și obligată apelanta să plătească intimatei suma de 6.247,50 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva aceste decizii, A. S.R.L. a formulat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată este nelegală, având în vedere că atât prima instanță, cât și instanța de apel au aplicat greșit normele de drept material în speță, apreciind că a intervenit prescripția. Potrivit recurentei, la pronunțarea deciziei recurate instanța nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor formulate, prin raportare la probatoriul administrat, starea de fapt și de drept. Mai arată recurenta că hotărârea atacată se întemeiază, în mod greșit, pe aplicarea dispozițiilor legale în materia prescripției extinctive raportat la obligațiile părților din contract.

Totodată, recurenta susține că instanțele au admis pe cale de excepție prescripția dreptului material la acțiune aplicând în mod eronat dispozițiile legale referitoare la termenele de prescripție, suspendarea prescripției, cât și raportat la forța obligatorie a contractului.

De asemenea, autoarea căii de atac arată că în conformitate cu obligațiile contractuale, indiferent când a fost emisă factura, ea devine scadentă la 4 zile după ce pârâta a încasat sumele de bani de la beneficiarul final al lucrărilor. Astfel, susține recurenta, termenul de prescripție este de 3 ani și 5 zile de la momentul în care pârâta a încasat banii, în situația în care debitoarea nu ascunde în mod deliberat exigibilitatea datoriei, în sens contrar prescripția se suspendă.

În continuare, recurenta reia argumente menționate în fața instanței de apel și arată că în anul 2017 în cadrul unui dosar de insolvență, intimata-pârâtă a formulat apărări în sensul în care a susținut că această creanță, rezultată din cele 2 facturi din speța dedusă judecății, nu este exigibilă deoarece intimata-pârâtă B. S.R.L., la data de 21.09.2018 nu a încasat banii de la beneficiarul final pentru lucrările efectuate de societatea A. S.R.L. în subantrepriză.

În final, recurenta-reclamantă arată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la împlinirea termenului de prescripție, iar instanța trebuia să constate suspendarea prescripției conform dispozițiilor art. 2532 pct. 5 C. civ.

În drept, recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă susține că decizia curții de apel a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acest text de lege fiind invocat formal, fără a se arăta în concret normele materiale care nu au fost corect aplicate de către instanța de apel.

Instanța supremă reține că simpla menționare formală a faptului că recursul este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și fără a fi indicate textele de lege aplicate eronat, nu echivalează cu încadrarea criticilor formulate în motivele de recurs de nelegalitate.

Afirmațiile prin care se invocă greșita interpretare a prevederilor contractului încheiat între părți și trimiterea la înscrisurile din dosar (facturi, dosar de insolvență) aduc în discuție aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei.

Instanța supremă reține că nu se poate proceda la o devoluare a fondului cauzei și la o reevaluare a probatoriului administrat de instanța devolutivă pentru a se stabili o altă situație de fapt cu privire la cauzele și împrejurările în care a intervenit încălcarea obligației contractuale.

Având în vedere rigorile legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că în această etapă procesuală, nici criticile recurentei prin care susține că instanța de apel nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor formulate, prin raportare la probatoriul administrat și starea de fapt reținută, nu pot forma suportul unei analize, deoarece aspectele pe care le invocă recurenta reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanța de recurs nu se poate pronunța.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt. Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, recurenta-reclamantă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat criticile cu privire la prescripția dreptului la acțiune exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Referitor la critica prin care recurenta susține că instanța trebuia să constate suspendarea prescripției conform dispozițiilor art. 2532 pct. 5 C. civ., instanța supremă constată că este invocată omisso medio, direct prin cererea de recurs, nefăcând obiectul susținerilor din cadrul cererii de apel. Prin urmare, în raport de prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor", această critică nu va fi analizată.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția nulității și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 372/2022 - A din 8 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.760 RON reprezentând onorariu avocat, conform dovezii aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 372/2022 - A din 8 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.760 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2023.